Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1667/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 1667/R-CM
Ședința publică din 13 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 3: Florina Andrei
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții A, G, A, G, A, A, G, G, - PRIN, G, G, împotriva sentinței nr.219/F-CM din 26 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: consilier juridic pentru intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, în baza delegației depusă la dosar, lipsă fiind recurenții-reclamanți, intimata-pârâtă Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și intimatul-pârât-chemat în garanție Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus o cerere din partea recurenților-reclamanți prin care arată că și-au desemnat un reprezentant în cauză în persoana d-nului și solicită comunicarea actelor de procedură la locul său de muncă - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești,-, județul
Curtea ia act că recurenții-reclamanți și-au desemnat un reprezentant în cauză, în persoana d-nului, urmând ca toate actele de procedură să-i fie comunicate acestuia la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești,-, județul
Reprezentantul intimaților-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul intimaților-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică, pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA:
Constată că a data de 6 octombrie 2008, sub nr.788, s-a înregistrat acțiunea formulată de reclamanții: Personal și în calitate de reprezentant al reclamanților A, -, G, -, a, G, -, -a, -a, -, -, -, G, G, G, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - B, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, solicitând să se constate existența unei discriminări și obligarea pârâților la acordarea unor creșteri salariale de 4,5%, începând cu data de 1.04.2008, față de nivelul din martie 2008, și de 5,5%, începând cu data de 1.10.2008, față de nivelul din septembrie 2008; acordarea dobânzii legale calculată conform art.3 alin.3 din nr.OG9/21.01.2000, aprobată prin Legea nr.356/6.06.2003, cu aplicara indicelui de inflație, la data plății efective, precum și efectuarea cuvenitelor mențiuni în cărțile de muncă ale reclamanților.
În motivarea acțiunii, reclamanții au invocat Ordonanța nr.10/30.01.2008 privind sistemul de salarizare a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, act normativ care prevede idexarea salariilor în două etape, astfel: cu 4,5 % începând cu 1.04.2008, față față de nivelul din martie 2008, și de 5,5%, începând cu data de 1.10.2008, față de nivelul din septembrie 2008.
La aeeași dată, respectiv 30.01.2008 s-a adoptat Ordonanța nr.13/2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008, în care s-a prevăzut majorarea salariilor cu 2%, începând cu 1.04.2008, față de nivelul din luna decembrie 2007, și cu 2% înceoând cu data de 1.10.2008, față de luna septembrie 2008.
Prin acordarea unor indexări diferențiate demnitarilor aleși și demnitarilor numiți (magistrați), reclamanții consideră că au fost discriminați, contrar art.1 din Protocolul nr.12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului; art.16 din Constituția României și în raport de prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului.
S-a invocat, de asemenea, și dispozițiile art.4 și art.16 din Constituția României, care consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, precum și art.20 din Legea fundamentală; art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.14 din Convenția CEDO, care reglementează interzicerea discriminării.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, având în vedere că dispozițiile art.2 alin.1 și 11, precum și dispozițiile art.27 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, având în vedere faptul că aceste creșteri salariale de 4,5% și 5,5% sunt prevăzute de art.1 alin.1 din nr.OG10/2008 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică, iar pentru judecători, procurori și alte categorii de personal din sistemul justiției au fost prevăzute creșterile salariale prin art.1 alin.1 din nr.OG13/2008, încât nu sunt îndreptățiți să mai solicite aceste creșteri, și potrivit nr.OG10/2008.
Pe de altă parte s-a susținut că este atributul legiuitorului de a stabili cuantumul creșterilor salariale pentru fiecare categorie de personal, iar acordarea acestor majorări numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare pe vreunul din criteriile arătate de reclamanți și anume încălcarea principiului egalității între cetățeni materializat prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Nu se poate face o asemenea comparație atâta vreme cât pentru judecător și personalul auxiliar de specialitate, legiuitorul a prevăzut prin lege specială drepturile salariale și majorările periodice aplicabile acestora.
În altă ordine de idei s-a susținut că instanța nu poate să dispună plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, având în vedere că acest pârât nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
De asemenea, nu poate fi admis capătul de cerere privind acordarea dobânzilor legale, fiind inaplicabile dispozițiile art.3 alin.3 din nr.OG9/2000, iar în situația în care s-ar acorda indicele de inflație și dobânzile legale, s-ar realiza o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților.
Față de cele arătate se solicită respingerea acțiunii formulată de reclamanți.
De asemenea, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, prin care a solicitat ca în cazul în care se va admite acțiunea reclamantei să se dispună obligarea acestuia la adoptarea unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantei.
S-a arătat că acesta este ordonator principal de credite și în măsură să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2008 în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamantă.
Prin întâmpinarea formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A s-a solicitat respingerea acțiunii, invocându-se excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, susținându-se că prin admiterea unei astfel de acțiuni instanța și-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești adăugând la lege.
S-a precizat că cererea de chemare în garanție este neîntemeiată, avându-se în vedere și faptul că este terț față de raportul juridic dedus judecății, neavând calitate de ordonator principal de credite.
Prin cererea de intervenție în interes propriu de la filele 282-288, intervenientul, în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș precum și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanțaa solicitat acordarea majorărilor salariale de 4,5 % și 5,5%, acordate tuturor salariaților din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, cu aplicarea coeficientului de inflație și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea cererii au fost susținute aceleași motive de fapt și de drept cu cele din acțiunea inițială.
La cererea de intervenție a fost depusă cartea de muncă în copie xerox, din care rezultă că domiciliul intervenientului este în municipiul
Curtea, constatând că prezenta cauză se află în stare de judecată, iar cerea de intervenție în interes propriu ar duce la întârzierea judecării acțiunii principale, a dispus disjungerea cererii de intervenție de la fila 282 cu formarea unui nou dosar.
Prin concluziile scrise, Parchetul de pe lângă Curtea de apel Pitești, a solicitat admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, în cazul admiterii cererii principale.
Prin sentința nr.219/F-CM/26 2008, Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a respins acțiunea formulată și a disjuns cererea de intervenție în interes propriu formulată de dispunând formarea unui nou dosar.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitate de chemat în garanție, este neîntemeiată urmând aor espinge ca atare, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, acest pârât elaborează proiectul bugetului de stat, proiectul legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. Drept urmare, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare plății sumelor solicitate de reclamanți, acest pârât are calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, în sensul că instanța admițând o astfel de acțiune ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, s-a constat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea unor sporuri salariale numai pentru anumite categorii de salariați s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.
De altfel, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție atunci când a soluționat un recurs în interesul legii a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege, prin care s-au acordat anumite sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară doar anumitor magistrați, s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României, republicată, și cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Apare astfel ca nefondată susținerea pârâtului în sensul că instanța ar depăși atributul puterii judecătorești intrând în sfera legislativului, urmând a respinge ca nefondată excepția invocată.
În ceea ce privește admisibilitatea unei acțiuni în discriminare, Curtea a reținut următoarele:
Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În ceea ce privește dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din codul muncii, în conformitate cu care pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare, precum și de nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care în art.1 alin.2 lit. e punct (i) garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art.2 alin.3 ale aceluiași act normativ prevede că unt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În fine conform art.27 alin.1 din aceeași ordonanță, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Prin deciziile Curții Constituționale nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1din nr.OG137/2000, redate mai sus au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Rezultă așadar că, aceste dispoziții legale fiind declarate neconstituționale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, însă, așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea Generală a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/1994).
De altfel, n interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a - Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italie, autres c/-, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă, ceea ce înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Deși art.14 conține o clauză de nediscriminare care nu are o existență de sine stătătoare, aplicându-se doar drepturilor și libertăților garantate de convenție, Curtea a extins atât de mult domeniul de incidență al acestui articol (ca răspuns la refuzul multor state europene de a ratifica Protocolul nr.12 ce stabilește o interdicție generală a discriminării, în raport de exercițiul oricărui drept prevăzut prin legea internă), încât acest text a ajuns să conțină o clauză de nediscriminare generală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut pasul decisiv de a rupe complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, prin hotărârea Frette din 2002 prin care a acceptat să discute de violarea art.14 într-o cerere referitoare la adopție, deși a admis că dreptul la adopție nu intră în domeniul de aplicabilitate al art.8 din Convenție.
În altă ordine de idei, instanța reține că, în aplicarea art.119 din Tratatul d l Roma asupra Comunităților Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, în cauza Defrenne//1976 Curtea Europeană de Justiție a interpretat norma comunitară în sensul că interdicția discriminării în materia remunerării salariaților are caracter imperativ, se impune autorităților publice.
A concluzionat instanța internațională că principiul remunerării egale din acest articol este susceptibil de a fi invocat în fața instanțelor naționale și că acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care această dispoziție le conferă justițiabililor, în special în cazul discriminărilor care își au originea în mod direct în dispoziții legislative sau convenții colective de muncă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat că prezenta acțiune este admisibilă.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea a reținut că reclamanții sunt salariați la Parchetele de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Argeș, Judecătoria Pitești, Judecătoria Curtea d Argeș, Judecătoria Topoloveni, Judecătoria Costești și, beneficiind de creșterile salariale prevăzute de Ordonanța nr.13/2008.
De reținut faptul că este atributul legiuitorului de a stabili cuantumul creșterilor salariale pentru fiecare categorie de personal, iar neaplicarea creșterilor salariale prevăzute de OG nr.10/2000 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică și în cazul magistraților și personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, nu constituie o discriminare, nefiind aplicabile în cauză dispozițiile art.2 alin.2 din OG nr.137/2000, și nici celelalte dispoziții legale invocate în cauză, precum art.1 din Protocolul nr.12 adițional la CEDO, art.16 din Constituția României, art.15 din Convenția CEDO.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor OG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, valoarea de referință sectorială este indexată periodic, stabilindu-se o indemnizație majorată și un coeficient demultiplicare modificat.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs recurenții-reclamanți criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, însă criticile lor pot fi încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
- deși instanța de fond reține că există discriminare în legătură cu acordarea unor creșteri salariale diferențiate între magistrați, pe de o parte și persoanele care dețin funcții de demnitate publică, pe de altă parte, ulterior respinge în mod nejustificat acțiunea, fiind încălcate art.14 din CEDO și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și de asemenea, încălcând principiile constituționale privind nediscriminarea dreptul la plată pentru muncă egală;
- în mod nelegal instanța de judecată a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile nr.OG113/2000, când în realitate în cuprinsul acțiunii nu au fost invocate aceste dispoziții.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenții-reclamanți, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Art.11din Legea nr.50/1996, introdus prin nr.OUG83/2000 a fost abrogat prin nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților iar indemnizațiile acestora au fost stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Dar, prin Legea nr.347/10 iulie 2003, prin care a fost aprobată nr.OUG177/2002, art.2 a fost modificat, după cum urmează: "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc în baza valorii de referință sectorială, prevăzută în anexa 1 la prezenta ordonanță de urgență".
În același timp, prin art.3 din nr.OUG27/2006 s-a prevăzut că judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa ce face parte din această ordonanță.
Deci, de la data apariției Legii nr.347/2003 pentru magistrați salarizarea s-a făcut pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexele legilor speciale de salarizare, fără a se mai avea în vedere valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive.
Față de aceste prevederi legale, după intrarea în vigoare a Legii nr.347/2003, care a modificat art.2 din nr.OUG177/2002, nemaiexistând temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin nr.OUG177/2002, nr.OG23/2005 și nr.OUG27/2006.
A proceda astfel, echivalează cu o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești de către instanță, din moment ce aceasta are obligația de a aplica normele legale în materie, ci nu de a introduce alte norme sau a le schimba cu alte prevederi nelegiferate.
Au susținut recurenții-reclamanți, că acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine și spiritului nr.OG137/2000, și deși în motivul de recurs se precizează că nu ar fi invocat aceste prevederi legale, în realitate toată motivarea acțiunii este făcută pe principiul că ar exista discriminare între recurenții-reclamanți și persoanele care dețin funcții de demnitate publică, situație care evident conduce la aplicabilitatea nr.OG137/2000.
Din acest punct de vedere, Curtea constată că prin Decizia nr.821/3 iulie 2008 Curții Constituționale, publicată în nr.537/16.07.2008, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul justiției și s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și 11, precum și art.27 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că, deși actul normativ criticat în ansamblul său nu instituie privilegii sau discriminării între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi al cetățenilor, totuși, unele dispoziții ale acestei ordonanțe și anume prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia în cauzele în care au fost invocate excepții sau în cauze similare, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
S-a reținut, totodată, că prevederile art.2 alin.3 din aceeași ordonanță caracterizează ca fiind discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de altele, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor dispoziții, ceea ce poate fi înțeles în sensul că se referă și la alte acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament sau ordonanțe Guvernului, iar dispoz.art.27 din acest act normativ instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței judecătorești restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, ceea ce poate fi interpretat de către instanță în sensul că aceasta are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept și să instituie o normă nediscriminatorie.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.429/2003, ca și prevederile art.61 alin.1, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Cum potrivit art.31 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, nu se poate reține că această diferențiere a valorilor de referință sectorială contravine nr.OG137/2000.
Numai că, discriminarea presupune tratament inegal pentru persoane aflate în aceeași situație, ceea ce nu este cazul în speță.
Și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a apreciat în mod constant că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri analoage sau comparabile, în speță nefiind un astfel de caz.
Ar fi existat discriminare numai dacă pentru o parte din procurori și judecători, salariați ai aceleiași instituții, ar fi fost stabilită o valoare de referință, iar pentru o altă parte o altă valoare de referință sectorială.
Or, în prezenta cauză, valoarea de referință sectorială este diferită între judecătorii și procurorii instanțelor și cei care potrivit Legii nr.154/1998 fac parte din categoria celor ce ocupă funcții de demnitate publică, deci nu sunt situații similare, care să justifice o eventuală discriminare.
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art.312 și art.316 Cod procedură civilă, precum și dispozițiile art.291 din Codul muncii, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții-reclamanți A, G, A, G, A, A, G, G, - PRIN, G, G, toți cu domiciliul ales la, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești,-, județul A, împotriva sentinței nr.219/F-CM din 26 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr-, intimați fiind MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, județul A, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, județul A și pârâtul chemat în garanție STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./16.11.2009
GM/8 ex.
Jud.fond:
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei
