Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Sentința 27/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA nr. 27
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu
Asistenți judiciari -
- escu
Grefier -
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanții, toți cu domiciliul ales la Tribunalul Buzău, cu sediul în B,-, jud.B și intervenienții, toți cu domiciliul ales la Tribunalul Buzău, B,-, județ B, ambele cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele și OG, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,-, jud.P, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în B,-, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâtul Parchetul de pe lângă de Apel Ploiești reprezentat de consilier juridic, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
Acțiune scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic având cuvântul depune la dosar, în copie, carnetele de muncă ale intervenienților, și, precizând că intervenienții au calitate de personal contractual iar reclamanții de personal auxiliar de specialitate.
În continuare având cuvântul invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada 1.01.2003 - 1.10.2005 pentru reclamanți și pentru perioada 1.03.2003 - 10.11.2005 în ceea ce-i privește pe intervenienți.
Pe fond solicită respingerea acțiunii în ceea ce-i privește pe intervenienți arătând că aceștia nu fac obiectul deciziei nr.21/2008 pronunțată de ÎCCJ.
Curtea
Deliberând asupra acțiunii civile de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata sporului de risc și suprasolicitare, reprezentând 50% din salariul de bază, începând cu data de 1.01.2003 și în continuare, cu actualizarea corespunzătoare, urmând a se efectua cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că fac parte din categoria personalului auxiliar în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, și, în conformitate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești se prevede că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariu de bază brut lunar.
Arată că au fost și sunt în continuare discriminați în raport cu alți salariați ai statului, care, își desfășoară activitatea în condiții de risc profesional și suprasolicitare neuropsihică, dar care pentru aceasta primesc sporuri salariale substanțiale (cumulate ajungând chiar până la 100%) în timp ce personalului auxiliar din justiție, Statul - ordonator de credite a încetat să le mai acorde acest drept încă din anul 2003 sub pretextul că legea care prevedea acest drept pentru magistrați și personal auxiliar a fost abrogată.
Prin aceasta s-au încălcat prevederile art. 1 al.2 lit.e pct.I din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare care prevăd că "Principiul egalității între cetățeni și al excluderii discriminării sunt garantate în special prin exercitarea si a drepturilor economice constând în salariu egal pentru muncă egală o remunerație echitabilă si satisfăcătoare)".
In timp ce magistraților și personalului auxiliar, la 1 ianuarie 2003 odată cu intrarea în vigoare a OUG177/2002, le-a fost sistată plata sporului de 50% (aplicabil la salariul de bază) pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, altor funcționari publici ca de exemplu celor de la CNSAS a continuat să le recunoască și să le plătească sporul pentru risc și suprasolicitare conform prev.de art. 15 din OG9/2001,iar lucrătorilor de poliție sub denumirea de spor pentru misiuni permanente, statul le-a acordat potrivit art. 11 din OG38/2003, spor salarial pentru risc și suprasolicitare. De asemenea, personalului din Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin art. 15 din OG10/2007 le-a acordat un spor de 50% pentru condiții periculoase. O situație aparte a creat statul funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare cărora în art. 11 din OG64/30 august 2006 le-a instituit sporul pentru misiune permanentă; în art. 21 al aceleași ordonanțe a instituit sporul pentru activități desfășurate în condiții de pericol sau intervenții cu grad ridicat de risc, iar art. 22 acelorași funcționari dacă lucrează în condiții de pericol determinate de depozitarea muniției, explozibililor sau substanțelor toxice le-a mai atribuit încă un spor salarial substanțial determinat de riscul și suprasolicitarea neuropsihică, astfel că, pentru aceste riscuri însumate ajung la sporurile salariale de peste 100%.
In același timp magistraților și personalului auxiliar, cărora legiuitorul le-a recunoscut în prevederile Legii 303/2004 riscurile mari la care sunt expuși și stresul neuropsihic al muncii lor ( prin instituirea asigurării vieții lor, integrității corporale și bunurile pentru riscurile profesionale, de asemenea, datorită riscurilor muncii și posibilitatea apelării la serviciile de pază și protecție), Statul nu le-a mai recunoscut dreptul la sporul salarial de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Această atitudine a statului în principal, dar și a celorlalți pârâți față de magistrați și personalului auxiliar comparativ cu ceilalți funcționari publici exemplificați, evidențiază DISCRIMINAREA
Fiind discriminați potrivit prevederilor OG137/2000 au dreptul la despăgubiri constând în plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la salariul de bază începând cu data de 1 ianuarie 2003 de când statul a încetat să ni-1 mai achite. Prin aplicarea greșită a unor texte de lege, sistându-se plata sporului de risc și suprasolicitare către magistrați și personalul auxiliar s-au încălcat principiile nediscriminării și al egalității în fața legii precum și al egalității în drepturi, defavorizând magistrații în raport cu ceilalți salariații bugetari, funcționarii publici și demnitarii.
Urmare a neacordării sporului de risc și suprasolicitare au fost încălcate disp.art.5 al.l din Legea 53/2000 care stipulează că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. S-au încălcat, de asemenea, și disp.art. 38 al.2 din Constituția anterioară precum și ale art.41 al.2 din Constituția revizuită care stipulează dreptul la muncă și la protecția socială a muncii care incluzând evident și plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Au fost încălcate prevederile art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului ce fac parte din dreptul intern, potrivit cărora: "Toți oamenii sunt egali în fata legii și au dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii".
"Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care încalcă Declarația și împotriva oricăror provocări la o astfel de discriminare".
Art.l al.2 lit.e pct.I din OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede că "principiul egalității între cetățeni, al excluderii discriminărilor sunt garantate prin exercitarea drepturilor. economice în special dreptul la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare"
în luna ianuarie 2003 Statul a sistat plata către magistrați și personalul auxiliar a sporului de risc și suprasolicitare, fără însă ca riscurile profesionale și suprasolicitarea neuropsihică să fi dispărut.
Statul a continuat însă să plătească sporuri salariate pentru riscuri profesionale și pentru suprasolicitarea neuropsihică altor categorii profesionale - salariați ai statului - funcționari publici și demnitari, dar evident că riscurile profesionale ale acestora sunt cel mult egale cu ale magistraților. O bună parte dintre salariații statului care primesc sporuri salariale (sub diferite denumiri și în diferite procente) pentru riscul profesional și suprasolicitare neuropsihică la care sunt supuși în timpul serviciului, își desfășoară activitatea în același mediu ca și magistrații și personalul auxiliar sau au în pază persoane care mai înainte au trecut prin birourile magistraților, fiind anchetați și judecați de aceștia, și care nu de puține ori au avut atitudine violentă, au insultat și amenințat magistrații.
Astfel, prin OG9/2001 - în art. 15 al.l personalului din aparatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică",i s-a acordat un spor de 15% calculat la salariul de bază brut.
Sub denumirea de "spor pentru misiune permanentă" pentru riscurile profesionale la care sunt expuși, polițiștilor prin art. 11 din OG38/2003 li s-a acordat un spor de 25% calculat la totalul veniturilor lor salariale.
De cele mai multe și mai mari sporuri pentru risc profesional, și suprasolicitare neuropsihică beneficiază însă funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.
Conform art.21 din OG64/ 30 august 2006, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, beneficiază de un spor de 30% calculat la salariul de bază pentru investigații acțiuni și intervenții cu grad ridicat de risc ori în condiții de pericol deosebit.
În art.22 OG64/2006, se mai stipulează că: pentru condiția de pericol determinate de depozitarea și manipularea munițiilor și substanțelor toxice aceeași funcționari beneficiază de alte sporuri cuprinse între 16 si 50 % calculate la salariul de bază.
Funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare, pentru că asigură paza excortarea și supravegherea deținuților,reținuților, arestaților preventiv și a minorilor condamnați, anexa 5 pct.l al. OG.64/2006, le mai dă dreptul la un spor de 5% din salariul de bază. Aceeași anexă, la punctul 5 prevede pentru personalul civil de Ministerul Justiției ce efectuează lucrări în legătură cu activitatea penitenciarelor, dar și pentru personalul civil din Administrația Națională a Penitenciarelor și unităților subordonate acestuia, sporuri salariale de până la 30%, rară însă a preciza pentru ce fel de muncă. Este evident că sunt atribuite tot pentru riscurile profesionale la care sunt expuși, dar și pentru suprasolicitarea neuropsihică rezultată din munca cu deținuții.
La aceste sporuri se adaugă sporul de 25% (calculat la întregul venit salarial) pentru misiune permanentă prevăzut de art. 11 din OG64/2006, spor care deși, poartă o denumire diferită este evident că este acordat tot pentru riscurile profesionale și suprasolicitarea neuropsihică.
Conform OG64/2006 - funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare beneficiază de sporuri multiple pentru risc si suprasolicitare neuropsihică ce însumează peste 110 % din salariul de bază, iar pentru unii chiar 140%.
OG nr.10 din 31 ianuarie 2007 privind creșterile salariale acordate personalului bugetar salarizat conform OUG24/2000, în art. 15 stabilește un spor pentru condiții periculoase de 50% la salariul de bază personalului contractual din cadrul Ministerului Agricol, Pădurilor si Dezvoltarea Rurală care participă în companiile de prevenire și combatere a zoonozelor și altele asemenea.
In atare situație, apreciem că, dreptul prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 este și a rămas în vigoare, de la data apariției actului normativ care îl reglementează și, pe cale de consecință, el trebuie acordat în continuare.
La data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezultă din condițiile în care magistrații și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, acestea fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Condițiile de risc și suprasolicitare, după opinia noastră, nu s-au schimbat ci, dimpotrivă, s-au acutizat întrucât, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție și eficiența sporită a acestuia. în situația existenței unui sistem legislativ stufos și uneori contradictoriu. și a unor condiții de muncă neadecvate etapei actuale, s-a ajuns la creșterea celor doi factori de risc.
În altă ordine de idei, se mai adaugă și presiunile indirecte venite din partea justitiabililor care, abuzând de dreptul lor de petiționare, au formulat împotriva magistraților, numeroase sesizări, reclamații și plângeri penale, total nejustificate, ce au drept consecință, creșterea suprasolicitării neuropsihice și a stresului.
De altfel, înlăturarea sporului de 50% pentru magistrați și personal auxiliar s-a făcut în mod ilegal printr-o ordonanță de guvern, act cu o valoare juridică inferioară legii.
Acesta a fost și motivul pentru care înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, prin Decizia de îndrumare nr.21/2008, în recursul Procurorului General promovat în interesul legii a constatat existența acestui spor pentru magistrați și personalul auxiliar cu începere din anul 2000 și până în prezent.
Consideră că, acțiunea formulată este pe deplin întemeiată și pe considerentul că, un act normativ cu putere juridică a unei legi nu poate fi modificat sau abrogat, decât de un alt act normativ de aceeași forță juridică.
Își întemeiază acțiunea pe prevederile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind discriminarea, cu precădere pe art. l al.2 lit. e pct. I, pe prevederile protocolului nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și pe prevederile Constituției României ce reglementează egalitatea în drepturi, nediscriminarea, pe preambulul la OUG27/2006, modificată prin Legea 45/2007, care evidențiază necesitatea înlăturării discriminării magistraților față de ceilalți salariați ai statului, precum și pe prevederile art. 47 din Legea 50/1996, art. 15 din OG9/2001, art. 11 din OG38/2003 privind salarizarea polițiștilor, art. 11; art.21; art.22; art.34; al.l și anexei 5 pct.1,5 și 6 din OG64/2006 privind salarizarea funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare, dar și ale art. 15 din nr.OG 10/2007 privind salarizarea ce se acordă în 2007 personalului bugetar.
Au formulat cerere de intervenție în interes propriu în cauză numiții, și (fila 36) personal contractual în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, care au solicitat, de asemenea, obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare de 50% calculat lunar la salariul de bază, cu actualizarea corespunzătoare, începând de la data de 01.01.2003 și în continuare, cu efectuarea cuvenitelor mențiuni în cărțile de muncă, reiterând motivele de fapt și de drept prezentate în cererea principală.
Aceeași cerere de intervenție a fost formulată și de numiții, și OG, personal contractual în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria P, Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele și Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat și acești intervenienți solicitând obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare de 50% calculat lunar la salariul de bază, cu actualizarea corespunzătoare, începând de la data de 01.01.2003 și în continuare, cu efectuarea cuvenitelor mențiuni în cărțile de muncă, reiterând motivele de fapt și de drept prezentate în cererea principală.
Pârâtul PBa formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesual pasive a acestei instituții și, în consecință, a solicitat respingerea acțiunii față de Ministerul Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii reclamanților ca prescrisă pentru perioada 1.01.2003-23.09.2005, aplicarea prevederilor art. 329 alin. 3 pr.civ. pentru perioada 23.09.2005 - 03.02.2007 și respingerea ca inadmisibilă pentru restul perioadei și în viitor.
Față de data formulării acțiunii și în temeiul dispozițiilor art 137
Cod procedură civilă, invocă excepția prescripției dreptului material la
acțiune al reclamanților pentru perioada 01 ianuarie 2003 - 23 septembrie 2005, motivat de faptul că potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 1 alin.l din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ " dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescriptie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în termen de 3 ani.
Având în vedere faptul că reclamanții își întemeiază acțiunea pe
dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea
și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, a învederat pârâtul
instanței că în Monitorul Oficial nr.537 din 16 iulie 2008 a fost publicată Decizia
Curții Constituționale nr.821/3 iulie 2008 prin care s- admis excepția de
neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.l și alin.ll, precum și dispozițiile art.27 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 sunt neconstituționale.
Astfel, Curtea Constituțională a reținut că, deși actul normativ criticat în
ansamblul său nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, totuși unele dispoziții ale acestei ordonanțe - și anume prevederile art.l, art.2 alin.3 și art.27 - lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, cum s-a și
întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepții sau în cauze similare, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute învedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
De asemenea, Curtea Constituțională a reținut că prevederile art.2 alin.3 din ordonanță, caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament sau ordonanțele Guvernului, iar dispozițiile art.27 din acest act normativ instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței judecătorești restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, ceea ce poate fi înțeles de către instanțe, așa cum de altfel s-a și întâmplat, în sensul că au competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept și să instituie ea o normă nediscriminatorie.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege si de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 429/2003, ca si prevederile art. 61 alin. l în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tării.
Pe cale de consecință, apreciază că în mod corect Curtea Constituțională a admis excepția invocată de Ministerul Justiției, constatând că dispozițiile art.2 si art.27 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 sunt neconstițuționale din perspectiva art.l alin.4 din Constituție, ce reglementează principiul separației puterilor în stat, a artl26 alin.6, ce garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ și a art. 144 lit. a) și c), ce stabilesc competența Curții Constituționale de a analiza constituționalitatea unor prevederi din legi sau ordonanțe în vigoare, raportat inclusiv la art.16 din Constituție privind egalitatea în fața legii - în măsura în care sunt interpretate în sensul că se dă în căderea instanței de judecată atribuția de a reține încălcarea principiului egalității în fata legii prin examinarea si cenzurarea soluțiilor cuprinse în legi si ordonanțe.
Toate aceste argumente conduc cu certitudine la concluzia că dispozițiile art.2 și ale art. 11 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 sunt neconstituționale, justificând transformarea instanțelor de judecată în autoritate legiuitoare prin eludarea textelor constituționale la care am făcut referire mai sus. Față de aceste aspecte, solicită instanței să facă aplicarea dispozițiilor arț.31 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit căruia "Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.".
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de a le fi recunoscut dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% și de a le fi plătite sumele reprezentând acest spor și pe viitor, apreciază că acestei cereri nu i se poate da curs de către instanța de fond, întrucât acest fapt ar însemna că instanța ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente și care au girul puterii legislative - respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive - reprezentate de Guvern.
De altfel, chiar actele adoptate de puterea executivă - ordinele, ordonanțele și hotărârile de guvern - trebuie să fie adoptate, în cele din urmă, printr-o lege de către Parlament.
În consecință, cererea reclamanților privind recunoașterea și plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% și pe viitor este inadmisibilă.
Asupra fondului cauzei, solicită respingerea acțiunii reclamanților din următoarele considerente:
Față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - în temeiul art329 alin.l din Codul d e procedură civilă a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect
Recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a făcut obiectul dosarului nr.5/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite și a fost soluționat conform Deciziei nr. 21/10 martie 2008, publicată în Monitorul oficial nr.444 din 13 iunie 2008.
Astfel, potrivit Deciziei menționate Înalta Curte de Casație și Justiție, "admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție.
In interpretarea si aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistratii-asistenți, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, si după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001". Raportat la această decizie, consideră pârâta că raționamentul reclamanților este corect doar pentru perioada 01.10.2000 - 03.02.2007 această din urmă data fiind momentul intrării în vigoare a OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, act normativ prin care a fost abrogat expres și în mod explicit întreaga Lege nr. 50/1997, deci și art. 47.
Consideră că Înalta Curte de Casație și Justiție atunci când a soluționat recursul în interesul legii menționat a avut în vedere numai OG 83/2000 fără a face vreo referire la OG 8/2007, instanța supremă considerând că Legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin acest ultim act normativ.
Față de capătul de cerere privind viata drepturilor bănești solicitate, actualizate corespunzător, a solicitat instanței respingerea acestuia având în vedere că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - indicele de inflație - nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială ".
Totodată, în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, arată pârâtul că din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariate sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciază că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai mult, apreciază că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
Prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
Față de solicitarea privind obligarea pârâților să opereze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, solicită respingerea acesteia ca nefondată deoarece în conformitate cu dispozițiile art.11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă: "Actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere -, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de muncă; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum si alte drepturi ce se includ în aceasta si, după caz, locurile de muncă cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de muncă la pensie. "
Astfel, din dispozițiile legale anterior menționate reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporul solicitat de reclamanți este un drept salarial ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se include în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
Față de cele expuse, solicită respingerea cererii privind transcrierea în carnetele de muncă a drepturilor salariale solicitate de reclamanți.
Prin cererea formulată de același pârât s-a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitate de chemat în garanție, pentru ca în cazul în care se va admite acțiunea principală să se dispună obligarea acestuia să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008 care să includă alocarea sumelor necesare ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a depus la dosar întâmpinare prin care invocă excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2003 - 01.10.2005 și solicitând respingerea acțiunii reclamanților pentru perioada aferentă perioadei ulterioare datei de 01.10.2005.
Pe fondul cauzei arată că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile OG. 137/2000, act normativ care a fost constatat neconstituțional în privința art. 2 și 11. Ca atare, instanța urmează să facă aplicarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 47/1992.
În privința celui de al II-lea capăt de cerere a solicitat ca instanța să facă aplicarea dispozițiilor Deciziei nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în interesul legii.
Examinând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale în materie și decizia pronunțată de ICCJ în interesul legii - nr.21/10.03.2008, Curtea va constata următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MEF - prin DGFP P, Curtea urmează aoa dmite, întrucât această instituție are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, cu respectarea procedurii reglementate de legea finanțelor publice, iar între reclamanți, intervenienți și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale. De asemenea, nu este posibilă nici obligarea sa să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului pârâtului Ministerul Public, în condițiile în care acesta din urmă are obligativitatea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 500/2002, de a elabora bugetul propriu în care să includă sumele necesare aferente, în eventualitatea admiterii acțiunii, drepturilor reclamanților și intervenienților.
Prin urmare, față de admiterea acestei excepții expusă mai sus, Curtea va respinge acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și cererea de chemare în garanție ca fiind introduse împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.01.2003-01.10.2005, Curtea constată că este întemeiată în raport de faptul că acțiunea a fost introdusă la data de 01.10.2008, iar disp. art. 1 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 și art. 3 alin. 1 prevăd că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani prevăzut de lege. În consecință, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune și va respinge acțiunea ca prescrisă pentru perioada 01.01.2003 - 01.10.2005.
Pe fondul cauzei, curtea va constata că acțiunea este întemeiată, în raport cu ceilalți pârâți.
Prin decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de ICCJ în interesul legii s-a stabilit că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie.
Pe cale de consecință, curtea va constata că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată. La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte, or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
În raport de cele de mai sus, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Pentru aceste considerente, curtea, văzând disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996, va admite acțiunea și va obliga restul pârâților să plătească reclamanților sporul de 50% calculat lunar în raport de salariul de bază, începând cu data de 02.10.2005 până în prezent și în continuare, sume care vor fi actualizate cu coeficientul de inflație la data plății efective, urmând ca în acest mod să fie acoperit prejudiciul suferit de către reclamanți prin neplata drepturilor menționate la scadență.
De asemenea, curtea va obliga pârâtele la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor, ca o consecință a admiterii drepturilor salariale solicitate prin acțiune.
În privința cererilor de intervenție formulate, Curtea reține că din actele dosarului rezultă că intervenienții au calitatea de personal contractual.
Dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 nu au vizat această categorie de personal, el referindu-se doar la magistrații și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor de judecată, în considerarea condițiilor de lucru.
Intervenienții nu sunt asimilați personalului auxiliar de specialitate, ei nefăcând parte nici din categoria personalului conex care a fost reglementată de Legea nr.17/2006 și cărora li se aplică dispozițiile legale care au reglementat și care reglementează în continuare salarizarea personalului auxiliar de specialitate.
De asemenea, prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a disp.art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
S-a reținut, astfel, că drepturile consacrate legislativ prin disp.art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textul de lege.
Ori, cum intervenienții nu se încadrează în aceste dispoziții, ei nefăcând parte nici din personalul auxiliar de specialitate și nici din cel conex, fiind în fapt personal contractual, iar dispozițiile privind sporul de 50% nu li se aplică, cererea de intervenție formulată este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, pentru considerentele expuse anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5 și respinge acțiunea formulată de reclamanții, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în B,-, jud.B și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5 ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune și respinge acțiunea ca prescrisă pentru perioada 1.01.2003 - 1.10.2005.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, în sensul că obligă restul pârâților Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,-, jud.P, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în B,-, jud.B la plata către reclamanți a sporului de 50% calculat lunar la salariul de bază începând cu 2.10.2005 până în prezent și în continuare, sume actualizate cu coeficientul de inflație la data plății și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă.
Respinge cererile de intervenție formulate de intervenienții, toți cu domiciliul ales la Tribunalul Buzău, B,-, județ B, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria P, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele și OG, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat ca neîntemeiate.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2009.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Dan Andrei Enescu
- - - - - -
Asistenți judeciari,
escu
Grefier,
Red.
18 ex./30.01.2009
Operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Dan Andrei Enescu
