Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1573/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1573/2009-
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
R - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanții:, toți cu domiciliile procedurale alese la sediul Judecătoriei Salonta, cu sediul în S,-, jud. B, în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B cu sediul în B, STRADA - -, nr. 1-3, intimatele reclamante: și T ambele din S,-, Județ B, intimații pârâți: GUVERNUL ROMÂNIEI cu sediul în B, STRADA - -, nr. 1, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B cu sediul în B, sector 5, STRADA -, nr. 17, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B, sector 5, STRADA -, nr. 17, CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, STRADA - -, nr. 10, Județ B și TRIBUNALUL BIHOR cu sediul în O, STRADA - -, nr. 10, Județ B împotriva sentinței civile nr. 213/LM din 27 februarie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, în dosar nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 213/LM din 27 februarie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, în dosar nr-, s-a espins excepția de necompetență materială invocată de Guvernul României.
S-a admis excepția lipsei capacității procesuale invocată de Guvernul României.
A fost respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminări, a fost respinsă.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, -, toți din cadrul Judecătoriei Salonta jud. B în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției din B- - sectorul 5, Curtea de APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHOR -O, Ministerul Economiei și Finanțelor din B- - sectorul 5, Guvernul României din B - nr.1 - sectorul 1, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării din B--3 - sectorul 1, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
Acțiunea se bazează pe OG139/2000, nu s-a prezentat în instanță nici un reclamant sau reprezentant pentru aos usține sau a avansa onorariu pentru expertiza ce s-a solicitat.
Ca act doveditor s-a invocat și s-a anexat acțiunii certificatul privind sentința 784/2007 pronunțată de Tribunalul Argeș, care însă nu este irevocabilă.
Nelegalitatea cererii formulate se bazează pe următoarele argumente:
S-a solicitat instanței de judecată să extindă dispozițiile legale ale ordonanțelor care prevăd majorările salariale ale altor categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și pentru judecători și procurori.
A se proceda la extinderea acestor dispoziții ar însemna ca judecătorul să creeze sau să abroge, modifice, dispozițiile unei legi și aceasta doar cu încălcarea art.61, al.1 din Constituția României, potrivit căruia unica autoritate legiuitoare a țării este parlamentul României.
Ordonanța 27/2006 la care s-a făcut trimitere în acțiune, a fost aprobată prin Legea 45/2007 astfel că, ea nu mai poate fi modificată prin hotărâre judecătorească.
Politica salarială aparține puterii executive și puterea judecătorească doar printr-o imixtiune în sfera atribuțiilor puterii executive ar putea acorda drepturi neprevăzute de lege.
Nici chiar Curtea Constituțională nu are competența în a se pronunța asupra lipsei unei reglementări.
S-a invocat de asemenea, OG137/2000, dar reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin ordonanță.
S-a avut în vedere prin OG137/2000 modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie drepturile și nu examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii, ori nereglementarea pentru anumite aspecte ce țin de statutul profesional, nu poate fi apreciat din punctul de vedere al discriminării.
Invocând discriminarea, fără a se ține cont de cele de mai sus, s-ar putea ajunge la o egalizare a salariilor.
Chiar și în cadrul puterii judecătorești, se invocă existența unor drepturi pentru judecători și lipsa lor la personalul auxiliar.
Că, acțiunea este neîntemeiată s-a argumentat cu aceea că:
Reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale și drepturile de care beneficiază ei sunt enumerate expres în lege.
De unele drepturi de care reclamanții beneficiază, alte categorii de personal din sistemul bugetar, nu beneficiază și atunci când se face acea politică salarială, se au în vedere toate aceste aspecte.
Dar, și personalul din categoria reclamanților a beneficiat de creșteri salariale în cursul anului 2007, prin majorarea coeficienților de salarizare în aceleași tranșe ca și salariații din sistemul bugetar: 01.01.2007, 01.04.2007 și 01.10.2007.
Excepția necompetenței materiale a fost respinsă în baza art.284 din Codul muncii.
De asemenea, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor cu motivarea că acest minister elaborează proiectul bugetului de stat, rectificarea bugetară, etc.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României cu motivarea că acesta poate sta în justiție în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă în exercitarea atribuțiilor și competențelor sale legale.
Împotriva acestei sentințe, în termen au declarat recurs, reclamanții recurenți:, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive.
În motivarea recursului se arată că prin nr.OG 10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar.
Aceste creșteri nu au fost acordate și judecătorilor, respectiv personalului auxiliar de specialitate, cu motivarea că aceste categorii profesionale au beneficiat de majorări salariale substanțiale în anii 2006 și 2007.
Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare, fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria magistraților și a personalului auxiliar de le beneficiul acestor creșteri, cu toate că art. 2 alin.2 din OUG. 137/2000 prevede cerința ca practicile discriminatorii să fie justificate de un scop legitim.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Justiției a solicitat instanței, să facă aplicarea art. 1 și 2 din OUG. 75/2008 și să trimită cauza spre soluționare instanței competente.
Totodată invocă decizia Curții Constituționale din 3 iulie 2008 prin care se statuează că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară, sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Contrar susținerilor recurenților, în anul 2007, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanțelor judecătorești au beneficiat de indexarea salariilor, conform prevederilor cuprinse în legea specială de salarizare OG. 8/2007, în care se prevede că drepturile de salarizare prevăzute în această ordonanță vor fi actualizate prin aplicarea majorărilor acordate în conformitate cu prevederile legale.
De asemenea, în anexele la actul normativ mai sus evocat sunt prevăzute trei etape de majorare a valorii de referință sectorială în beneficiul personalului salarizat în baza OG. 8/2007.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în baza art. 304 indice 1 și art. 312 alin. 1 să respingă recursul, înlocuind motivarea instanței de fond, cu considerentele reținute în prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de reclamanții:, toți cu domiciliile procedurale alese la sediul Judecătoriei Salonta, cu sediul în S,-, jud. B, în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B cu sediul în B, STRADA - -, nr. 1-3, intimatele reclamante: și T ambele din S,-, Județ B, intimații pârâți: GUVERNUL ROMÂNIEI cu sediul în B, STRADA - -, nr. 1, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B cu sediul în B, sector 5, STRADA -, nr. 17, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B, sector 5, STRADA -, nr. 17, CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, STRADA - -, nr. 10, Județ B și TRIBUNALUL BIHOR cu sediul în O, STRADA - -, nr. 10, Județ B împotriva sentinței civile nr. 213 din 27 februarie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR pe care o menține în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
Red.dec.- /03.12.2009
Jud.fond. -
Dact./05.12.2009
Ex.2
20 com./
recurenții reclamanți:, toți cu domiciliile procedurale alese la sediul Judecătoriei Salonta, cu sediul în S,-, jud., intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B cu sediul în B, STRADA - -, nr. 1-3, intimatele reclamante: și T ambele din S,-, Județ B, intimații pârâți: GUVERNUL ROMÂNIEI cu sediul în B, STRADA - -, nr. 1, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B cu sediul în B, sector 5, STRADA -, nr. 17, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B, sector 5, STRADA -, nr. 17, CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, STRADA - -, nr. 10, Județ B TRIBUNALUL BIHOR cu sediul în O, STRADA - -, nr. 10, JudețPreședinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena