Pretentii civile. Speta. Decizia 222/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 222/CM
Ședința publică din data de 5 mai 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
- -
Grefier - - -
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI B, cu sediul în-, sector 5 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatar ales, cu sediul în- Bis, județul T, împotriva sentinței civile nr. 2048/9.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, toți cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Tulcea,-, județul T și intimații pârâți CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în--3, sector 1, având ca obiect drepturi bănești-spor 50% personal auxiliar Tribunalul Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că părțile au solicitat judecata și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea, sub nr-, reclamanții, - și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, Tribunalul Tulcea și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea acestora în solidar, la plata sporului de stres prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, de 50% din indemnizația brută de încadrare, începând cu data de 1 aprilie 2004 și până la data de 1 februarie 2007, actualizat cu indicele de inflație la data plății, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că pentru personalul auxiliar de specialitate au rămas în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 acestea fiind abrogate abia prin nr.OG 8/2007, ordonanță ce reglementează salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 50/1996 și nr.OG 8/2007.
În apărare, Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, arătând că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin nr.OG 23/2000, astfel că drepturile solicitate nu se cuvin reclamanților.
S-a mai arătat că pe parcursul timpului finalitatea modificării legislației a fost aceea de majorare a drepturilor salariale prin crearea unui nou sistem de salarizare bazat pe noi principii, rezultatul fiind majorarea substanțială a salariului prin includerea și a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin întâmpinare, același pârât a mai invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 aprilie 2004-30 august 2004, în baza art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958.
Totodată și pârâtul Tribunalul Tulceaa formulat întâmpinare, arătând că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu sunt în vigoare, astfel că drepturile solicitate nu se cuvin reclamanților. S-a invocat totodată și de către acest pârât excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.04.2004-30.08.2007 în baza Decretului nr. 167/1958 și art. 283 alin. 1 lit. "c" din Codul muncii.
De asemenea și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 2048/9.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, s-a admis în parte acțiunea promovată de reclamanții, -, - și, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Tulcea, Curtea de APEL CONSTANȚA, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea, în solidar, să plătească reclamanților drepturi bănești reprezentând sporul de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 calculat la salariul de bază brut lunar pentru perioada 29 august 2004-1 februarie 2007, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților la care au fost obligați pârâții prin prezenta hotărâre.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a respins cererea de chemare în judecată referitor la pretențiile pentru perioada 1 aprilie 2004-29 august 2004, ca fiind prescrisă.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Tulcea să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 s-au abrogat dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 mai sus expuse, însă procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar în ceea ce privește modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, însă cu toate acestea prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996.
S-au încălcat astfel dispozițiile art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă, potrivit cu care modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
În altă ordine de idei s-a reținut că potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.
Potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 500/2004 Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le dispune la guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
În același timp, potrivit art. 15 din nr.HG 93/2000 toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, aceasta a fost admisă și în temeiul dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, a fost respinsă cererea referitoare la pretențiile din perioada 1 aprilie 2004-29 august 2004, ca fiind prescrisă.
Totodată, a fost obligat pârâtul Tribunalul Tulcea să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției B și Ministerul Economiei și Finanțelor B prin mandatar ales
Motivele de recurs ale pârâtului Ministerul Justiției:
Hotărârea pronunțată de Tribunalul Tulcea este criticabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Articolul 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat total și explicit prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 425 din 1.09.2000 și intrată în vigoare la 1.10.2000.
Articolul 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 dispune că: "Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 18 noiembrie 1999, se modifică și se completează după cum urmează:
42. Articolul 47 se abrogă".
Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe dispune că: "În temeiul art. 114 alin. (1) din Constituția României, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în următoarele domenii Salarizare: 1. Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată:
Alineatul 1 și 5 ale art. 62 din Legea nr. 24/2000 dispun: "(1) Prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totală sau parțială (5) parțiale sunt asimilate modificărilor de acte normative, actul normativ abrogat parțial rămânând în vigoare prin dispozițiile sale neabrogate".
Tribunalul Tulceaa reținut incorect că abrogarea realizată de OG nr. 83/2000 este realizată cu depășirea de către Guvern a prevederilor legii de abilitare.
De asemenea, nr.OG 83/2000 a fost aprobată prin Legea nr. 334/2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, de către Parlament, același organism care a abilitat Guvernul de a emite ordonanțe.
Adoptarea nr.OG 83/2000 a avut printre obiective modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești, prin aducerea acestuia în acord cu sistemul prevăzut în Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
"Prin nr.OUG 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și a celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești s-a prevăzut ca Ministerul Justiției să elaboreze un proiect de act normativ pentru corelarea salarizării personalului din organele autorității judecătorești cu prevederile Legii nr. 154/1998, cu modificările și completările ulterioare".
OG nr. 83/2000, față de reglementările Legii nr. 50/1996 cu modificările și completările ulterioare, a mărit în mod substanțial atât valoarea de referință sectorială pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului auxiliar de specialitate, cât și coeficientul de multiplicare.
Din cele expuse mai sus este evident că finalitatea modificării legislației nu a fost în niciun caz diminuarea drepturilor salariale, ci dimpotrivă, creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri în indemnizația unică de care beneficiau reclamanții la acel moment.
În legătură cu incidența dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, Comisia a stabilit că acest protocol nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun; el se aplică numai cu privire la bunurile "actuale" ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere a dreptului său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui.
Dezlegând noțiunea de bun în sensul art. 1 Protocolul 1, Curtea a decis cu valoare de principiu că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art. 1, în speța de față fiind în discuție un drept de creanță afirmat de intimații reclamanți, dar neprevăzut de legislația în vigoare. Tot Curtea a arătat însă că acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Este de reținut faptul că dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 nu vin să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede.
Intimații reclamanți nu beneficiază de sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică ca adaos distinct la indemnizație pentru că legea nu îl prevede, în condițiile în care, cum am arătat, dispozițiile art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 sunt în perfectă concordanță cu Legea nr. 125/1000, dispozițiile constituționale și cu cele ale Legii nr. 24/2000.
Legat de problema utilității publice, la care de asemenea trimite instanța de fond, solicită să se constate că excede cauzei în speță. Articolul 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție pune problema identificării utilității publice doar atunci când o persoană este lipsită de proprietatea asupra bunurilor sale, ceea ce nu poate fi reținut în speța de față.
Abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare.
Ne aflăm așadar în fața unei opțiuni a legiuitorului, deoarece doar el are dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și prin urmare, doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați. De altfel, chiar Curtea Constituțională a statuat prin decizii că "diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții.
Motivele de recurs ale pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor prin T:
Critica hotărârii judecătorești cu privire la Ministerul Economiei și Finanțelor de a aloca fondurile bugetare aferente plății sumelor cuvenite reclamanților și de a le pune dispoziția celorlalți pârâți se fondează pe dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind Finanțele Publice, în principal ale celor cuprinse în art. 16, 19, 20, 28, 34 și 35.
Conform dispozițiilor din actul normativ citat, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice, inclusiv a bugetului general consolidat, reprezintă un complex de activități proprii sau în colaborare, care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
În ceea ce privește bugetul Ministerului Justiției unde va trebui să se regăsească suma ce a făcut obiectul cererii de chemare în judecată, este de observat că proiectul acestuia este elaborat pentru anul 2007 și urmează a fi elaborat pentru anul următor de ordonatorul principal de credite, în concret Ministrul Justiției, așa cum este nominalizat în art. 20 din lege.
Proiectul se depune până la data de 15.07 ale fiecărui an calendaristic la Ministerul Economiei și Finanțelor unde se poartă discuții asupra fundamentării acestuia (așa cum prevede art. 34 pct. 4), Ministerul Economiei și Finanțelor neavând însă atributul Deciziei asupra valorilor capitolelor din proiect.
În caz de divergență, singura instituție care poate decide este Guvernul și nu Ministerul Economiei și Finanțelor (ultima teză a art. 34 pct. 4 din Legea nr. 500/2002).
Ministerul Economiei și Finanțelor este depozitarul informației generale asupra veniturilor țării și în baza acestei informații discută cu Ministerul Justiției conform cadrului legal instituit, decizia finală asupra cuantumului cheltuielii bugetare aparținând Guvernului și în ultimă instanță Parlamentului.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursurile ca nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul Ministerului Justiției:
Pentru personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești dreptul la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
Textul de lege a fost abrogat prin art. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. 3 din Constituția României din anul 1991 (actualul art. 108 din Constituția revizuită) și cu încălcarea limitelor delegării legislative fixate prin Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
În temeiul art. 107 alin. 3 din Constituția din 1991, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
În baza acestei dispoziții constituționale prin art. 1 lit. "a" pct. 1 din Legea nr. 125/13.07.2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată, fără a se face vreo referire la abrogare.
Este de menționat și faptul că potrivit Legii nr. 24/2000 modificarea, completarea sau abrogarea sunt evenimente legislative care pot interveni după intrarea în vigoare a unui act normativ și sunt reglementate în mod distinct.
Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996.
În absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr. 50/1996 Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ.
Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuia prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.
Abilitarea de abrogare a unor acte normative a fost acordată în mod expres doar atunci când legiuitorul și-a exprimat această opțiune (ex. art. 1 lit. "a" pct. 3 din Legea nr. 125/2000 care privește abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. "d") din Decretul nr. 247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I, II, sau II de muncă).
În concluzie, abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin OG nr. 83/2000 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte juridice.
Susținerea pârâtului Ministerul Justiției privind abrogarea tuturor sporurilor din Legea nr. 50/1996, ca măsură legislativă interpretată în contextul modificării sistemului de salarizare nu poate fi primită câtă vreme alte sporuri reglementate prin lege, cum ar fi sporul de stabilitate și sporul de toxicitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, sporul de vechime, se aplică și în prezent.
Conform art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În practica sa Curtea Europeană a drepturilor Omului a statuat că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art. 1, dacă acest drept există în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Susținerea pârâtului Ministerul Justiției că această condiție nu este îndeplinită în speță întrucât legislația nu prevede un spor de stres pentru reclamanți, nu poate fi reținută având în vedere faptul că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea nr.OG 83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță al reclamanților există în patrimoniul acestora și poate fi ocrotit în temeiul art. 1 din Protocolul 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Cu titlu exemplificativ menționăm cauza Gaygusuv contra Austriei - Hotărârea 1996 - IV, prin care s-a decis că dreptul la o alocație de urgență, în măsura în care acesta este prevăzut în legislația națională în materie, este un drept patrimonial, în sensul art. 1 din Protocolul 1.
Prin decizia nr. 21/10.03.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 331/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă referitoare la recursul în interesul legii, dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Cu privire la recursul Ministerului Economiei și Finanțelor:
Potrivit art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
În conformitate cu dispozițiile art. 3 (1) din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta are printre alte atribuții și aceea de a deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite - în cadrul fiecărui exercițiu financiar.
Prin urmare, în exercitarea acestor atribuții Ministerul Economiei și Finanțelor poate fi obligat să ia măsurile pentru asigurarea fondurilor necesare executării obligației stabilite în sarcina unor instituții publice prin hotărâri judecătorești.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 2 din nr.OG 22/2002 modificată prin Legea nr. 110/2007, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Această obligație ar fi lipsită de orice efect dacă Ministerul Economiei și Finanțelor nu ar include în proiectul bugetului de stat sumele necesare pentru efectuarea plăților stabilite prin titluri executorii.
În plus, se impune obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor pretinse de reclamanți pentru a asigura caracterul efectiv al dreptului a cărui realizare se urmărește prin acțiunea în justiție, având în vedere jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care consacră caracterul efectiv al drepturilor garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și care stabilește că asigurarea executării hotărârilor judecătorești constituie nu numai o condiție a respectării art. 1 din Primul Protocol la Convenție, dar și o parte a dreptului de acces la o instanță, garantat de art. 6 din Convenție.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile civile declarate de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI B, cu sediul în-, sector 5 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatar ales, cu sediul în- Bis, județul T, împotriva sentinței civile nr. 2048/9.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, toți cu domiciliul procesual ales la Tribunalul Tulcea,-, județul T și intimații pârâți CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în--3, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2009.
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu | JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman Maria Apostol | Judecător, |
Grefier, - - |
Jud.fond. /
Red.dec.jud.
Tehnoredact.gref.
2 ex./ 29.05.2009.
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
