Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 559/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 559
Ședința publică din data de 24 martie 2009
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera
: - -
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de pârâta SC SA cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1,împotriva sentinței civile nr. 253 din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții - și, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat în P,-,. 8B, Sc.A, etaj 3,.15, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta pârâtă avocat din cadrul Baroului P, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, intimații- reclamanți reprezentați de avocat din cadrul Baroului P, în baza împuternicirii avocațiale nr. 331. din 23.03.2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul depune la dosar întâmpinare de pe care a comunicat apărătorului recurentei pârâte un exemplar.
Avocat având cuvântul depune la dosar în xerocopie raport de expertiză extrajudiciară efectuat de societatea pârâtă, de pe care a înmânat un exemplar apărătorului intimaților reclamanți.
Avocat având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea ia act de declarațiile apărătorilor părților și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată acordând cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat întrucât din anul 1998 s-a modificat contractul colectiv de muncă și s-au introdus suplimentările în salariul de bază.
Avocat având cuvântul solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții - și au chemat în judecată pe pârâta SC SA B - Membru Grup, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata, către fiecare reclamant, a sumelor reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate pentru perioada 2005-2007, cu titlu de aprovizionare toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură pentru fiecare an în parte, sume reactualizate în raport cu indicele de inflație de la data scadenței până la plata efectivă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt salariații pârâtei, iar pe lângă salariul de bază, urmau să beneficieze și de drepturile stabilite cu caracter minimal și obligatoriu prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură constând, potrivit art.176 alin.1 și 2 din CCM la Nivelul Energie Electrică, petrol și Gaze, în suplimentări salariale cu ocazia aprovizionarii toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, drepturi ce nu le-au fost acordate în perioada sus-menționată.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și a prescripției dreptului la acțiune susținând că reclamanții nu sunt creditori în raportul juridic de drept substanțial invocat și că, în speță, dreptul la acțiune este prescris conform art.283 lit.e Codul muncii, fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni, care a început să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv din luna octombrie a fiecărui an.
Pe fond, s-a cerut respingerea acțiunii, motivându-se ca drepturile solicitate au fost incluse, începând cu anul 1997, în salariul de bază.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 253 pronunțată la data de 30 ianuarie 2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Prin aceeași sentință, a fost admisă acțiunea, iar pârâta a fost obligată să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale reprezentând c/valoarea aprovizionării toamnă-iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură, conform art.176 al.1 și 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol si gaze, pentru anii 2005, 2006, 2007, sume ce se vor fi reactualiza cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, pârâta fiind obligată să plătească și câte 200 lei cheltuieli de judecată fiecărui reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, deoarece există identitate între persoana reclamanților și titularii dreptului dedus judecații, în condițiile în care reclamanții sunt salariații pârâtei, având dreptul să solicite în instanță-și deci, calitate procesuală activă-pârâtei să le achite toate drepturile salariale ce derivă din raporturile de muncă, care au existat între părți.
Totodată, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, reținând că în speță sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c Codul muncii, în baza cărora prezenta acțiune este supusă termenului de prescripție de 3 ani, care a început să curgă de la data scadenței drepturilor solicitate.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că dispozițiile art.176 din CCM la nivel de ramură pe anul 2006 și anexa la actul adițional nr.397/2007 prevăd că salariații din cadrul ramurii petrol și gaze, energie electrică, termică, au dreptul, cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie, pentru aprovizionare de toamnă-iarnă, la câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în suma fixă, în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, drepturi care se acordă în cazul în care nu s-a convenit, în baza unui contract colectiv la nivel de societate, introducerea acestora în salariul de bază.
S-a mai reținut că reclamanții sunt salariații pârâtei, însă în perioada 2005-2007 aceștia nu au încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia aprovizionării toamnă-iarnă, astfel încât pârâta este obligată să achite aceste drepturi reclamanților, neexistând nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
Apărările pârâtei potrivit căreia reclamanții nu pot solicita aceste drepturi întrucât nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat și că aceste drepturi ar fi fost incluse în salariul de bază nu au fost avute în vedere întrucât din CCM la nivel de ramură pe anul 2006 și din CCM la nivel de societate din anul 2002, reiese că în realitate, începând cu anul 2002, drepturile salariale sub forma suplimentărilor pentru aprovizionare toamnă-iarnă nu au fost incluse în salariul de bază, arătându-se că inexistența unor negocieri între patronat și sindicat privind emiterea unui contract colectiv de muncă la nivel de societate nu o exonerează pe pârâtă de obligația sa de a achita drepturile salariale prevăzute în CCM la nivel de societate și la nivel de ramură, mai ales că, a reținut tribunalul, inexistența unor asemenea negocieri nu se datorează culpei reclamanților, ci, dimpotrivă, a pârâtei.
Așa fiind, în baza art.176 din CCM la nivel de ramură si art.161 si urm. Codul muncii, instanța a admis acțiunea în sensul celor sus-arătate.
Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat în termen legal recurs criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct.9 și art. 3041Cod pr.civilă
Susține recurenta că hotărârea este lipsită de temei legal reținându-se eronat de către prima instanță că acțiunea reclamanților este întemeiată în condițiile în care venitul anual pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă nu se datorează conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM ramură întrucât fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat SA, excepție de la aplicarea alin 1 și 2 al art. 176.
Astfel, se arată că prin SA din anul 1997, s-a prevăzut, la art. 168 alin.3, că începând cu 1.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract, iar adresele comune RA SA- nr. 2328/8.10.1997 și nr. 2412/29.05.1998 atestă că din 1998 majorarea salariului de bază prin introducerea acestui venit a fost operată în mod efectiv.
De asemenea, în CCM din perioada 1998-2001 s-a stipulat că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telexului nr. 2412/1998, în același sens făcându-se mențiunea și în cuprinsul CCM SA din anul 2002, iar din 1998 sindicatul nu a mai intrat în negocieri pe tema acordării distincte a venitului anual din luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă și inexistența negocierii, materializării și prevederii acestui venit în CCM SA din anul 2003 până în prezent semnifică inexistența dreptului pretins prin cererea de chemare în judecată, drepturile respective fiind introduse în salariile de bază, astfel explicându-se renunțarea implicită la acest drept pretins în prezent, la acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
O altă critică se referă la prescripția cererii reclamanților susținându-se că venitul pretins prin acțiune nu poate fi considerat un drept salarial, ci un alt venit reglementat ca măsură de protecție socială, în cauză fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 litera e din Codul muncii.
Într-un alt motiv de recurs se arată că intimații - reclamanți nu au calitate procesuală activă, care presupune calitatea acestora de creditori în raportul juridic de drept substanțial - obligațional - invocat, creanța acestora trebuind să fie certă, lichidă și exigibilă și să nu fi fost acoperită încă, iar în cauză, sindicatul nu mai intrat în negocieri cu patronatul, încă din 1998, pe tema acordării distincte a venitului pentru aprovizionarea de toamnă- iarnă conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM ramură.
Se concluzionează că întrucât nu există un drept al salariaților la un venit anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă- iarnă, care să fie acordat în mod distinct pentru anii 2005, 2006, 2007, rezultă că reclamanții nu sunt creditori în raportul juridic de drept substanțial invocat, neavând calitate procesuală activă.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii privind obligarea pârâtei la plata drepturilor pretinse pentru aprovizionarea toamnă-iarnă ca prescrisă, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă, iar pe fond, ca neîntemeiată, depunându-se la dosar și o serie de înscrisuri noi în copie.
Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au răspuns criticilor aduse în recurs solicitând respingerea acestuia ca nefundat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin sentința pronunțată tribunalul a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și prescripției dreptului la acțiune invocate de recurenta-pârâtă, soluție care este corectă.
Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, se reține că aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, pe când, calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală, cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamanții au indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor acestora, cât și motivele de fapt și de drept pentru care au chemat în judecată societatea-pârâtă, astfel că aceștia au calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-au cerut în nume propriu, afirmând că acestea decurg din relațiile lor de muncă cu unitatea angajatoare, iar împrejurarea că cererea acestora este neîntemeiată, după cum se va arăta în continuare, nu justifică admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, se reține că într-adevăr, potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține de către recurentă, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora- ca în situația de față, astfel că în mod corect instanța de fond a respins și excepția prescripției invocată de recurentă.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Criticile privind modalitatea greșită de soluționare a fondului cauzei sunt însă întemeiate.
Astfel, în conformitate cu disp.art.176 alin.1 din CCM la Nivelul Energie Electrică, Petrol și gaze invocat de reclamanți, cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Art.176 alin.6 din același contract statuează, cu titlu de excepție, că fiecare din adaosurile de mai sus- printre care și cel în discuție în cauză- se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Cum reclamanții au susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă nu a fost inclusă în salariile lor, iar pârâta s-a apărat susținând contrariul, iar în recurs a reiterat această susținere, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamanților la plata sumelor revendicate cu acest titlu pentru perioada anilor 2005,2006, 2007, așal cum s-a solicitat prin acțiune.
Recurenta a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar atât la instanța de fond, cât și în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale intimaților- reclamanți, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997 încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de, pe de alta, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Prin adresa nr.2328/8.10.1997 emisă și semnată de SN SA pe de o parte și pe de alta, s-a prevăzut că valoarea brută a suplimentării salariale este de 441.000 lei/persoană.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 din prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază, conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat de SN SA, pe de o parte și, pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariul de bază brut sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: pentru salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; pentru salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și pentru salarii brute de bază de peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României.
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002, dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum s-a arătat mai sus.
Curtea mai reține că aceste adrese nu au vizat Societatea -unde au fost salariați reclamanții, fiindcă în anul 1997 această societate nu făcea parte din subunitățile Regiei Autonome a - RA, dar pentru considerentele care urmează a fi expuse, clauzele negociate în conținutul lor le sunt opozabile în sensul includerii efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă în salariul de bază.
Astfel, prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a -care a fost desființată- astfel că pentru anul 1998, a fost încheiat și semnat de SNP SA și.
Prin același act normativ-Anexa 2, Societatea a fuzionat prin absorbție cu Societatea Națională a SA B, noul proprietar preluând prin transfer în interesul serviciului atât personalul fostei Regii Autonome, cât și personalul din societățile nominalizate în Anexa 2 ordonanței, adică și salariații SC, cu toate drepturile și obligațiile de la data transferului, decurgând din: contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă și orice alte dispoziții privind condițiile de muncă și salarizare, conform art.13 din OUG nr.49/1997.
Sindicatul liber al salariaților Societății aparținea, înaintea fuziunii, de Federația Sindicală din -" ", iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la, urmare absorbției stabilite prin actul normativ sus-citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate și semnate în numele salariaților de această din urmă federație sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat și aplicat efectiv modalitatea de acordare a suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părților din cauza de față.
La data de 1 iunie 1999 au fost majorate și reașezate salariile angajaților conform adresei nr.3552/1999, prin egalizarea indicilor de ierarhizare și a grilelor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate până la această dată și incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.
Prin urmare, la data de 1 iunie 1999 s-au egalizat grilele de salarizare ale SC cu cele ale SN SA, iar acestea din urmă cuprindeau toate drepturile acordate salariaților, precum și indexările care au avut loc până la 30.05.1999.
În egală măsură, din carnetele de muncă ale reclamanților mai rezultă că atunci când angajatorul a procedat la indexarea periodică a salariilor, iar nu la majorarea ori reașezarea lor ca efect al transferului la noua societate, mențiunea a fost operată ca atare în carnetele de muncă, inclusiv actul normativ care a generat-o, iar împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul brut de bază, explică de ce reclamanții nu au înțeles să revendice acest drept până în prezent, fără vreo justificare verosimilă.
În concluzie, cu precizările aduse în considerentele prezentei decizii, rezultă că în cauză s-a făcut dovada includerii suplimentărilor solicitate în salariile brute de bază ale intimaților-reclamanți, prin efectul menținerii acestora în salariul brut de bază, până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005, 2006 și 2007 fost în mod greșit admisă de prima instanță.
Față de cele ce preced, Curtea privește recursul ca fondat, astfel că în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite, iar conform art. 312 alin. 2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința și în fond va respinge acțiunea ca neîntemeiată, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 253 din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații - reclamanți - și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat în P,-,. 8B, Sc.A, etaj 3,.15, județul P, și în consecință:
Modifică în parte sus menționata sentință și în fond respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi, 24 martie 2009, în ședință publică.
Președinte JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera
- - --- - -- -
Grefier
/VS
3 ex./16.04.2009
f--Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera
