Pretentii civile. Speta. Decizia 1979/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1979
Ședința publică din data de 27 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurenții-reclamanți, G, n, G, () -, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău,-, județ B,împotriva sentinței civile nr. 427 din data de 22 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău,-, județ B și intimații-pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, sector 5,-, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI,-, județ,Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău,-, județ,Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B, sector 5,- și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, sector 1, nr. 1-3.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței, că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, s-a depus o declarație din partea recurenților-reclamanți, n, G, - ( ), prin care arată că își însușesc recursul exercitat la data de 19 iunie 2009 împotriva sentinței civile nr. 427/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, mai puțin recurenții-reclamanți și .
Curtea față de împrejurarea că recurenții-reclamanți și nu au semnat motivele de recurs, din oficiu invocă excepția nulității recursului pentru nesemnare și analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI, reclamanții, G, n, G, ( ) -, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de chemat în garanție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu egală cu indemnizația brută lunară din luna anterioară plecării în concediu, pentru perioada 1.01.2003 - 31.12.2006, actualizată cu rata indicelui de inflație la data plății efective și obligarea intimatului chemat în garanție - Ministerul Economiei să Finanțelor să asigure fondurile bănești necesare pentru plata acestor drepturi bănești.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, potrivit dispoz.art.411al.1 din Legea 50/1996, astfel cum a fost modificată prin OG83/2000 magistrații și celelalte categorii de personal, salarizate în baza acestei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu indemnizația brută, sau, după caz, salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Au mai arătat reclamanții că nu au beneficiat de acest drept decât parțial respectiv pentru anii 2001-2002, iar începând cu 1.01.2003 li s-a suspendat, în mod succesiv acordarea acestui drept prin art.3 alin.1 din G nr. 33/2001, art.12 al.4 din Legea 743/2001, art.10 al.3 din Legea 631/2002, art.9 al.7 din Legea 507/2003 și art.8 al.7 din Legea 511/2004.
S-a mai susținut că prin actele normative menționate, disp.art.411alin.1 din Legea 50/1996, ulterior modificată și completată, nu pot fi afectate de conținutul unor legi referitoare la stabilirea bugetelor pe anii ulteriori, avându-se în vedere principiul neretroactivității legii consacrat de art.15 al.2 din Constituția României.
Consideră că neacordarea dreptului la prima de concediu de odihnă prev.de Legea 50/1996, și apoi, preluată prin Legea 45/2007, constituie pentru perioada menționată, o discriminare a autorității judecătorești față de celelalte autorități.
Suspendarea acestui drept de a primi prima de concediu de odihnă pentru perioada 1.01.2003- 13.03.2008, prin acte normative succesive, nelegale, și în același timp neconstituționale a fost înlăturată prin art.1 din Legea 172/2008 privind aprobarea UG. nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă, suspendate pe perioada 2001-2006.
Se mai arată în cuprinsul cererii de chemare în judecată că potrivit acestui text de lege art.1 al.2 din nr.OUG 146/2007 intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile ordonanței conform alin.1: funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din justiție, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă, în baza legilor speciale, începând cu anul intrării acestora în vigoare.
În cazul magistraților actul normativ prin care s-a acordat prima de concediu este Legea 50/1996, dispozițiile respective fiind preluate și de Legea 45/2006.
Reclamanții mai consideră că dreptul privind acordarea primelor de concediu pentru perioada 1.01.2003-31.12.2006 nu este prescris, deoarece curgerea termenului de prescripție a fost întrerupt prin actele normative succesive prin care li s-a suspendat acordarea acestui drept, precum și prin adoptarea G nr. 146/2007, aprobată cu modificări prin Legea 172/2008.
Chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivând că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.60 al.1 Cod proc.civilă și anume lipsește obligația de garanție sau de restituire a Ministerului Economiei și Finanțelor față de Ministerului Public în eventualitatea admiterii pretențiilor reclamanților.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Astfel, arată pârâtul că deși reclamanții nu își întemeiază în mod expres acțiunea pe disp. G 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin solicitarea de a se cita în cauză Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării reiese că invocă dispozițiile acestui act normativ.
În continuare se învederează că prin Decizia Curții Constituționale nr.821 din 3.07.2008 s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constat că disp.art.2 al.1 și al.11, precum și disp.art-27 din această ordonanță sunt neconstituționale, neputându-se da un înțeles dispozițților ordonanței prin care s-ar conferi instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative,
Față de acest aspect pârâtul solicită instanței să facă aplicarea dispoz.art.31 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale potrivit căreia decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, sau a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Același pârât, față de data formulării acțiunii și în raport de disp.art.1 al.1 din Decretul 167/1958 a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 1.01.12003-30.10.2005.
Cât privește fondul cauzei pârâtul Ministerul Publica învederat că începând cu data de 1.01.2003 dreptul privind primele de vacanță cuvenite magistraților a fost abrogat prin art.50 din G nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
În prezent, actul normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților respectiv, nr.OUG 27/2006, modificată prin Legea 45/2006 acordă prima de vacanță pentru magistrați potrivit disp.art. 241.
Pârâtul mai învederează că potrivit deciziei nr.XXIII /2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că în aplicarea dispoz.art.411al.1 din Legea 50/1996 introdus prin nr.OG 83/2000 prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu pentru magistrați și personalul auxiliar se acordă numai pentru perioada anilor 2001 - 2002 astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.
Această decizie este obligatorie conform art. 329 alin.3 Cod proc.civilă.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualitatea că se va admite acțiunea reclamanților, chematul în garanție să fie obligat să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Reclamantul - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanelea precizat că nu îndeplinește condițiile pentru acordarea acestor sume deoarece în perioada 2003 - 2006, pentru care s-a solicitat acordarea primei de vacanță, nu a avut funcția de procuror, fiind numit în această funcție la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele în luna mai 2007.Prin urmare a solicitat respingerea acțiunii în ceea ce îl privește.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca prescrisă pentru perioada 1.01.2003 - 7.11.2005, respingerea acțiunii în ceea ce privește pe reclamanții, și ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, și respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru restul perioadei.
Se arată că reclamantul G este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele, începând cu data de 11.05.05.2007, perioadă ce excede prezentei acțiuni; procurorul a desfășurat activitate până la data de 01.12.2004, la B, iar a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău până la 31.07.2005, iar după acestă dată a fost delegat la BIICOT, ulterior din 01.11.2005 numit în cadrul BIICOT.
De asemenea, mai precizează că pentru reclamanții care sunt pensionari aceștia și-au încetat activitatea din raza Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI după cum urmează:, pensionat la 1.12.2005, - pensionat la 1.12.2005, - pensionat la 1.12.2005.
În ceea ce privește pe reclamanta precizează că aceasta este angajată începând cu 15.07.2005, iar a fost angajată până la data de 15.12.2005.
Pe fondul cauzei pârâtul reiterează același motive formulate de către pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 74 din 27.02.2009 Curtea de APEL PLOIEȘTI având în vedere Decizia nr.104 din 20.01.2009 a Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale disp.art.I și II din OUG75/2008, precum și disp.art.284 al.2 Codul muncii raport la art.158 - 159 Cod pr.civilă și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Buzău.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr-.
Prin sentința civilă nr.427/22.04.2009, Tribunalul Buzăua admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor și a constatat prescris dreptul la acțiune pentru perioada 01.01.2003 - 07.11.2005.
Pe fond, a respins ca nefondată acțiunea, respingând totodată și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, față de obiectul acțiunii, care vizează plata unor drepturi salariale derivând dintr-un raport de muncă, că nu există un raport între reclamanți și acest minister și nici vreo obligație de plată către reclamanți.
Cât privește cererea de chemare în garanție a aceluiași minister, instanța a considerat că nu sunt îndeplinite cerințele art.60 alin.1 Cod pr.civilă și anume lipsește obligația de garanție sau de restituire a Ministerului Economiei și Finanțelor față de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în eventualitatea admiterii pretențiilor reclamanților. În opinia instanței de fond temeiul unei cereri de chemare în garanție trebuie să-l constituie obligația de garanție ce îi revine chematului în garanție în baza legii sau a contractului, ori a unei obligații de restituire, condiții care nu se regăsesc în cauza de față între cele două ministere și în consecință va respinge această cerere.
Tribunalul a mai constatat că este întemeiată excepția invocată de Ministerul Public privind prescripția dreptului material la acțiune a reclamanților pentru perioada 1.01.2003 - 5.11.2005 motivat de faptul că potrivit disp.art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, coroborate cu art.3 alin.1 din același act normativ "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în termen de 3 ani. Acest text de lege trebuie coroborat cu disp.art.283 alin.1 lit.c din care reglementează termenul de prescripție de 3 ani în situația în care obiectul conflictului constă în plata unor drepturi salariale neacordate, termen care curge de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cât privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata primei de vacanță începând cu perioada 1.01.2003 - 31.12.2006.
Pentru anii anteriori acestei perioade magistrații aveau dreptul la primă de vacanță conform art.41(1)din Lg.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești introdus prin OG nr.83/2000.
Legea nr.50/1996 a fost abrogată prin art.50 din OUG nr.177/6 dec.2002, ordonanță care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2003 (și care nu reglementa acest drept). OUG nr.177/2002 a fost abrogat prin art.41 din OUG nr.27/2006. OUG 27/2006 în formă nemodificată nu reglementa acest drept.
Deci pe perioada 2003 - 2007 nu a mai fost reglementat expres dreptul la primă de vacanță pentru magistrați. Abia prin art.24(1)din OUG 27/2006 modificată prin Lg.45/2007 s-a prevăzut acordarea acestei prime.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.XXIII/12 decembrie 2005 admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în aplicarea disp.art.41(1)din Lg.50/1996 introdus prin OG nr.83/2000, a stabilit că prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați și personalul auxiliar, se acordă numai pentru perioada anilor 2001-2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată. Conform art.329 alin.3 pr.civ. dispozițiile acestei decizii sunt obligatorii.
Mai arată prima instanță că din cuprinsul considerentelor acestei decizii rezultă că Legea nr.50/1996 a fost abrogată începând cu 2003 și astfel legile bugetului anual prin care au suspendat sau amânat punerea în aplicare a dispozițiilor legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv.
În ceea ce privește invocarea de către reclamanți a unei discriminări privind neacordarea acestui drept pe perioada menționată, a autorității judecătorești față de celelalte autorități (ex. funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special enumerați la art.1 al.2 din OUG nr.146/2007), tribunalul a considerat că nu există discriminare în conformitate cu prev. OG nr.137/2000 întrucât nu există situații comparabile, fiind dreptul legiuitorului de a reglementa diferențiat modul de salarizare a diverselor categorii profesionale din sistemul justiției și din sistemul bugetar.
De altfel, disp.art.2 alin.1 și alin.11, precum și disp.art.27 din OUG 137/2000 au fost declarate neconstituționale conform Deciziei nr.821/3 iulie 2008 Curții Constituționale.
În raport de cele reținute, tribunalul a respins ca nefondată acțiunea pentru perioada nesupusă prescripției 8.XI.2005 - 31.12.2006.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs reclamanții, G, n, G, () -, .
În motivarea recursului formulat aceștia au susținut că prin acțiunea formulată au solicitat ca pârâții să fie obligați la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu deoareve au apreciat că sunt îndreptățiți să o primească față de dispozițiile legale în materie. Au beneficiat de acest drept în anii 2001/2002, ulterior acest drept fiind suspendat în mod succesiv prin art. 3 din nr.OG 33 /2001, art. 12 din Legea nr. 743/2001 și art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631 /2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 și art. 8 din Legea nr. 511/2004.
Recurenții opinează în sensul că potrivit principiului neretroactivității legii consacrat de Constituția României, conținutul Legii nr 50/1996 nu poate afecta conținutul unor legi referitoare la stabilirea bugetelor pe anii ulteriori. Suspendarea acestui drept prin acte normative succesive a fost înlăturată prin art. 1 din Legea nr. 172/2008 pentru aprobarea plății primelor de concedii de odihnă suspendate pe perioada 2001-2006.
Menționează recurenții-reclamanți că neacordarea dreptului la prima de concediu de odihnă constituie pentru perioada menționată o discriminare a autorității judecătorești față de celelalte autorități și chiar o discriminare în interiorul sistemului, în condițiile în care funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special și personalul auxiliar din justiție au beneficiat în toată această perioadă de primă de vacanță.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului formulat și casarea sentinței recurate.
Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neondat, cu motivarea că instanța de fond în mod corect a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, respingând și cererea de chemare în garanție reținând că prezenta cauză este un litigiu de muncă față de care MFP este un terț ce nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților.
La rândul său, intimata- pârâtă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și întemeiată a sentinței pronunțate de instanța de fond, care a constatat că dreptul magistraților la prima de concediu de odihnă a încetat să mai existe o data cu intrarea în vigoare a Ordonanței de urgența a Guvernului nr- 177/2002.
În ședința publică din data de 5 august 2009, față de situația ca cererea de chemare în judecată nu purta semnătura tuturor reclamanților recurenți a dispus citarea acestora cu mențiunea de a se prezenta în vederea semnării cererii de recurs, sub sancțiunea anulării recursului pentru nesemnare.
La data de 28.09.2009 s-a primit o declarație din partea unei părți recurenților, purtând semnătura acestora, în sensul că își însușesc recursul exercitat la data de 19 iunie 2009.
Cum nu toți recurenții au dat curs solicitării instanței de a semna cererea de recurs, la termenul de judecată din data de 27.10.2009, Curtea, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii în ceea ce îi privește pe recurenții -reclamanți și.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3041pr.civ. Curtea constată ca recursul formulat este fondat pentru considerentele pe care urmează a le expune în continuare:
În ceea ce privește excepția invocată de instanță din oficiu, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 3021pr.civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, mențiunile enumerate în acest articol, printre care și semnătura.
Semnătura este o formalitate importantă întrucât în lipsa ei nu se poate stabili dacă motivarea recursului a fost făcută de persoana care are legitimare procesuală.Lipsa acesteia este sancționată cu nulitatea cererii de recurs.
În acest sens sunt aplicabile disp. art. 132 alin.2 proc. civ. astfel ca lipsa semnăturii se poate totuși împlini în cursul judecății, în fața instanței de recurs.
Cum însă, dintre recurenții-reclamanți citați cu mențiunea de a semna cererea de recurs, reclamanții și nu au dat curs solicitării instanței, în ceea ce-i privește Curtea urmează să admită excepția invocată din oficiu și să dispună anularea pentru nesemnare recursului acestora.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea reține că dispoziția legală care reglementa primele de vacanță pentru magistrați și personalul auxiliar a fost abrogată prin art.50 din OUG nr.177/2002.
De asemenea, prin decizia în interesul legii nr.XXIII/2005, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au dispus:
"
În aplicarea dispozițiilor art.411alin.1 din Legea nr.50/1996privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, stabilesc:
Prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați și personalul auxiliar, se acordănumai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată ."
Potrivit art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, în cazul recursurilor în interesul legii dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Prin urmare, prima instanță în mod legal și întemeiat a respins acțiunea reclamanților, reținând că dreptul la prime de vacanță al reclamanților nu subzistă și după anul 2002.
Pe de altă parte în mod corect instanța de fond a făcut și aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, apreciind că pentru perioada 1.01.2003 - 5.11.2005 dreptul material la acțiune al reclamanților este prescris, motivat de faptul că potrivit disp.art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, coroborate cu art.3 alin.1 din același act normativ și cu disp.art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termen de 3 ani.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de ceilalți reclamanți ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Anulează pentru nesemnare recursurile declarate de reclamanții și cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău,-, județ
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-reclamanți, G, n, G, () -, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău,-, județ B,împotriva sentinței civile nr. 427 din data de 22 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău,-, județ B și intimații-pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, sector 5,-, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI,-, județ,Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău,-, județ,Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B, sector 5,- și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, sector 1, nr. 1-3.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
/FA
26.11.2009 - 8 ex.
Trib.B nr-
--
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
