Pretentii civile. Speta. Decizia 7369/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5809/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr.7369R
Ședința publică de la 11 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.5182 din 15.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, în dosarul nr.17318/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații, Institutul Național de Expertize Criminalistice, Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect-drepturi bănești spor de 50%
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații, personal, lipsind recurentul și ceilalți intimați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea procedează la legitimarea intimaților prezenți și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimații solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală.Depun practică judiciară.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5182 din 15.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, în dosarul nr.17318/3/LM/2009, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a fost respinsă acțiunea față de acest pârât,
A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției, Institutul Național de Expertize Criminalistice,
A fost obligați în solidar pârâții Ministerul Justiției și Institutul Național de Expertize Criminalistice la plata către reclamanți a sumelor reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația lunară brută, începând cu 10.07.2005 și până la încetarea raporturilor de muncă, sume ce vor fi actualizate indicele de inflație până la data plății efective,
A fost obligată pârâtul Institutul Național de Expertize Criminalistice la efectuarea mențiunilor corespunzătoare carnetele de muncă ale reclamanților și,
A fost respinsă în rest acțiunea ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în ceea ce privește excepția prescripției dreptului materiale la acțiune a reclamanților, excepție invocată de pârâtul INEC, că, în conformitate cu prevederile art.3 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă termenul de prescripție este de 3 ani, dacă nu există alte prevederi legal derogatorii, iar conform art.283 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003, cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. In ceea ce privește data nașterii dreptului la acțiune, aceasta este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat sau contestat.
Instanța de fond a mai constatat că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în privința drepturilor salariale solicitate, întrucât sumele privind salarizarea magistraților și a personalului auxiliar de specialitate sunt constituire în bugetul Ministerului Justiției, ca ordonator principal de credite și în bugetele tribunalelor, acestea asigurând plata indemnizațiilor și a salariului, conform normelor legale incidente. Mai mult, între reclamanți, pe de o parte și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu există raporturi de muncă, motiv pentru care acesta nu are obligații salariale față de reclamanți.
Pe fondul cauzei s-a arătat că legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă, Constituția, potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii în stat. In speța dedusă judecății, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996. Ministerul Justiției și Libertăților a invocat faptul că Legea nr.50/1996 a fost abrogată prin OG nr.8/2007.
S-a constatat că legea incidentă în cauză are caracter de lege organică, conform art.73 pct.1 lit.e din Constituție, însă aceste acte normative, respectiv OG nr.83/2000 sunt acte inferioare Legii nr.50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000. Față de aceste considerente este inadmisibil ca un drept general stipulat într-o lege să nu poate fi concretizat în practică. Necesitatea respectării principiului protecției încrederii în stat presupune ca evenimentele legislative să poată fi dispuse doar prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior și cere eliminarea obstacolelor juridice care împiedică titularii drepturilor recunoscute legal, să se bucure de ele.
S-a precizat că potrivit art.1 Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Caracterizat în mod indubitabil într-o valoare economică, sporul de risc și suprasolicitare psihică, constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri", potrivit practicii CEDO (pensia, acțiunile, părțile sociale). Pretențiile reclamanților se bazează pe un serviciu deja prestat, ele constituind "un bun", în sensul practicii CEDO. În concluzie, dreptul de proprietate invocat de reclamanți se analizează ca o valoare economică (ansamblu de interese care decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească), deci un bun în sensul primei fraze din art.1.
S-a considerat că proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamanților de a nu fi lipsite de ele în mod nejustificat, din perspectiva nr.44 din Constituția României coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO.
S-a menționat că măsura eliminării sporului de risc și suprasolicitare nervoasă pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, nu se justifică, întrucât limitarea drepturilor nu era necesară într-o societatea democratică pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri. Acest act internațional fiind ratificat de România, nu prevede limitări ale dreptului reclamat decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță, astfel încât, în baza art. 20 alin.2 din Constituția României, devin aplicabile dispozițiile art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO, ca fiind mai favorabile decât legislația internă.
În concluzie, prin abrogarea art. 47 din Legea nr.50/1996 a fost încălcat dreptul reclamanților la un bun, acesta constând în contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, cu atât mai mult cu cât abrogarea a avut loc printr-un act juridic cu o forță inferioară legii, așa cum s-a precizat anterior.
S-a mai reținut și faptul că, la data stabilirii acestui drept, în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care judecătorii și celelalte categorii de personal își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică, or aceste condiții nu s-au schimbat, din contră s-au acutizat, odată cu intrarea României în UE.
S-a avut în vedere și dispozițiile Deciziei nr. XXI din 10 martie 2008 înaltei Curți de Casație și Justiție, raportat la cele ale art.329 alin.3 din pr.civ. problema de drept dedusă judecății fiind dezlegată de instanța supremă în favoarea reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, care a criticat-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9.pr.civ. recurentul a arătat că acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Astfel, prin Decizia nr.838 din data de 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial nr.461/03.07.2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art.146 lit.e) din Constituție.
Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituia, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
În aceste condiții recurentul a arătat că intimați nu pot beneficia de alte drepturi salariale decât cele prevăzute prin lege.
Curtea Constituțională, în considerentele deciziei reține:
", Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a limitat la a clarifica înțelesul unor norme juridice sau a lor de aplicare. Instanța supremă, invocând vicii de tehnică legislativă - nerespectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 - sau vicii de neconstituționalitate - încălcarea normelor privind delegarea legislativă, a repus în vigoare norme care își încetaseră aplicarea, fiind abrogate prin acte normative ale autorității legiuitoare. însă, o atare operație juridică nu poate fi realizată decât de autoritatea legiuitoare (Parlament sau Guvern, după caz), unica abilitată să dispună cu privire la soluțiile ce se impun în această materie"
În ceea ce privește autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, recurentul a arătat că s-a reținut că instanța supremă nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate a acestora.
Recurentul a invocat și dispozițiile art.11 alin.3 "Deciziile, hotărârile și avizele Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor" și a susținut că Decizia 838/2009 a Curții Constituționale, are prioritate în aplicare față de cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât atât timp cât ambele decizii privesc chestiuni de constituționalitate, interpretarea Curții Constituționale este suverană, și prin împrejurarea că această decizie a Curții este ulterioară deciziei ÎCCJ.
În ceea ce privește critica de nelegalitate și aplicare greșită a legii prin hotărârea recurată, recurentul a arătat că intimaților le sunt aplicabile dispozițiile art.2 din nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, întrucât sunt experți criminaliști la Institutului Național de Expertize Criminalistice.
Având în vedere dispozițiile legale incidente recurentul a arătat că, începând cu 03 februarie 2007, data la care a intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului de specialitate criminalistică din cadrul, G nr. 8/24.01.2007, pretențiile reclamanților-intimați sunt neîntemeiate.
A mai arătat recurentul că nr.OG8/2007 nu prevede pentru personalul de specialitate criminalistică beneficiul acordării sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate, neexistând nici un act normativ în vigoare care să recunoască acest drept.
Art.47 din Legea nr.50/1996 prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate.
Art.48 alin.4 din legea sus-menționată prevede: "Experții criminaliști beneficiază de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în condițiile art.47".
Textul de lege arătat a fost abrogat prin art.42 din G nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Prin Decizia nr.21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a G nr.83/2000.
Prin art.30 din OG nr.8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Astfel, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, dispozițiile Legii nr.50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar și respectiv, personal de specialitate criminalistică fiind abrogate în întregime, motiv pentru care, reclamanții încadrați pe funcția de experți criminaliști, nu au dreptul de a beneficia de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Recurentul a arătat că este eronată motivarea tribunalului care constată că "însă aceste acte normative, respectiv nr.OG83/2000 sunt inferioare Legii nr.50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituțiile și ale Legii nr.24/2000", susținând că Guvernul a adoptat ordonanța privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției în conformitate cu dispozițiile Constituției României, art.108 alin.3 precum și a celor de tehnică legislativă.
În legătură cu incidența dispozițiilor art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, reținut de către instanța de fond, recurentul a arătat că a stabilit Comisia că acest protocol nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun; el se aplică numai cu privire la bunurile "actuale" ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingerea a dreptului său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui (Lupuleț c/României).
Dezlegând noțiunea de bun în sensul art.1 Protocolul 1, Curtea a decis cu valoare de principiu că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, arătând că acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Art.1 din Protocolul 1 nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care formal legislația internă nu îl prevede, în acest sens fiind cauza Gaygusuz c/Austriei în care s-a decis că dreptul la o alocație de urgență - în măsura în care acesta este prevăzut de legislația națională în materie este un drept patrimonial în sensul art.1 Protocolul 1.
De asemenea, fosta Comisie a decis că nu intră sub protecția instituită de art.1 din Protocolul 1 notarilor publici ca onorariile lor să nu le fie diminuate printr-o viitoare reglementare aplicabilă în materie.
Prin urmare, textul reținut de Tribunal și interpretat în mod greșit de această instanță nu are rostul de a împiedica statele să schimbe sistemele de salarizare, să abroge sau să prevadă drepturi în alt conținut.
Recurentul a mai arătat că instanța reținut că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, este un bun în înțelesul art.1 alin.1 și 2 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, deși față de dispozițiile menționate mai sus, sporurile la salariu, ca drept de creanță, nu reprezintă bunuri, deoarece sporurile la salarii reglementate de lege sunt drepturi salariate suplimentare, conținutul și limitele acestora fiind reglementate prin acte normative adoptate în conformitate cu prevederile constituționale.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Astfel, intimații dețin funcția de experți criminaliști în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, fiindu-le aplicabile dispozițiile art.2 din nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în ceea ce privește sistemul de salarizare.
Anterior reglementării prin acest act normativ a modului de salarizare a intimaților, acestora le erau aplicabile dispozițiile Legii nr.50/1996, care la art.48 alin.4 prevedeau că: "Experții criminaliști beneficiază de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în condițiile art.47".
Textul de lege arătat a fost abrogat prin art.42 din G nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Curtea a mai reținut că, făcând aplicarea dispozițiilor art.329 alin.3 pr.civ. în mod corect prima instanță a reținut în raport de Decizia nr.21/10.03.2008 prin care instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a G nr.83/2000, că intimaților li se cuvine sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin urmare, apar ca nefondate susținerile recurentului potrivit cărora decizia nr.838/27.05.2009 a Curții Constituționale ce reține existența unui conflict constituțional între Înalta Curte de Casație și Justiție și puterea legiuitoare a României, ar face inaplicabile dispozițiile imperative ale art.329 alin.3 pr.civ. tocmai în raport de dispozițiile art.11 alin.3 din Legea nr.47/1992 a Curții Constituționale republicată ce prevede că deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor.
Nefondate sunt și susținerile recurentului cum că acțiunea introductivă de instanță dedusă judecății de către intimații-reclamanți ar fi inadmisibilă, deoarece prin aceasta s-a solicitat doar achitarea unor drepturi salariale cuvenite categoriei profesionale a experților criminaliști, potrivit dispozițiilor art.48 alin.4 din Legea nr.50/1996 și deciziei nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În raport de caracterul imperativ a dispozițiilor art.329 alin.3 pr.civ. nu pot fi avute în vedere nici susținerile recurentului, potrivit cărora după intrarea în vigoare a OG nr.8/2007, intimaților nu li s-ar cuveni drepturile bănești solicitate, deoarece prima instanță a făcut aplicarea, după cum mai sus s-a reținut, a dispozițiilor art.329 alin.3 pr.civ. referitor la decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe.
Mai mult, nu pot fi reținute susținerile recurentului privind nelegalitatea sentinței ca urmare a acordării de către prima instanță în favoarea intimaților a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu-l mai acorde începând cu anul 2007, ca urmare a abrogării prin art.30 din OG nr.8/24.01.2007 a dispozițiilor ce îl consacrau, câtă vreme susmenționata decizie este ulterioară datei intrării în vigoare a OG nr.8/2007 și obligatorie pentru instanțe.
Nefondate sunt și susținerile recurentului privind aplicarea greșită a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, interpretând eronat dispozițiile deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție și neluând în considerare faptul că nu există nici un temei legal pentru acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică după data intrării în vigoare a Legii speciale de salarizare a personalului auxiliar, câtă vreme potrivit deciziei menționate s-a statuat în mod clar că " personalul auxiliar de specialitate are dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".
Apar fondate însă, criticile recurentului referitoare la nelegalitatea hotărârii sub aspectul acordării drepturilor bănești ulterioare intrării în vigoare a Legii nr.330/2009, prin care s-a reglementat în mod unitar sistemul de salarizare al personalului bugetar, prin urmare, intimaților nu li se mai cuvin începând cu data de 12.11.2009, drepturile bănești solicitate reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Curtea apreciază, însă, ca fondate și criticile recurentului referitoare la greșita reținere de către prima instanță a incidenței în cauză, a rt.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, deoarece, pe de o parte, dispozițiile legale interne aplicabile nu sunt contrare Convenției, iar pe de altă parte, art.1 din Protocol, după cum corect susține și primul, textul reținut de instanța de fond nu poate împiedica statele să schimbe sistemele de salarizare, să abroge sau să prevadă drepturi salariale cu alt conținut.
Mai mult, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, nu intră în noțiunea de bun în înțelesul art.1 alin.1 și 2 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, deoarece, sporurile la salariu, ca drepturi de creanță, sunt drepturi salariate suplimentare, conținutul și limitele acestora fiind reglementate prin acte normative ce pot fi modificate sau abrogate de către puterea legiuitoare.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul acordării drepturilor solicitate de la data de 10.07.2005 până la data de 12.11.2009 și vor fi menținute celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate:
Admite recursul declarat recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.5182 din 15.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, în dosarul nr.17318/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații, Institutul Național de Expertize Criminalistice, Ministerul Finanțelor Publice.
Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul acordării drepturilor solicitate de la data de 10.07.2005, până la data de 12.11.2009.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.12.2009.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
07.01.2010
Jud. fond.:;
Cu opinia separată a d-nei judecător, în sensul admiterii recursului, modificării, în parte a acordării drepturilor numai până la data de 03.02.2007.
Consider ca recursul este intemeiat pentru urmatoarele motive: Astfel, la data de 03.02.2007 a intrat in vigoare Ordonanta Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, fiind abrogata in mod expres legea nr. 50/1996.
Acest act normativ nu reglementeaza pentru categoria de personal la care se refera acordarea unui spor pentru risc si suprasolicitare neuropsihica.
In cadrul recursul in interesul legii solutionat de Inalta C de Casatie si Justitie, aceasta a statuat ca judecatorii, procurorii, magistratii-asistentii, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizatia bruta lunara, respectiv salariul de baza lunar, si dupa intrarea in vigoare a OG nr. 83/2000.
Pronuntarea unui recurs in interesul legii are ca scop interpretarea unor dispozitii legale si nu impiedica adoptarea ulterioara a altor acte normative prin care sa se modifice sau chiar sa se abroge un text de lege supus interpretarii pe aceasta cale, legiuitorul nefiind limitat in exercitarea atributiilor sale.
Totodata, efectele intepretarii date de instanta suprema in momentul solutionarii recursului in interesul legii nu se produc decat in privinta dispozitiilor legale in legatura cu care exista practica neunitara si care sunt supuse interpretarii. In caz contrar, s-ar ajunge la situatia in care pe calea unui recurs in interesul legii ar fi aplicate dispozitiile legale interpretate si dupa abrogarea lor.
Or, sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie a privit numai interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în raport cu prevederile art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001, eferitor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru judecători, procurori și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, si numai aceste prevederi legale au fost analizate de instanta suprema.
In raport de acestea, prima instanta a facut o aplicarea eronata a dispozitiilor legale aplicabile, iar recursul trebuie admis, dispunandu-se modificarea in parte a hotararii recurate in sensul acordarii drepturilor pretinse numai pana la data de 03.02.2007.
PREȘEDINTE
Președinte:Enache Daniela GeorgetaJudecători:Enache Daniela Georgeta, Comșa Carmen Georgiana
