Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 5867/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5867

Ședința publică de la 30 Octombrie 2009

Complet constituit din:

PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 3: Mihaela

Grefier:

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 2381/10.04.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, -, g, -, -, a, -, -, G, precum și cu intimații-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Dolj și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că pricina a fost restituită de către Înalta Curte de Casație și Justiție, recursul fiind declarat și motivat în termen legal,

- prin serviciul registratură recurentul-pârât a depus note de ședință, iar Ministerul Economiei și Finanțelor - întâmpinare (2 exemplare),

- în cauză se cere judecarea pricinii potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.

Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față:

Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 2381 din 10 aprilie 2008 admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință, respinge acțiunea față de acest pârât.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

A admis acțiunea precizată formulată de reclamanții, -, -, g, -, -, a, -, -, (), (), împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Dolj.

Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Dolj să stabilească și să calculeze indemnizațiile de încadrare pentru fiecare reclamant în parte, prin aplicarea la valoarea sectorială corespunzătoare a indexării prevăzute de art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, astfel: cu 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând din 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, urmând ca la această ultimă valoare sectorială să se aplice prevederile Ordonanța Guvernului nr. 13/2008.

Au fost obligați pârâții la plata diferențelor de drepturi bănești rezultate din aplicarea indexării prevăzute de art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aferente anului 2007, precum și la diferențele de drepturi bănești reprezentând premiul anual reglementat de art. 18 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 și prima de concediu prevăzută de art. 241din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 acordate pentru anul 2007, rezultate ca urmare a aplicării indexării menționate, reactualizate și cu dobânda legală aferentă, în cuantumul net calculat de expert: - 6164,03 Lei, - 6192,03 Lei, - - 6432,31 Lei, - 6813,80 Lei, - 7391,63 Lei, - 6281,94 Lei, - 6120,05 Lei, - - 5935,68 Lei, - 6258,44 Lei, - 6164,03 Lei, - 6623,64 Lei, - 5878,08 Lei, - - 5982,16 Lei, - 5966,75 Lei, - 6530,42 Lei, - 6147,82 Lei, - 6482,07 Lei, - 8448,49 Lei, - - 6192,52 Lei, - 6623,64 Lei, - 5596,40 Lei, - 7167,42 Lei, - 6411,81 Lei, - 4700,30 Lei, - 6813,80 Lei, - 7403,86 Lei, - 7218,79 Lei, - 7735,52 Lei, - 6334,33 Lei, - 6202,69 Lei, - 6347,82 Lei, - 6432,31 Lei, - 6882,07 Lei, - 7210,27 Lei, - 5169,22 Lei, - 4407,18 Lei, - - 2210,58 Lei, - - 6492,65 Lei, - 6813,80 Lei, - 6432,31 Lei, - 6376,73 Lei, - 7382,13 Lei, - 5682,92 Lei, - 6432,31 Lei, - 7495,65 Lei, - 6828,29 Lei, - 7098,90 Lei, - 5715,96 Lei, - 6235,72 Lei, - 4028,68 Lei, G - 6813,80 Lei, - 6087,99 Lei, g - 5914,27 Lei, - 5421,69 Lei, - 6362,62 Lei, - 6314,58 Lei, - 5109,94 Lei, - 4681,50 Lei, - 4797,36 Lei, - 4525,15 Lei, a - 4681,50 Lei, - 4823,57 Lei, - 4681,50 Lei, - 4509,35 Lei, - 4589,45 Lei, - 4681,50 Lei, - 4659,69 Lei, - 4681,50 Lei, - 4671 Lei, - 4629,47 Lei, - 5002,37 Lei, - 5035,16 Lei, - 5597,17 Lei, - 5453,84 Lei, - 5753,09 Lei, - 5531,26 Lei, - 2411,50 lei.

A fost obligat pârâtul Tribunalul Dolj să efectueze mențiunile cuvenite în carnetele de muncă ale reclamanților.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții sunt judecători și asistenți judiciari in cadrul Tribunalului Dolj și se consideră discriminați, deoarece judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională și procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție le au fost aplicate indexările prevăzute de art 1-4 din OG nr. 10/31 01 2007, fiind exceptați judecătorii de la Curțile de Apel,Tribunale și Judecătorii.

Față de această situație instanța a apreciat că în cauză sunt aplicabile următoarele prevederi legale: art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007; Legea nr. 154/1978 anexa 2/2 de la punctul 7 la 15; art. 126 alin 1 din Constituția României, art. 2 alin 1 - 3 și art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, care au următorul conținut:

Astfel, în art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 se prevede că,în anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II și III nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, avute la data de 31 12 2006,se majorează în 3 etape, astfel: cu 5% începând cu data de 01 01 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 01 04 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11 % începând cu data de 01 10 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.

În anexa 2/2 de la punctul nr. 7 la 15 din Legea nr. 154/1976 sunt prevăzuți coeficienții de multiplicare pentru magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție și ai Curții Constituționale.

Art. 126 alin 1 din Constituția României prevede că,Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".

Potrivit art. 2 alin 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie,limbă,religie,categorie socială,convingeri, sex,orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă,infectare,apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea,înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau in orice alte domenii ale vieții publice.

În alin. 2 se arată că,dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzut la alin (1) este considerată discriminare în înțelesul prezentei ordonanțe".

Conform alin. 3,sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare".

Astfel că în cauză sunt incidente prevederile art. 2 alin 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 137/2000, reclamanții fiind discriminați prin nemajorarea salariilor în 3 etape în anul 2007 conform art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007.

Susținerea pârâților Ministerul d e Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor, în sensul că reclamanții au un statut special și au beneficiat de creșteri substanțiale ale salariilor în anul 2006 cât și în anul 2007 nu a fost primită de instanța pentru următoarele considerente:

Salarizarea categoriilor profesionale bugetare se realizează în raport de valoarea sectorială și coeficientul de multiplicare stabilite prin lege pentru fiecare categorie în parte.

Protecția acestora, datorită devalorizării în timp a monedei naționale, se realizează prin indexarea periodică a valorii sectoriale, în procente stabilite astfel încât să acopere nivelul prognozat al creșterii prețurilor de consum.

Remunerarea fiecărei categorii profesionale se realizează în funcție de importanța și natura muncii, însă protecția datorată oscilațiilor monedei naționale trebuie realizată - în aceiași măsură - pentru toate categoriile profesionale.

Reclamanții având un statut special primesc pentru activitatea pe care o desfășoară un salariu nominal. Baza acestui salariu o reprezintă, valoarea forței de muncă, complexitatea și importanța activității pe care o desfășoară judecătorii, precum și nivelul îngrădirilor care sunt impuse acestora de reglementările legale.

Salariul real constă în cantitatea de bunuri și servicii pe care le pot obține reclamanții - judecători cu salariul nominal.

In mod normal, raportul dintre salariul nominal și salariul real, trebuie să fie același, adică în perioade diferite cu aceeași sumă de bani primită să se poată cumpăra aceeași cantitate de bunuri și servicii.

Tocmai în acest sens statul intervine anual și indexează salariile, salariaților bugetari pentru a acoperi nivelul prognozat al creșterii prețurilor de consum.

In acest sens s-a procedat la majorarea salariilor conform art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, majorare de la care au fost excluși judecătorii de la judecătorii, tribunale și curți de apel, astfel că în cauză sunt incidente prevederile art. 2 alin 1 din OG 137/2000.

Ulterior, prin Ordonanța Guvernului nr. 13/2008, ce prevede majorări salariale în anul 2008, ca urmare a indexărilor valorilor sectoriale, această categorie profesională nu a mai fost exclusă, fiind prevăzută o indexare cu 4,4% a valorii sectoriale corespunzătoare, în două tranșe.

Având în vedere aspectele reținute, instanța a constatat că au fost încălcate dispozițiile art. 6 alin. 2 din Codul muncii și art. 1 din OG137/2000, iar această încălcare le-a produs reclamanților un prejudiciu cert echivalent cu diferența dintre indemnizația cuvenită în absența discriminării și indemnizația efectiv plătită. Deoarece pârâții Ministerul d e Justiție și Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Dolj nu au eliminat discriminarea prin mediere, reclamanților li s-a deschis calea unei acțiuni pentru acordarea de drepturi bănești de care au fost lipsiți prin excluderea de la majorarea salariilor prin indexare începând cu data de 01.01.2007.

Pe cale de consecință instanța, în temeiul art. 269 din Codul muncii, a constatat întemeiată cererea reclamanților așa cum a fost precizată la data de 12 februarie 2008 și 04.03.2008 și a admis- A obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA și Tribunalul Dolj în favoarea reclamanților, la stabilirea și calcularea indemnizațiilor de încadrare, prin aplicarea la valoarea sectorială a indexărilor prevăzute de art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, astfel: cu 5% începând cu data de 01 01 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 01 04 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11 % începând cu data de 01 10 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, urmând ca la această ultimă valoare sectorială să se aplica prevederile nr.OG 13/2008.

Astfel odată stabilită baza de calcul a indemnizației de încadrare la valoarea rezultată prin aplicarea dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 10/2007, în cele trei tranșe, instanța a apreciat că majorările reglementate de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 13/2008 trebuie aplicate la valoarea sectorială aferentă lunii octombrie 2007. Aceasta, întrucât la data de 01.04.2008, baza de calcul a indemnizației de încadrare o reprezintă valoarea sectorială indexată cu 11% față de nivelul lunii septembrie 2007.

De asemenea a obligat pârâții la plata diferențelor de drepturi bănești rezultate din aplicarea indexării prevăzute de art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aferente anului 2007, precum și la diferențele de drepturi bănești reprezentând premiul anual reglementat de art. 18 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 și prima de concediu prevăzută de art. 241din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 acordate pentru anul 2007, rezultate ca urmare a aplicării indexării menționate, reactualizate și cu dobânda legală aferentă, în cuantumul net calculat de expert

Instanța a avut în vedere că toate celelalte drepturi salariale ale reclamanților respectiv premiul anual și prima de concediu s-au calculat și acordat fără aplicarea majorărilor prevăzute de această ordonanță, astfel că se justifică și acordarea diferențelor de drepturi bănești dintre premiul anual încasat și cel cuvenit ca urmare a indexării, precum și acordarea diferențelor de drepturi bănești dintre prima de concediu încasată și cea cuvenită ca urmare a indexării.

Deoarece reclamanții nu au putut beneficia de sumele respective la timpul cuvenit, ci abia după un interval mare de timp, în care moneda națională a suferit o devalorizare în cadrul procesului de inflație, instanța a reține că aceștia au suferit un prejudiciu care nu se acoperă prin simpla acordare a drepturilor stabilite în baza prezentei hotărâri, astfel că se impune actualizarea acestora.

Potrivit art.1084 din Codul Civil reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului, atât pentru, pierderea ce a suferit", cât și pentru,beneficiul de care a fost lipsit".

De asemenea, conform art. 161 alin.4 CM, întârzierea nejustificată a plății salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, daune interese care vor cuprinde dobânda legală, potrivit art. 1088 cod civil.

Cum obligația de plată a acestor drepturi trebuia să fie îndeplinită la efectuarea plății indemnizației, instanța a constatat că dobânda este datorată începând cu data scadenței pentru fiecare dintre indemnizațiile lunare, pârâții fiind de drept în întârziere conform art. 1079 cod civil și 156 Codul muncii, astfel că se justifică și acordarea dobânzii legale aferente sumelor cuvenite reclamanților.

În consecință, instanța a admis și cererea reclamanților privind reactualizarea sumei, precum și plata dobânzii legale, astfel că a obligat pe pârâți să actualizeze drepturile bănești ca urmare a indexărilor prevăzute de art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, cu indicele de devalorizare a monedei naționale de la data când trebuia achitată fiecare sumă în parte și până la plata efectivă a acestora și la plata dobânzii legale de la data nașterii drepturilor bănești rezultate din indexare și până la plata efectivă a acestora.

A obligat pe pârâtul Tribunalul Dolj să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților, în temeiul Decretului nr. 92/1996.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor instanța a admis- și a respins acțiunea față de acest pârât deoarece nu există raporturi juridice de muncă între acesta și reclamanți și deci nu are obligația de plată a diferențelor de drepturi salariale pretinse de reclamanți.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării instanța a respins-o deoarece această instituție nu a fost chemată în judecată în calitate de pârât, ci a fost doar citat în cauză în conformitate cu dispozițiile art. 27 din G 137/2000, citarea sa fiind obligatorie în cauzele în care se invocă discriminarea.

Împotriva sentinței declarat recurs pârâtul, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Ministerul Justiției și Libertăților critică sentința prin primul motiv de recurs în temeiul art.304 pct.4 Cod procedură civilă și solicită casarea sentinței pentru că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești,iar sporul de confidențialitate acordat de 15% constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești prin lege, fiind o problemă de legiferare.

Instanța a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar din sistemul justiției, astfel că invocat decizia nr.818/03.07.2008 și nr.1325/04.12.2008 ale Curții Constituționale, prin aceasta a statuat că dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative.

În al doilea motiv de recurs se critică sentința pentru că este lipsită de temei legal, potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în condițiile în care nu există niciun act normativ care să prevadă și să garanteze acest drept magistraților și în mod greșit s- reținut starea de discriminare a reclamanților, iar legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori prin acte normative.

În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul nr.OG137/2000 și când există în lege sau ordonanță o dispoziție în contradicție cu art.16 din Constituția României părțile pot invoca excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.

Dreptul la spor de confidențialitate pentru magistrați nu este recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ și nu face obiectul art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și nu poate fi aplicat pentru că nu există nici un text legal care să recunoască dreptul la acest spor.

Examinând sentința, prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu în conformitate cu dispoz. art.3041pr.civilă, Curtea reține că recursul este nefondat.

Instanța de fond nu a săvârșit un exces de putere, în sensul de a fi trecut în atribuțiile altei puteri constituite în stat.

Faptul că prima instanță a admis acțiunea reclamanților, obligând pârâții la plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând majorări salariale în procent de 5%, începând cu data de 01.01.2007, în raport cu luna decembrie 2006, în procent de 2% începând cu 01 aprilie 2007, în raport cu luna martie 2007, în procent de 11% începând cu 01. oct. 2007, în raport cu luna sept. 2007 sume reactualizate cu rata indicelui de inflație până la data plății efective, s-a făcut pe considerentul că reclamanții nu numai că au fost discriminați față de alte categorii de salariați bugetari care au beneficiat de aceste majorări, dar prin devalorizarea monedei naționale au suferit un real prejudiciu datorită reducerii puterii de cumpărare și deci a diminuării salariului real.

Așadar, instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci a constatat existența unei discriminări în conformitate cu dispoz. OG 137/2000, așa cum a fost modificată prin Lg. 324/2006, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea reține că într-adevăr prin OUG 27/2006-art.41 lit.c au fost abrogate dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor ÎCCJ, cuprinse în Lg. nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, astfel că majorările salariale prevăzute de OG 10/2007 nu îi mai viza pe aceștia și că în privința procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și a adjuncților acestuia prin adoptarea OG 83/2000 au fost abrogate din anexa II la Lg.nr154/1998, pozițiile care se refereau la aceste funcții, urmând ca salarizarea acestora să se facă în conformitate cu Legea de salarizare a judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, respectiv OUG 27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, însă Curtea constată și la fel a constatat și instanța de fond că există discriminare în raport cu celelalte categorii profesionale din sectorul bugetar.

Astfel, prin Ordonanțele Guvernului nr.6/2007,8/2007,10/2007 și 11/2007 s-au prevăzut creșteri salariale ale funcționarilor publici, ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și ale parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, personalului salarizat potrivit OUG 24/2000, privind sistemul de stabilire a salariului de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor II și III la Legea 154/1998 privind sistemul de stabilirea salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și pentru personalul didactic din învățământul salarizat, potrivit Legii nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.

Prin aceste acte normative s-au prevăzut creșteri salariale pentru personalul din sectorul bugetar, cu excepția procurorilor și judecătorilor.

Rezultă că prin excluderea judecătorilor și procurorilor de la creșterile salariale acordate celorlalte categorii de personal din cadrul sectorului bugetar, s-a creat un caz de discriminare.

Prin OG 16/2007 s-au prevăzut aceleași majorări salariale pentru personalul din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, iar prin OG 27/2007 pentru controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi.

Legea nr. 232/2007 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a Legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, modificând art. 39 din ordonanță, a prevăzut acordarea de majorări salariale în cotă de 7% începând cu data de 01.08.2007, aplicabile la salariul din 2006 și în cotă de 11% începând cu 01.oct. 2007 față de nivelul din luna sept. 2005, pentru toți funcționarii publici.

Curtea reține că potrivit art. 35 din OUG 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, drepturile de salarizare prevăzute de prezenta Ordonanță de Urgență sunt brute și impozabile. Acestea vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale.

Prin art. 39 din OUG 27/2006, așa cum a fost modificat prin Lg. 45/2007 se arată că valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr.2, 4 și 5 la Lg. nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată cu modificările și completările ulterioare, cu majorările și indexările ulterioare, se majorează cu 4% începând cu data de 01 aprilie 2006, față de nivelul din luna martie 2006, și cu 5% începând cu data de 01.09.2006, față de nivelul din luna aug. 2006.

Prin OG 3/2006, începând cu data de 01.02.2006, salariile de bază din sectorul bugetar s-au majorat în 2 etape cu 5% din 01.02.2006 și cu 6% din sept. 2006.

OG nr. 10/2007 a prevăzut creșteri salariale de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar stabilite potrivit OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Lg.nr. 383/2001 cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică stabilite potrivit anexelor II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

Majorările s-au prevăzut în 3 etape astfel: cu 5% începând cu data de 01 ian. 2007, față de nivelul din luna dec. 2006; cu 2% începând cu data de 01 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 01.oct. 2007, față de nivelul din luna sept. 2007.

Curtea reține că prin art.17 al Legii 45/2007 a fost abrogat art. 35 din OUG 27/2006 care se referea la indexarea drepturilor de salarizare a judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.

Legea 45/2007 a intrat în vigoare la 12 martie 2007, rezultă deci că până la acest moment există temei legal pentru acordarea indexării indemnizațiilor reclamanților.

Curtea reține că exceptarea judecătorilor și procurorilor de la creșterile salariale pe anul 2007, conform OG 10/2007, contravine cu prevederile Directivei 2000/78/CE, de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, unde se definește discriminarea directă, ca fiind tratamentul diferențiat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile și nu în situații similare.

Susținerea recurentului Ministerului Justiției, în sensul că reclamanții au un statut special și au beneficiat de creșteri substanțiale ale salariilor în anul 2006, cât și în anul 2007 nu poate fi primită pentru următoarele considerente:

Reclamanții primesc pentru activitatea pe care o desfășoară un salariu nominal. Baza acestui salariu o reprezintă valoarea forței de muncă, complexitatea și importanța activității pe care o desfășoară, precum și nivelul îngrădirilor care sunt impuse acestora de reglementările legale.

Salariul real constă în cantitatea de bunuri și servicii pe care le pot obține reclamanții cu salariul nominal.

Raportul dintre salariul nominal și salariul real trebuie să fie același, adică în perioade diferite, cu aceeași sumă de bani primită, să se poată cumpăra aceeași cantitate de bunuri și servicii.

Tocmai în acest sens, intervine statul anual și indexează salariile pentru salariații bugetari pentru a acoperi nivelul prognozat al creșterii prețurilor de consum.

Art.16 din Constituția României arată că cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice fără privilegii și fără discriminări.

Art.20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.

Art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994 prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere sau orice altă situație.

Art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14.12.1955 consacră egalitatea în fața legii a cetățenilor, dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii și dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări.

Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului pct.2, consacră dreptul fără nici o discriminare la salarii egale pentru muncă egală, iar Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale ratificat de România prin Decretul nr.212/1974 prevăd asigurarea pentru orice persoană a unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală fără nici o distincție.

În ce privește legislația internă, art.5 din Codul muncii interzice orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.

Aplicarea, interpretarea și respectarea normelor legale interne, trebuie făcute în condițiile armonizării cu normele comunitare incidente, aceasta implicând o salarizare justă, corectă, legală și echitabilă a reclamanților, cu determinarea evidentă a asigurării garanțiilor de independență, inclusiv materială și imparțialitate.

Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici unul din motivele de casare sau modificare prev. de art. 304 pct. 1- 9 cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă rap. la art. 304, 304/1 cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 2381/10.04.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, -, g, -, -, a, -, -, G, precum și cu intimații-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Dolj și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30 octombrie 2009.

Președinte,

- ---

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red. Jud.

2 ex/IE/06.11.2009

fond:

Președinte:Manuela Preda Popescu
Judecători:Manuela Preda Popescu, Corneliu Maria, Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 5867/2009. Curtea de Apel Craiova