Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Sentința 25/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA nr.25
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu
Asistenți judiciari -
-
Grefier -
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de, G, G, G, G, G, G, G, toți cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură în Târgoviște,-, județul D, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Și Justiție cu sediul în B,--14, sector 5, Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B,-, sector 5 și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,- A, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâtul parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, reprezentat de consilier juridic, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
Acțiune scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic având cuvântul pentru pârâtul Parchetul de lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune conform dispozițiilor Decretului nr.167/1959, pentru perioada 1.10.2000 - 1.06.2004, solicitând admiterea excepției și respingerea în tot a acțiunii ca prescrisă.
Curtea
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, reclamanții,
, G, G, G, G, G, G, G, au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru și pentru perioada 1 octombrie 2000- 1 iunie 2004.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat, în esență, că le sunt aplicabile disp.art.47 din Legea nr.50/1996 care prevăd că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
S-a precizat totodată, că un astfel de drept nu poate fi înlăturat pentru că menținerea lui este impusă de condițiile concrete în care personalul își desfășoară activitatea, caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică ce se accentuează continuu.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Paf ormulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive cu motivarea că atribuțiile sale privesc elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și că, între reclamante și acest minister nu există niciun fel de raporturi de muncă, care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
Pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat chemarea în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, fiind întrunite cerințele art.60-63 Cod procedură civilă în scopul opozabilității sentinței pronunțate în prezenta cauză față de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru elaborarea proiectului de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008.
Același pârât a formulat și întâmpinare prin care a susținut că acțiunea este prescrisă în raport de disp. art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 coroborate cu disp.art.3 alin.1 din același act notmativ.
A arătat pârâtul, că obiectul cauzei îl reprezintă acordarea unor drepturi bănești, deci patrimonial, astfel încât dreptul la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani, stabilit de lege.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa formulat întâmpinare prin care a solicitat, de asemenea, respingerea acțiunii ca prescrisă.
Curtea examinând cererea în baza actelor și lucrărilor dosarului și a probelor administrate, constată următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MEF - prin DGFP P, Curtea urmează aoa dmite, întrucât această instituție are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar între reclamanți și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale. În consecință,va respinge acțiunea față de
Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, precum și cererea de chemare în garanție a acestuia.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea constată că este întemeiată, neputând fi reținute susținerile reclamanților în sensul că termenul de prescripție curge de la data pronunțării asupra recursului în interesul legii prin decizia nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu de la data de 1.01.2000, întrucât prevederile legii se aplică pe viitor potrivit principiului neretroactivității legii civile.
Prin decizia invocată, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a rezolvat și problema prescripției, astfel încât în mod greșit se poate susține în cauză ar putea opera o întrerupere a cursului prescripției în sensul celor prevăzute de art.16 din Decretul nr.167/1958 sau de suspendare conform art.13, în cauză nefiind incidente niciuna din ipotezele prevăzute în aceste dispoziții legale, iar decizia invocată, fiind o decizie în interesul legii, nu produce efecte retroactive, ci de la data publicării în Monitorul Oficial.
În aceste condiții, reținând că potrivit art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, coroborate cu disp.art.3 alin.1 din același act normativ, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul legal de 3 ani, precum și că drepturile solicitate sunt aferente perioadei 01.10.2000-01.06.2004, iar acțiunea a fost înregistrată la instanță la data de 10.09.2008, excepția invocată apare ca fiind întemeiată.
Astfel, în baza considerentelor expuse anterior, Curtea va admite excepția prescripției dreptului la acțiune și va respinge acțiunea ca prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție ca fiind introduse împotriva unei persoane lupsită de calitate procesuală pasivă.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune și respinge ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanții, G, G, G, G, G, G, G, toți cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură în Târgoviște,-, județul D, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Și Justiție cu sediul în B,--14, sector 5, Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B,-, sector 5 și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,- A, jud.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 20 ianuarie 2009.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Dan Andrei Enescu
- - - - - -
Asistenți judeciari,
Grefier,
Red.
Tehnored.
39 ex./30.01.2009
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu