Pretentii civile. Speta. Decizia 499/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 499/
Ședința publică de la 9 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anamaria Monica Busuioc
JUDECĂTORI: Anamaria Monica Busuioc, Petrina Manuela Aștefănesei
- - -
GREFIER -
La ordine au venit spre soluționare recursurile civile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N împotriva sentinței civile nr. 246/C/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică,la prima strigare, au lipsit părțile.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare în eventualitatea prezentării părților.
La a doua strigare, la apelul nominal, a răspuns consilier juridic pentru recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice N, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța constată că în cauză sunt două recursuri, ambele declarate și motivate în termen,legal scutite de plata taxelor de timbru.
Reprezentantul recurentei depune la dosar delegație și arată că nu are alte cereri de formulat.
Curtea, față de faptul că nu sunt alte cereri de formulat și/sau excepții de invocat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantul recurentei.
Consilier juridic, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Cu privire la recursul declarat de Ministerul Justiției lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
- deliberând -
Asupra cauzei civile de față constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 246/C/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul - s-a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Neamț, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (pentru opozabilitate, conform art. 27 al.3 din nr.OG 137/2000 ) și Ministerul Economiei și Finanțelor; în consecință, au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Neamț să plătească reclamantei 1.417 lei, cu titlu de despăgubiri, în cuantum actualizat cu indicele de inflație de la data executării efective.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că:
Prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/15.12.2005 s-a dispus, avându-se în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, din luna decembrie 2005, acordarea din fondul constituit potrivit art. 25 alin.2 din Legea nr. 146/1997, a unor stimulente pentru personalul din sistemul justiției, în baza mai multor criterii, enumerate în mod limitativ. S-a stabilit astfel o valoare individuală medie, diferențiată pe categorii de personal, respectiv 500 lei pentru consilierii de reintegrare socială și supraveghere, 900 lei pentru funcționarii publici, 500 lei pentru personalul contractual și 1700 lei pentru judecători, însă numai pentru cei cu o vechime cuprinsă între 0-3 ani.
Procedând în acest mod pârâtul Ministerul Justiției a aplicat un tratament discriminatoriu atât între judecătorii cu o vechime de până la 3 ani și reclamanții care aveau o vechime mai mare, dar și între aceștia din urmă și celelalte categorii de personal din sistemul justiției. Astfel, deși pârâtul Ministerul Justiției a susținut că predominante în repartizarea stimulentelor au fost criteriile prevăzute în art. 4 alin.1 din Normele interne, în realitate diferențierea a fost realizată în raport de vechimea în funcția de judecător de până la 3 ani. Or, un astfel de magistrat nu poate fi evaluat obiectiv din perspectiva criteriilor invocate, deoarece nu este posibilă aprecierea unor rezultate meritorii în activitatea unui judecător debutant și nici acordarea de calificative dacă are o vechime mai mică de un an. Cu atât mai puțin se poate vorbi despre complexitatea sarcinilor îndeplinite de un judecător stagiar dacă se au în vedere dispozițiile art. 22 alin.1 din Legea nr. 303/2004 modificată, care prevăd că acesta poate soluționa numai anumite categorii de cereri și procese.
Tratamentul discriminatoriu instituit prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/15.12.2005 nu a avut un scop legitim, justificat obiectiv, iar metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, astfel cum s-a reținut și prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, invocată de reclamanți.
Procedând astfel s-a adus atingere principiului egalității în fața legii care presupune, conform Deciziei nr. 135/05.11.1996 a Curții Constituționale, " instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite ".
Totodată, tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 14 din Convenția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale referitoare la interzicerea discriminării, potrivit cărora " reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără justificare obiectivă și rezonabilă ", cât și cele reținute de instanța de contencios constituțional care, prin Decizia nr. 1/08.02.1994 a stabilit că " un tratament diferit nu poate fi fost expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice ".
Au fost încălcate astfel prevederile art. 1 alin.2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 republicată privitoare la " dreptul la muncă la condițiile de muncă echitabile și satisfăcătoare .la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare ", situație în care reclamanții sunt pe deplin îndreptățiți să beneficieze de prevederile art. 27 din același act normativ.
Tribunalul a mai reținut că, potrivit alin.2 și 4 ale art. 25 din Legea nr. 146/1997, fondul cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției are o reglementare legală iar repartizarea lui are un caracter anual, contrar celor susținute de pârâtul Ministerul Justiției.
Astfel, întrucât art. 25 alin.4 prevede că disponibilitățile create prin colectarea taxelor de timbru ce nu au fost cheltuite până la sfârșitul fiecărui an, se vor reporta în anul următor, în vederea distribuirii lor cu aceeași destinație, reiese că dreptul celor care fac parte din personalul din sistemul justiției, ce îndeplinesc criteriile prevăzute de art. 4 alin.1 din Normele interne, de a beneficia de aceste stimulente, indiferent de vechimea în activitate, reprezintă un premiu anual.
Caracterul de premiu anual neimpozabil reiese și din prevederile art. 5 din Normele interne, care dispun că stimulentele nu fac parte din salariul de bază, nu se suportă din fondul de salarii, iar asupra lor nu se calculează contribuția pentru asigurări sociale, contribuția la fondul pentru plata ajutorului de șomaj și contribuția pentru pensia suplimentară.
Tribunalul a reținut că, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2404/C din 23.08.2004 dreptul de a primi stimulentele prevăzute de art. 25 alin.2 din Legea nr. 146/1997 a fost transformat într-un drept salarial impozabil, ocazional, având caracterul de ajutor social limitat, din moment ce acordarea lui a fost argumentată de apropierea sărbătorilor de iarnă și a vizat un segment redus de personal.
Plata despăgubirii reclamantei s-a dispus a se face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084 Cod civil, și nu potrivit art. 1088 Cod civil, care reglementează dobânda legală. Acest aspect a fost interpretat nu ca o sancțiune ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanta este îndreptățită să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație care, spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerii cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
Împotriva sentinței s-a formulat recurs atât de către Ministerul Justiției cât și de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat că nu are calitate procesuală pasivă atât timp cât nu poate fi confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, fiecare dintre cele două ministere, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției fiind ordonatori principali de credite, respectiv cât titlurile executorii se achită numai ca urmare a rectificării bugetului la propunerea ordonatorilor principali de credite.
În recursul Ministerului Justiției s-au invocat următoarele:
- instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la primul capăt de cerere din acțiunea reclamantei constând în anularea parțială a Ordinului 1921/C/2005 și emiterea unui nou act administrativ prin care și aceasta să beneficieze de stimulente financiare; în acest caz, competența de soluționare a respectivului capăt de cerere nu revenea Tribunalului, ci Curții de Apel conform art. 3 pct.1 pr.civ.;
- s-a omis a se observa că reclamanta nu mai avea calitatea de judecător la data emiterii Ordinului 1921/C/2005, deci nu mai putea beneficia de stimulentele acordate în aplicarea dispozițiilor art. 25 al.2 din Legea nr. 146/1997;
- nu putea fi acordată suma respectivă în cuantum actualizat întrucât art. 1088.civ. nu prevede decât dobândă legală; de asemenea nici dobânda nu putea fi acordată lipsind orice obligația în sarcina sa care să nu fi fost executată.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și față de dispozițiile art. 304, 304/1, 312.pr.civ. Curtea constată următoarele:
Recursul Ministerului Economiei și Finanțelor este nefondat urmând a fi respins întrucât în mod corect prima instanță a obligat acest pârât la asigurarea sumelor necesare acordării acestor despăgubiri având în vedere dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 ( În domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții:
a) coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție;
i) asigură monitorizarea execuției bugetare, iar în cazul în care se constată abateri ale veniturilor și cheltuielilor de la nivelurile autorizate, propune Guvernului măsuri pentru reglementarea situației;
l) blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite );
Într-adevăr susținerea din recurs cum că Statul Român nu se confundă cu Ministerul Economiei și Finanțelor este adevărată, însă la fel de real este și faptul că nu s-a susținut că justificarea calității sale ar decurge din aceasta, ci din obligația sa de a pregăti proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, fapt ce implică și prevederea sumelor vizate de prezentul litigiu.
II. Recursul Ministerului Justiției este, de asemenea, nefondat pentru cele ce succed:
1. Nepronunțarea pe un capăt de cerere nu poate fi invocată de partea ce nu justifică un interes în susținerea sa; astfel, doar reclamanta, ar fi putut declara recurs pe acest motiv, fiind singura care ar fi putut suferi un prejudiciu prin nesoluționarea unuia din capetele de cerere cu care a investit prima instanță; din contră Ministerul Justiției nu suportă nici o astfel de consecință, în condițiile în care soluția pronunțată nu se întemeiază pe motive de nulitate ale respectivului act și nici nu poate fi modificată prin anularea acestuia.
În același sens nu trebuie omise nici dispozițiile art.4 din Legea 554/2004 modif. ce condiționează suspendarea cauzei și sesizarea instanței de contencios numai de constatarea instanței că soluționarea litigiului pe fond ar depinde de legalitatea respectivului act administrativ; și cum o astfel de constatare nu a survenit, în mod legal nu s-a mai impus analizarea respectivului capăt de cerere.
2. Pe fond, se reține că într-adevăr la 1.11.2005 reclamanta a fost pensionată, însă acest fapt nu o excludea de la îndreptățirea de a primi stimulentele prev. de art. 25 din Legea 146/97, republ. cu modif.; aceasta întrucât Ordinul 204/C/23.08.2004 - în vigoare la data vizată de prezenta cauză - nu făcea distincții cu privire la calitatea de foști ori actuali angajați ai sistemului judiciar; mai mult, majoritatea criteriilor enumerate de aceste norme pentru acordarea stimulentelor respective fac trimitere la activitatea desfășurată anterior, fapt ce justifică concluzia că și reclamanta, pentru activitatea prestată în anul 2005 până la pensionare, trebuia să beneficieze de acest drept.
Mai trebuie reținut că nu caracterul de drept de natură salarială a impus adoptarea de către prima instanță a soluției de admitere a acțiunii, ci faptul că, potrivit art. 1 din OG nr. 137/2000, acordarea acestor stimulente a fost discriminatorie, iar Hotărârea nr. 15/2006 a Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării a constatat această situație, susținând concluziile primei instanțe.
În acest sens stau și următoarele.
- criteriul vechimii nu este o metodă adecvată pentru atingerea unui scop legitim.
- celelalte condiții, respectiv rezultatele meritorii, complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului, celeritatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, lipsa sancțiunilor disciplinare, calificativele anuale de " foarte bine " sau " bine " reprezintă condiții obiective, dar apar oarecum în neconcordanță cu criteriul vechimii, de vreme ce judecătorii stagiari judecă doar cauze de complexitate scăzută, iar în mare majoritate, până la acea dată nici nu fuseseră evaluați pentru a primi calificative ( având în vedere vechimea impusă de 3 ani și durata cursurilor din cadrul Institutului Național al Magistraturii ).
Astfel, corect s-a reținut că suntem în prezența unei vădite discriminări între cei care îndeplinesc criteriile obiective dar au o vechime mai mare de 3 ani și cei care le îndeplinesc " în litera legii iar nu în spiritul ei " ( o interpretare logică juridică le poate constata cu ușurință ) dar au vechime mai mică de 3 ani.
În aceste condiții, față de argumentele deja expuse de prima instanță și însușite de către C și, față de argumentele expuse mai sus se apreciază că obligația pârâților există câtă vreme a existat o discriminare.
În ceea ce privește actualizarea, corectă este soluția primei instanțe referitoare și la acest aspect, întrucât temeiul reținut diferă de cel invocat de recurentă și totodată ar fi inechitabil ca însuși creditorul obligației să suporte devalorizarea monetară (vezi și practica CEDO privind despăgubirea în echitate)
Drept urmare, constatând și lipsa altor motive care să fie analizate din oficiu, și recursul Ministerului Justiției va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N împotriva sentinței civile nr. 246/C/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 09.06.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Anamaria Monica Busuioc, Petrina Manuela Aștefănesei
Pt. aflată în CO PREȘEDINTE INSTANȚĂ,
GREFIER,
red.sent.
red.dec. /17.06.
tehnored./2 ex./19.06.
Președinte:Anamaria Monica BusuiocJudecători:Anamaria Monica Busuioc, Petrina Manuela Aștefănesei
