Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1952/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1952
Ședința publică din data de 27 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, G, -, G, și intervenienții, B, -, - și, toți cu domiciliul ales la Cabinetul Avcatură - - B,-,.2..B,.61, sector 6, împotriva sentinței civile nr.528 din 26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-pârâta SC SA cu sediul în B, Calea, nr. 239 sector 1.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenții reclamanți și recurenții intervenienți avocat - din cadrul Baroului B, intimata-pârâtă reprezentată de avocat din cadrul Baroului P, în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul depune la dosar, în xerocopie, decizia nr. 230/5.06.1998 prin care aceste prime s-au introdus în salariul de bază, nr. 2412/29.05.1998 și nr. 2520/3.06.1998 emise de, de pe care înmânează apărătorului recurenților un exemplar.
Avocat - având cuvântul depune la dosar, în xerocopie, în extras, contractul colectiv de muncă la nivelul anului 2009.
Învederează că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat - având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței pe fond și pe cale de consecință, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Arată că recurenții nu au beneficiat de dispozițiile art. 50 art. 4 din CCM și se face dovada clar că nu au fost respectate aceste dispoziții legale.
În ceea ce privește aprovizionarea de toamnă-iarnă pârâta face apărări că aceste drepturi au fost introduse în salarii din anul 1997 fiind incluse în baza unui telex, însă Legea nr. 130/1996 nu se aplică în baza unui telex și toate majorările de salariu au avut la bază rata inflației.
În ceea ce privește suplimentarea contravalorii de gaze, pârâta se eschivează întrucât nu există la dosar depus un act adițional din 1997.Inexistența acestor înscrisuri și simpla susținere că au fost introduse în salariu nu sunt prevăzute în norme.
Solicită admiterea recursului și obligarea pârâtei să plătească drepturile salariale cuvenite. Depune la dosar concluzii scrise, urmând ca cheltuielile de judecată să le solicite pe cale separată.
Avocat având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate la instanța de fond ca temeinică și legală.
Arată că această cotă de gaze a fost introdusă în salariu prin compensare la nivelul anului 1997, iar introducerea în salariul de bază s-a făcut după indexarea salariilor. La sucursala Târgoviște introducerea prin compensare s-a făcut prin decizia nr. 553/1997.
Susținerea că nu s-a introdus în salariu și se cere acum această cotă de gaze este nefondată cu atât mai mult cu cât alin. 6 din art. 176 din CCM prevede clar acest lucru.
Depune la dosar concluzii scrise, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Delibrând asupra recursului civil de față, constată următorele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamanții, -, G și au chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor prevăzute de art. 183 din CCM la nivelul ramurii, energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005-2008, precum și la achitarea drepturilor salariale rezultate prin neaplicarea CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005-2008 prevăzute de art.170 alin.1 din CCM la nivel de ramură reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă și de art.178 alin.1, constând în ajutorul material egal cu contravaloarea a 2500 - 4000 mc de gaze naturale.
S-a mai solicitat constatarea nulității clauzei prevăzute de art. 176 alin 1 din și obligarea pârâtei, în temeiul dispozițiilor art. 50 din CCM, la plata indemnizației minime de concediere pentru fiecare salariat în funcția de vechimea lucrată în societate pe perioada 2005-2008, toate sumele datorate urmând a fi reactualizate,cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt salariații pârâtei, iar suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, prevăzută în art. 170 alin 1 din CCM la nivel de ramură, trebuia acordată în cuantum de un salariu minim pe ramură, după cum trebuia acordat și ajutorul material constând în contravaloarea a 2500-4000 mc de gaze naturale prevăzut de art. 178 alin 1 din CCM la nivel de ramură care statuează că: "salariații agenților economici nominalizați în anexa nr.1 vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea a 2500-4000. gaze naturale", pârâta neachitându-se de obligațiile ce îi reveneau.
În ce privește constatarea nulității art. 176 alin 1 din CCM al SC SA, reclamanții au arătat că acest drept salarial poate fi compensat numai în temeiul unui act adițional la CCM pe ramură și nicidecum în cazul contractului încheiat la nivel de unitate, încălcându-se disp.art.178 alin.2 din CCM pe ramură, iar referitor la neacordarea drepturilor prevăzute de art. 50 din CCM la nivel de unitate, s-a susținut că angajatorul trebuia să plătească reclamanților o indemnizație minimă de concediere în funcție de vechime, reclamanții fiind concediați din motive care nu țin de persoana salariatului.
În drept, au fost invocate disp.art.166, 40 alin.2 lit.c, art.38, art.283 din Codul muncii, art.176, 224, 226, 227 din CCM pe ramură, art.50 din CCM și dispozițiile Legii nr.130/1996.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale active motivat de faptul că este aplicabil termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 lit din Codul muncii, fiind vorba de o neexecutare a contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, că în plan procesual, calitatea procesuală activă a reclamantului trebuie să corespundă calității acestuia de creditor în raportul juridic de drept substanțial invocat, iar în speță, faptul în sine, al inexistenței negocierilor dintre sindicat și patronat în ce privește acordarea distinctă a venitului anual în luna octombrie și a contravalorii unei cantități de gaze, atrage inexistența dreptului pretins de reclamanți prin cererea de chemare în judecată.
Pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că venitul anual în luna octombrie nu se datorează întrucât a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat SA, că ajutorul social solicitat constând în plata contravalorii unei cote determinate de gaze naturale a fost deja acordat reclamanților prin compensarea salariilor cu contravaloarea acestuia la nivelul anului 1997, iar în ce privește plata indemnizației minime de concediere, s-a arătat că aceasta are un singur izvor, respectiv modificat prin adoptarea Planului Social ( anexă la CCM) și a amendamentelor la acesta, părțile neînțelegând să acorde două remunerații compensatorii cu același titlu, respectiv "indemnizație de concediere".
La 16.11.2008 au depus la dosar cerere de intervenție, în temeiul disp.art.49 și 50 Cod pr.civilă, numiții, B, -, - și formulând aceleași cereri ca reclamanții, motivându-și în fapt și în drept cererea de intervenție ca și reclamanții, cererea de intervenție fiind admisă în principiu la termenul din 13.01.2009.
Pe parcursul procesului s-au depus de către reclamanți și intervenienți precizări la acțiune, acestea reprezentând de fapt o completare a motivării în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată și de intervenție.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.528 din 26.02.2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis excepția prescripției dreptului de a solicita constatarea nulității clauzei prevăzută de art. 176 alin. 1 din CCM/1997 al SC SA respingând acest capăt de cerere ca prescris.
Prin aceeași sentință, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâtă și s-au respins pe fond cererile reclamanților și ale intervenienților.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului de a solicita constatarea nulității clauzei prevăzută de art. 176 alin 1 din CCM la nivel de SA, în raport de prevederile art. 283 alin.1 lit. din Codul muncii, care stabilesc că în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, aceasta se poate solicita pe toată durata existenței contractului.
S-a mai reținut că în speță se solicită constatarea nulității art.176 alin 1 din CCM al SC SA pe anul 1997 referitor la includerea în salariul de bază contravalorii a 4000 mc de gaze naturale întrucât compensarea putea fi realizată printr-un act adițional la CCM pe ramură și nu prin CCM la nivel de unitate, însă durata contractului colectiv de muncă respectiv a încetat, motiv pentru care cererea în constatarea nulității absolute a clauzei prevăzută de art. 176 alin 1 din acest contract este prescrisă.
De asemenea, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă reținând că în speță sunt incidente prevederile art. 283 alin.1 lit din Codul muncii, care stabilesc că termenul pentru solicitarea unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, nefiind aplicabil termenul de 6 luni invocat de către pârâtă întrucât drepturile solicitate sunt drepturi individuale rezultate din raporturile de muncă dintre angajat și angajator.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și intervenienților a fost apreciată tot ca neîntemeiată, fiind respinsă cu motivarea că aceștia au avut sau au și în prezent calitatea de salariați ai pârâtei, că între părți există raporturi juridice determinate de încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, împrejurare ce le conferă legitimare procesuală activă.
Pe fond, referitor la cererile întemeiate pe prevederile art. 170 alin.1 la nivel de grup de unități din industria petrolieră și 178 alin 1 din CCM la nivel de ramură, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la acordarea suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă și la contravaloarea a 2500-4000 mc gaze naturale, tribunalul a reținut că aceste drepturi urmau a fi acordate în condițiile în care prin contractele colective la nivel de agent economic nu s-ar fi convenit introducerea lor în salariul de bază sau compensarea acestor drepturi, condiții prevăzute de art.176 al.5 din CCM la nivel de ramură pe anii 2005-2007 și de art. 170 alin. 4 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră pe aceeași perioadă.
S-a mai reținut că în contractul încheiat în anul 1997 s-a prevăzut, la art. 176 alin.1, includerea în salariul de bază, începând cu 1.06.1997, a ajutorului material reprezentând contravaloarea a 4000. de gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat, iar în ce privește suplimentarea pentru aprovizionarea de toamnă, în același contract s-a prevăzut, în art. 168 alin.3, introducerea în salariul de bază începând cu data de 1.06.1997.
De asemenea, s-a arătat că în art. 168 alin.2 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anul 1998 s-a menționat că a fost introdusă în salariul de bază suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă conform telexului 2412/1998, mențiune ce apare și în contractul la nivel de unitate pe anul 2000 și 2002.
S-a concluzionat că aceste drepturi salariale au fost incluse în salariul de bază sau compensate, concluzie ce rezultă și din examinarea contractelor colective de muncă la nivel de unitate ulterioare anului 2002, în cuprinsul cărora nu mai apare nicio mențiune referitoare la aprovizionarea de toamnă-iarnă, iar în ce privește contravaloarea unei cantități de gaze, s-a arătat că în art. 176 alin.1 din CCM pe anul 2008 se prevede expres că acest ajutor a fost compensat prin CCM pe 1997 și începând cu acest an, prezentul articol a rămas fără obiect, acest ajutor nemaiacordându-se salariaților fiind inclus în salariul lor și va rămâne așa până când și vor conveni altfel.
Tribunalul a constatat că voința părților semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate a fost aceea ca valoarea acestor suplimentări salariale să rămână stabilită la nivelele fixate în anul 1997, iar în conformitate cu art.243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, astfel încât nemaiexistând temeiul legal al solicitării acestor drepturi, au fost respinse.
Tot ca neîntemeiată a fost apreciată și cererea privind acordarea indemnizației de concediere prevăzută de art. 50 din CCM la nivel de unitate pe motiv că prin adoptarea Planului Social anexă la CCM, voința părților semnatare a fost aceea de a modifica prevederile art.50 în sensul instituirii unor condiții mult mai avantajoase de concediere și nu aceea de a crea posibilitatea obținerii cumulative de sume de bani cu titlul de indemnizație de concediere, dispozițiile art. 50 din CCM fiind înlocuite cu cele prevăzute la punctul 4 din Planul Social, care după însușire de către părțile semnatare au devenit obligatorii și prioritare față de prevederile art. 50 din CCM.
Împotriva sentinței primei instanțe, reclamanții și intervenienții au declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Susțin recurenții că în mod greșit s-a reținut de către instanță faptul că au solicitat a se constata nulitatea art. 176 din CCM pe anul 1997, nulitatea acestui articol fiind solicitată pentru CCM din anii 2005,2006 și 2007 în care se stipulează, la art. 176: contravaloarea a 4000 mc gaze a fost compensată prin CCM din 1997, în cuprinsul căruia s-a menționat că această suplimentare se introduce în salariu, dar modalitatea concretă de calcul și acordare va face obiectul unui act adițional la contract și lipsa acestuia conduce la concluzia că drepturile respective nu au fost acordate, intimata încălcând abuziv și CCM la nivel de ramură, care este superior CCM.
Se mai susține că prima instanță a apreciat în mod greșit că suplimentarea salarială reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă a fost prevăzută în disp.art. 168 din CCM la nivel de unitate din 1997, contract în care s-a menționat, la art. 168 alin. 3, că începând cu 1.06.1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul uni act adițional la prezentul contract.
De asemenea, se arată de către recurenți că au solicitat ca pârâta să facă dovada actului adițional la CCM din anul 1997 cu privire la introducerea în salariu a acestor drepturi și deși nu s-a făcut această dovadă, instanța a pronunțat soluția neanalizând practic fondul pricinii și nesoluționând corect cererea.
În ceea ce privește suplimentarea salarială reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze, se susține că soluția primei instanțe este greșită, nedepunându-se la dosar actul adițional la CCM din anul 1997 vizând art. 176, pârâta nedepunând la dosar înscrisurile solicitate de reclamanți, iar instanța ajungând la o convingere eronată, fără a avea la dosarul cauzei niciun fel de probatoriu în susținerea motivării.
De asemenea, cu privire la motivarea instanței în sensul că art. 168 alin. 2 din CCM la nivel de menționează introducerea în salariul de bază a suplimentărilor, se arată că acest articol face vorbire de un telex care nu poate substitui un act adițional, dispozițiile Legii nr. 130/1996 fiind clare și făcând trimitere la acte adiționale.
Referitor la solicitarea recurenților în sensul acordării drepturilor salariale conform art. 50, se susține că potrivit alin. 4 al art. 50, prevederile domeniului vizat se completează cu cele ale Planului social însușit de părți, iar în condițiile în care pârâta a acordat recurenților numai prevederile Planului Social și aceasta nu la nivelul anului când au fost concediați, ci la nivelul anului anterior, rezultă că s-au încălcat disp.art. 50 alin. 4 din CCM, instanța motivând greșit că disp.art. 50 au fost înlocuite cu cele din Planul Social.
În plus, instanța a ignorat disp.art. 224 și 226 din CCM la nivel de ramură, articole care nu permit renunțări sau limitări și care obligă semnatarii contractului să-l respecte.
Arată recurenții că dacă instanța voia să-și formeze o convingere corectă cu privire la toate drepturile solicitate, conform art. 129 alin. 5 Cod pr.civilă, încuviința proba cu expertiză contabilă prin care se puteau analiza statele de salarii, adresele de modificare a drepturilor salariale, pentru a se verifica dacă aceste drepturi cerute de recurenți au fost sau nu incluse în salariu.
Se conchide că recurenților le-au fost încălcate drepturile procesuale, precum și dreptul la apărare solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea efectuării expertizei contabile, depunându-se la dosarul cauzei și o serie de înscrisuri din partea recurenților.
Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză, însă a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri noi, în copie, iar la termenul din 27.10.2009, prin apărător ales, a solicitat respingerea recursului ca nefondat depunând și concluzii scrise în acest sens.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
În cuprinsul acțiunii introductive s-a cerut a se constata nulitatea art.176 alin.1 din CCM, în același sens fiind și solicitarea din cuprinsul cererii de intervenție depusă la dosar, făcându-se trimitere la disp.art.176 din CCM pe anul 1997.
Or, în conformitate cu disp.art.283 alin.1 lit.d din Codul muncii, se poate solicita constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestora pe toată durata existenței contractului și câtă vreme durata acestui contract a încetat, cererea respectivă a fost corect respinsă ca prescrisă.
De altfel, și durata contractelor colective de muncă pe anii 2005, 2006, 2007, la care fac trimitere recurenții, a expirat anterior introducerii acțiunii introductive la instanță, care a avut loc abia la 30.09.2008.
Neîntemeiată este și critica potrivit căreia în mod greșit s-a respins cererea de acordare a contravalorii cotei de gaze.
În conformitate cu disp.art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii energiei electrică, termică, petrol și gaze, salariații agenților economici nominalizați în anexa nr. I punctul B, vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar potrivit art. 187 alin. 2 din același contract, de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin. 1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa nr. I, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază, statuându-se la alin. 3 al.art. 187 că prin contractele colective de muncă la nivele inferioare vor fi stabilite cuantumul și condițiile de acordare.
În același sens, prin art. 178 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră pe anul 2007 se prevăzuse că salariații agenților economici nominalizați în anexa nr. I vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea a 2500-4000 mc de gaze naturale, stipulându-se la alin. 2 al art. 178 că în condițiile în care, prin act adițional la contractul colectiv de muncă, nu s-a convenit introducerea dreptului prevăzut la alin. 1 în salariul de bază, modalitatea concretă de acordare a acestuia va fi stabilită la nivelul agentului economic.
Prin art. 176 din CCM la nivel de unitate( ) pe 1997 s-a stipulat că începând cu 01.06.1997, ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază, iar în art.176 din CCM pe 2008 s-a prevăzut expres, la alin. 1, că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de muncă pe anul 1997.
Pârâta a arătat că începând cu anul 1997 sindicatul nu a mai intrat în negocieri cu patronatul pe tema acordării distincte a ajutorului social constând în plata contravalorii unei cote determinate de gaze naturale.
Deși reglementarea privitoare la acordarea ajutorului constând în contravaloarea unei anumite cantități de gaze naturale nu a mai fost prevăzută în contractele colective de muncă la nivel de unitate, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că dreptul respectiv nu ar mai fi fost plătit fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu suma corespunzătore contravalorii cantității de gaze naturale inclusă inițial în salariul de bază al angajaților, după cum s-a prevăzut expres în CCM la nivel de unitate, încheiat între societatea pârâtă și salariați, reprezentați de, în sensul celor sus-arătate.
În consecință, pârâta a acordat ajutorul social tuturor salariaților prin includerea acestuia în salariul de bază al angajaților, iar de atunci și până în prezent ajutorul a fost plătit ca parte integrantă din salariu.
Referitor la prima de aprovizionare toamnă-iarnă, se reține că în conformitate cu disp.art.176 alin.1 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze invocat de reclamanți și intervenienți, cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Art.176 alin.6 din același contract statuează, cu titlu de excepție, că fiecare din adaosurile de mai sus- printre care și cel în discuție în cauză- se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Intimata-pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale recurenților, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997 încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de, pe de alta, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997, potrivit art.168 alin.3 din același contract.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 din prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază, conform telexului nr.2412/1998, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul respectiv confirmând așadar includerea în salariul de bază al angajaților a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, astfel că nu poate fi primită susținerea recurenților conform căreia telexul nr. 2412/1998 nu reprezintă o dovadă că dreptul salarial menționat a fost introdus în salariul de bază, câtă vreme chiar în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, valabil încheiat, de comun acord, părțile contractante au confirmat această situație.
nr.2412/1998 emis și semnat de SN SA, pe de o parte și, pe de alta, stabilește ca pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din CCM pe anul 1997, începând cu data de 1 martie 1998, prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariul de bază brut sub forma unei cote procentuale, astfel: pentru salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; pentru salarii brute de bază între 1.000.001-2.000.000 lei-7% și pentru salarii brute de bază de peste 2.000.001 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice.
Deși ulterior anului 2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă nu este stipulat în termenii de mai sus, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în adresa semnată și însușită de părțile contractante, așa cum s-a arătat în precedent, astfel încât în mod corect a fost respinsă această cerere a recurenților.
Referitor la indemnizația de concediere solicitată de recurenți în temeiul disp.art.50 alin.1 din CCM, se reține că potrivit acestui text din CCM, la concediere din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere, ce diferă în funcție de vechime, după distincțiile prevăzute în mod expres în cuprinsul alin. 1 al art. 50.
În alin. 2 al aceluiași articol se stipulează că în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă, iar potrivit alin. 3 al art.50, valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu și conform alin. 4 al art. 50, prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Interpretarea sistematică și logică a dispozițiilor cuprinse în art. 50 din CCM, mai sus enunțate, conduce în mod clar la concluzia că de prevederile alin. 1 al art. 50 beneficiază cei concediați individual, din motive care nu țin de persoana acestora, pe când în cazul concedierilor colective-ca în cauza de față- indemnizația de concediere este cea stabilită prin negociere cu, iar intimata-pârâtă a aplicat în mod corect dispozițiile contractului colectiv de muncă completate cu cele ale Planului Social încheiat acordând recurenților numai indemnizația de concediere stabilită de comun acord, prin negociere, cu.
Prevederile art. 50 din contractul colectiv de muncă trimit în mod obligatoriu, în cazul concedierilor colective, la o negociere pentru stabilirea indemnizației de concediere, care a avut loc în cazul de față și care rezultă din Planul Social.
Din nicio dispoziție a contractului colectiv de muncă nu rezultă că cei concediați colectiv ar fi îndreptățiți atât la acordarea indemnizației de concediere prevăzută la art. 50 alin. 1 din CCM, cât și la acordarea indemnizației de concediere stabilite în urma negocierii cu, în mod exclusiv și în acord cu dispozițiile art. 50 alin.2 - 4 din CCM, numai pentru concedierile colective.
Interpretarea dată de recurenți dispozițiilor art. 50 alin. 4 din CCM are caracter pur speculativ și nu poate fi primită, rezultând în mod evident din interpretarea dispozițiilor cuprinse în alineatele 1-4 ale art. 50 din CCM că cele două tipuri de indemnizații de concediere nu puteau fi cumulate, așa cum pretind nejustificat recurenții.
Recurenții nu au solicitat la prima instanță administrarea probei cu expertiză contabilă și nu poate fi reținută lipsa rolului activ al instanței de fond, neimpunându-se, raportat la considerentele mai sus-arătate, efectuarea în cauză a unei expertize în sensul celor arătate de recurenți.
Oricum, interpretarea dispozițiilor cuprinse în contractele colective de muncă și ale Planului Social invocate de recurenți în susținerea acțiunii și a cererii de intervenție cad în sarcina instanței de judecată și nu a expertului.
Concluzionând, cu precizările aduse în considerentele prezentei decizii, rezultă că soluția primei instanțe apare ca fiind legală și temeinică, motiv pentru
care, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți, G, -, G, și intervenienții, B, -, - și, toți cu domiciliul ales la Cabinetul Avcatură - - B,-,.2..B,.61, sector 6, împotriva sentinței civile nr.528 din 26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-pârâta SC SA cu sediul în B, Calea, nr. 239 sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
2009-26-11
4 ex.
/FA
Trib.D nr-
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
