Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 572/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 572
Ședința publică din data de 25 martie 2009
PREȘEDINTE: Ana Roxana Tudose
JUDECĂTORI: Ana Roxana Tudose, Maria Stoicescu Adriana
- --a -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtaSC SA- Membru Grup,prin reprezentant legal și Asociații, cu domiciliul ales în B, B, sector 1, Bd. - -- House, nr. 4-8, împotriva sentinței civile nr.61 din 09 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, G, -, -, G, G, -, -, G, - G, -, -, G, -, G, G, -, -, toți cu domiciliul ales în M, str. - -, nr. 7, -. 10, jud. D, la cabinetul de avocatură-avocat, în calitate de reprezentantul legal al intimaților-reclamanți.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta-pârâtă SC SA și intimații-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta -pârâtă SC SA a solicitat, prin motivele de recurs, aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea ia act că în prezenta cauză s-a solicitat de către recurenta -pârâtă SC SA, prin motivele de recurs, aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămânând în deliberare, pronunță următoarea hotărâre:
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanții, -, G, -, -, G, G, -, -, G, - G, -, -, G, -, G, G, -, -, au chemat în judecată pe pârâta SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să fie obligată aceasta să le plătească drepturile salariale restante pentru anii 2005-2007, prevăzute de art. 176 alin.1 și 2 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, art. 176 alin.1 și art. 168 alin.1 din CCM la nivel de societate, drepturile urmând să fie reactualizate în funcție de rata inflației, precum și obligarea pârâtei la stabilirea și acordarea gratuită a acțiunilor la care aveau dreptul, ca urmare a trecerii la o formă de privatizare, potrivit art. 168 alin.6 din CCM pe anii 2004-2008.
În motivarea cererii, s-a arătat că au fost salariații pârâtei, din CCM rezultă că, pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, urmau să beneficieze și de toate drepturile acordate, în baza CCM la nivel de ramură de energie electrică, termică, petrol și gaze, prev. de art. 176 alin.1 și 2, respectiv o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, în CCM la nivel de societate pe anii 1994-1996 s-a prevăzut la art. 168 alin.1 acordarea unor suplimentări salariale în cuantum de un salariu minim pe SA, cu ocazia sărbătorilor de Paști, C, Ziua, precum și în luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă, iar, în CCM pe societate, pentru anii 1994-1996, la art. 176 alin.1 este prevăzut dreptul salariaților de a primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea a 4000 mc gaze naturale. Reclamanții au mai arătat că, în anul 1997, în urma negocierilor dintre patronat și sindicat, drepturile reprezentând aprovizionarea de toamnă și contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale au fost introduse în salariu, însă, pentru anii următori nu s-a mai făcut această includere, dar nu au mai fost acordate, cuantumul lor fiind diferit de la an la an, având în vedere salariul minim pe societate, precum și prețul pe metru cub al gazelor naturale, care a crescut, în CCM încheiat la nivel de societate pentru anii 2005-2007 nu se mai face referire la aprovizionarea de toamnă, iar în privința contravalorii a 4000 mc de gaze naturale se limitează a se menționa că acest ajutor a fost compensat prin CCM pe 1997, apreciindu-se că prin neacordarea acestor beneficii au fost prejudiciați, iar atitudinea societății este una abuzivă și contrară prevederilor art. 232 din CCM.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea gratuită a acțiunilor, reclamanții au susținut că acest drept este prevăzut de art. 168 alin.6 din pentru anii 2004-2008, este imperativ și necondiționat de o negociere între și, iar, în eventualitatea în care astfel de negocieri au avut loc, nu se poate invoca faptul că dreptul nu există, instanța având posibilitatea să stabilească cine sunt beneficiarii acelor drepturi și în ce condiții pot fi achitate.
După administrarea probei cu înscrisuri, Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat sentința civilă nr. 61 din 9.01.2009, prin care a admis în parte acțiunea reclamanților a obligat pe pârâtă să plătească acestora drepturile suplimentare reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anul 2007, celelalte capete de cerere au fost respinse, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, a reținut instanța de fond că, potrivit art. 167 alin.1 din CCM la nivel de unitate pe anul 1997, se prevede acordarea suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, iar ajutorul material egal cu contravaloarea a 4000 mc gaze este stabilit de art. 176 alin.1, însă această reglementare statuează și că va fiind inclus în salariul de bază începând cu 1.06.1997, conform unui act adițional, în mod similar prevăzându-se și în CCM la nivel de unitate pe anul 1998, respectiv art. 168 alin.2 și art. 176 alin.1, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă și ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale fiind introduse în salariul de bază, aceste mențiuni sunt efectuate în CCM la nivel de unitate și pe anii 2000, 2002. În ceea ce privește CCM pentru anul 2005 la nivel de unitate, s-a reținut că în art. 176 alin.1 este inserată mențiunea referitoare la compensarea prin CCM pe anul 1997 a ajutorului material reprezentând contravaloarea unei cantități de gate naturale, însă pentru ajutorul reprezentat de aprovizionarea de toamnă-iarnă nu se mai face nici un fel de mențiune, concluzionându-se că pentru anii 2005-2006 intenția părților a fost aceea de a se suprima în totalitate acordarea acestor drepturi.
S-a mai reținut de prima instanță că drepturile în cauză, respectiv aprovizionarea de toamnă-iarnă ce se acordă în luna octombrie și este egală cu un salariu minim pe ramură, este prevăzută în art. 176 alin.1 din CCM pe 2006, astfel că, această cerere este justificată, neputând fi acordate drepturile solicitate pentru anii 2005 și 2006, întrucât prevederile ce le reglementau au fost eliminate din.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea gratuită a acțiunilor la care reclamanții aveau dreptul ca urmare a trecerii la o formă de privatizare, s-a reținut că în art. 168 alin.2 din pe 2005 s-a prevăzut o astfel de obligație în sarcina societății pârâte, însă,prin Protocolul nr.814 din 10.10.2008 încheiat între SA și, s-a stabilit acordarea unui număr de 100 de acțiuni ordinare, nominative și dematerializate, fiecare acțiune având caracteristicile existente la data inițierii procesului de distribuire gratuită a acțiunilor, mecanismul și procedura tehnică de distribuire urmând a fi stabilite ulterior semnării protocolului, stabilindu-se și personale îndreptățite la primirea de astfel de acțiuni, astfel că pârâta a demarat demersurile prevăzute în CCM privind acordarea gratuită a acțiunilor, până în prezent nu au fost parcurse toate etapele prevăzute de art. 168 alin.6 din CCM, astfel că cererea nu este întemeiată.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta SC SA, membru Grup, solicitându-se admiterea căii de atac, modificarea soluției recurate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, s-a arătat că venitul la care se referă art. 176 alin.1 din CCM la nivel de ramură nu poate fi considerat drept salarial, ci un venit reglementat ca măsură de protecție socială, astfel că, dreptul reclamanților de a solicita contravaloarea acestor suplimentări este prescris, fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 lit.e din Codul muncii, fiind vorba de o neexecutare a contractului colectiv de muncă, acest termen începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, ce este reprezentată de momentul la care salariatul trebuia să încaseze suma solicitată.
S-a mai susținut de recurentă că reclamanții nu au calitate procesuală activă, ce presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cea a titularului dreptului pretins în cadrul raportului juridic dedus judecății, în CCM la nivel de ramură se stabilesc doar premisele acordării unui drept patrimonial, ce ia naștere în condițiile existenței unei negocieri speciale cu sindicatul, astfel că dreptul salariaților poate fi generat numai ca rezultat exclusiv al negocierii, ce nu au mai existat încă din anul 1999, iar reclamanții nu sunt creditori în raportul juridic de drept substanțial.
Recurenta a mai învederat instanței că venitul anual în luna octombrie pentru aprovizionarea toamnă-iarnă nu se datorează, întrucât a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat al SA încă din martie 1998, salariul de bază a fost majorat în acest mod, sens în care, sindicatul a renunțat din 1999 la negocieri pe tema acordării distincte a venitului anual în discuție, prin adresa IP nr. 2412 din 29.05.1998, sucursalele au fost înștiințate cu privire la aplicarea art. 168 alin.3 din CCM pe anul 1997, sens în care s-a prevăzut și în art. 168 alin.3 din CCM pe 1998-2001, iar ulterior, sindicatul nu a formulat nicio cerere de negociere la încheierea CCM SA pe 2005,2006, 2007, ceea ce corespunde situației introducerii venitului anul în luna octombrie în salariul de bază pentru aprovizionarea toamnă-iarnă.
Curtea examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a normelor legale incidente în cauză, a art. 304 și art. 3041pr.civilă, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce succed:
Intimații-reclamanți sunt salariați ai societății recurente, potrivit carnetelor de muncă depuse la dosarul cauzei, fiindu-le aplicabile dispozițiile din contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură, respectiv de unitate.
Potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anul 1997 ( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca, anual, cu ocazia unor evenimente: Paști, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe SA, iar, în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract (filele 533-526).
Respectând aceste clauze contractuale, în anul 1997 angajatorul a plătit salariaților suma de 440.000 lei brut reprezentând suplimentarea salarială prevăzută în contract, astfel cum rezultă din adresa nr.2259/25 septembrie 1997 (fila 542).
Potrivit art. 168 alin.2 din CCM la nivel de unitate pentru anul 1998, s-a convenit ca includerea acestui drept în salariul de bază să se facă începând cu data de 1 ianuarie 1998, după un mod concret de calcul ce va fi negociat odată cu indexarea salariilor pentru trimestrul IV, acest lucru fiind stabilit prin telexul 2412/1998.
Curtea mai reține că prin adresa comună (telex) nr.2412/29.05.1998 emisă de SN SA, pentru mai multe dintre sucursalele sale, pe de o parte și pe de alta, s-a stabilit ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub formă de cotă procentuală începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5% (fila 22).
În pe anul 1998 la art.168 alin.2 există mențiunea expresă că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telex 2412/1998 (fila 25) alături de o indexare salarială de 5% de care au beneficiat toți salariații, în temeiul nr.208/31.03.1998.
Și în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002, dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceeași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
Astfel, în mod corect a concluzionat instanța de fond că, în ceea ce privește anii 2005 și 2006, drepturile solicitate de către recurenți nu sunt prevăzute în contractele colective de muncă, aceste drepturi au fost eliminate, părțile recunoscând, tacit, împrejurarea că societatea recurentă nu mai datorează aceste drepturi ce au fost incluse în salariu.
În ceea ce privește acordarea acestor drepturi pentru anul 2007, potrivit CCM la nivel de ramură, ce a intrat în vigoare la 26 martie 2007, Curtea reține că art. 170 alin.1 prevede dreptul salariaților de a beneficia în luna octombrie de câte o suplimentare a drepturilor salariale, însă, la alineatul 4 este reglementată împrejurarea că aceste suplimentări se acordă în condițiile în care prin CCM încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea ei în salariu, ori, în cauza de față, conform telexului nr.2412/1998, aceste suplimentări au fost introduse în salariu, nefăcându-se dovada unei situații contrare, astfel că reclamanții nu sunt îndreptățiți să primească aceste drepturi, sub acest aspect recursul fiind fondat.
Referitor la motivul de recurs, potrivit căruia dreptul reclamanților este prescris, întrucât este aplicabil termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 lit.e din Codul muncii, Curtea reține că nu este fondat, întrucât, în această situație este aplicabil termenul de trei ani prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate, neavând nicio relevanță care este izvorul acestor drepturi, prevederile art. 283 alin.1 lit.c sunt speciale în raport de cele reglementate de art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, ce se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă.
Nici motivul de recurs, potrivit căruia reclamanții nu au calitate procesuală activă, în condițiile în care nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat cu privire la suplimentarea salarială solicitată, Curtea constată că nu este întemeiat, întrucât intimații-reclamanți se află în raporturi de muncă cu societatea recurentă, potrivit mențiunilor din carnetele de muncă depuse la dosar, astfel că le sunt aplicabile dispozițiile din contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură și de unitate, atât în ceea ce privește drepturile, cât și obligațiile, potrivit Legii nr.130/1996.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că, în mod corect, Tribunalul Dâmbovițaa respins cererile reclamanților privind acordarea suplimentărilor salariale pentru anii 2005 și 2006 egale cu un salariu minim pe agent economic, pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă și a contravalorii a 4000 mc de gaze, întrucât nu s-a făcut dovada existenței acestor drepturi prin contractele colective de muncă încheiate, pe cea privind obligarea recurentei la acordarea gratuită a acțiunilor prevăzute în art. 168 alin.6 din CCM pe anii 2004-2008, întrucât nu au fost parcurse toate etapele reglementate prin CCM. Totodată, instanța de control judiciar constată că, în mod greșit, s-a concluzionat de prima instanță că reclamanții-intimați sunt îndreptățiți să beneficieze de suplimentarea reprezentată de aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anul 2007, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că la nivel de unitate, acest drept nu a fost inclus în salariu, cum s-a convenit încă din anul 1998, potrivit negocierilor încheiate între sindicat și patronat, conform adresei nr. 2412 din 29.05.1998, astfel că recursul este fondat, urmează ca, în conformitate cu art. 312 alin.1,2 și 3 pr.civilă, să fie admis, să se modifice în parte sentința nr. 61/2009, în sensul respingerii acestui capăt de cerere, celelalte dispoziții urmând a fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta SC SA- Membru Grup, prin reprezentant legal și Asociații, cu domiciliul ales în B, B, sector 1, Bd. - -- House, nr. 4-8, împotriva sentinței civile nr.61 din 09 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, G, -, -, G, G, -, -, G, - G, -, -, G, -, G, G, -, -, toți cu domiciliul ales în M, str. - -, nr. 7, -. 10, jud. D, la cabinetul de avocatură-avocat, în calitate de reprezentantul legal al intimaților-reclamanți.
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge capătul de cerere privind plata drepturilor suplimentare reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anul 2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință în ședință publică, astăzi, 25 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ana Roxana Tudose, Maria Stoicescu Adriana
--- - - - --a -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex./2.04.2009
f- - Tribunalul Dâmbovița
,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Ana Roxana TudoseJudecători:Ana Roxana Tudose, Maria Stoicescu Adriana
