Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 570/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 570
Ședința publică din data de 25 martie 2009
PREȘEDINTE: Ana Roxana Tudose
JUDECĂTOR 2: Maria Stoicescu
JUDECĂTOR 3: Adriana
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții --, G, -, G, G, -, -, -, -, G, -, -, -, -, -, -, - și, în propriu și ca reprezentant legal al tuturor recurenților-reclamanți, cu domiciliul ales în P,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.3081 din 5 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtăSC SA, prin reprezentant legal și Asociații, cu domiciliul ales la B,-,.3,.7, sector 1.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul București, lipsind recurenții-reclamanți.
Se lasă dosarul la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au răspuns recurenții-reclamanți, prin avocat, din cadrul Baroului P, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenții-reclamanți,având cuvântul, solicită instanței acordarea unui nou termen de judecată pentru a studia dosarul și a se discuta asupra probatoriilor, întrucât a fost angajat în prezenta cauză la acest termen de judecată.
Curtea respinge cererea apărătorului recurenților-reclamanți,ca neîntemeiată, întrucât nu s-a făcut dovada angajării sale la această dată.
Avocat, pentru recurenții-reclamanți,având cuvântul, solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri noi, respectiv: două rapoarte de expertiză contabilă extrajudiciare, întocmite de experții contabili și, contractul colectiv de muncă pentru anul 2004 și contractul colectiv de muncă pentru anul 2006.
Curtea încuviințează, la cererea apărătorului recurenților-reclamanți, proba cu înscrisuri, ca fiind legală, concludentă și pertinentă cauzei.
Avocat, pentru recurenții-reclamanți,depune la dosarul cauzei un set de acte, respectiv: două rapoarte de expertiză contabilă extrajudiciare, întocmite de experții contabili și - în dublu exemplar, contractul colectiv de muncă pentru anul 2004-în dublu exemplar; și contractul colectiv de muncă pentru anul 2006-în dublu exemplar.
Avocat, pentru recurenții-reclamanți, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat și excepții de invocat în cauză, sens în care solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act că în prezenta cauză nu se formulează alte cereri și nu se invocă alte excepții și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, pentru recurenții-reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata către reclamanți suplimentărilor salariale reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă, pentru anul 2005, 2006, 2007, 2008 și plata pentru aceeași perioadă a contravalorii de 2500-4000 mc. gaze naturale. Învederează instanței că drepturile salariale respective, nu au fost niciodată acordate și nici incluse în salariu, dovezile, în acest sens, fiind cele două rapoarte de expertize contabile. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată la Tribunalului Prahova la nr-, din data de 31.10.2008, reclamanții, --, G, escu, G, G, -, -, G, -, au solicitat să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale reprezentând un salariu minim pe ramura energiei electrice, termice, petrol și gaze pentru anii 2005 - 2008, ce reprezintă c/val aprovizionare toamnă - iarnă, precum și obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești neacordate conform art.178 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energiei electrice, termice, petrol și gaze, pe anii 2004 - 2007, reprezentând c/val a 2.500 - 4.000 mc de gaze naturale.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au fost salariații A, actual A, iar prin contractul colectiv de muncă, la nivel de ramură, pe anii 2005, 2006, 2007 și 2008 s-a prevăzut, în mod expres, ca salariații societăților semnatare ale contractului să beneficieze cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, precum și în luna octombrie pentru aprovizionarea toamnă - iarnă de câte o suplimentare salarială constând într-o sumă fixă ce reprezintă salariul minim la nivel de ramură.
Reclamanții au mai arătat că, potrivit dispozițiilor art.178 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, s-a prevăzut și acordarea pentru fiecare salariat a c/val pentru 2.500 - 4.000 mc de gaze naturale pe an.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar copii ale carnetelor de muncă.
Deși a fost citată, în mod legal, pârâta nu s-a prezentat în instanță pentru a-și formula eventuale apărări.
Prin sentința civilă nr.3081 din 5 decembrie 2008, Tribunalul Prahova a respins acțiunea formulată de reclamanții, --, G, escu, G, G, -, -, G, -, și, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanții au fost salariații societății pârâte, iar potrivit susținerilor acestora, în baza contractului colectiv de muncă, pe ramura energiei electrice, termice, petrol și gaze pentru anii 2005 - 2008 ar fi beneficiat pe perioada 2004 - 2008 de drepturi salariale suplimentare, respectiv în luna octombrie pentru aprovizionarea toamnă - iarnă de câte o suplimentare salarială constând într-o sumă fixă ce reprezintă salariul minim la nivel de ramură, precum și acordarea pentru fiecare salariat a c/val pentru 2.500 - 4.000. de gaze naturale pe an.
Instanța de fond a mai reținut că din înscrisurile aflate la dosar pretențiile reclamanților nu au fost dovedite, nefiind depuse la dosar acte din care să rezulte veridicitatea pretențiile solicitate de aceștia.
Totodată, instanța de fond a concluzionat că, deși, potrivit art.287 din Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, reclamanților le revine sarcina de a depune la dosar un minim de înscrisuri în dovedirea pretențiilor acestora, ori din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă că reclamanții ar beneficia de suplimentele salariale solicitate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală încă de la primul termen de judecată, fără a se administra nici una din probele solicitate. Astfel, instanța de fond reține că în Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură se prevede pentru salariați o suplimentare a drepturilor salariale în sumă fixă ca adaos la salariul de bază cu ocazia aprovizionării toamnă iarnă și cu ocazia altor evenimente, însă reține fără nici un temei că au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat din anul 1998, aceasta este singura motivare a instanței de fond, care, în baza rolului activ ar fi trebuit să pună în discuția părților proba cu expertiză, pentru a verifica dacă suplimentările salariale solicitate au fost introduse în salariul de bază.
Au mai arătat recurenții că pârâta trebuia să facă dovada că din anul 2005
drepturile au fost incluse în salariul de bază, negociat cu indexările și majorările legale și în ce lună s-au achitat aceste drepturi salariale suplimentare, și nicidecum din anul 1998 cum susține pârâta și cum în mod nelegal își însușește și instanța.
În continuare, recurenții au arătat că, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură se aplică obligatoriu tuturor părților semnatare și clauzele acestuia reprezintă clauze minimale de la care părțile pot negocia contractele colective de muncă la nivel de societate, deci are caracter obligatoriu pentru părțile semnatare, cel puțin în forma în care a fost întocmit dacă nu se negociază mai favorabil prin contractele colective de muncă la nivel de societate.
Recurenții au mai arătat că practica judiciară în material dreptului muncii din toată țara este constantă în sensul admiterii acestor acțiuni, de altfel fiind de notorietate că pârâta nu a respectat contractele colective de muncă.
Recurenții au solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare
pentru a se efectua probe în cauza de față, iar în subsidiar, în cazul în care se apreciază că sunt suficiente probe solicită admiterea recursului, modificării sentinței și admiterii acțiunii.
Recurenții au depus la dosar Contractul colectiv de muncă la nivel de
unități din industria petrolieră din anul 2004, Contractele colective de muncă la nivel de ramură din anul 2005, anul 2008, practică judiciară, contractele colective de muncă la nivel de unitate din anul 2005, anul 2006, anul 2007, adresa comunicată de SNP către MEF, adresă emisă de SNP către toate structurile teritoriale, două expertize contabile extrajudiciare, întocmite în dosare aflate pe rolul Tribunalului Prahova
Examinând recursul, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304-312 Cod procedură civilă, curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
eclamanții au solicitat să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale reprezentând un salariu minim pe ramura energiei electrice, termice, petrol și gaze pentru anii 2005 - 2008, ce reprezintă c/val aprovizionare toamnă - iarnă, precum și obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești neacordate conform art.178 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energiei electrice, termice, petrol și gaze, pe anii 2004 - 2007, reprezentând c/val a 2.500 - 4.000 mc de gaze naturale.
Deși recurenții susțin că instanța de fond reține că în Contractul colectiv de
muncă la nivel de ramură se prevede pentru salariați o suplimentare a drepturilor salariale în sumă fixă ca adaos la salariul de bază cu ocazia aprovizionării toamnă iarnă și cu ocazia altor evenimente, însă reține fără nici un temei că au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat din anul 1998, iar pârâta trebuia să facă dovada că din anul 2005 drepturile au fost incluse în salariul de bază, negociat cu indexările și majorările legale și în ce lună s-au achitat aceste drepturi salariale suplimentare, și nicidecum din anul 1998 cum susține pârâta și cum în mod nelegal își însușește și instanța, curtea constată că instanța de fond a respins acțiunea, cu motivarea că, deși, potrivit art.287 din Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, reclamanților le revine sarcina de a depune la dosar un minim de înscrisuri în dovedirea pretențiilor acestora, ori din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă că reclamanții ar beneficia de suplimentele salariale solicitate.
Reclamanții au invocat în motivarea cererii contractul colectiv de muncă, la nivel de ramură, pe anii 2005, 2006, 2007 și 2008,în care s-a prevăzut, în mod expres, ca salariații societăților semnatare ale contractului să beneficieze cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, precum și în luna octombrie pentru aprovizionarea toamnă - iarnă de câte o suplimentare salarială constând într-o sumă fixă ce reprezintă salariul minim la nivel de ramură, precum și acordarea pentru fiecare salariat a c/val pentru 2.500 - 4.000 mc de gaze naturale pe an (art.178 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură).
Este adevărat că în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură din anul 2004, contractele colective la nivel de ramură din anii 2005 - 2007 depuse la dosar,este prevăzută acordarea unei suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă, însă este prevăzut și faptul că, criteriile și condițiile se vor stabili în contractele colective de muncă la nivel de unitate, în condițiile în care prin acestea nu s-a convenit introducerea în salariul de bază.
Astfel că, în ceea ce privește perioada solicitată, din contractele colective de muncă la nivel de unitate din anii 2005 2006, 2007 nu rezultă acordarea suplimentării salariale pentru aprovizionarea toamnă - iarnă. aplicabilitatea Contractului Colectiv de Muncă din 2000 fost prelungită succesiv până în anul 2006, fiind valabilă atât prevederea art. 176 alin.1, cât și cea a alineatului 6, respectivul drept a fost inclus în salariu încă din 1998
În ceea ce privește contravaloarea unei cantități de gaze naturale, art. 176 din Contractul Colectiv de Muncă menționează că a fost compensat prin /199.7
Referitor la expertizele extrajudiciare depuse la dosar, curtea constată că una este efectuat într-un dosar având un alt obiect decât cea de față (diferență salariu acordat- salariu prevăzut în CCM), iar cu privire la cea de a doua se face referire la prevederea din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, la un telex din 1998 nedepus la prezentul dosar, concluziile expertului, privind faptul că părțile din acea cauză nu au beneficiat de adaosurile salariale prevăzute în contractele colective la nivel de ramură neputând fi avute în vedere în prezenta cauză
Pentru aceste motive, curtea constată că sentința recurată este legală și temeinică, nefiind incidente nici unul din motivele de recurs invocate de recurenți, de casare cu trimitere spre rejudecare sau de modificare a sentinței, considerente pentru care, în baza dispozițiilor art. 304-312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții --, G, -, G, G, -, -, -, -, G, -, -, -, -, -, -, - și, în propriu și ca reprezentant legal al tuturor recurenților-reclamanți, cu domiciliul ales în P,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.3081 din 5 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtăSC SA, prin reprezentant legal și Asociații, cu domiciliul ales la B,-,.3,.7, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - - -
GREFIER,
Red.AS
Tehnored.AS
2 ex/22.04.2009
dosar fond nr- Tribunal
fond. R,
operator date cu caracter personal
notificare nr.3120
Președinte:Ana Roxana TudoseJudecători:Ana Roxana Tudose, Maria Stoicescu, Adriana