Pretentii civile. Speta. Decizia 1881/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1881
Ședința publică din data de 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
- --- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții Curtea de APEL PLOIEȘTI,-, județ P și Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1336 din 16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu domiciliul ales la Judecătoria Târgoviște,-, județ D și intimații-pârâți Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea B, nr.3, județ D și Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, B,-, sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recursuri scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin motivele de recurs, pârâții au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, se mai învederează că intimatul-reclamant a depus la dosar concluzii scrise.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor civile de față, în baza lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Dâmbovița, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice obligarea acestora să calculeze și să-i plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % aplicat la salariul de bază brut lunar începând cu 1 ianuarie 2009 și în continuare, actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală, până la data executării hotărârii judecătorești (plata efectivă), să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă și să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
Motivând acțiunea, reclamantul a arătat că prin decizia nr.46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că până la apariția unor alte acte normative, se impune ca dreptul pretins să fie înregistrat în carnetul de muncă cu consecința punerii în plată efectivă, că la 1.01.2009 a fost transferat la Judecătoria Târgoviște, acesta fiind momentul inițial pentru acordarea drepturilor solicitate mai sus, urmând ca acestea să fie achitate în continuare lună de lună până la apariția altor reglementări salariale ale judecătorilor.
În drept și- întemeiat pe prevederile Codului Muncii, Constituției României, deciziei nr. 46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin întâmpinarea formulată (filele 17-20) pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că sporul de confidențialitate recunoscut altor categorii de salariați nu poate fi acordat deoarece nu există discriminare prin efectul legii, acțiunea fiind în principal inadmisibilă iar în subsidiar nefondată.
A mai arătat că pronunțarea unei hotărâri care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești iar pârâții nu au un temei legal pentru a proceda la acordarea sporului de confidențialitate.
În ce privește acordarea pentru viitor a drepturilor solicitate a arătat că cererea nu poate fi primită câtă vreme drepturile nu sunt prevăzute de legislația în vigoare iar referitor la actualizarea sumelor solicitate s-a arătat că urmează a fi respinsă ca fiind o cerere accesorie cererii principale.
Și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare (filele 6-7) prin care a cerut admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive motivat de faptul că rolul său este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestor bugete, că această instituție este un terț față de raportul juridic de muncă, existent între reclamant și ceilalți pârâți chemați în judecată.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.1336 din 16 iunie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins cererea față de acesta; a admis în fond acțiunea și a dispus obligarea pârâților Tribunalul Dâmbovița, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Ministerul Justiției și Libertăților, la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% lunar începând cu data de 1.01.2009, calculat la salariul brut la zi și în continuare, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație, de la data exigibilității la data plății efective.
Totodată, a obligat pârâtul Tribunalul Dâmbovița să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice tribunalul a stabilit că prezenta cauză are ca obiect un conflict de muncă, iar potrivit art. 281 din Codul muncii scopul jurisdicției muncii este acela al soluționării conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau după caz, colective de muncă, prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, părți în conflictele de muncă, putând fi potrivit art. 282 din Codul muncii, salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele ori alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau a codului d e procedură civilă.
Această instituție nu are calitate procesuală pasivă, Ministerul Finanțelor Publice având rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.
Pe fond, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii în dosarul nr. 27/2008, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d procedură civilă, s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 18 alin.1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Cum, potrivit art. 329 alin.3 din Cod proc civ, dezlegarea dată problemelor de drept judecate într-un recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, tribunalul a admis în parte acțiunea și a obliga pârâții Tribunalul Dâmbovița, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Ministerul Justiției să calculeze și să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate, începând cu 1.01.2009 la zi și în continuare, actualizate cu indicele de inflație de la data la care trebuia acordat și până la plata efectivă, spor calculat la salariul de bază brut lunar.
În ce privește actualizarea sumei reprezentând sporul de confidențialitate de 15% neacordat, prima instanță a apreciat că prin admiterea și a acestui capăt de cerere are loc o reparație integrală a prejudiciului cauzat reclamantului prin neacordarea la timp a acestor drepturi.
Susținerea pârâtei Ministerul Justiției și Libertăților în sensul că acordarea acestui spor nu se poate face întrucât aceasta ar însemna depășirea limitelor puterii judecătorești și arogarea de către instanțe a unor atribuții de legiferare, nu poate fi primită, având în vedere că acordarea acestor drepturi este întemeiată pe dezlegarea dată acestei probleme de ICCJ, iar decizia Curții Constituționale din 27 mai 2009 care stabilește că instanța supremă nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege, este ulterioară pronunțării acestei decizii.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au exercitat recursuri pârâții Curtea de APEL PLOIEȘTI și Ministerul Justiției și Libertăților (filele 4-9) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Invocând motivele de recurs prev.de art.304, pct.4 și 9 cod pr.civ. recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților (filele 6-9) a susținut pe de o parte, că instanța de fond și-a depășit atribuțiile conferite de lege acordând reclamantului sporul de 15% pentru confidențialitate printr-o ingerință gravă în atribuțiile puterii legiuitoare, cenzurând nepermis soluția aleasă de legislativ în sensul că decizia în interesul legii pronunțată de ICCJ în materie a creat pe cale judiciară norme juridice paralele celor prevăzute prin actele normative, ceea ce a determinat intervenția Curții Constituționale care prin decizia de la 27 mai 2009 constatat existența conflictului juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlament și Guvern, pe de alta.
Pe de altă parte, recurentul-pârât a criticat hotărârea primei instanțe care a admis acțiunea reclamantului pe temeiul art.27 alin.(1) din OG 137/2000, deși aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.819/2008 a Curții Constituționale, astfel că acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă fiindcă doar legiuitorul are opțiunea de a reglementa criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau salariilor unor categorii profesionale salarizate de la bugetul statului.
A mai susținut recurentul că hotărârea este lipsită de temei legal, în cauză neexistând vreun act normativ în vigoare care să prevadă dreptul la plata sporului de confidențialitate de 15%, actualizarea sumelor acordate cu rata inflației este nejustificată deoarece angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare, anual aprobate și în lipsa unei rectificări bugetare, obligarea sa la plata sumelor reprezentând drepturile pretinse actualizate este una imposibil de executat, iar cea referitoare la înscrierea sporului de confidențialitate în carnetele de muncă este contrară prevederilor Decretului nr.92/1976 deoarece sporul nu se include ci se adaugă retribuției tarifare.
O ultimă critică privește greșita acordare a acestui spor și în continuare, având în vedere că instanța nu poate aprecia în privința menținerii raporturilor de serviciu între părți pentru viitor.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
Recurenta-pârâtă Curtea de APEL PLOIEȘTI (filele 4-5) a susținut netemeinicia sentinței sub aspectul obligării la plata sporului pentru viitor în condițiile în care creanța acestuia nu îndeplinește cerințele de a fi certă, lichidă și exigibilă, pe de o parte, iar pe de alta, reprezintă o imixtiune nepermisă în sfera atribuțiilor puterii legiuitoare, singura ce poate stabili acordarea unui drept care actualmente nu este prevăzut în legislația în vigoare.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în parte, prin înlăturarea obligației la plata sporului în continuare, de la data de 1 ian.2009-la zi acesta fiind justificat de decizia în interesul legii nr.46 din 15 dec.2008.
Intimatul-reclamant, legal citat nu s-au înfățișat la judecata recursului dar a dedus concluzii scrise (fila 23) prin care a cerut respingerea recursurilor și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a dispozițiilor legale incidente în cauză și a mijloacelor de probă administrate, dar și sub toate aspectele, astfel cum impune art.3041cod pr.civ. constată că recursurile exercitate sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare, pentru considerentele care succed:
Instanța de fond, a admis acțiunea reclamantului privind acordarea sporului de confidențialitate pentru perioada solicitată, adică începând cu data de 1 ianuarie 2009-la zi și în continuare, în temeiul art.99 lit.d din Legea nr.303/2004-republicată rap.la art.18 alin.1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților, astfel cum aceste dispoziții legale au fost unitar și obligatoriu interpretate de instanța supremă în Secțiile Unite, prin Decizia în interesul legii nr.46/15 dec.2008 publicată în Monitorul Oficial al României nr.495 din 16 iulie 2009 iar nu pe temeiul art.2 rap.la art.27 alin.1 din OG 137/2000-cum în mod eronat a susținut recurentul Ministerul Justiției și Libertăților.
În aceste condiții criticile referitoare la depășirea atribuțiilor autorității judecătorești și greșita interpretare a actului normativ care reglementează discriminarea și dreptul la despăgubiri urmare constatării acesteia sunt nejustificate, în condițiile în care, potrivit art.329(3) cod pr.civ.corect aplicate de prima instanță, dezlegarea dată problemelor de drept judecate într-un recurs în interesul legii, este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Prin Decizia în interesul legii nr.46 pronunțate la 15 decembrie 2008 de Secțiile Unite ale J, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Față de dreptul stabilit cu putere de lege prin decizia sus-citată, instanța de fond a constatat că cererea privind actualizarea sumelor cuvenite și respectiv efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului se justifică prin faptul că acesta a fost lipsit de beneficiul drepturilor bănești la care era îndreptățit, începând cu data de 1 ianuarie 2009, când a fost transferat de la Judecătoria Fetești la Judecătoria Târgoviște (filele 4-5) la zi și în continuare, impunând-se ca prejudiciul creat de pârâți prin neacordarea acestui drept să fie reparat prin indexarea cu indicele de inflație a respectivelor sume, iar mențiunile privind recunoașterea sporului de vechime trebuie operate în carnetul de muncă în temeiul dispozițiilor Decretului nr.92/1976.
Faptul de a recunoaște și acorda dreptul la plata sporului de 15% pentru confidențialitate și în viitor, criticat de recurenți ca neavând suport legal, este lipsit de justificare, câtă vreme acest drept rezultă din interpretarea dată art. 99 lit.d din Legea nr.303/2004-republicată rap.la art.18 alin.1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților prin decizia în interesul legii și dăinuie în continuare, fiind decisiv legat de calitatea de magistrat a reclamantului-intimat.
Este totodată nefondată susținerea recurentei-pârâte Curtea de APEL PLOIEȘTI referitoare la certitudinea, scadența, lichiditatea și exigibilitatea creanței decurgând din acest drept, fiindcă aceste caracteristici ale oricărei creanțe se cer a fi îndeplinite, astfel cum impune art.379 cod pr.civ. la momentul executării silite a debitorului, neputând afecta existența însăși a dreptului subiectiv patrimonial și care este fundamentată pe corecta interpretare și aplicare a legii.
Pentru considerentele care preced, Curtea va respinge ca nefondate ambele recursuri, menținând în totalitate ca legală și temeinică sentința civilă nr.1336 pronunțată la data de 16 iunie 2009 de Tribunalul Dâmbovița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-pârâți Curtea de APEL PLOIEȘTI,-, județ P și Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1336 din 16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu domiciliul ales la Judecătoria Târgoviște,-, județ D și intimații-pârâți Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea B, nr.3, județ D și Statul Român-prin Ministerul Economiei și Finanțelor, B,-, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 20 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
--- - - - - --- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
/FA
7 ex.
2009-11-16
Trib.D nr-
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr