Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1873/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1873
Ședința publică din data de 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
- --- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, G și, toți cu domiciliul ales la cabinet avocatură - P,-, -.A,.13, județ P, împotriva sentinței civile nr.1095 din 22 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât SC SA B, Calea, nr.239, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți reprezentanți de din Baroul Prahova și intimata-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul Prahova, în substituire avocat titular, din același barou.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul depune la dosar concluzii scrise și arată că nu mai are cereri noi de formulat, solicitând cuvântul pe fond.
Avocat având cuvântul arată la rândul său că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile acestora și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurenții-reclamanți arată că acțiunea introductivă a avut două capete de cerere referitoare la acordarea cotei de profit și a aprovizionării toamnă-iarnă pentru perioada 2005-2007.
Primul motiv de recurs se referă la faptul că instanța de fond a respins acțiunea, nemotivându-și sentința decât în linii generale, nefăcându-se în concret nicio referire la vreunul din cele două capete de cerere.
Arată că cel de-al doilea motiv de recurs se referă la faptul că reclamanții au fost lipsiți de apărare în sensul că sentința a fost pronunțată la primul termen de judecată, apărătoarea de azi fiind cea care i-a reprezentat și la instanța de fond conform delegației depusă la dosar însă instanța a rămas în pronunțare doar în prezența apărătoarei societății-pârâte.
Mai arată că din mențiunile practicalei nu rezultă că dosarul ar fi fost lăsat la a doua sau la ultima strigare pentru a i se da posibilitatea să-și facă apărările necesare.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probelor în dovedirea cererii introductive. Cheltuielile urmează să le solicite pe cale separată.
Avocat având cuvântul pentru intimata-pârâtă arată că a reprezentat societatea și la instanța de fond astfel că are cunoștință despre împrejurarea că dosarul nu s-a soluționat la primul termen de judecată, dimpotrivă acordându-se trei termene de judecată și că la nici un termen apărătoarea reclamanților nu s-a prezentat în instanță, motiv pentru care dosarul era lăsat la ultima strigare.
Referitor la susținerea potrivit căreia instanța de fond nu ar fi motivat hotărârea decât în linii generale și nu sub cele două capete de cerere ale acțiunii arată că instanța poate și printr-o singură frază să prezinte fundamentul întregii motivări.
Solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată arată că urmează să le solicite pe cale separată.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova reclamanții, G - și au chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata către fiecare reclamant a sumei de 8474,00 lei cu titlu de cotă parte din profitul societății realizat pe anii 2005-2007 sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație începând cu data scadentei până la plata efectivă, plata primei de aprovizionare toamnă-iarnă 2005- 2007, drepturi salariale ce urmează a fi actualizate potrivit indicelui de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt salariații pârâtei și sunt îndreptățiți să le fie acordată cota parte din profitul obținut în anii 2005-2007 așa cum s-a stipulat expres în prevederile art.139 din CCM încheiat la nivelul anului 2005 și menținut și pe anii 2006-2007, susținând că la această cotă de participare salariaților SA la profitul anului, modalitatea concretă de acordare precum și condițiile de diferențiere sunt stabilite prin negociere cu .
Mai susțin reclamanții că, potrivit art.176 pe anul 2005, în luna octombrie (pentru aprovizionarea toamnă-iarnă) salariații vor beneficia de câte suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, drepturi salariale care nu le-au fost acordate.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților pe capătul de cerere referitor la cota parte din profit, a prematurității capătului de cerere referitor la cota de participare la profit și a prescripției dreptului la acțiune referitor la același capăt de cerere, în condițiile în care reclamanții nu sunt creditorii raportului juridic privind drepturile solicitate atât timp cât s-a stabilit acordarea acestor drepturi în funcție de negocierile dintre patronat și sindicat și că, în speță, dreptul la acțiune este prescris în baza art.283 lit.e Codul muncii, fiind împlinit termenul de prescripție de 6 luni, solicitând și respingerea acțiunii, motivându-se că drepturile solicitate au fost incluse începând cu anul 1997 în salariul de bază.
Prin sentința civilă nr.1095 din 22 mai 2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția lipsei calității procesuale active reclamanților și a prematurității acțiunii precum și a prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârâta prin întâmpinare.
Pe fond, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut, în conformitate cu mențiunile din cărțile de muncă existente la dosar, că reclamanții sunt salariații pârâtei, calitate în care sunt îndreptățiți la suplimentare salariala sub forma unui adaos în sumă fixă pentru aprovizionarea pentru toamnă-iarnă în cuantum minim de un salariu minim pe ramură pentru perioada 2005-2007.
Mai reține instanța de fond că, potrivit art.176 din CCM 2005-2007 în luna octombrie (pentru aprovizionarea toamnă-iarnă) salariații vor beneficia de cate suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, urmând ca în CCM-urile încheiate la nivele inferioare să se stabilească condițiile și criteriile de acordare.Prin același articol se mai prevede că negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acorda, vor începe cu minim 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă aceste adaosuri, adaosuri care se acorda în condițiile în care, prin CCM-urile încheiate la nivel de agent economic nu s- convenit introducerea lor în salariul de bază.
Din interpretarea acestui articol reiese, în opinia instanței de fond că adaosurile pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă se acordă în baza CCM la nivel de ramură, însă condițiile și criteriile de acordare se stabilesc în CCM-urile încheiate la nivele inferioare, în urma negocierilor ce trebuie să înceapă cu minim 15 zile înaintea evenimentului în scopul stabilirii valorii concrete.
De asemenea, disp.art.137-139 din CCM stipulează că pentru stimularea salariaților, se constituie anual, un fond de premiere de până la 10% asupra fondului de salarii plătit, constituire și repartizare ce se va face cu acordul, astfel încât acordarea acestor premii individuale, se va face de comun acord cu organizația sindicală corespondenta, iar cota de participare la profitul anual a salariaților, modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere, vor fi stabilite prin negociere cu.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, tribunalul reține că reclamanții sunt salariații pârâtei îndeplinind funcții diferite, însă în speță, nu există nicio dovadă la dosar care să ateste existența unui acord, a unei negocieri între sindicatul și societatea-pârâtă privind acordarea cotei de participare la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, condițiile de diferențiere, astfel încât neîndeplinirea acestor condiții determină imposibilitatea pârâtei de a fi obligată la plata drepturilor solicitate de reclamanți privind aceasta cotă de participare, mai ales ca pârâta nu mai este o societate comercială cu capital integral sau majoritar de stat, fiind privatizată.
Mai mult chiar, constată în continuare tribunalul, actele și lucrările dosarului atesta că în CCM la nivel de ramură pe anii 2005-2007 s-a prevăzut pentru salariații pârâtei, acordarea în luna octombrie cu titlu de aprovizionare toamnă-iarnă a unei suplimentari salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, menționându-se totodată și modalitatea în care se vor acorda asemenea adaosuri, respectiv condițiile și criteriile de acordare ce urmau să fie stabilite în CCM-urile încheiate la nivele inferioare pe baza negocierilor pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă, caz în care, în speță, nu există nicio probă la dosar care să ateste că s-au încheiat sau nu CCM- uri la nivele inferioare în care să se prevadă condițiile și criteriile de acordare, dacă s-a solicitat sau nu valoarea concretă ce se acordă pe bază de negocieri.
Prin urmare instanța, având în vedere aceste considerente și constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.176 CCM, art.137-138 din CCM la nivel de ramură, art.998-999 civ. privind cauzarea unui prejudiciu moral, a respins acțiunea ca neîntemeiată sub toate capetele de cerere, cu atât mai mult cu cât nu exista nicio dovadă la dosar care să ateste suportarea de către reclamanți a unui prejudiciu moral și obligația pârâtei de a achita vreo sumă de bani cu titlu de daune morale.
De asemenea, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, apreciind că există identitate între persoana reclamanților și titularii dreptului dedus judecății, în condițiile în care reclamanții, în calitate de foști salariați ai pârâtei, au dreptul să solicite în instanță și deci, calitate procesuala activă, pârâtei, să le achite toate drepturile salariale ce derivă din raporturile de muncă ce au existat între părți.
Totodată, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, constatând că în speță sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c muncii în baza cărora prezenta acțiune este supusă termenului de prescripție de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței drepturilor solicitate, respectiv octombrie 2005, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.
Pe de altă parte, instanța a respins excepția prematurității acțiunii în condițiile în care nu exista nicio dispoziție legală care să prevadă decăderea reclamanților din dreptul de a pretinde anumite drepturi salariale în prezenta cauză.
Împotriva acestei sentințe reclamanții au declarat recurs, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se susține că instanța de fond nu motivat respingerea fiecărui capăt de cerere, folosind doar formulări generale referitoare la negocieri, compensări, sporuri sau adaosuri ce pot fi incluse în salariul de bază, concluzia finală fiind aceea că nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art.176 alin.1 din CCM.
Mai mult, se susține că instanța de fond în mod greșit a rămas în pronunțare la primul termen de judecată, în condițiile în care nu a dat posibilitate reclamanților de a se apăra cu încălcarea drepturilor consfințite și de disp.art.6 CEDO.
Menționează recurenții că dosarul s-a strigat doar în prezența apărătorului intimatei, considerând că în mod rău voitor s-a efectuat în acest mod rea-voința din partea intimatei, întrucât apărătorul reclamanților nu era în sala de judecată, iar cauza trebuia lăsată la ultima strigare pentru a fi prezenți toți avocații părților implicate.
În aceste condiții, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea tuturor probelor necesare, utile pentru dovedirea pretențiilor, deși nu incumbă reclamanților aceste dovezi, pentru efectuarea unei expertize de specialitate pentru toate capetele de cerere, urmând ca instanța de judecată să se pronunțe cu privire la temeinicie și legalitate în concret.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3041pr.civ. Curtea constată ca recursul formulat este nefondat pentru considerentele pe care urmează a le expune în continuare:
În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului la apărare al reclamanților, Curtea reține că aceasta susținere nu își găsește suport probatoriu în actele și lucrările dosarului de fond întrucât, deși delegația doamnei avocat a fost depusă odată cu cererea de chemare în judecată, la termenele de judecată din datele de 13 martie 2009 și 10 aprilie 2009 aceasta nu s-a prezentat în instanță pentru a asigura asistență juridică sau reprezentare reclamanților din prezenta cauză. Cu toate acestea, instanța de fond, observând că prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de intimata - pârâtă, au fost invocate excepții, la termenul de judecată din data de 10 aprilie 2009 a dispus din oficiu amânarea judecării cauzei și comunicarea întâmpinării reclamanților din prezenta cauză, la sediul cabinetului de avocatură, pentru ca aceștia să-i poată pregăti apărarea față de excepțiile invocate.
Pentru termenul următor din data de 22 mai 2009, doamna avocat nu a formulat răspuns la întâmpinare și nici nu a depus vreo cerere la dosarul de strigare a cauzei la sfârșitul ședinței de judecată. Curtea observă din cuprinsul practicalei sentinței civile nr. 1095 din data de 22 mai 2009 că a fost strigată cauza în lipsa apărătorului reclamanților -recurenți, dar față de situația că acesta nu a fost prezent nici la termenele anterioare și nu a făcut dovada că din cauze obiective, aduse la cunoștința instanței de judecată, nu s-a putut prezenta nici la acest ultim termen de judecată, nu se poate reține o încălcare a dreptului la apărarea a reclamanților.
Pe de altă parte, dacă apărătorul reclamanților s-ar fi prezentat în instanță în ziua în care cauza a fost soluționată pe fond, ulterior strigării cauzei, avea posibilitatea să solicite să se ia act și de concluziile sale, sau, în cazul în care avea și alte cereri de formulat, să depună la dosarul cauzei o cerere de repunere pe rol a dosarului; ori, niciuna din aceste cereri nu se regăsesc la dosarul cauzei și nici o altă probă din care să reiasă că avocatului reclamanților i s-a îngrădit dreptul de asigura asistență juridică părților pentru care a fost angajat.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paște, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998 (fila 173 dosar fond).
Intimata-pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale reclamanților - recurenți.
nr. 2412/1998, depus în recurs, emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 176 alin. 1 din CCM la nivel de ramură pe anul 2006, în cauză găsindu-și aplicarea disp. alin. 6 ale acestui articol, potrivit căruia "fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază", situație ce se regăsește în speța dedusă judecății.
În ceea ce privește motivul de recurs formulat de reclamanți cu privire la cota -parte din profitul societății neacordată de instanța de fond, Curtea reține că în mod legal și întemeiat, pe baza probatoriilor administrate, instanța de fond a constatat că pretențiile acestora privind acordarea cotei de participare la profitul societății sunt neîntemeiate și le-a respins ca atare.
Astfel, art.139 din, conferă salariaților doar premisele negocierii unui eventual drept de a participa la beneficiul (profitul) net al societății, cu respectarea cerințelor impuse de actul constitutiv al societății angajatoare și a condițiilor prealabile stabilite prin această clauză contractuală, negociere ce însă nu a avut loc. În lipsa efectivă a unor asemenea negocieri instanța de fond nu a avut criterii concrete de determinare a cuantumul pretențiilor reclamanților - recurenți.
Pe de altă parte, Curtea nu poate primi solicitarea recurenților-reclamanți de a avea în vedere un cuantum de 10% din profitul societății, limita maximă prevăzută de dispozițiile din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005-2006 și respectiv 2007-2010, în lipsa unei hotărâri a patronatului și sindicatului pentru stabilirea concretă a cote de participare la profit și a condițiilor de diferențiere între salariați.
În consecință, în temeiul disp. art. 312.pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul formulat de reclamanți ca nefondat, apreciind ca legală și întemeiată sentința pronunțată de instanța de fond.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, G și, toți cu domiciliul ales la cabinet avocatură - P,-, -.A,.13, județ P, împotriva sentinței civile nr.1095 din 22 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât SC SA B, Calea, nr.239, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 20 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
--- - --- - --- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
/FA
4 ex. - 20.11.2009
Trib.P nr-
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
