Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1575/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1575/2009-
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
R - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de contestatorul din comuna, nr. 184, jud. B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 960/LM din 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că la data de 30.10.2009 prin registratura instanței, intimata Casa Județeană de Pensii Bad epus întâmpinare, că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 960/LM din 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a espins contestația formulată de contestatorul, domiciliat în localitatea, nr.184, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Dreptul la pensie al contestatorului s-a deschis prin decizia nr.-/10.07.1990, fiindu-i aplicabile dispozițiile Legii nr.3/1977.
La calcularea pensiei, intimata a avut în vedere stagiul complet de cotizare de 30 de ani, conform art.8 din Legea nr.3/1977, după cum reiese din decizia nr.-/10.07.1990.
În conformitate cu prevederile art.2 al.3 din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem public al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, aprobate prin nr.HG1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.04.1977-31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977.
Potrivit deciziei nr.40 din data de 22.08.2008, pronunțată în recurs în interesul legii, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile art.77 al.2, raportat la art. 43 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, este cel reglementat de art.14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Prin urmare, singurele facilități oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă sunt acordarea sporului de grupă și posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dispozițiile art. 14 din acest act normativ neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.
Potrivit art.160 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi, constituie stagiu de cotizare.
Pentru persoanele care au lucrat în condiții deosebite de muncă legiuitorul a instituit norme speciale referitoare la vârsta de pensionare și la stagiul de cotizare, stabilind, după caz, luarea ori neluarea în calcul a perioadelor asimilate stagiului de cotizare.
Prin data deschiderii dreptului la pensie se înțelege data la care persoana în cauză a fost înscrisă la categoria de pensie de care beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare (art. 3 din Normele Metodologice aprobate prin nr.HG1550/2004).
Cu alte cuvinte, asigurații care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, determinate ca atare prin ordine ale Ministerului Sănătății, și ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 au beneficiat atât de reducerea vârstei legale de pensionare, cât și de majorarea vechimii în muncă, deci a perioadei de contribuție, denumită în actuala reglementare stagiu de cotizare.
Tribunalul a constatat că dreptul la pensie al contestatorului s-a deschis în anul 1990, fapt ce rezultă din carnetul de muncă (fila 12 dosar), astfel încât contestatorul se încadrează în intervalul prevăzut de decizia nr.40 din data de 22.08.2008, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Potrivit acestei decizii, așa cum s-a arătat anterior, art.14 din Legea nr.3/1977 nu are semnificația reducerii stagiului complet de cotizare de la stagiul de 30 de ani, prevăzut de art.8 din Legea nr.3/1977, la stagiul de 25 de ani, ci doar reducerea vârstei legale de pensionare și de acordarea sporului de grupă.
Prin urmare, reținerea de către intimată a stagiului de cotizare de 30 de ani și calcularea punctajului mediu anual la stabilirea drepturilor bănești ale contestatorului, prin raportarea la acest stagiu, este corectă și legală, contestatorul fiind pensionat sub imperiul Legii nr.3/1977.
Reținerea unui stagiu de 25 de ani în temeiul Legii nr.19/2001 și Legii nr.226/2006, nu se justifică, deoarece aceste legi dispun numai pentru viitor și nu se aplică retroactiv, conform art.1 cod civil și art.15 al.2 din Constituția României.
Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art.2 al.3 din nr.HG1550/2004, a deciziei nr.40 din data de 22.08.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a art.8 și 14 din Legea nr.3/1977, instanța a respins contestația formulată de contestator ca neîntemeiată.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanța a constatat că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată în cauză.
Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs reclamantul - recurent, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației și recalculării drepturilor de pensie ale acestuia, prin reținerea unui stagiu complet de cotizare de 25 ani, cu caracter retroactiv începând cu iulie 2005, fără cheltuieli de judecată.
Se arată în motivare că reclamantul a lucrat timp de 2 ani, 1 luni și 7 zile în grupa I-a de muncă, în subteran, precum și 18 ani, 3 luni și 2 zile în condiții speciale și deosebite la fabrica de preparare a cimentului, în activitatea de măcinare - filtrare, activități prevăzute în Legea 226/2006, anexa 1.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanta Casa Județeană de Pensii Bas olicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că petentul nu a desfășurat activitate în condiții speciale pe o perioadă mai mare de 25 ani pentru a beneficia de un stagiu complet de cotizare de 25 ani.
Mai arată că recurentul a beneficiat deja de prevederile OUG. 100/2008, începând cu octombrie 2008, iar începând cu 01.01.2010 va beneficia și de OUG. 209/2008.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:
Recurentul - reclamant a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă, prin decizia nr. -/10.07.1990, în temeiul Legii 3/1977, reținându-i-se un stagiu complet mde cotizare de 30 de ani.
Referitor la criticile formulate de recurent, acestea sunt nefondate, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile Legii 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, întrucât reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de textul de lege mai sus evocat, în sensul de a fi desfășurat activitate în grupa I de muncă, condiții speciale, într-o anumită funcție pe o perioadă mai mare de 25 de ani, la o unitate din cele prevăzute în anexele la lege.
Pe cale de consecință, Curtea urmează în temeiul art. 304 indice 1, art. 312 alin.1 Cod procedură civilă să respingă recursul ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de contestatorul din comuna, nr. 184, jud. B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 960 din 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
Red.dec.- /02.12.2009
Jud.fond. -
Dact./09.12.2009
Ex.2
2 com./
1. recurentul contestator din comuna, nr. 184, jud. B,
2. intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, jud.
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena