Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1659/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA nr.1659
Ședința publică din data de 19 august 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Lucian
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA B cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1 împotriva sentinței civile nr.605 din data de 11 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul domiciliat în P,-, Bl.129 F,. 24, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta-pârâtă SC SA și intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen legal și scutit de plata taxei de timbru.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale reprezentând prime de C pe anul 2005 și de Paște pe anul 2006, conform disp.art.168 al.1 din CCM încheiat la nivel de societate pe anii respectivi, în sumă de 3250 lei, prime actualizate cu indicele de inflație, precum și plata dobânzii legale datorate în conformitate cu prevederile OG 9/2000.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei și că în perioada sus-menționată avea dreptul, în baza art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, la prime ce trebuiau acordate de angajator cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, drepturi ce nu i-au fost acordate în perioada respectivă.
În drept, au fost invocate disp.art.168 alin.1 din, art.166 din Codul muncii, precum și art.3 din OG nr.9/2000.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune susținând că sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe considerentul că începând cu anul 2003, suplimentările solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, situație care s-a păstrat și în următoarele contracte colective de muncă, astfel că reclamantul nu mai poate solicita un drept care i-a fost plătit.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.605 din 11.03.2009, Tribunalul Prahova a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă și a admis acțiunea în parte obligând pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite și neacordate în sumă de 1974 lei, reprezentând prima de C pe anul 2005 și de Paște pe anul 2006, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă este neîntemeiată fiind respinsă pe motiv că în speță sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii în raport de care prezenta acțiune este supusă termenului de prescripție 3 ani, obiectul acțiunii vizând drepturi salariale.
Pe fondul cauzei, s-a reținut, în esență, că reclamantul a fost salariatul pârâtei, iar în perioada menționată acesta nu a încasat drepturile reprezentând suplimentări salariale prevăzute de art.168 din contractul colectiv de muncă.
Astfel, s-a arătat că CCM pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii următori.
S-a mai reținut că reclamantul nu a încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorii de C 2005 și Paște 2006, pârâta fiind obligată să achite aceste drepturi reclamantului, neexistând nicio dovadă la dosar ca aceasta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus in salariul de bază.
Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală.
Susține recurenta că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni, astfel că acțiunea este prescrisă.
Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp.art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004, potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamantul nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Se mai susține că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă, în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Totodată, se arată că este eronată modalitatea de soluționare a cauzei prin simpla referire la drepturi salariale pe perioada 2005-2008, conform art.168, fiind necesar să se menționeze cuantumul sumei datorate, cuantum precizat de recurentă prin adresa depusă la dosar susținându-se că în speță nu sunt incidente disp.art.3712alin.2 Cod pr.civilă, textul de lege făcând referire la dobânzi, penalități sau alte sume, fiind necesar ca prima instanță să stabilească ea însăși suma datorată, reactualizările ulterioare putând fi făcute cu ușurință și în lipsa precizării sumei datorate, recurenta nu are posibilitatea executării de bună-voie a sumei datorate, ceea ce contravine art.3711alin.1 Cod pr.civilă.
Deși legal citat cu această mențiune, intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul pârâtei.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Contrar susținerilor recurentei, prima instanță s-a pronunțat prin sentință cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare, pe care a respins-o, soluție care este corectă.
Astfel, este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ceea ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă, în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că în mod corect instanța de fond admis acțiunea în parte, pentru primele de C 2005 și Paște 2006.
În ceea ce privește cuantumul sumei acordate reclamantului, Curtea reține că susținerile recurentei nu sunt întemeiate, întrucât instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției valoarea salariului de bază mediu pe, conform art. 168 alin.(1) din contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006, valoare ce rezultă din adresa societății nr.831/5.02.2008 depusă în copie la dosarul fond, corespunzând pentru C 2005 suma de 927 lei, iar pentru Paște 2006 suma de 1047 lei, în total 1974 lei, cât a acordat și prima instanță, fiind în mod evident vorba de sumă brută.
În dispozitivul sentinței s-a indicat concret care este suma datorată de recurentă și nu s-a făcut o simplă referire la drepturi salariale pentru o anumită perioadă, așa cum susține recurenta.
De asemenea, tot în mod corect s-a dispus și actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data scadenței, la data plății efective, actualizarea cu rata inflației exprimând acoperirea prejudiciului produs intimatului-reclamant prin erodarea creanței- ce nu a fost achitată la scadență- ca efect al inflației, recurenta având posibilitatea să achite și de bună-voie suma totală datorată intimatului, ce poate fi determinată.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus-arătate, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC SA B cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1 împotriva sentinței civile nr.605 din data de 11 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în P,-, Bl.129 F,. 24, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Lucian
- - --- - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored. /SȘ
4 ex./01.09.2009
f- Tribunalul Prahova
-
Emis 2 comunicări/4.09.2009
Grefier,
1. SC SA B
2.
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Lucian
