Pretentii civile. Speta. Decizia 2349/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

DOSAR NR-

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 2349

Ședința publică din data de 9 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Violeta Dumitru

JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta STAȚIUNEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU B, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 578 din data de 3 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat, nr.76, județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant, personal, lipsind recurenta-pârâtă Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că recursul se află la al treilea termen de judecată, este motivat și a fost declarat în termen legal.

Intimatul-reclamant având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

Intimatul-reclamant având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, petentul a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 20/19.02.2009 emisă de intimata Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru B ( ) B solicitând ca prin hotărârea judecătoreasca ce se va pronunța să se dispună obligarea intimatei la plata unor despăgubiri bănești, egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi

bănești, de care ar fi beneficiat ca salariat, repunerea părților în situația anterioară desfacerii contractului de muncă, cu cheltuieli de judecată.

Contestatorul a motivat ca i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă pentru simplul fapt că a părăsit locul de munca pentru h, perioadă cât a plecat la cca 150 de locul de muncă pentru a-și lua de mâncare, dar a fost înlocuit de o persoana care face aceeași muncă în cadrul societății și, ca atare, postul său de pază a fost permanent asigurat.

Contestatorul apreciază măsura nejustificată, în condițiile în care nu a fost sancționat niciodată, și-a îndeplinit sarcinile de serviciu conform fișei postului, nu a avut niciodată absențe nemotivate.

În susținerea contestației, petentul a depus la dosar: decizia nr. 20/19.02.2009 de desfacere a contractului de muncă.

Intimata Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică.

Astfel, intimata arată că prin decizia nr. 20/19.02.2009 i s-a desfăcut contractul de muncă petentului în temeiul art. 61 lit. a din CM întrucât a părăsit postul de pază în mod repetat fără acordul conducerii, încălcând dispozițiile art. 42 - 45, 61 - 63 din.

Pentru cercetarea disciplinară, petentul a fost chemat în scris, prin adresa nr. 157/10.02.2009, cercetarea fiind făcuta de către persoana împuternicită de angajator, iar acesta fiind prezent la efectuarea cercetării prealabile, a recunoscut verbal și în scris acuzațiile aduse prin nota explicativă semnată, nemotivându-și faptele și acceptând responsabilitatea pentru încălcarea obligațiilor de serviciu.

Rezultatul cercetării disciplinare a fost consemnat într-un proces - verbal înaintat Consiliului de Administrație al B cu propunere de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă.

Mai arată că petentul a luat la cunoștință de conținutul, că acesta a semnat personal decizia de desfacere a contractului individual de muncă.

În susținerea celor menționate în întâmpinare, intimata a depus la dosar; decizia nr. 20/19.02.2009, proces -verbal încheiat la 13.02.2009 și înregistrat sub nr. 187, extras din, dovada luării la cunoștință de conținutul, note explicative luate angajaților G, nota explicativă dată de petent, adresa nr. 157/10.02.2009 către, împuternicire nr. 156/10.02.2009 privind pe pentru efectuarea cercetării disciplinare, referatul nr. 157/10.02.2009 întocmit de.

Intimata a mai depus înscrisuri (filele 30-42 dosar) ce vizează o altă abatere disciplinară din anul 2008.

Conform art.112 alin.3 din cod pr. civilă instanța a dispus înfățișarea registrului general de intrare - ieșire corespondență în original și s-a efectuat confruntările cu copiile depuse la dosar, iar în ședința publică din 20 mai 2009 ( fila 43) instanța a constatat mențiunile efectuate de intimată la pozițiile 156 și 157/19.02.2007.

Prin sentința civilă nr. 578 din 3 iunie 2009 Tribunalul Buzăua admis în parte contestația formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Stațiunea de Cercetare, Dezvoltare pentru B, s-a constatat nulitatea deciziei nr.20/19.02.2009, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară

în sensul că s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă, obligarea intimatei la plata drepturilor bănești reprezentând salariile indexate, majorate și reactualizate și la celelalte drepturi de care ar fi beneficiat conform art. 78. respingând ca nedovedit capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 20/19.02.2009 intimata Bad ispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă privind pe reclamantul.

Potrivit art. 267 din Codul Muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute de art. 264 alin. 1 lit. a, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

Iar potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege, în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întâlnirii.

În cursul cercetării disciplinare prealabile, salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea prealabilă toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.

În speță, tribunalul constată că intimata nu a respectat dispozițiile art. 267. nerespectare care atrage nulitatea măsurii luate.

Textul de lege, art. 267. dă satisfacție cunoscutului principiu al dreptului la apărare.

Astfel, prima etapă în realizarea cercetării constă în convocarea salariatului; aceasta trebuie făcută în scris de persoana împuternicită în scris de către angajator.

Intimata B nu a făcut dovada că împuternicitul a procedat la convocarea salariatului în scris.

La dosar se află o adresă înregistrată sub nr. 157/10.02.2009 - către petent - fila 19, fără a se menționa obiectul și fără a purta semnătura petentului de luare la cunoștință, și în aceste împrejurări intimata nu a făcut dovada comunicării convocării sau să precizeze orice modalitate de ajungere la destinație. Dovada că această înștiințare a fost făcută "pro causa" rezultă din faptul că această înștiințare poartă același număr de înregistrare și dată cu referatul întocmit de prin care se aduce la cunoștința conducerii societății faptele pretins disciplinare (fila 21) și înștiințările privind pe salariații (fila 16), (fila 17), G (fila 18).

Pe de altă parte, deși în convocator se menționează data de 12.02.2009 pentru notă explicativă, comisia de cercetare disciplinară prealabilă nu a încheiat nici un proces verbal de neprezentare a salariatului la convocare. În data de 13.02.2009 este luată o notă explicativă prin care petentul justifică înlocuirea sa din postul de pază, pe o problemă de familie ce nu suferea amânare, pentru data de 02.02.2009, orele 18, 15, iar pentru data de 9.02.2009 a fost înlocuit câteva ore de alt paznic pentru că i-a fost rău și a mers să-și ia pastile.

"Nota explicativă" dată nu constituie o cercetare prealabilă pentru că, așa cum s-a statuat la art.267 în urma convocării scrise, urmează, în cazul în care salariatul dă curs invitației, "întrevederea", ceea ce înseamnă că salariatul trebuie să fie audiat de comisia de cercetare, nefiind suficientă o notă explicativă dată în cunoștință de cauză.

Faptul că înscrisurile depuse la dosar au fost făcute "pro causa" pentru acoperirea nulităților ce ar fi putut fi invocate, rezultă și din împrejurarea că în condica de intrare-ieșire corespondență la numerele curente 156-157 apar modificări, adăugiri, ștersături ce nu au putut fi justificate de intimată. În acest sens se poate observa ușor aceste modificări din copia înscrisului depus la fila 29 dosar iar instanța a confruntat acest înscris cu originalul, fiind consemnate constatările în încheierea de ședință din 20 mai 2009.

Mai mult, tribunalul a constatat că referatul întocmit de nu poartă nicio rezoluție a conducerii societății (fila 21), iar procesul verbal din 13.02.2009 privind cercetare disciplinară nu menționează de cine este întocmit (fila 12) pentru ca instanța să poată verifica dacă s-a respectat procedura prealabilă.

Față de cele reținute, prima instanță a admis contestația în parte și în consecință, a constatat nulitatea deciziei nr. 20/19.02.2009, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară în sensul că se va dispune reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior desfacerii contractului de muncă, obligarea intimatei la plata drepturilor bănești reprezentând salariile indexate, majorate și reactualizate și la celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, conform art. 78.

S-a respins capătul de cerere privind cheltuielile de judecată ca nedovedit.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs parata criticând-o ca netemeinică și nelegală.

In cuprinsul motivelor de recurs se critică faptul că instanța de fond nu a dat eficiență tuturor probatoriilor administrate, dând o interpretare eronată și trunchiată a acestora.

Instanța, mai arată recurenta nu a luat în considerare faptul că angajatul reclamant a avut cunoștință de dispozițiile Regulamentului de ordine interioară în care sunt consemnate în mod expres situațiile care constituie abatere disciplinară gravă, că angajatul a fost de acord cu acuzațiile aduse atât verbal cât și în scris, fiind prezent la efectuarea cercetării prealabile.

locului de muncă a fost demonstrată cu declarația angajatului G și cea a angajatului dar mai ales cu declarația reclamantului, care a recunoscut acuzațiile aduse și împrejurarea expusă.

Se mai arată faptul că instanța a apreciat în mod greșit că documentele au fost eliberate "pro causa", în realitate ele fiind întocmite de unitate la data efectuării cercetării prealabile și care se regăsesc în dosarul personal al angajatului.

Examinând actele și lucrările dosarului, precum și criticile formulate in recurs de către pârâtă, Curtea va reține următoarele:

In ceea ce privește critica referitoare la faptul că nu a luat în considerare faptul că angajatul reclamant a avut cunoștință de dispozițiile Regulamentului de ordine interioară în care sunt consemnate în mod expres situațiile care constituie

abatere disciplinară gravă, că angajatul a fost de acord cu acuzațiile aduse atât verbal cât și în scris, fiind prezent la efectuarea cercetării prealabile Curtea va retine ca este nefondată.

Astfel, la dosarul cauzei se află o adresă înregistrată sub nr. 157/10.02.2009 - către petent - fila 19, fără a se menționa obiectul și fără a purta semnătura petentului de luare la cunoștință, și în aceste împrejurări intimata nu a făcut dovada comunicării convocării sau să precizeze orice modalitate de ajungere la destinație ori dispozițiile art. 267. dă satisfacție cunoscutului principiu al dreptului la apărare.

Astfel, prima etapă în realizarea cercetării constă în convocarea salariatului; aceasta trebuie făcută în scris de persoana împuternicită în scris de către angajator, fapt neprobat de către recurentă.

De asemenea, in mod corect prima instanță a reținut că "Nota explicativă" dată nu constituie o cercetare prealabilă pentru că, așa cum s-a statuat la art. 267. în urma convocării scrise, urmează, în cazul în care salariatul dă curs invitației, "întrevederea", ceea ce înseamnă că salariatul trebuie să fie audiat de comisia de cercetare, nefiind suficientă o notă explicativă dată în cunoștință de cauză.

Faptul că angajatul reclamant a avut cunoștință de dispozițiile Regulamentului de ordine interioară în care sunt consemnate în mod expres situațiile care constituie abatere disciplinară gravă, că angajatul a fost de acord cu acuzațiile aduse atât verbal cât și în scris, nu înseamnă că în cauza s-a efectuat o cercetare prealabilă așa cum prevede art. 267.

De asemenea, nici critica referitoare la faptul că în mod greșit instanța de fond nu a analizat probatoriile martorilor audiați în cauza și a considerat înscrisurile depuse la dosar formulate pro causa, nu poate fi luată în considerare atât timp cât în condica de intrare-ieșire corespondență la numerele curente 156-157 apar modificări, adăugiri, ștersături ce nu au putut fi justificate de intimată.

In ceea ce privește declarațiile numiților G și, Curtea va reține că în cauză nu s-a administrat probatoriul cu martori, iar notele explicative date de angajați, nu pot fi socotite drept declarații ci mai mult justificări ale acestora față de abaterile disciplinare ce le-au fost semnalate.

De altfel, instanța de fond a avut ca temei pentru admiterea în parte a contestației, faptul că în cauza au fost încălcate de către recurentă disp. art. 267..

Nesubzistând motive de nulitate ale sentinței atacate in raport de disp. art. 304, 3041cod procedura civilă, Curtea va respinge recursul de față ca nefondat potrivit art. 312 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta STAȚIUNEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU B, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 578 din data de 3 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu

intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat, nr.76, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian

- - - - - -

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Tehnored.4 ex./13.12.2009

/

.fond nr- Trib.

Jud.fond

Președinte:Violeta Dumitru
Judecători:Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 2349/2009. Curtea de Apel Ploiesti