Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 330/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 330

Ședința publică de la 07 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Bancu

JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina

Grefier

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de R împotriva sentinței civile nr. 2051 din 10.11.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind Consiliul Local.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul R asistat de avocat și avocat pentru intimatul Consiliul Local.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al doilea termen.

Avocat pentru recurentul R depune la dosar practică judiciară.

Avocat pentru intimatul Consiliul Local depune la dosar împuternicire avocațială.

Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat pentru recurentul R solicită admiterea recursului și admiterea acțiunii. Mai solicită să se aibă în vedere prevederile art.20 din Legea nr.154/1998. Arată că potrivit dispozițiilor legale rezultă că nu se dă doar indemnizația de bază și că indemnizația este salariu la care se poate adăuga sporuri și al 13 salariu.

Avocat pentru intimatul Consiliul Local solicită admiterea recursului. Arată că au solicitat și admiterea acțiunii și că consideră întemeiate cererile formulate. Mai arată că toate contribuțiile au fost plătite.

Declarând dezbaterile închise,

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată la ribunalul Iași sub nr. 9414 din 24.11.2008, astfel cum a fost precizată și completată la termenul din 10.12.2008, reclamantul Rac hemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al comunei, solicitând obligarea acestuia la plata sporului de vechime de 25%, a premiului lunar de 2% și a premiului anual pentru perioada 21.11.2005 - 20.06.2008.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că a ocupat funcția de viceprimar al comunei, jud. I din iunie 2004 și până în iunie 2008, iar pentru această funcție de demnitate publică a fost retribuit cu o indemnizație lunară. În art. 19 din Legea nr. 154/1998 se prevede în mod imperativ că această indemnizație reprezintă baza de calcul pentru drepturile bănești ce se determină în raport cu venitul salarial și, drept urmare, sunt aplicabile prevederile referitoare la sporul de vechime, premiul lunar și premiul anual, aceste drepturi regăsindu-se în art. 14, art. 17 și art. 18 din Legea nr. 40/1991. Mai susține reclamantul că art. 39 din Legea nr. 393/2004 prevede că durata exercitării mandatului de primar constituie vechime în muncă și în specialitate și se ia în calcul la acordarea tuturor drepturilor bănești. Astfel, precizează reclamantul că salarizarea persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică se face prin calcularea indemnizației prevăzută în art. 20 alin. 2 din Legea nr. 154/1998, iar suma obținută reprezintă, la rândul său, baza de calcul pentru stabilirea drepturilor bănești.

Prin sentința civilă nr. 2051/10.02.2008, Tribunalul Iașia respins acțiunea formulată de reclamantul R în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Comunei, jud.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul Rao cupat funcția de viceprimar al Comunei, jud. I în perioada 20.06.2004-20.06.2008, conform mențiunilor din carnetul de muncă.

Potrivit disp. art. 19 din Legea nr. 154/1998, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație lunară, stabilită în conformitate cu prevederile anexei nr. II, iar potrivit disp. art. 20 alin. 1 din aceeași lege, indemnizația lunară, prevăzută la art. 19, este unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.

Instanța a mai reținut că, potrivit art. 2 din nr.OUG 108/2005, s-a prevăzut expres că la calculul cuantumului indemnizației prev. în anexă pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, din administrația publică locală, nu se adaugă sporul de vechime în muncă și nici alte sporuri prevăzute de lege.

S-a mai reținut că aceleași prevederi au fost precizate și în disp. art. 3 alin. 4 și 5 din nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006, respectiv 2007, personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG 24/2000 și Legii nr. 154/1998.

De asemenea, și în art. 57 alin. 5 din Legea nr. 215/2001, modificat prin Legea nr. 286/2006, s-a prevăzut că primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, reclamantul susține că, pentru funcția de primar al Comunei, pe care a îndeplinit-o în perioada iunie 2004 - iunie 2008, fost remunerat cu indemnizație lunară, deși funcția de primar este asimilată unui salariat cu contract individual de muncă, dar salariul primit pentru munca prestată este denumit indemnizație lunară.

În art. 19 din Legea nr. 154/1988 se prevede în mod imperativ că această indemnizație reprezintă baza de calcul pentru drepturile bănești ce se determină în raport cu venitul salarial și drept urmare sunt aplicabile prevederile referitoare la sporul de vechime, premiul lunar și premiul anual, aceste drepturi regăsindu-se în art. 14, 17, 18 din Legea nr. 40/1991.

Potrivit art. 66 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, funcția de primar poate fi asimilată unui salariat cu contract de muncă raportat la anexa 2/1 din Legea nr. 154/1988 modificată prin nr.OG 83/2000, salariul pentru munca prestată a fost denumit indemnizație lunară.

Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, în art. 39 se prevede că "durata mandatului de primar este vechime în muncă și specialitate și se ia în calcul la acordarea tuturor drepturilor bănești", fiind abrogat Cap. II din Anexa 2/1 din Legea nr. 154/1998, coroborat cu art. 269 alin. 1 și 2 din Codul muncii.

Din interpretarea prevederilor legale menționate mai sus, rezultă că salarizarea persoanelor care ocupă funcția de demnitate publică se face prin calcularea indemnizației prevăzute în art. 20 alin. 2 din Legea nr. 154/1988, iar suma obținută reprezintă, la rândul său, baza de calcul pentru stabilirea drepturilor bănești.

Mai arată recurentul că, prin alte sentințe pronunțate de Tribunalul Iași și de Tribunalul Vaslui, au fost acordate altor primari drepturile solicitate și de el prin acțiunea introductivă.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Cod procedură civilă, hotărârea fiind pronunțată de către prima instanță cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale.

Este adevărat că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 40/1991 cu privire la salarizarea Președintelui și Guvernului României, precum și a personalului Președinției, Guvernului și al celorlalte organe ale puterii executive:

,Persoanele salarizate potrivit acestei legi beneficiază, la funcția de baza de un spor de vechime în munca de până la 25% calculat la salariul de baza, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru"(art. 14 alin. 1).

,Pentru premierea individuală a personalului se constituie un fond de premiere lunar prin aplicarea unei cote de până la 2% asupra fondului de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al unității. Din acest fond pot fi acordate premii în cursul anului salariaților care au realizat sau au participat direct la obținerea a unor rezultate în activitate apreciate ca valoroase"(art. 17).

,Pentru activitatea desfășurată, personalul salarizat potrivit prezentei legi beneficiază la sfârșitul anului calendaristic de un premiu anual de până la un salariu mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face plata"(art. 18).

Chiar dacă prin anexa nr. 10 Legii nr. 154/1998 nu au fost abrogate aceste dispoziții, ele nu pot fi reținute în speță, întrucât persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese în administrația publică locală - deci și recurentul-reclamant, ce îndeplinește funcția de viceprimar - au fost excluse de la aplicarea acestor dispoziții prin prevederile exprese ale următoarelor acte normative:

Astfel, în anul 2005 fost adoptată nr.OUG 108 privind unele măsuri în domeniul salarizării persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite din administrația publică locală.

În preambulul acestui act normativ s-au reținut următoarele:

"Prin Programul de guvernare pentru perioada 2005-2008, Guvernul României și-a propus, ca obiectiv prioritar, întărirea capacității instituționale din administrația publică locală.

În vederea susținerii acestui obiectiv este necesară asigurarea unui cadru legal prin care să se elimine inechitățile create prin acordarea nejustificată a unor drepturi de natură salarială (spor de vechime in muncă), în baza hotărârilor definitive si irevocabile ale unor instanțe de judecată. În acest sens și pentru a se evita extinderea aplicării unor dispoziții contrare prevederilor legale, ca urmare a altor acțiuni in instanță în curs de soluționare, se impune, în regim de urgență, reglementarea situației privind remunerarea funcțiilor de demnitate publică, alese și numite, din administrația publică locală."

Astfel, conform disp. art. 2 din această ordonanță: "Pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, din administrația publică locală, indemnizațiile prevăzute în anexă reprezintă unica forma de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determina în raport cu venitul salarial. La calculul cuantumului indemnizațieinu se adaugă sporul de vechime în muncăși nici alte sporuri prevăzute de lege."

Curtea mai reține că, potrivit disp. art. 3 alin. 4 și 5 din nr.OG 3/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit <LLNK 12000 24180 301 0 46>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică:

"Pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele nr. VII/1, VII/2, VII/3 și VII/1a, VII/2a, VII/3a, precum și în anexele nr. VII/1b, VII/2b și VII/3b reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.

În aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite,nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege."

Aceleași dispoziții le regăsim și în art. 3 alin. 4 și 5 din nr.OG10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit <LLNK 12000 24180 301 0 46>Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică:

"Pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele nr. VII/1a, VII/2a, VII/3a și VII/1b, VII/2b, VII/3b, precum și nr. VII/1c, VII/2c, VII/3c reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.

În aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite,nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege".

Se mai reține că, potrivit art. 57 alin.5 și 6 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată:

"Pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar, și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege.

Durata mandatului constituie vechime în muncă și în specialitatea studiilor absolvite."

Având în vedere modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze, chiar prin aceste din urmă dispoziții legale, drepturile bănești de care beneficiază primarii, precizându-se în același articol faptul că aceștia nu sunt îndreptățiți la spor de vechime, dar durata mandatului constituie vechime în muncă și în specialitate, se reține că în mod eronat invocă recurentul-reclamant dispozițiile art. 39 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, potrivit cărora: "Durata exercitării mandatului de primar și de viceprimar, de președinte și de vicepreședinte al consiliului județean constituie vechime în muncă și în specialitate și se ia în calcul la promovare și la acordarea tuturor drepturilor bănești rezultate din aceasta, inclusiv la calcularea și la recalcularea pensiei."

Cât privește faptul că prin alte sentințe au fost acordate altor persoane drepturile bănești solicitate de reclamant, Curtea de Apel constată că aceste sentințe nu au fost recurate, rămânând definitive și irevocabile prin neexercitarea căii de atac, însă la nivelul instanței de control judiciar practica este unitară în această materie chiar începând cu anul 2005.

Ca urmare, raportat tuturor considerentelor expuse, Curtea de Apel va respinge recursul declarat de reclamant, în conformitate cu disp. art. 312 Cod procedură civilă, și va menține sentința atacată ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul R împotriva sentinței civile nr. 2051/10.12.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, Grefier,

- - - - ---

Red. / Tehnored.

24.04.2009 - 2 ex.

Tribunalul Iași: ,

Președinte:Carmen Bancu
Judecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 330/2009. Curtea de Apel Iasi