Pretentii civile. Speta. Decizia 196/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 196
Ședința publică de la 10 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr.1822 din 12.11.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind Școala cu clasele I - VIII și Inspectoratul Școlar Județean
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru intimații Școala cu clasele I - VIII și Inspectoratul Școlar Județean I, lipsă fiind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar răspuns la întâmpinare de către recurenta.
Consilierul juridic pentru intimații Școala cu clasele I - VIII și Inspectoratul Școlar Județean I arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilierul juridic pentru intimații Școala cu clasele I - VIII și Inspectoratul Școlar Județean I solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași cu nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Școala cu clasele I-VIII și Inspectoratul Școlar Județean I solicitând obligarea pârâtului în culpă la plata diferențelor de salariu cuvenite și neachitate în perioada 2005-2006, restituirea sumelor reținute nelegal cu titlu de contribuție la sistemul asigurărilor de șomaj și restituirea unor diferențe de impozit plătite în plus.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, în perioada 2005-2006, în care a fost salariata Școlii cu clasele I-VIII, a fost retribuită mai puțin decât prevăd normele legale de salarizare. I-au fost și reținute sume nelegal, în pofida dispozițiilor Legii nr. 76/2006, conform cărora pensionarii care profesează nu au obligația să suporte contribuțiile la asigurările de șomaj.
A mai susținut reclamanta că diferențele de impozit pe salariile încasate rezultă din calculul greșit efectuat de salariații școlii.
La termenul de judecată din 20.08.2008, reclamantul a depus completări la acțiune, arătând că renunță la cererea privind restituirea diferențelor de impozit pe salariile încasate și la cererea privind restituirea contribuției la sistemul asigurărilor pentru șomaj, care i-au fost plătite după introducerea acțiunii.
Reclamanta a precizat că solicită plata sumei de 300 lei diferență de salarii pe lunile martie, aprilie, mai și iunie, precum și suma de 1000 lei daune morale, susținute cu documente medicale.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Iai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că personalul didactic are contract individual de muncă încheiat cu unitățile de învățământ, care au calitatea de angajator și ordonator terțiar de credite, ordonatorul principal de credite fiind primarul unității administrativ teritoriale.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, menționând că unitatea școlară i-a restituit reclamantei suma de 131 lei reprezentând contribuția la ajutorul de șomaj pentru perioada 2002-2005.
Pârâtul a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune.
Prin sentința civilă nr. 1822 din 12 noiembrie 2008, Tribunalul Iașia admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean I, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește drepturile salariale aferente perioadei martie-mai 2005.
A respins acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Școala cu clasele I-VIII având ca obiect obligarea pârâtei la plata diferenței de drepturi salariale aferente lunii iunie 2005, sumei de 160 lei reprezentând lipsa de folosință și a sumei de 1000 lei daune morale.
A respins acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Școala cu clasele I-VIII având ca obiect plata diferenței de drepturi salariale pentru perioada martie-mai 2005, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
A respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar Județean I, pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
În baza dispozițiilor art. 246 Cod proc. civilă, a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererilor formulate în contradictoriu cu pârâții având ca obiect restituirea diferenței de impozit și a contribuției la sistemul asigurărilor pentru șomaj.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, Ministerul Educației, Cercetării și T asigură prin inspectoratele școlare administrarea și funcționarea tuturor unităților școlare din învățământul preuniversitar.
Având în vedere că I are prerogative doar în ceea ce privește administrarea și funcționarea unităților școlare, asigurarea fondurilor necesare pentru salarizarea personalului didactic revenindu-i Ministerului Educației, Cercetării și T, iar plata propriu-zisă revenindu-i unității școlare în calitate de angajator, va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a I și, în consecință, va fi respinsă acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestui pârât.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, aceasta va fi admisă în ceea ce privește drepturile salariale aferente lunilor martie, aprilie și mai 2005, având în vedere că a fost depășit termenul de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, prin raportare la data introducerii acțiunii.
Apărările reclamantei privind întreruperea cursului prescripției nu pot fi reținute, având în vedere că suma restituită reprezintă o altă categorie de drepturi, diferită de cea a drepturilor salariale, neputându-se considera un act începător de executare a drepturilor salariale.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanta a fost salariata unității școlare pârâte în baza contractului individual de muncă nr. 40/2004, ocupând funcția de profesor suplinitor cu o fracțiune de normă didactică, realizând un cumul al pensiei cu salariul, la data încheierii contractului reclamanta fiind pensionată pentru limită de vârstă.
Diferențele de drepturi salariale aferente lunii iunie 2005 sunt sume care nu i-au mai fost achitate reclamantei ca urmare a intrării în legalitate în ceea ce privește aplicarea Codului fiscal. În lunile ianuarie și februarie 2005, angajatorul a aplicat prevederile art. 56 Cod fiscal la calculul drepturilor salariale ale reclamantei, deși aceasta nu intră în categoria persoanelor fizice cărora li se aplică deduceri personale.
Potrivit dispozițiilor Ordinului nr. 19/2005, deducerile personale se aplică contribuabililor care realizează venituri din salarii la funcția de bază, ori reclamanta obține venituri prin cumulul pensiei cu salariul conform art. 94 alin. 1 lit. c din Legea nr. 19/2000.
Acest fapt a făcut inaplicabilă dispoziția Codului fiscal în ceea ce o privește pe reclamantă și determinat angajatorul să sisteze acordarea deducerilor personale în cazul reclamantei, decizie soldată cu diminuarea veniturilor acesteia aferente lunilor următoare.
Față de aceste considerente, se va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale aferente lunii iunie 2005, ca fiind nedatorate, precum și cererea privind plata sumei de 160 lei reprezentând lipsa de folosință a drepturilor salariale neacordate, având în vedere că s-a reținut că aceste drepturi salariale nu au fost datorate.
Cât privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata de daune morale, aceasta va fi respinsă, având în vedere că reclamanta nu a dovedit legătura de cauzalitate dintre accidentul soldat cu fracturarea membrului inferior stâng, atestat de adeverința medicală nr. 58/15.06.2005 și demersurile personale făcute în repetate rânduri la I pentru obținerea drepturilor sale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 și art. 312 Cod proc. civilă, se susține, în primul rând, că în mod neîntemeiat a admis instanța de fond excepția prescripției dreptului la acțiune, deși suma restituită de intimată după introducerea acțiunii reprezintă un act începător de executare în conformitate cu prevederile Decretului nr. 167/1958. acestor drepturi o constituie baza salarială și nu o altă categorie de drepturi.
Mai susține recurenta că, în mod neîntemeiat, au fost respinse pretențiile privind drepturile salariale aferente lunii iunie 2005, când a avut calitatea de angajat cu funcția de profesor suplinitor, drepturi prevăzute de Ordonanța 19/2005. Consideră că i se cuvine și contravaloarea lipsei de folosință a drepturilor salariale neacordate, precum și daune morale, deoarece, în urma nedreptăților suferite din partea intimatei, trăiește permanent o stare de stres și nemulțumire.
Prin întâmpinarea formulată, în nume propriu și în numele unității școlare pârâte, Inspectoratul Școlar Județean Ias olicitat respingerea recursului pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurentă în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin acțiunea introductivă, recurenta a formulat mai multe cereri distincte, cu obiect diferit, una dintre ele având drept obiect plata diferențelor de drepturi salariale pe lunile martie-iunie 2005, în sumă de 140 lei și a lipsei de folosință a acestei sume, în cuantum de 160 lei. Primele două cereri, la care recurenta a renunțat, nu au același obiect, respectiv diferențe drepturi salariale, ci restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuție de asigurări de șomaj și impozit, deci reprezintă o altă categorie de drepturi, așa cum corect a reținut prima instanță.
Recurenta a depus acțiunea la Tribunalul Iași la data de 21 iulie 2007, așa încât, aplicând dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c și art. 166 alin. 1 Codul muncii, s-a reținut că dreptul la acțiune, în ceea ce privește plata diferențelor de drepturi salariale pentru perioada martie-mai 2005, este prescris extinctiv.
Față de întreruperea cursului prescripției extinctive în condițiile art. 16 alin. 1 lit. c din Decretul nr. 167/1958, se constată că acest caz de întrerupere a cursului prescripției nu este incident în prezenta cauză, actul începător de executare putând constitui un caz de întrerupere a cursului prescripției dreptului de a cere executarea silită, nu a dreptului la acțiune având un obiect patrimonial.
În măsura în care recurenta dorește să invoce cazul de întrerupere a termenului de prescripție reglementat de art. 166 alin. 2 Codul muncii, respectiv art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958, Curtea reține că plata voluntară, care echivalează cu o recunoaștere, nu privește drepturile salariale, ci contribuțiile de asigurări de șomaj și impozitul pe venit. Mai mult, "recunoașterea" a intervenit ulterior împlinirii termenelor de prescripție a dreptului la acțiune pentru prestațiile succesive ce reprezintă plata drepturilor salariale în perioada martie-mai 2005, nemaiputând constitui o cauză de întrerupere a acestor termene.
În ceea ce privește deducerea personală, se reține că, potrivit art. 56 alin 1 Cod fiscal, persoanele fizice au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile, numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcția de bază. Cum recurenta a fost salariata intimatei Școala cu clasele I-VIII cu o fracțiune de normă, cumulând pensia cu veniturile din salarii, în mod corect intimata nu a aplicat la venitul din salarii al recurentei, în luna iunie 2005, deducerea personală calculată conform Ordinului nr. 19/2005, nu Ordonanței nr. 19/2005 cum susține recurenta, al Ministrului Finanțelor Publice.
Prin urmare, recurenta nu este îndreptățită nici la plata "lipsei de folosință" a sumelor pretinse cu titlu de diferențe de drepturi salariale. De asemenea, din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că recurenta a suferit un prejudiciu moral din culpa angajatorului intimat în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, nefiind îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a angajatorului, potrivit art. 269 Codul muncii.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1822 din 12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03.2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
Grefier,
Red.
Tehnored. /
Tribunalul Iași: -,
02.04.2009
2 ex.-
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina
