Pretentii civile. Speta. Sentința 100/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA NR. 100
Ședința publică din data de 3 martie 2009
PREȘEDINTE: Dan Andrei Enescu
JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Ioana Cristina Țolu
Asistenți Judiciari -
-
Grefier -
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamantele, cu domiciliul ales la Judecătoria sectorului 5 - B, nr. 5, sector 4, și, cu domiciliul ales la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în municipiul B,-, sector 2 în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5, Tribunalul București, cu sediul municipiul B, Bulevardul, nr. 37, sector 3 și Curtea de Apel București, cu sediul în municipiul B, nr. 5, sector 4.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura îndeplinită.
Acțiune scutită de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a depus la dosar cerere prin care solicită comunicarea cererii de chemare în judecată
Curtea invocă din oficiu, excepția necompetenței materiale a acestei instanțe în soluționarea cauzei, având în vedere decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. I și II din nr.OUG 75/2008, precum și față de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c din Cod pr.civilă, considerente pentru care rămâne în pronunțare pe excepție.
CURTEA
Reclamantele, și, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Tribunalul București și Curtea de Apel București solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizație lunară de 10% din salariul brut pe perioada 1 noiembrie 2003 - 1 ianuarie 2007, actualizată, în raport cu rata inflației la data plății efective acestora, precum și în continuare, acordarea acestei indemnizații de 10 % din salariul brut, până la prevederea acestor drepturi pentru tot personalul auxiliar de specialitate.
S- solicitat de asemenea, obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă sentinței civile, acestor sume datorate de cei doi pârâți pentru perioadele sus-menționate.
La termenul din 3 martie 2009 în ședință publică Curtea a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea acțiunii de față.
Astfel, prin decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial nr.73/06.02.2009 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art.I și II din nr.OUG75/2008, situație în care, ținând cont de obiectul prezentei acțiuni, ce constituie un litigiu de muncă, competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului în primă instanță, în conformitate cu art.2 pct.1 lit.c din Codul d e procedură civilă.
Așa fiind, având în vedere și dispozițiile art.284 alin.2 din Codul Muncii, ce statuează că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 - ce privesc conflictele de muncă - se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, urmează ca în baza art.158 alin.1 și art.159 alin.2 din Codul d e procedură civilă, Curtea să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, reprezentând instanța competentă în a cărei circumscripție reclamantele își au domiciliul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL PLOIEȘTI, invocată din oficiu.
Declină spre soluționare acțiunea formulată de reclamantele, cu domiciliul ales la Judecătoria sectorului 5 - B, nr. 5, sector 4, și, cu domiciliul ales la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în municipiul B,-, sector 2, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5, Tribunalul București, cu sediul municipiul B, Bulevardul, nr. 37, sector 3 și Curtea de Apel București, cu sediul în municipiul B, nr. 5, sector 4, în favoarea Tribunalului Prahova.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Ioana Cristina Țolu
- - - - - -
Asistenți judiciari
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored MD
2 ex16.03.2009
Președinte:Dan Andrei EnescuJudecători:Dan Andrei Enescu, Ioana Cristina Țolu