Pretentii civile. Speta. Decizia 1069/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1069
Ședința publică din data de 19 mai 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Violeta Dumitru Cristina
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, -, și, toți cu domiciliul ales în P,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.1431 din 13.11.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5, - prin P, cu sediul în P,-, județ P, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județ P, Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -. -, nr.6, județ P și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că prin decizia nr. 2869 pronunțată la 11 martie 2009 de către Înalta Curte de Casație și Justiție s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL PLOIEȘTI.
Curtea, față de împrejurarea că prin întâmpinare Tribunalul Prahovaa solicitat judecarea cauzei în lipsă, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții, -, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că au fost și continuă să fie discriminați sub aspectul remunerației diferite a muncii în raport cu procurorii ce își desfășoară activitatea în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, fiind prejudiciați prin această discriminare cu sumele aferente diferenței dintre indemnizațiile efectiv primite și indemnizațiile pe care ar trebui să le primească, începând cu 01.01.2005.
S-a mai cerut obligarea pârâților la înlăturarea pentru viitor a discriminării la care au fost și sunt supuși reclamanții, la repararea prejudiciului cauzat ca urmare a discriminării prin neacordarea acelorași indemnizații începând cu 01.01.2005, la plata dobânzilor legale și a indexării sumelor datorate începând cu momentul nașterii dreptului la despăgubiri și efectuarea mențiunilor privitoare la drepturile salariale în carnetele de muncă ale reclamanților.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt foști judecători în cadrul Curții de APEL PLOIEȘTI, iar prin Legea nr. 508/2004 a fost creată Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca o structură distinctă în cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, procurorii acestei direcții, indiferent că activează la nivelul structurii centrale sau la nivelul structurilor teritoriale, pentru luarea măsurii arestării preventive, pentru prelungirea arestării preventive, pentru autorizarea percheziției ori a interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice, pentru liberarea provizorie pe cauțiune sau sub control judiciar, trebuind să se adreseze instanțelor de judecată competente a judeca în fond, care hotărăsc asupra cererilor ce le sunt aduse spre soluționare.
S-a mai învederat că persoanele nemulțumite de soluțiile dispuse pot formula plângere la instanța competentă a judeca în fond, iar judecarea în fond, apel și recurs a cauzelor instrumentate de DIICOT se face de judecătorii, tribunale și curți de apel. Astfel, atât judecătorii, cât și procurorii de la parchetele de pe lângă instanțe au fost discriminați în sensul că pentru aceeași muncă și competență ca și cea a procurorilor de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au salarii inferioare, încălcându-se principiul egalității între cetățeni și al excluderii discriminărilor, prevăzut de art 1 alin. 2, lit. e, pct. I din OG nr.137 /2000, dar și de Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Tribunalul Prahovaa formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât, la data pensionării, reclamanții nu au avut raporturi juridice de muncă cu tribunalul, fiind salariații Curții de APEL PLOIEȘTI. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținându-se că nu se poate reține ca fiind discriminatorie remunerarea diferită a reclamanților în raport cu magistrații procurori, ce funcționează în cadrul DIICOT, întrucât competențele legale ale acestora sunt diferite, ca și riscurile și răspunderea profesională, nefiind încălcate dispozițiile OG nr. 137/2000.
Și pârâta Curtea de APEL PLOIEȘTIa formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că instituirea pentru procurorii DIICOT unei indemnizații lunare calculate conform coeficienților stabiliți pentru procurorii de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ a fost justificată de elementele specifice pe care le presupune lupta împotriva corupției și a crimei organizate, fiind dreptul legiuitorului să reglementeze criteriile de stabilire a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor și adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază.
De asemenea, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP P, formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că nu trebuie confundat cu bugetul de stat, răspunzând doar de elaborarea proiectului bugetului de stat, iar părți în cauză nu pot fi, potrivit art.282 din Codul muncii, decât salariații, angajatorii, sindicatele și patronatul.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că, în raport de art.16-20 din OG nr.137/2000, la care s-a făcut referire, nu poate fi chemat în instanță în calitate de pârât.
Și pârâtul Ministerul Justiției a depus la dosar întâmpinare, prin care susținut că acțiunea reclamanților, întemeiată pe dispozițiile OG nr. 137/2000, este nefondată pentru faptul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin ordonanța menționată privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare
S-a mai susținut că în mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi și nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor și în afara legii nu se poate vorbi de discriminare în sensul OG nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
S-a mai arătat că disp. art.27 din OG nr.137/2000 nu reglementează o acțiune în despăgubiri de genul celei la care fac referire reclamanții, modul de stabilire prin lege unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii depășind cadrul legal reglementat prin OG nr.137/2000, ce are în vedere fapte sau acte de discriminare, iar nu examinarea și cenzurarea dispozițiilor legale cuprinse în legi, ordonanțe sau chiar acte administrative cu caracter normativ.
În măsura în care dispoziție cuprinsă intr-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești, cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale, iar despăgubirile și acțiunea în despăgubiri avute în vedere de OG nr. 137/2000 sunt în legătură cu fapte sau acte de discriminare, înțelese ca acțiuni ori inacțiuni ilicite prin care se restrânge sau înlătură folosința ori exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
In fine, pârâtul Ministerul Justiției a susținut că DIICOT este o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, ca atare, salarizarea procurorilor ce își desfășoară activitatea aici trebuie să fie identică cu cea a procurorilor din cadrul altor direcții ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că acordarea coeficienților de multiplicare 19-23, prevăzuți de OUG nr.27/2006 s-a făcut avându-se în vedere criteriul gradului instanței sau parchetului unde funcționează.
Pe parcursul procesului, reclamanții și-au precizat acțiunea și au indicat datele de pensionare ale fiecăruia.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1431 din 13 noiembrie 2007, Tribunalul Prahova a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinări de pârâții Tribunalul Prahova, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea față de acești pârâți ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași sentință, pe fond, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor întrucât acesta nu are calitatea de ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care sunt la rândul lor ordonatori principali de credite - cum este cazul Ministerului Justiției - și nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu legea bugetului de stat.
Totodată, s-a apreciat că împrejurarea că ordonatorul principal de credite, în speță Ministerul Justiției, ar fi salarizat în mod discriminatoriu magistrații, nu poate conduce la obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata unor sume de bani decurgând din raporturile de muncă ale reclamanților, precum și dintr-o pretinsă discriminare.
Referitor la calitatea în care a fost citat în cauză Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, tribunalul a reținut că potrivit art.21 din OG nr. 137/200 republicată, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, judecata având loc cu citarea obligatorie a consiliului.
A mai arătat tribunalul că potrivit aceleiași legi, consiliul este responsabil cu aplicarea și controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum și în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării, concluzionându-se că apare ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acesta, în sensul că nu poate fi chemat în instanță în calitate de pârât, ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
De asemenea, s-a reținut că nici pârâtul Tribunalul Prahova nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză și nu poate achita diferențe salariale reclamanților întrucât până la data pensionarii reclamanții nu au avut raporturi juridice cu Tribunalul Prahova, ci au fost încadrați ca magistrați în cadrul Curții de APEL PLOIEȘTI, care are calitatea de ordonator secundar de credite.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin Legea nr. 508/ 2004 fost înființată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar prin acțiune s-a solicitat, printre altele, repararea prejudiciului creat ca urmare a discriminării prin neacordarea acelorași indemnizații ca cele ale magistraților din cadrul acestei structuri nou create, începând cu data de 1 ianuarie 2005 și până la data pensionarii reclamanților.
În raport de precizarea la acțiune formulată de reclamanți, prin care s-a indicat data pensionării fiecăruia, tribunalul a constatat că cererea formulată de reclamantul este neîntemeiată deoarece acesta s-a pensionat la data de 1 iulie 2004, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 508/ 2004, în raport de care s-a reclamat existența discriminării.
În ceea ce îi privește pe ceilalți reclamanți, s-a reținut că salarizarea magistraților este reglementată de OUG 27/2006, aprobată prin Legea nr.45 /2007 și anterior acesteia, salarizarea era reglementată de OUG nr.177/2002, aprobată prin Legea nr. 347/2003.
S-a mai arătat că potrivit art. 74 din Legea nr.303 /2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, magistrații au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilita în raport de nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din această ordonanță de urgentă.
Reclamanții au desfășurat anterior pensionarii activitatea de magistrat în cadrul Curții de APEL PLOIEȘTI, aceștia solicitând a se constata că au primit salarii mai mici decât cele ale procurorilor din cadrul DIICOT, structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism ce funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care are altă grilă de salarizare, însă s-a arătat că nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, iar pentru a putea fi reținut un tratament diferențiat injust este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.
Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale magistraților-reclamanți față de cele ale procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în sensul unor competențe, riscuri și răspunderi profesionale diferite, precum și nivelul diferit al instanțelor și parchetelor la care funcționează (C de Apel - Parchet de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție) implică sisteme diferite de salarizare ale acestor categorii profesionale, care fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între acestea.
S-a mai arătat că este dreptul legiuitorului de a reglementa în mod diferențiat cuantumul indemnizațiilor, în funcție de rolul magistraților în sistemul judiciar în raport de nivelul instanței sau parchetului, de complexitatea atribuțiilor îndeplinite -fără a se putea vorbi de o atingere adusă principiului egalității în fața legii sau a dreptului la salariu egal pentru muncă egală, considerente, pentru care tribunalul a constatat că acțiunea este neîntemeiată și a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat recurs în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susțin recurenții că în mod greșit le-a fost respinsă acțiunea, fiind de necontestat faptul că sistemul din care fac parte procurorii DIICOT este diferit de cel al magistraților din justiție, dar atribuțiile de serviciu ale primilor, respectiv urmărirea penală și trimiterea unor persoane în judecată este continuată de cei de-ai doilea, în sensul judecării acestora.
În condițiile în care procurorii DIICOT încep și finalizează urmărirea penală, iar judecătorii continuă în faza de judecată o asemenea activitate în cadrul procesului penal, cu același persoane și răspunderi, se concluzionează că se produce o inegalitate, fiind vorba de discriminare în sensul disp.art.1 alin.2 lit.e pct.1 din OG nr.137/2000 și a dispozițiilor Protocolului nr.12 la CEDO.
Se mai învederează că practica Tribunalului Prahova nu este unitară în această privință, într-o acțiune similară fiind admisă acțiunea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin sentința civilă nr. 1192/21.09.2007, făcându-se referire și la considerentele acestei sentințe și în condițiile în care s-a constatat prin hotărârea respectivă că procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI sunt discriminați față de procurorii DIICOT în privința salarizării, se poate spune că și judecării din cadrul Curții de APEL PLOIEȘTI sunt discriminați față de procurorii DIICOT.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii, invocându-se motivul de modificare prev. de art.304 pct.7 Cod pr.civilă.
Intimatul-pârât Tribunalul Prahovaa formulat întâmpinare, prin care a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că reclamanții nu aveau la data pensionării raporturi juridice de muncă cu Tribunalul Prahova, fiind salariații Curții de APEL PLOIEȘTI, astfel încât, în mod corect, prima instanță a constatat că pârâtul Tribunalul Prahova nu are calitate procesuală pasivă.
Deși legal citați, ceilalți intimați nu au formulat întâmpinare cu privire la recursul reclamanților.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
În conformitate cu disp.art.3 alin.1 din OUG nr.27/2006, cu modificările și completările ulterioare, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din respectiva ordonanță de urgență.
În esență, prin acțiunea formulată, reclamanții - foști judecători la Curtea de APEL PLOIEȘTI - au arătat că au fost discriminați în raport cu procurorii ce își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT sub aspectul remunerației diferite a muncii, iar în considerarea acestei discriminări, au susținut că sunt prejudiciați cu sumele aferente diferenței dintre indemnizațiile efectiv primite și indemnizațiile la care, potrivit susținerilor acestora, sunt îndreptățiți să aspire, respectiv cele ale procurorilor DIICOT, astfel cum sunt prevăzute în anexa la OUG nr. 27/2006.
Pentru judecătorii de la curțile de apel, coeficienții de multiplicare sunt expres prevăzuți în anexa la OUG nr.27/2006, cu modificările și completările ulterioare - lit.A pct.14-19.
Reclamanții solicită, practic, achitarea unor diferențe salariale actualizate, rezultând din aplicarea unor alți coeficienți de multiplicare, mai mari decât cei la care sunt îndreptățiți judecătorii de la Curțile de Apel, potrivit dispozițiilor legale, respectiv a coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru procurorii din cadrul DNA și DIICOT - care au dreptul, tot conform OUG nr.27/2006, la alți coeficienți de multiplicare - deci a unor coeficienți de multiplicare prevăzuți de anumite dispoziții legale pentru alte subiecte de drept.
Astfel, conform art.11 alin.1 din OUG nr.27/2006, cu modificările și completările ulterioare, procurorii din cadrul DNA și cei din cadrul DIICOT sunt salarizați potrivit nr.crt.6-13 de la lit.A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii, coeficienții de multiplicare fiind cuprinși pentru aceștia între 19 și 23, corespunzător Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Prin decizia nr.819/3.07.2008, Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în mai multe cauze aflate pe rolul diferitelor instanțe de judecată din țară, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art.2 alin 3 și art.27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În considerentele deciziei sus-menționate s-a reținut, printre altele, că având în vedere dispozițiile art. 1, ale art.2 alin.3 și ale art.27 alin 1 din OG nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, la care s-a făcut trimitere, instanța de judecată ar putea să înțeleagă, ceea ce s-a și petrecut în cauzele analizate, că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Or, a reținut Curtea Constituțională, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin 4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin 1, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
De asemenea, Curtea Constituțională a arătat că Parlamentul și prin delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, iar instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În același sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat și prin deciziile nr.818/3.07.2008 și nr.820/3.07.2008, decizii care sunt definitive și general obligatorii, așa cum statuează disp.art.147 alin.4 din Constituție și ale art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și având în vedere obiectul acțiunii reclamanților, motivarea în fapt și temeiul de drept invocat de aceștia în susținerea acțiunii, precum și considerentele mai sus-reținute, rezultă că în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamanților, în sensul celor statuate prin dispozitivul sentinței atacate.
Practica judiciară invocată de recurenții-reclamanți constând într-o hotărâre pronunțată într-o speță similară, în primă instanță, de Tribunalul Prahova, nu constituie izvor de drept și nu poate reprezenta un argument pentru admiterea recursului în sensul celor solicitate de aceștia.
Referitor la pârâtul Tribunalul Prahova, apare ca fiind corectă soluția primei instanțe, care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acest pârât, respingând acțiunea față de acesta, în condițiile în care reclamanții nu au avut în perioada în discuție în cauză raporturi juridice cu Tribunalul Prahova, aceștia fiind foști judecători în cadrul Curții de APEL PLOIEȘTI, pensionați pentru limită de vârstă.
De asemenea, apare ca fiind corectă și soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și respingerii acțiunii față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Astfel, se reține că raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi specifice dreptului muncii, reclamanții învestind instanța cu soluționarea unui conflict de muncă, așa cum este definit de art.248 Codul muncii, Ministerul Economiei și Finanțelor neavând calitatea de angajator, astfel încât nu poate fi obligat la plata unor sume de bani pentru salariații altor instituții publice.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții directe legate de plata drepturilor respective către reclamanți, care nu i-au fost salariați, iar cele privind elaborarea proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat.
Prin urmare, nu există identitate între persoana Ministerului Economiei și Finanțelor și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește recursul ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză nefiind incident motivul de modificare a sentinței indicat de recurenți în motivarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, -, și, toți cu domiciliul ales în P,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.1431 din 13 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5,. - prin P, cu sediul în P,-, județ P, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județ P, Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -. -, nr.6, județ P și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 19 mai 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Violeta Dumitru Cristina
--- - - - -
Grefier
Tehnored /FA
2 ex./15.06.2009
f--Trib.
f -
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Violeta Dumitru Cristina
