Pretentii civile. Speta. Decizia 1571/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1571/2009-
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
R - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de reclamanta cu domiciliul ales în O, str. -, nr.10, jud. B și de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, în contradictoriu cu intimata pârâtă CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, str. -, nr.10, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 853/LM din 03 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că la data de 16.11.2009, prin registratura instanței, recurentul pârât Ministerul Justiției și Libertăților Bad epus la dosar întâmpinare, că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:
Curtea, din oficiu invocă excepția necompetenței materiale în soluționarea prezentei cauze, având în vedere obiectul cauzei (despăgubiri civile) și valoarea drepturilor solicitate.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 853/LM din 03 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a espins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, ca neîntemeiată.
S-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, ca neîntemeiată.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul ales în municipiul O,-, județul B, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în municipiul B,-, sector 5 și Curtea de APEL ORADEA, cu sediul în municipiul O,-, județul B, ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, aceasta a fost respinsă ca nefondată, deoarece prin intermediul pârâtului sunt alocate fondurile necesare plății salariilor angajaților din cadrul instanțelor judecătorești.
Calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerului Justiției și Libertăților, rezultă și din faptul că reclamanta a avut un raport de muncă cu acest pârât, iar diferența de indemnizație solicitată rezultă din acest raport de muncă, astfel încât pârâtul este parte în raportul juridic dedus judecății.
Analizând excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, instanța a constatat că prin prezenta acțiune reclamanta solicită același lucru pe care l-a solicitat și i-a fost respins în mod irevocabil prin decizia civilă nr.282/CA/18.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr.-.
În conformitate cu art.1201 cod civil pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesar ca a doua cerere de chemare în judecată să aibă același obiect, să fie întemeiată pe aceeași cauză și să existe între aceleași părți ca și prima cerere de chemare în judecată.
În privința obiectului instanța a constatat că a doua cerere de chemare în judecată are ca obiect ca și prima cerere de chemare în judecată, părțile sunt aceleași dar cauza este diferită deoarece cea de-a doua cerere de chemare în judecată este întemeiată pe art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, spre deosebire de prima cerere de chemare în judecată care are alt temei juridic.
Având în vedere că nu există identitate de cauză între cele două cereri de chemare în judecată, în temeiul art.1201 cod civil, instanța a respins excepția puterii de lucru judecat invocată de pârât ca neîntemeiată.
Referitor la fondul cauzei instanța a constatat că reclamanta este angajată a Curții de APEL ORADEA, în calitate de funcționar public, iar salarizarea se realizează potrivit anexei nr.3 din nr.OUG192/2002, nr.OUG82/2004, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 și nr.OG6/2007.
Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat plata unor despăgubiri reprezentând diferențele de drepturi salariale dintre cele acordate funcționarilor publici din cadrul departamentului economico financiar și administrativ al celorlalte instanțe, calculate conform anexei 3 din actele normative anterior enumerate și salariile funcționarilor publici din cadrul departamentului economico financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru perioada 15.11.2007 - 31.03.2008, pe considerentul că salarizarea funcționarilor publici din departamentele economico financiare și administrative de la celelalte instanțe este discriminatorie și inechitabilă în raport cu salarizarea funcționarilor publici din cadrul acelorași departamente aparținând Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Tribunalul a constatat că în condițiile în care, salarizarea reclamantei, funcționar public în cadrul departamentului economico financiar al curții de apel, este reglementată prin anexa 3 din nr.OUG192/2002, nr.OUG82/2004, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 și nr.OG6/2007, stabilirea de către instanță a unei alte modalități de salarizare decât cea prevăzută de actele normative în vigoare, reprezintă un exces de putere săvârșit de către aceasta prin îndeplinirea unor atribuții care revin exclusiv puterii legislative.
Rolul instanțelor judecătorești se circumscrie doar aplicării și interpretării legii și nicidecum completării sau modificări acesteia.
Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, reprezintă de fapt incursiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative.
Curtea Constituțională a stabilit prin decizia nr.1325/04.12.2008 prin care s-au declarat neconstituționale prevederile nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, că acest act normativ este neconstituțional în măsura în care din prevederile lui se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Prin urmare instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentala, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Într-adevăr, Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară, stabilește prin dispozițiile art.125 - 128 atribuții identice pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico financiar și administrativ, indiferent că aceștia funcționează în cadrul tribunalelor, curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă, se impune a fi avută în vedere complexitatea atribuțiilor de serviciu și responsabilitatea funcției acestora în cadrul ierarhiei instanțelor judecătorești.
Pe de altă parte, s-a menționat că diferențierea de salarizare este justificată și de faptul că președinții tribunalelor și ai curților de apel sunt ordonatori terțiari, respectiv secundari de credite, în timp ce președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție este ordonator principal de credite, iar potrivit art.129 din Legea nr.304/2004 președinții instanțelor pot delega calitatea de ordonator de credite managerilor economici.
De asemenea, potrivit art.4 din nr.OG6/2007, salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice și după caz, de gradul profesional al funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor 1-6.
În acest context, salarizarea diferită a funcționarilor publici din cadrul instanțelor în raport cu cei din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție este justificată de criterii obiective.
Chiar dacă prin prevederile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se garantează exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de aceasta fără nici o discriminare, statele contractante, potrivit jurisprudenței curții, beneficiază de o marjă de apreciere în privința stabilirii dacă și în ce măsură diferențele dintre situații similare în alte privințe, justifică moduri diferite de abordare.
În această ordine de idei, în accepțiunea Curții Europene se socotește că o situație este discriminatoare în sensul art.14, dacă nu este justificată obiectiv și rezonabil sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
Câtă vreme, argumentarea diferenței de salarizare are la bază criteriul complexității și responsabilității atribuțiilor funcționarilor publici ai instanțelor în raport cu ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, este evident că aceasta constituie o justificare obiectivă și rezonabilă, care permite statului să stabilească un mod diferit de salarizare.
Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul OG nr.137/2000 și a deciziei nr. 1325/04.12.2008 a Curții Constituționale, instanța a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanța a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cauză.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta - recurentă solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu păstrarea soluției în ce privește respingerea excepțiilor referitoare la calitatea procesuală pasivă și la autoritatea lucrului judecat.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale, cu trimitere expresă la situația analizată de CEDO. în cauza Driha c/a României.
Astfel, în cauză nu este vorba de modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit, cum reține tribunalul, ci este vorba de exact de aceeași categorie, în cadrul căreia nu pot să apară diferențieri, altele decât cele legate de vechimea în muncă.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Recurs a declarat și Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului.
Se arată în motivare că în mod greșit instanța de fond a respins excepția mai sus evocată, în condițiile în care competența în ceea ce privește încadrarea personalului din departamentul economico - financiar și administrativ al instanțelor, salarizarea acestuia, precum și contestațiile cu privire la aceste aspecte aparține Curții de Apel și nu Ministerului Justiției.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct.9 coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă.
Curtea din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei.
În acest sens este de observat că obiectul cauzei îl constituie obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de APEL ORADEA la despăgubiri civile în baza art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, obiect ce atrage competența de soluționare a judecătoriei, conform art. 1 lit.1 coroborat cu art. 2 lit. b Cod procedură civilă, ținând cont și de valoarea despăgubirilor solicitate (4403 lei).
Pe cale de consecință, Curtea urmează în temeiul art. 158 Cod procedură civilă să admită excepția invocată din oficiu, iar în baza art. 312 alin.1, art. 304 indice 1 Cod procedură civilă să admită recursul și să caseze hotărârea atacată cu trimitere pentru judecare în primă instanță la Judecătoria Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de necompetență materială invocată din oficiu de instanță.
Admite recursurile declarate de petenta cu domiciliul ales în O, str. -, nr.10, jud. B, respectiv de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, în contradictoriu cu intimata pârâtă CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, str. -, nr.10, jud.
Casează sentința civilă nr. 853/LM din 03 iunie 2009 Tribunalului Bihor cu trimitere pentru rejudecare în primă instanță la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică din 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - R - - -
Red.dec.- /03.12.2009
Jud. tribunal: -
Dact./04.12.2009
Ex.2
3 com./
1. recurenta petentă cu domiciliul ales în O, str. -, nr.10, jud. B
2. recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-,
3. intimata pârâtă CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, str. -, nr.10, jud.
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
