Pretentii civile. Speta. Decizia 1353/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂ NIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1353/R/2009
Ședința publică din data de 28 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Dana Cigan | - - | - JUDECĂTOR 2: Elena Bocșe |
- - | - JUDECĂTOR 3: Florica Roman | |
- | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O,-/B, județul B -în reprezentarea MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, și, toți cu domiciliul procedural ales în O, Parcul, nr. 10, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, Parcul, nr. 10, județul și TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O, Parcul, nr. 10, județul B, împotriva sentinței civile nr. 96/P din 8 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei,învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea cauzei în lipsă,în conformitate cu prevederile art. 242 cod procedură civilă, după care:
CURTEA
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin acțiunea, înregistrată la Tribunalul Bihor la data de 1 octombrie 2008, reclamanții, -, au solicitat în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL ORADEA, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, TRIBUNALUL BIHOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, obligarea pârâților la plata diferenței dintre indemnizațiile încasate de procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Direcția Națională Anticorupție și cele încasate efectiv de reclamanți, începând cu data de 1 aprilie 2006 până la data pronunțării prezentei, sume care să fie actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective; să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
În motivarea cererii, reclamanții învederează instanțe, în esență că sunt discriminați sub aspectul remunerației diferite a muncii față de procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de criminalitate Organizată și Terorism, ce, beneficiază pentru cauzele instrumentate de o indemnizație superioară celei primite de judecători, în condițiile în care toate considerentele avute în vedere de legiuitor sunt valabile și în faza de judecată; în consecință, față de statutul conferit judecătorilor de Constituție, respectiv de putere în statul de drept, salariul acestora nu poate fi inferior celui primit de o structură creată pentru îndeplinirea unor acte prealabile judecății.
Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, a invocat excepția privind lipsa calității procesuale pasive făcând trimitere la prevederile art. 28 lit d și e din Legea nr. 500/2002 și arătând că, în speță, raporturile juridice de muncă s-au stabilit între reclamanți și Ministerul Justiției, ca atare Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata unor sporuri solicitate de angajații altor instituții.
Tot prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii.
Prin încheierea dată în ședința publică din 24 septembrie 2008, cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Curții de Apel Oradea, în baza dispozițiilor art. 1 raportat la art. 2 alin 2 din OUG nr. 75 din 11 iunie 2008.
Prin sentința civilă nr. 96/P din 8 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradeas -a respins excepția de necompetență procesuală pasivă invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a respins acțiunea reclamanților, -, față de pârâții Curtea de Apel Oradea și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, aceștia neavând calitate procesuală pasivă.
S-a admis acțiunea reclamanților, -, față de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Bihor și în consecință îi obligă pe aceștia să plătească reclamanților diferențele de indemnizații încasate de aceștia și cele încasate de procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT și DNA, pentru perioada 1 aprilie 2006 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, diferențe de indemnizații ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.
S-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
S-a admis acțiunea acelorași reclamanți și față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pe care îl obligă să asigure sumele necesare plății acestor sume în bugetul pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor și a Tribunalului Bihor.
Din considerentele sentinței, referitor la excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, se constată caracterul nefondat al acestei excepții, având în vedere că pârâtul are atribuții privind coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor bugetare anuale ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului anual de execuție, conform art. 19 lit a din legea nr. 500/2002, iar art. 19 lit g din aceeași lege prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor, relevant fiind și art. 28 din lege care statuează că acesta elaborează proiectele legilor bugetare anuale, ținând seama și de propunerile ordonatorilor principali de credite, precum și art. 14 din Legea menționată care interzice orice cheltuială din fondurile publice dacă nu are prevederi bugetare.
Conform art. 131 din Legea nr. 304/2004, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, prin urmare fără alocarea fondurilor necesare de către Ministerul Economiei și Finanțelor, plata drepturilor salariale acordate prin hotărârea pendinte nu s-ar putea executa, or neexecutarea hotărârii nu ar asigura finalitatea procesului civil, iar reclamanții ar fi lipsiți de un bun, respectiv dreptul de creanță recunoscut prin hotărâre, asemenea situație constituind o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, astfel că pârâtului, fără îndoială, că îi aparține calitatea procesuală pasivă în litigiul dedus judecății.
Neîntemeiată se dovedește a fi și excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției în condițiile în care, acestuia îi aparține culpa pentru neinițierea măsurilor care să aibă ca finalitate eliminarea discriminărilor invocate de reclamanți, aspecte care urmează a fi detaliate odată cu analizarea pe fond a drepturilor bănești pretinse prin acțiune.
Sub aspectul fondului cauzei vizând despăgubirile echivalente diferențelor din drepturile salariale cuvenite reclamanților calculate în funcție de coeficienții de multiplicare primite de procurorii DNA și DICOT și drepturile salariale primite efectiv de reclamanți, este de reținut în primul rând că acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 din Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire inclusiv pentru discriminările în muncă, în speță fiind incidente dispozițiile art. 27 alin 1 din OG nr. 137/2000 coroborate cu textul de lege anterior menționat, dispoziții legale în baza cărora acțiunea apare ca fiind întemeiată.
Astfel, prin art. 11 alin 1 din OUG nr. 27/2006 prin care a fost reglementată salarizarea judecătorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției și art. II din Legea nr. 45/2007, procurorilor din cadrul DNA și a celor din Cadrul DICOT li se acordă o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ( nr. crt. 6-13 de la lit A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia prin alte acte normative.
Deși vechimea în magistratură reprezintă criteriul definitoriu și esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de OUG nr. 27/2006, totuși în cazul procurorilor din DNA și DICOT a fost în mod privilegiat eliminată corelația obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, aceștia fiind salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă necesară de 8 ani corespunzătoare acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani. Ca atare, nu au mai fost respectate criteriile de tratament egal în salarizare câtă vreme procurorilor din cadrul DNA și DICOT li s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minimă necesară acestui nivel, iar restul personalului, salarizat prin OUG nr. 27/2006, este pus în mod discriminatoriu, în imposibilitatea de beneficia de această salarizare, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp pentru procurorii din cadrul DNA și DICOT li se recunoaște această salarizare majorată, deși nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.
Așadar, apare ca fiind discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul DNA și DICOT cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza OUG nr. 27/2006, care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurorilor din categoria menționată.
În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr. VI/2007, cu forța obligatorie recunoscută prin art. 329 alin 3 cod procedură civilă, că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură, or tocmai acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul DNA și DICOT. Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu - care revine întregului personal salarizat în baza OUG nr. 27/2006- produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio- profesională și de locul de muncă.
Prin urmare este evident că existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, respectiv art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție, și nu în ultimul rând articolele 5,6,8,39 alin 1 lit a, art. 40 alin 2 lit c și lit f, art. 154 alin 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 și respectiv art. 16 alin 1,20,41 și 53 din Constituția României.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților reclamă aplicarea prin analogie, a dispozițiilor art. 11 alin 1 din OUG nr. 27/2006, astfel putându-se realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, cunoscut fiind totodată că art. 3 din Codul civil interzice invocarea lacunei legislative.
Cât privește cererea privind actualizarea prejudiciului conform indicelui de inflație, aceasta a fost găsită de instanță ca fiind admisibilă, având în vedere prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin 1 din Codul muncii, iar în cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea discriminărilor menționate.
S-a dispus totodată efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților, având în vedere prevederile art. 1 din Decretul nr. 92/1976.
Față de ansamblul considerentelor ce preced, instanța apreciind ca întemeiată acțiunea în întregul ei, a admis- sub aspectul tuturor capetelor de cerere, cu consecința obligării pârâților la calcularea și la plata drepturilor reprezentând creșterile salariale prevăzute de OG nr. 10/2007, art. 1, actualizate conform indicelor de inflație, potrivit tabelului cu sumele menționate la fila 25, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, a obligat pârâții la plata a câte 1700 lei pentru fiecare reclamant, actualizată conform indicelui de inflație, potrivit tabelului de la fila 26, care face parte integrantă din prezenta hotărâre cât și la calcularea și plata drepturilor reprezentând diferențele salariale dintre indemnizațiile reclamanților și cele ale procurorilor DNA și DICOT, începând cu luna aprilie 2006 până la înlăturarea discriminării, actualizate conform indicilor de inflație la data plății.
Cât privește acțiunea împotriva pârâților Curtea de Apel Oradea și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării aceasta a fost respinsă întrucât acești pârâți nu au calitate procesuală pasivă.
Împotrivaacestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, pârâții Ministerul Justiției, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, și Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul înlăturării obligației sale la plata drepturilor solicitate de către reclamanți.
Prin motivele de recurs, Ministerul Justiției arată că nelegal s-a admis cererea prin care s-a solicitat plata diferenței salariale dintre indemnizațiile acestora și a procurorilor, s-au acordat drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării magistraților, ceea ce reprezintă o legiferare pe care judiciară, contrară deciziilor nr. 818, 819, 820, 821 din 2008 Curții Constituționale. Prin aceste decizii s-a conchis că doar Parlamentul, Guvernul, au competența de a institui, modifica, abroga, norme juridice, instanțele având doar misiunea de- realiza justiția, instanța în speță și-a depășit limitele puterii judecătorești, încălcând principiul separației puterilor.
Nici un criteriu din cele prevăzute de art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, nu se referă la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege, astfel că, în afara legii nu putem vorbi de o discriminare.
Referitor la încadrarea procurorilor la DNA, DIICOT, s- menținut regula numirii, nu promovării, nefiind necesar să aibă grad profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, neexistând reguli diferite de promovare, funcțiile ce se ocupă astfel fiind pe o durată determinată limitată în timp.
S-a instituit un alt sistem de salarizare, de către tribunal, decât cel stabilit de legiuitor, prin care toți magistrații primesc drepturi salariale corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fără îndeplinirea cerințelor legii speciale. DNA și DIICOT sunt structuri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ori chiar Das tabilit prin hotărârile nr. 355, și 232/2007 că faptele prezentate de judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași, respectiv a Tribunalului Neamț, nu constituie fapte de discriminare.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312 Cod procedură civilă.
Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, prin motivele de recurs a invocat că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece reclamanții au raporturi juridice cu Ministerul Justiției, neexistând raporturi directe cu Ministerul Economiei și Finanțelor.
Ambele ministere sunt ordonatori principali de credite, iar sumele aprobate unui ordonator principal nu pot fi utilizate pentru finanțarea altuia.
Guvernul răspunde de realizarea prevederilor bugetare, repartizând ordonatorilor principali de credite, sume de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare stabilite prin legea bugetară anuală. OG nr. 22/2002 cuprinde dispoziții aplicabile tuturor instituțiilor publice deci și pentru Ministerul Justiției care are și obligația de-a lua măsurile ce se impun pentru asigurarea în bugetul propriu a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Referitor la recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B se reține că art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG nr. 208/2008 prevede faptul că acest minister are printre alte atribuții cea de elaborare a proiectului bugetar de stat, a raportului cu privire la Legea rectificării bugetare. Art. 25 din Legea nr. 379/2005 stabilește că daunele stabilite ca fiind datorate de Ministerul Finanțelor Publice, alte cheltuieli ce cuprind despăgubiri, stabilite prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, se acoperă de acest minister din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat pentru anul viitor.
Ca urmare, din interpretarea celor expuse mai sus și în aplicarea Legii nr. 500/2002 se reține că sumele solicitate în speță sunt suportate din bugetul de stat, din sumele prevăzute cu această destinație, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că are calitate procesuală pasivă Ministerul Economiei și Finanțelor.
Sigur că acest minister nu este plătitorul direct al drepturilor stabilite însă are atribuții conform art. 19 lit. h din Legea nr. 500/2002 de-a dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii financiare a statului, cheltuirea cu eficiență resurselor financiare. Drepturile stabilite fără implicarea acestui minister ar rămâne iluzorii ori executarea hotărârilor judecătorești este o parte procesului statului, având astfel obligația de-a lua măsurile necesare asigurării dreptului la un proces echitabil, altfel s-ar contraveni art. 6 al. Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Activitatea instanțelor, conform art. 131 din Legea nr. 304/2004 este finanțată de la bugetul de stat, prin urmare, fără alocarea fondurilor necesare de Ministerul Economiei și Finanțelor, plata drepturilor acordate nu s-ar putea executa, neasigurându-se finalitatea procesului civil, cum corect a reținut instanța de fond. Nu se contestă faptul că Ministerul Justiției este ordonator principal de credite, dar fără implicarea Ministerului Economiei și Finanțelor în sensul finanțării bugetului alocat Ministerului Justiției, alocarea fondurilor necesare plății drepturilor stabilite prin titluri executorii, procesul civil nu ar avea finalitate, contravenindu-se principiilor consacrate în art. 6 al. CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 1, criticile fiind nefondate, astfel că, acest recurs urmează fi respins ca nefondat, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
Cât privește celălalt recurs, declarat de Ministerul Justiției, se reține următoarele:
Salarizarea judecătorilor, procurorilor, altor categorii de personal din sistemul justiției, este reglementată de OUG nr. 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, iar conform art. 3 alin. 1 aceștia au dreptul pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare lunară brută stabilită în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, pe baza valorii de referință sectorială și coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din OUG nr. 27/2006.
Conform anexei, la stabilirea coeficienților de multiplicare, se au în vedere 2 criterii - gradul instanței, parchetului și funcția deținută, coeficientul de multiplicare pe baza căruia se stabilește indemnizația de încadrare brută lunară scăzând de la președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul general până la judecătorii, procurorii, auditorii din justiție cu 0 - 1 an vechime.
Art. 11 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 a stabilit însă că, procurorii din cadrul, DICOT, sunt salarizați conform art. 6 -13 lit. A din anexă, ori, în aceasta sunt prevăzuți coeficienții de multiplicare pe baza cărora se stabilește indemnizația de încadrare brută lunară, a procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Conform Legii nr. 508/2004, DICOT este o structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de crimă organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aspecte regăsite și în art. 1 alin. 1, 2 din OUG nr. 43/2001 și referitor la DNA deci, ambele sunt structuri distincte cu personalitate juridică, iar procurorii ce își desfășoară activitatea în acestea, nu sunt nicidecum procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casați și Justiție.
La stabilirea salariilor acestora însă, nu se are în vedere primul criteriu despre care s- vorbit mai sus în art. 3 alin. 1 din OUG nr. 27/2006, cel al nivelului instanței sau parchetului, cu atât mai mult cu cât în cadrul acestor structuri funcționează servicii teritoriale organizate în localitățile unde își au sediul parchetele de pe lângă tribunale și curți de apel.
În realitate, conform și deciziei civile nr. 299/09.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale procurorilor se are în vedere natura cauzelor pe care le instrumentează ca structuri specializate în combaterea corupției, criminalității organizate, a terorismului. Acest criteriu însă, excede dispozițiilor legale sus menționate, iar conform deciziei nr. VI/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, s- constatat că folosirea drept criteriu de diferențiere tratamentului salarial pentru magistrați doar a apartenenței la anumite segmente restrânse de realizare justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atâta timp cât varietatea infinită situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept, presupune eforturi chiar mai importante, riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s- instituit tratamentul salarial preferențial, astfel că, includerea magistraților în anumite structuri pe scara ierarhică și acordarea diferențiată a drepturilor salariale, este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă, fiind discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 14 al CEDO, aspecte corect reținute de instanța de fond.
OUG nr. 27/2006 a fost adoptată tocmai pentru asigurarea unei salarizări adecvate, nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor prevăzuți în cap. VI pct. 3.5 din Planul de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar în perioada 2005 - 2007 aprobată prin HG nr. 225/2005. Prin aceasta s-a luat în considerare faptul că, atât judecătorii cât și procurorii ce nu au beneficiat de sporul de 30, 40% pentru judecarea și urmărirea penală infracțiunilor de corupție, criminalitate organizată și terorism, au acționat în judecată Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar prin hotărârea nr. 185/22.07.2005 a recomandat, constatând existența unei discriminări, inițierea unor modificări legislative în scopul eliminării acestei inegalități.
, inegalitatea constatată fost eliminată, însă, doar aparent prin OUG nr. 27/2006 deoarece prin art. 11 alin. 1 s-a dispus salarizarea diferențiată procurorilor din cadrul DNA și DICOT prin luarea în calcul a unor coeficienți mai mari, corespunzători nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cât privește deciziile de neconstituționalitate nr. 818 - 821/03.07.2008, se impun următoarele precizări:
Art. 5 din Codul munciia stabilit că, în cadrul relațiilor de muncă, funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă cât și indirectă, iar în art. 155 s-a stabilit că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, art. 154 alin. 3 prevăzând că la stabilirea și acordarea salariului, este interzisă orice discriminare.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, în art. 26 stabilit că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare, la protecție egală din partea legii, lege ce trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală, efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului în protocolul nr. 12 privind drepturile omului, libertăților fundamentale, în paragraful nr. 1 stabilit că, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege, trebuie să fie garantat fără nici o discriminare pe nici un temei, pentru sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică, sau alt tip de opinie, origine națională, socială, apartenență la o minoritate națională. nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu, iar în jurisprudența în cauza Von Kamann cand - 14/1983 s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor ce se consideră nedreptățite de o discriminare, rezultată din acte normative, să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Față de cele expuse, în baza art. 2 din OG nr. 137/2000, art. 16 din Constituția României, art. 14 din CEDO, Protocolul nr. 12 al acesteia, art. 25 alin. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 5 Codul muncii, în mod corect s-a reținut că dispozițiile art. 11 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 sunt discriminatorii, dezavantajează vădit judecătorii, procurorii, față de cei de la DICOT, DNA, pe baza criteriului naturii cauzelor soluționate, cu consecința restrângerii dreptului recunoscut de lege, al egalității de tratament în domeniul salarizării, fără ca această dispoziție să fie justificată obiectiv de un scop legitim.
Ceea ce a acordat instanța de fond nu au fost adăugări la lege, creări de noi norme pe cale judiciară, ci despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. art. 6 - 13 de la lit. A din anexa la OUG nr. 27/2006, la care se adaugă sporurile, nefiind vorba astfel de o depășire limitelor puterii judecătorești, o încălcare a principiului separației puterilor în stat, ci de o eliminare prejudiciului cauzat prin actul normativ apreciat ca fiind discriminatoriu.
În măsura în care s-a fi dispus altfel, în sensul în care solicită recurentul, adică al respingerii acțiunii în acordarea de despăgubiri, cu motivul că instanțele nu au competență în materie, s-ar fi adus atingere implicit art. 6 al Convenție Europene a Drepturilor Omului, fiind încălcat liberul acces la justiție. Acordarea drepturilor până la înlăturarea situației constatate discriminatorii, este o măsură justă, benefică, pentru a înlătura inițierea de noi litigii, iar în măsura în care sistemul de salarizare va fi corectat în sensul înlăturării celor constatate, încetează implicit și efectele prezentei hotărâri.
Fiecare judecător soluționează un anumit gen de cauze, ori pentru cel de natură civilă, comercială, fiscală, contencios administrativ, penale de corupție, nu se cere o calificare superioară, deosebită a unora față de ceilalți. Nu există o dispoziție legală care să impună ca procurorul ce participă la soluționarea unor cauze privind infracțiunile de corupție, criminalitate organizată, să aibă o calificare superioară, condiții superioare de vârstă, vechime, doctorat, cunoaștere limbă străină etc. ci dimpotrivă, întregul corp al magistraților salarizați în baza OUG nr. 27/2006 are aceiași calificare.
Alta ar fi fost situația în cazul în care legiuitorul ar fi stabilită că, pentru a beneficia de asimilarea salarială superioară, era necesară o calificare superioară, un volum mai ridicat de muncă, caz în care s-ar fi justificat aplicarea unei diferențe de tratamente, or, aceste aspecte nu au fost avute în vedere de legiuitor pentru procurorii DICOT și DNA, criticile fiind nefondate.
Față de cele precizate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 alin 1 cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondate ambele recursuri, menținând în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
Constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile civile declarate de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O,-/B, județul B -în reprezentarea MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, și, toți cu domiciliul procedural ales în O, Parcul, nr. 10, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr. 1-3, CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, Parcul, nr. 10, județul și TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O, Parcul, nr. 10, județul B, împotriva sentinței civile nr. 96/P din 8 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red dcz 13.11.2009
Jud fond,
Dact CC
23 ex/24.11.2009
21 com/
Președinte:Dana CiganJudecători:Dana Cigan, Elena Bocșe, Florica Roman
