Pretentii civile. Speta. Decizia 1655/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1655
Ședința publică din data de 19 august 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Simona
-- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta - -, prin reprezentant legal, cu sediul în B, sector 1,--67, împotriva sentinței civile nr. 1046 din 5 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în comuna, sat nr. 1169, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă - -, reprezentată de consilier juridic -, potrivit împuternicirii nr. 3718/17.08.2009, și intimatul-reclamant reprezentat de avocat, conform împuternicirii avocațiale nr. 129/2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru și că s-a depus întâmpinare formulată de intimatul-reclamant.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat -, pentru recurenta-pârâtă, având cuvântul solicită admiterea recursului în sensul de a se constata nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate cu privire la primul capăt de cerere și să se dispună modificarea în parte a hotărârii, iar pe fond respingerea cererii privind obligarea societății la plata a unsprezece salarii compensatorii, să se constate temeinicia și legalitatea acordării de către angajator a unui singur salariu compensatoriu cu ocazia concedierii colective și, totodată, solicită respingerea cererii privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2100 lei.
Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul-reclamant, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală, deoarece pârâta avea obligația la plata a 12 salarii brute compensatorii din luna premergătoare concedierii, în funcție de situația financiară.
Așadar, instanța de fond, în mod corect a dispus obligarea societății la plata a 11 salarii brute, întrucât din bilanțul contabil anexat la dosar a rezultat că în anul 2008 pârâta a avut un profit de peste 6 milioane euro, împrejurare față de care nu se punea problema unei situații financiare precare care ar fi determinat neplata salariilor compensatorii, fapt care, de altfel, a fost recunoscut de pârâtă printr-o adresă emisă către reprezentanții salariaților și din care rezultă că motivul concedierii colective nu a fost bazat pe dificultăți de natură economică, ci pe considerente organizatorice.
De asemenea, precizează că solicitarea privind acordarea celor 11 salarii de bază brute este întemeiată față de profitul societății de peste 6 milioane de euro, conform art. 64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă, întrucât în baza art. 236 alin.4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar pârâta nu poate justifica nerespectarea art. 64 alin.1, lit. A din
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică, sens în care depune concluzii scrise.
Cu cheltuieli de judecată, potrivit chitanței seria B nr. 38 din 18.08.2009 privind plata onorariului de avocat în sumă de 2200 lei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr. 705/120/17.02.2009 reclamantul, domiciliat în comuna, sat, nr. 1169, județul Dac hemat în judecată pe pârâta - - B, cu sediul în B,--67, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata a 11 salarii compensatorii, conform contractului colectiv de muncă, în cuantum de 14.410 lei, la restituirea contribuțiilor deduse din salariul compensatoriu ce i-a fost acordat, la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că urmare a hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din data de 04.11.2008, i s-a acordat un preaviz de 20 de zile începând cu 19.12.2008, iar prin decizia nr.77 / 21.01.2009 s-a dispus încetarea contractului său individual de muncă. Prin această decizie la articolul 7 s-a prevăzut doar plata unui singur salariu brut compensatoriu, la valoarea salariului avut în luna premergătoare concedierii, fără a se ține cont de prevederile contractului colectiv de muncă, art. 64 alin. 1 lit. a din acest contract prevăzând plata a 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii, măsură justificată pe prevederile art. 78 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național, deși exista un contract colectiv de muncă la nivel de unitate, cu prevederi mai favorabile.
Cu ocazia plății singurului salariu compensatoriu acordat i s-au aplicat deduceri în afara impozitului pe venit în cuantum de 16 %, deși acestea nu trebuiau reținute, astfel că se impune restituirea contribuțiilor deduse în mod nelegal din salariul compensatoriu acordat.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 281- 283 din Codul muncii și s-au atașat în copie adresa nr. 44752 / 12.11.2008 societății pârâte către reprezentanții salariaților, contractul colectiv de muncă încheiat la 27.12.2007 și adresa nr.47509/17.12.2008 a societății pârâte către reprezentanții salariaților.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca netemeinică și nedovedită, întrucât acordarea unui singur salariu compensatoriu cu ocazia concedierii colective este în concordanță cu dispozițiile art. 78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 cu prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, cu hotărârea Consiliului de administrație al societății pârâte și conform angajamentului asumat de aceasta prin notificările transmise reprezentanților salariaților în cadrul procedurii concedierii colective.
Din textul art. 64 din rezultă că acordarea compensațiilor în situația concedierilor pentru motive ce nu țin de persoana salariatului nu este o obligație a angajatorului, ci este o latitudine a acestuia, cu care salariații au fost de acord la data negocierii contractului colectiv de muncă, fiind condiționată de situația financiară a societății, care a avut disponibilități bănești și flux de numerar negativ în ultimul trimestru al anului 2008 și în perioada disponibilizării.
Prin notificarea nr. 44752 /2008 societatea pârâtă a încunoștințat salariații asupra faptului că analizându-se situația financiară prezentă și de perspectivă a societății și ținând seama de faptul că nivelul compensațiilor bănești este dependent și plătibil din fondul de salarii, nu poate acorda compensații bănești la nivelul a douăsprezece salarii brute din luna premergătoare concedierii, posibilitate reanalizată de Consiliul de administrație în ședința din 19.01.2009, în care s-a decis plata unor compensații la nivelul unui salariu de bază brut din luna premergătoare din luna concedierii colective.
În subsidiar, pârâta a solicitat, în cazul admiterii cererii privind plata celor 11 salarii compensatorii a se reține că din pretențiile solicitate trebuie scăzut impozitul pe venit și contribuțiile legale datorate care, potrivit Codului fiscal se rețin la sursă. Astfel, în aplicarea art.55 din Codul fiscal și a art 68 lit. l din Normele metodologice, în mod legal s-a calculat, reținut și virat impozitul de 16 %, necontestat.
Potrivit art. 14 alin. 2 lit. e din Normele metodologice de aplicare ale Legii nr. 76/2002 nu s-a calculat și nu s-a reținut contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj. Contribuția de asigurări sociale a fost calculată, reținută și virată potrivit art.26 din Legea nr. 19 /2000 modificată, care prevede strict categoria veniturilor asupra cărora nu se datorează contribuția de asigurări socială printre care nu se includ plățile compensatorii acordate cu ocazia disponibilizării salariaților iar contribuția de asigurări sociale de sănătate a fost calculată reținută și virată potrivit dispozițiilor art 257 alin. 2 litera a din Legea nr. 95 /2006, fiind venituri asimilate salariilor, care se supun impozitului pe venit.
Conform Legii nr. 346/2002 modificată din sfera sumelor exceptate de la plata contribuției de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale au fost eliminate drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale în cazul desfacerii contractelor individuale de muncă, în care s-ar fi înscris și plățile compensatorii, drept pentru care s-au calculat, reținut și virat aceste contribuții.
S-a solicitat respingerea cererii privind daunele morale ca neîntemeiate și nedovedite nefiind întrunite elementele care antrenează răspunderea pentru aceste daune, respectiv fapta ilicită, prejudicierea de ordin moral a fostului angajat, vinovăția angajatorului și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul moral pretins.
S-au depus în copie: extras din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte, notificarea nr. 47614/4.12.2008, răspunsul adresat reprezentanților salariaților, cu nr. 47509/ 17.12.2008, extras din procesul verbal al consiliului de administrație din data de 19.01.2009.
Au fost administrate probele cu înscrisuri și interogatoriu luat pârâtei, depunându-se atât răspunsul la interogatoriu cât și fluxul de numerar pe anul 2008 și 2009 și bilanțul contabil pe anul 2008, precum și balanța de verificare sintetică pentru perioada septembrie - decembrie 2008 din care rezultă că în anul 2008 profitul obținut de societatea pârâtă a fost în cuantum de aproximativ șase milioane euro.
Reclamantul și-a precizat cererea în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la restituirea contribuțiilor deduse din salariul compensatoriu acordat, în cuantum de 203 lei și a depus și concluzii scrise.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 1046 din 5 mai 2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte cererea astfel cum a fost precizată, a obligat pârâta la plata către reclamant a 11 salarii de bază brute în cuantum egal cu cel al salariului de bază brut din luna anterioară concedierii, a respins celelalte capete de cerere și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.100 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamantul a avut calitatea de salariat al societății pârâte, iar prin decizia nr. 77 / 21.01.2009 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al acestuia începând cu 19.01.2009, ca urmare a desființării locului de muncă determinată de reorganizarea activității angajatorului, în cadrul concedierii colective.
Potrivit art. 7, s-a acordat reclamantului o compensație la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna premergătoare concedierii,această măsură motivându-se pe prevederile art. 78 din contractul colectiv de muncă la nivel național și pe posibilitățile financiare ale societății.
Reclamantul a contestat această măsură, precizând că potrivit dispozițiilor art. 64 alin. 1 litera a din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate i se cuveneau 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii.
Examinând prevederile acestui text din contractul colectiv la nivel de unitate, instanța de fond a constatat că în situația concedierilor colective angajatorul poate acorda, în funcția de situația financiară, o compensație echivalentă cu 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii în afara drepturilor cuvenite la zi.
Mai arată aceasta că potrivit dispozițiilor art. 236 aliniatul 4 din Codul muncii "contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților " și doar în cazul în care la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă, ceea ce nu este cazul în speță, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, conform art. 247 din Codul muncii.
Prin urmare, în opinia primei instanțe pârâta nu poate justifica nerespectarea art. 64 aliniatul 1 litera a din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și invoca aplicarea prevederilor art. 78 din contractul colectiv de muncă la nivel național.
Cât privește susținerea pârâtei din întâmpinare în sensul că acordarea compensațiilor nu este o obligație a angajatorului, ci o latitudine a acestuia, cu care salariații au fost de acord la data încheierii contractului colectiv de muncă la nivelul societății, legată de situația financiară a societății, instanța de fond a reținut, din interpretarea prevederilor art. 64 alin. 1 litera a din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, că nu este vorba de o condiție pur potestativă, ci de o condiționare a plății acestor compensații de situația financiară a societății pârâte.
Astfel, dacă situația financiară a societății pârâte este favorabilă, plata compensațiilor devine obligatorie pentru aceasta, iar din actele contabile depuse la dosar de către pârâtă și din răspunsul acesteia la interogatoriu în opinia instanței de fond, a reieșit că în anul 2008, s-a înregistrat profit în cuantum de aproximativ sase milioane de euro.
În aceste condiții, instanța a apreciat că primul capăt de cerere este întemeiat, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. 1 litera a din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, să fie obligată pârâta la plata către reclamant a diferenței de 11 salarii de bază brute din luna anterioară concedierii.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea contribuțiilor deduse din salariul compensatoriu acordat, reprezentând: contribuția de asigurări sociale, contribuția de asigurări sociale de sănătate și contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, s-a reține că acesta este neîntemeiat întrucât art. 26 lit. b din Legea nr. 19 /2000, nu prevede cu titlu de excepție neplata contribuției de asigurări sociale, fiind enumerate în mod expres care sunt categoriile de venituri asupra cărora nu se datorează această contribuție și în cadrul cărora nu intră salariile compensatorii. Totodată, art. 257 alin. 2 lit. a din Legea nr. 95 /2006 prevede că această contribuție de asigurări sociale de sănătate se aplică asupra veniturilor din salariu sau asimilate salariilor, care se supun impozitului pe venit.
Câtă vreme s-a aplicat impozitul de 16 %, necontestat în cauză, iar aceste venituri sunt raportate la salariul de bază brut, este evident că sunt asimilate salariilor și deci, supuse și acestei impozitări.
Nici Legea nr. 346/2002 modificată nu prevede la art. 6 și următoarele, invocat de reclamant, în concluziile scrise, în mod expres o scutire de plata contribuției de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, situație în care aceasta este datorată.
Instanța de fond a apreciat că daunele morale, solicitate de reclamant, în temeiul art. 269, 270 din Codul muncii și raportate la prevederile art. 998-999 din Codul civil nu sunt dovedite, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul cauzat salariatului, vinovăția angajatorului și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ, câtă vreme nu s-a făcut dovada nici unui prejudiciu moral în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta - -, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală și solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 304 pct. 8 pr.civ. hotărârea este netemeinică întrucât interpretând greșit actul dedus judecății, instanța a schimbat natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, în sensul că nu a ținut cont de imposibilitățile reale de plată ale societății, apreciind eronat ca situația financiara este favorabilă dacă societatea a încheiat anul cu profit.
Sintagma " situație financiară" din cuprinsul art. 64 al Contractului colectiv de muncă incheiat la nivelul -, se referă la toate componentele situațiilor financiare, potrivit legilor contabile și nu se rezuma numai la bilanț și la contul de profit și de pierdere.
Un alt aspect învederat este acela că chiar dacă din bilanțul și contul de profit și pierderi aferent exercițiul financiar al anului 2008 rezultă că societatea a realizat profit, repartizarea profitului se efectuează pe destinațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, conform hotărârii generale a acționarilor, profitul net rămas fiind la dispoziția exclusivă a acționarilor care decid asupra destinației acestuia.
În opinia recurentei, direcționarea profitului către fondul de salarii(din care se plătesc inclusiv aceste compensații bănești) înainte de aprobarea bilanțului și contului de profit și pierderi, fără aprobarea adunării generale a acționarilor constituie o încălcare a legii, fiind considerată infracțiune, iar angajatorul nu se poate angaja sa achite salariaților drepturi din profit fără aprobarea adunării generale a acționarilor, care l-a împuternicit în acest sens.
Se mai susține că acordarea compensațiilor la nivelul a 12 salarii intimatului-reclamant cât și altor persoane concediate, ar fi dus societatea în imposibilitate de plată a creditorilor privilegiați- salariații rămași, atât timp cât sursa o constituie fondul de salarii.
Se apreciază ca potrivit art. 304 pct. 7 din pr.civ. hotărârea pronunțată este netemeinică întrucât conține motive contradictorii, deoarece pe de o parte din dispozitivul si considerentele sentinței recurate rezultă faptul că trebuie să achite în integralitate, către intimatul -reclamant suma pretinsă prin cererea introductivă, respectiv 11 salarii de bază brute în cuantum egal cu cel al salariului de bază brut din luna anterioară concedierii, neluând în considerare că din suma brută cerută și acordată recurenta-pârâtă trebuie să rețină impozitul pe salarii și celelalte contribuții datorate potrivit legii, iar pe de altă parte, tot din considerentele și dispozitivul hotărârii atacate rezultă că instanța respinge capătul al doilea de cerere, considerând că în mod temeinic a calculat, reținut și virat impozitul și contribuțiile aferente salariului compensatoriu acordat la concediere.
Un alt motiv de recurs invocat este aplicarea greșită a legii, întrucât acordarea unui singur salariu compensatoriu cu ocazia concedierii colective este legală și temeinică, în concordanță cu dispozițiile art. 78 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, cu prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul -, cu hotărârea Consiliului de Administrație al prin notificările transmise salariaților în cadrul procedurii concedierii colective. Astfel, la formularea art. 64 din Contractul colectiv de munca, cu ocazia negocierii cu reprezentanții aleși ai salariaților, părțile au convenit ca angajatorul să aibă posibilitatea de a decide asupra acordării compensațiilor în funcție de conjunctura și bineînțeles, dacă situația financiară îi permite acest lucru.
Fiind pus în situația de a alege între o măsură de protecție socială pentru personalul disponibilizat și plata muncii prestate pentru salariații rămași, în condițiile lipsei disponibilităților de plată, precum și a formulării permisive a art. 64 din contractul colectiv de muncă la nivelul societății, Consiliul de administrație a decis acordarea unui salariu compensatoriu, în conformitate cu dispozițiile imperative ale art. 78 din Contractul colectiv de muncă la nivel național.
Reclamantul a formulat întâmpinare la recurs prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, arătând că în mod corect instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata a 11 salarii brute, întrucât din bilanțul contabil rezultă faptul că în anul 2008 aceasta a avut un profit de peste 6 milioane de euro, astfel că nu se poate pune problema unei situații financiare precare care ar fi determinat neplata acestor compensații, fapt recunoscut și de către aceasta prin adresa nr. 47509/17.12.2008 către reprezentanții salariaților, prin care se precizează că motivul concedierii colective nu a fost bazat pe dificultăți de natură economică, ci pe considerente organizatorice.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3041pr.civ. Curtea constată ca recursul formulat este nefondat pentru considerentele pe care urmează a le expune în continuare:
Prin art. 64 alin 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate s-a prevăzut că în situația concedierilor pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, individuale sau colective, angajatorul poate acorda, în funcție de situația financiară, o compensație astfel: a) echivalentă cu 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii, în afara drepturilor cuvenite la zi, în cazul concedierilor colective și b) echivalentă cu 3 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii, în afara drepturilor cuvenite la zi, în cazul concedierilor individuale, în speța de față intimatului- reclamant încetându-i contractul de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de acesta, determinată de reorganizarea activității angajatorului în cadrul concedierii colective.
În consecință, din interpretarea literală si logică a articolului mai sus menționat, în sensul de a produce efecte juridice, singura cauza care putea exonera societatea de la plata acestor compensații era o situație economică precară.
Ori, așa cum a reținut și instanța de fond, și cum reiese din probele administrate, respectiv din actele contabile depuse la dosar de către pârâtă și din răspunsul acesteia la interogatoriu, a reieșit că în anul 2008 s-a înregistrat profit în cuantum de aproximativ șase milioane de euro.
Curtea nu poate reține susținerea recurentei în sensul că plata salariilor compensatorii nu este o obligație a angajatorului ci doar o posibilitate, întrucât textul care reglementează acest drept condiționează acordarea salariilor compensatorii nu de simpla voință a angajatorului, ci de situația economică a acestuia.
În ceea ce privește pretinsa contradicție între respingerea primului capăt de cerere privind obligarea societății la restituirea contribuțiilor deduse din salariul compensatoriu, pe de o parte și obligarea unității la plata a 11 salarii brute, pe de altă parte Curtea apreciază că nu există această contradicție întrucât instanța de fond a stabilit corect cuantumul salariilor compensatorii în funcție de prevederile din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, la nivelul a 11 salarii de bază brute (un salariu fiind deja achitat), pentru care este evident că intimatul- reclamant datorează impozitele si contribuțiile prevăzute de lege pentru venitul încasat, raportat la natura acestuia.
Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 312 pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul formulat ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta - -, prin reprezentant legal, cu sediul în B, sector 1,--67, împotriva sentinței civile nr. 1046 din 5 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în comuna, sat nr. 1169, județul
Obligă recurenta - - la plata sumei de 2200 lei cheltuieli de judecată către intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Simona
- - --- - -- -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored./SȘ
4 ex./27.08.2009
f- Tribunalul Dâmbovița
Emis 2 comunicări/7.09.2009
Grefier,
1. - -,
2.
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Simona