Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 540/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 540
Ședința publică de la 16 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de CONSILIUL LOCAL V, PRIMARUL MUN. V și PRIMĂRIA MUN. V împotriva sentinței civile nr. 618 din 29 V 2008 a Tribunalului Vaslui, intimați fiind:- UNIUNEA JUDEȚEANĂ SINDICATELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT, ȘCOALA NR. 4 " " și INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN V, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întîmpinare, intimata Uniunea Județeană a Sindicatelor din Învățământ Vad epus la dosar, prin registratura instanței, o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Instanța, verificînd actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vaslui, Uniunea Județeană Sindicatelor din Învățământ V, în numele membrilor de sindicat, a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul Școlar Județean V, Școala nr. 4 " ", Consiliul Local al mun. V și Primarul mun. V solicitând obligarea acestora la aplicarea Legii nr. 220/2007 începând cu ianuarie 2008 și acordarea diferențelor de salarii datorate pentru perioada ianuarie 2007, la zi, avându-se în vedere și indicele de inflație.
În motivarea acțiunii, se arată că, la data de 31.01.2007, s-a aprobat nr.OUG 11 cu privire la creșterile salariale ce se acordă în anul 2007 personalului didactic din învățământ. nr.OUG 11/2007 a fost aprobată la data de 4.07.2007, prin Legea nr. 220, act normativ prin care s-au modificat și completat anexele nr.OUG 11/2007, fără a se modifica și etapele de aplicare a creșterilor salariale, care au rămas aceleași.
Deși legea nu prevede o anumită dată de acordare a majorărilor salariale, pârâții au acordat acest spor din iulie 2007 și au motivat dispoziția făcând apel la data intrării în vigoare a legii.
Reclamanta a depus înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată, pârâții Consiliul Local și Primarul mun. V, precum și Primăria mun. V, au susținut că nu au calitate procesuală pasivă, deoarece cheltuielile de personal sunt plătite din fondurile bugetului de stat, nu din bugetul local și au apreciat că, în cauză, calitatea procesuală pasivă aparține Ministerului Educației și Cercetării, conform legii învățământului.
Prin sentința civilă nr. 618 din 29 mai 2008, Tribunalul Vasluia admis acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Județeană Sindicatelor din Învățământ V, în numele și pentru membrii săi de sindicat, împotriva pârâților Inspectoratul Școlar Județean V, Școala nr. 4 " ", Consiliul Local al mun. V și Primarul mun. V, care au fost obligați să calculeze și să plătească membrilor de sindicat, în numele cărora s-a formulat acțiunea, diferența drepturilor salariale neacordate, începând cu data de 1 ianuarie 2007, până la data de 20 iulie 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local V, instanța s-a pronunțat în preambulul hotărârii, în sensul respingerii acesteia, reținând faptul că, potrivit art. 167 alin. 3 teza II din Legea nr. 84/19995, finanțarea unităților de învățământ se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale din sumele defalcate, din unele venituri ale bugetelor de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, primarul având calitatea de ordonator de credite față de unitatea de învățământ.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că, în Monitorul Oficial din 2 februarie 2007, fost publicată Ordonanța nr. 11/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. Aceasta ordonanță prevede că, în cursul anului 2007, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ se majorează prin modificarea valorii coeficientului de multiplicare în trei etape: 1 ianuarie-31 martie 2007, 1 aprilie-30 2007, 1 octombrie-31 decembrie 2007.
Legea nr. 220/2007 a aprobat Ordonanța Guvernului nr. 11/2007 și modificat anexele nr. 1.1, 1.2, 2, 3, 4 și 5. Au fost majorați cu 10% coeficienții de ierarhizare, etapele de acordare rămânând aceleași. Articolul 9 din nr.OG 11/2007 privind termenul de la care se operează creșteri salariale nu a fost modificat.
Pârâții nu au aplicat personalului didactic din învățământ cu gradul I dispozițiile Legii nr. 220/2007 și nu au formulat apărări în ce privește fondul cauzei, acțiunea reclamantei fiind întemeiată.
Au fost reținute și dispozițiile art. 154 Codul muncii și prevederile art. 3712alin. 3 Cod proc. civilă coroborate cu prevederile art. 1 alin. 2 din nr.OG 5/2001.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Consiliul Local, Primarul și Primăria mun.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, se susține că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Consideră recurenții că nu a fost luat în considerare faptul că aceste cheltuieli de personal sunt plătite din bugetul de stat, din capitolul "sume defalcate din pentru cheltuieli descentralizate", nu din cel de local, Consiliul Local, Primarul și Primăria mun. V neavând calitate procesuală pasivă.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art 167 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrative-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde finanțarea de bază și finanțarea complementară, finanțarea de bază, care cuprinde și cheltuielile de personal, conform art. 167 alin. 5 lit. a din același act normativ, asigurându-se prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Din aceste prevederi legale, rezultă că salariile personalului din învățământ se asigură prin bugetul local al unității administrative-teritoriale, în prezenta cauză prin bugetul local al mun. V, unitatea administrativ-teritorială de care aparține Școala G. Împrejurarea că sumele cu această destinație sunt defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, dar și din alte venituri ale bugetelor locale, nu înlătură calitatea procesuală a Consiliul Local și a Primarului mun. V în ceea ce privește plata drepturilor salariale cuvenite personalului din învățământ, care se asigură, așa cum s-a arătat, prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale, neavând relevanță că fondurile sunt alocate de la bugetul de stat sau din alte surse.
Prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, despre care recurenții au susținut că are calitate procesuală pasivă în cauză, de la bugetul de stat se asigură alte cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar, prevăzute în art. 167 alin. 17 din Legea nr. 84/1995, nu cheltuielile de personal.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Consiliul Local, Primarul și Primăria municipiului V împotriva sentinței civile nr. 618 din 29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.C/
2 ex.
26.09.2008.
Tribunalul Vaslui:
-
-
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen