Pretentii civile. Speta. Decizia 851/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția Litigii de Muncă

și Asigurări Sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 851

Ședința publică din 19 mai 2009

PREȘEDINTE: Dumitru Popescu

JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf

JUDECĂTOR: Dr. - -

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 3591/PI/4.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeană de Pensii T și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, având ca obiect asigurări sociale.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza este lăsată în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la ribunalul Timiș sub nr. 6170/30/07.08.2008, reclamanta a chemat in judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii T și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS) pentru ca aceasta să fie obligată să procedeze la recalcularea pensiei cuvenite acesteia, pentru munca depusă și limită de vârstă prin valorificarea veniturilor obținute în acord global, evidențiate în adeverința eliberată de SC de Cercetări și Miniere SA P cu nr. 294/26.03.2008 și la restituirea diferențelor dintre pensia astfel recalculată și cea achitată, începând cu data de 01.04.2001 și până la zi.

În motivare, s-a arătat că aceste venituri nu au fost luate în calcul nici după reevaluarea pensiei în baza OUG nr.4/2005, nici chiar după înaintarea către pârâtă a adeverinței eliberată de SC de Cercetări și Miniere SA P cu nr. 294/26.03.2008, răspunzându-se prin adresa nr. 33233/10.06.2008 că astfel de sume nu pot fi valorificate la stabilirea punctajului mediu anula în procesul de recalculare a pensiilor.

Reclamanta susține că refuzul astfel exprimat este nelegal, căci încalcă principiul contributivității, stabilit în art.2 din Legea nr.19/2000, dispozițiile art.1 din Ordinul nr. 680/2007 a Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, pentru modificarea normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000.

În final, se arată că prin hotărâri judecătorești pronunțate de alte instanțe au fost admise acțiuni cu obiect similar, promovate de foști colegi ai reclamantei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Casa Județeană de Pensii Tas olicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamanta beneficiază de pensie anticipată parțială începând cu data de 10.02.2003, iar prin decizia nr. -/17.06.2005 i-a fost acordată acesteia pensia pentru limită de vârstă. Ca atare, cererea sa de recalculare a pensiei cu începere din 01.04.2001 apare neîntemeiată, căci la aceea dată nu avea calitatea de pensionar, iar potrivit art. 169 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, în temeiul căreia i-au fost stabilite drepturile bănești, pensia recalculată prin valorificarea de noi acte, se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea cu acest obiect.

Cât privește veniturile înscrise în adeverința nr. 294/26.03.2008 emisă de SC de Cercetări și Miniere SA P, se arată că pot fi utilizate la determinarea punctajelor anuale aferente perioadei anterioare datei de 01.04.2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000, doar sporurile cu caracter permanent, care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare (art. 164 alin. 2 - 3 din lege). Astfel, salariul brut lunar individual pe baza căruia se calculează punctajul lunar și anual conform art. 78 din Legea nr. 19/2000 constituie bază de calcul doar cu începere din 01.04.2001, când a intrat în vigoare această lege.

salariale evidențiate în adeverință nu se regăsesc între cele enumerate în Anexa 1 la OUG nr. 4/2005, astfel încât nu pot fi utilizate la determinarea punctajului anual, conform celor solicitate.

La rândul său pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS) a solicitat respingerea acțiunii, în temeiul excepției lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 3591 din 04.11.2008, Tribunalul Timișa respins ca tardiv formulată acțiunea reclamantei, reținând următoarele:

Potrivit art. 2 alin. ultim din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, refuzul unor autorități de emitere a unor acte administrative individuale este asimilat unui act de această natură, fiind susceptibil de atac în procedura reglementată prin legi speciale, iar în absența acestora în condițiile legii contenciosului administrativ.

Actele administrative individuale emise de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS) și casele teritoriale de pensii pot fi atacate în condițiile arătate în art. 87 și art. 155 din Legea nr. 19/2000, respectiv, în termen de 45 de zile de la comunicarea lor.

Aplicând regula mai sus enunțată, se constată că refuzul pârâtei Casa Județeană de pensii T de a emite o decizie de recalculare a pensiei reclamantei este asimilată unei astfel de decizii, chiar dacă este exprimat doar prin adresa cu nr. 33233/10.06.2008 depusă la fila 8 din dosar. Așadar, acest refuz poate fi atacat în instanță în aceleași condiții ca și decizia a cărei emitere s-a solicitat, adică în termenul de 45 de zile de la comunicare, înscris în art. 87 din Legea nr. 19/2000.

Acest termen a expirat în speță anterior introducerii acțiunii, de vreme ce reclamanta recunoaște că adresa prin care pârâta menționată i-a comunicat refuzul de recalculare a pensiei i-a parvenit în jurul datei de 10.06.2008, astfel încât, luând ca moment de început această dată, se poate constata că cele 45 de zile calendaristice prevăzute de lege s-au scurs în cursul lunii iulie 2008.

Împotriva sentinței susmenționate a declarat recurs reclamanta, arătând faptul că sentința civilă este netemeinică și nelegală, pentru că deși pe plic este menționată data de 06.06.2008, a arătat instanței că a primit-o în jurul datei de 10.06.2008, pentru că a fost plecată din localitate la fiul ei la, din motive de sănătate.

Legal citată, intimata Casa Județeană de Pensii T a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

În cursul judecării recursului, la dosarul cauzei a fost depus plicul prin care a fost comunicată adresa nr. 33233/10.06.2008.

Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041.pr.civ. și cu precădere prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă Curtea reține următoarele:

Adresa nr. 33233/10.06.2008 a fost comunicată reclamantei recurente la data de 10.06.2008, astfel încât termenul de introducere a acțiunii a expirat la data de 27.07.2008, iar acțiunea a fost introdusă la data de 06.08.2008, astfel încât soluția Tribunalului Timiș de respingere a acțiunii recurentei reclamante ca tardiv formulate, este legală și temeinică.

Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată recursul reclamantei neîntemeiat, urmând să îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 3591/PI/4.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeană de Pensii T și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR p., JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu

- - - - Dr. - -

În

PREȘEDINTE SECȚIE,

GREFIER,

- -

Red. /09.06. 2009

Tehnored /09.06.2009/2 ex

Prima instanță: și - Tribunalul Timiș

Președinte:Dumitru Popescu
Judecători:Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf, Carmen Pârvulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 851/2009. Curtea de Apel Timisoara