Pretentii civile. Speta. Decizia 865/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 865
Ședința publică de la 05 Februarie 2010
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 786/27.03.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și, precum și cu intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, iar în cauză se solicită și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 786/27.03.2008, Tribunalul Mehedinți a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Mehedinți,
Au fost obligate pârâtele Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Craiova și Parchetul de pe Lângă Tribunalul Mehedinți la plata către reclamantul a primelor de concediu de odihnă pe anii 2005-2006, actualizată cu rata indicelui de inflație până la data efectuării plății.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Mehedinți.
Au fost obligate pârâtele Ministerul Public -Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Craiova și Parchetul de pe Lângă Tribunalul Mehedinți să plătească reclamantelor primele de concediu proporțional cu perioada lucrată de fiecare: 08.05.2006 - 31 decembrie 2006 pentru și 12.12.2005 - 31 decembrie 2006 pentru.
S-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Art.411din Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorităților judecătorești, republicată cu modificările și completările ulterioare a prevăzut dreptul magistraților de a li se acorda o primă cu ocazia plecării în concediu.
bugetare pe perioada 2001 - 2006 nu au permis acordarea acestor prime, prevederile bugetare susmenționate fiind suspendate prin legi bugetare anuale.
Această situație a determinat valorificarea acestui drept prin intermediul instanței judecătorești.
Pentru a preîntâmpina cheltuielile bugetare suplimentare, prin OUG 146/2007 s-a reglementat modalitatea de plată a primelor cu ocazia plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legi bugetare anuale.
Art.1 alin.2 din OUG 146/2007, prevede că intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile ordonanței, printre alții și personalul auxiliar din Ministerul Justiției, omițându-se a se referi și la categoria magistraților.
Excluderea magistraților din categoria persoanelor care beneficiază de prevederile OUG 146/2007 și referirea numai la categoria personalului auxiliar din sistemul justiției creează o gravă discriminare între cele două categorii profesionale, salarizate în baza aceleiași legi, în vigoare pentru perioada din litigiu, așa cum este definită prin art.2 din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Pentru a înlătura această discriminare, conform art. 27 din OG nr.137/2000, reclamanții sunt îndreptățiți să primească despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit.
Aceste despăgubiri constau în acordarea primelor de vacanță pe perioada solicitată, actualizate cu indicele de inflație, conform art.5 din OUG nr.146/2007.
Față de acestea este neîntemeiată susținerea pârâtului Ministerul Justiției în sensul că prin Decizia XXIII pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001 - 2002, deoarece așa cum s-a arătat mai sus, dreptul prevăzut de art.41 din Legea nr.50/1996 cu modificările și completările ulterioare a fost doar suspendat și nu abrogat, suspendare care nu echivalează cu pierderea dreptului conferit de lege.
Mai mult decât atât, prin OUG nr.27/2006 dreptul la acordarea primelor de concediu a fost prevăzut în continuare pentru magistrați.
Instanța a admis acțiunea formulată de reclamantul -, în sensul obligării pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți la plata către acesta a primelor de concediu de odihnă pe anii 2005 și 2006, actualizate cu rata inflației până la data efectuării plății; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele și, în sensul obligării pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți la plata către reclamante a primelor de concediu proporțional cu perioada lucrată de fiecare, respectiv 08.05.2006 - 31.12.2006 pentru și 12.12.2005 - 31.12.2006 pentru.
Cu privire la excepția necompetenței materiale a instanței, excepție invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a constatat neîntemeiată și a respins-o întrucât nu sunt incidente dispozițiile art.36 din OUG nr. 27/2006, pe motiv că nu se pune problema vreunei nemulțumiri a reclamanților privind modul de stabilire a drepturilor salariale, ci aceea a neacordării unor drepturi salariale.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, instanța a constatat neîntemeiată și a respins-o întrucât executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, astfel că nu există o altă cale și altă sursă de achitare a unor sume stabilite prin titluri executorii. Totodată, ordonatorii principali de credite au obligația să dispună toate măsurile ce se impun pentru asigurarea creditelor bugetare necesare pentru instituțiile din subordine.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
criticat sentința susținând că soluția a fost dată cu încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești
Reclamanții au practic aplicarea unor acte normative care nu reglementează situația acestora. Prin admiterea cererii, au fost nesocotite deciziile nr. 818-821 și 1325 din 2008 ale Curții Constituționale, Tribunalul intrând prin soluția pronunțată în sfera legislativului.
Soluția este nelegală, neexistând o situație de discriminare.
Susține că au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești, încălcându-se dispozițiile art. 329 din Codul d e procedură civilă, deoarece prin decizia nr. XXIII/2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că prima de concediu trebuia să fie acordată numai pentru anii 2001 și 2002.
Nici plata drepturilor actualizate cu rata inflației nu are susținere legală. În acest sens, recurenții invocă dispozițiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2002. Mai susțin că potrivit art. 1085 din Codul civil, debitorul nu răspunde decât de daunele interese care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la încheierea contractului. Nu s-a dovedit sub nicio formă existența unei fapte creatoare de prejudicii față de care reclamanții să fie îndreptățiți la plata sumei reactualizate.
Mai susține că soluția instanța de fond este greșită și sub aspectul respingerii cererii de chemare în garanție.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299, art. 304 și art. 304 ind. 1 din Codul d e procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Pe de o parte, reclamanții, având calitatea de procurori în perioada dedusă judecății, susțin că art. 1 alin. 2 din OUG nr. 146/2007 constituie în favoarea lor dreptul de a obține plata primelor de vacanță pentru perioada anilor 2005-2006.
Precizând domeniul de aplicare al OUG nr. 146/2007, rt. 1 prevede:
" (1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
(2) Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. (1): funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din justiție, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale, începând cu anul intrării acestora în vigoare".
Prin urmare, OUG nr. 146/2007 nu stabilește noi obligații cu privire la plata primelor de vacanță, ci doar modul în care urmează a se efectua plata acestor prime reglementate prin acte normative în favoarea anumitor categorii de personal, acte normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
Aceasta este ipoteza de la care trebuie pornit în interpretarea dispozițiilor OUG nr. 146/2007 și care este clar evidențiată în preambulul Ordonanței, astfel:
" bugetare din perioada 2001 - 2006, impuse anual de organismele financiare internaționale, nu au permis acordarea primelor de concediu de odihnă, prevederile din actele normative prin care au fost aprobate fiind suspendate prin legi bugetare anuale succesive și acte normative anuale de salarizare.
Prin majoritatea hotărârilor instanțelor de judecată ordonatorii de credite au fost obligați să acorde primele de concediu de odihnă pentru perioada cât acestea au fost suspendate. În acest sens s-a pronunțat inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, Decizia nr. XII din 5 februarie 2007 și Decizia nr. LXXVII din 5 noiembrie 2007.
Neacordarea primelor de concediu de odihnă pentru perioada aferentă anilor în care au fost suspendate ar conduce la obligarea ordonatorilor de credite de a achita, în temeiul unor hotărâri ale instanțelor, atât sumele aferente, actualizate, cât și cheltuielile de judecată, ceea ce ar conduce la sporirea efortului bugetar".
Textul alineatului 2 al art. 1 nu poate fi interpretat ca o normă juridică distinctă, pe de o parte pentru că însuși acest text trimite la dispozițiile alin. 1, iar pe de altă parte el constituie o enumerare a categoriilor de personal căruia îi sunt aplicabile prevederile Ordonanței.
Rezultă deci că textul alin. 2 nu poate extinde dispozițiile Ordonanței și la categoriile de personal care nu au beneficiat de reglementări legale a căror aplicare să fi fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2003 - 2006 (perioadă supusă analizei instanței judecătorești prin prezenta cerere de chemare în judecată).
Acesta este cazul procurorilor, al căror drept la prima de vacanță, reglementat prin Legea nr. 50/1996 a fost abrogat începând cu data de 01.01.2003, data intrării în vigoare a OUG nr. 177/2002.
Abia în anul 2007, prin art. 24ind. 1 al OUG nr. 27/2006 (text introdus de nr. 45/2007 ), a fost reglementat din nou dreptul judecătorilor și procurorilor la primă de vacanță.
În intervalul 2003-2006 inclusiv nu a existat vreo reglementare legală care să stabilească dreptul magistraților la primă de vacanță.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție-Secțiile Unite, prin DECIZIA Nr. XXIII din 12 decembrie 2005 precizat în mod expres:
"La data de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare ordonanța de urgență menționată, erau abrogate implicit și dispozițiile 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate, în baza acestei legi, la o primă pentru perioada concediului de odihnă. -
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la primă pentru concediul de odihnă al magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1990, instituit prin art. 411alin. 1, fost introdus în această lege prin art. I pct. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 și și-a produs efectele începând de la 1 ianuarie 2001, iar în urma abrogării art. 411alin. 1 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, acel drept a încetat să mai existe".
Este evident astfel că prin OUG nr. 146/2007 nu s-a instituit dreptul magistraților de a beneficia de prime de vacanță pentru perioada 2003-2006.
Instanța de fond, nesocotind mențiunile exprese din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXIII din 12 decembrie 2005 reținut greșit că dreptul prevăzut de art. 41 ind. 1 din Legea nr. 50/1996 a fost doar suspendat și nu abrogat.
Este nefondat și raționamentul instanței de fond în sensul că reglementarea dreptului la primă de vacanță în favoarea judecătorilor începând cu anul 2007, reglementare instituită în art. 24 indice 1 din OUG nr. 27/2006 face aplicabile dispozițiile OUG nr. 146/2007. Prin această interpretare a tezei ultime a alin. 2 din OUG nr. 146/2007, se extinde domeniul de aplicare a Ordonanței, dincolo de scopul pentru care s-a instituit aceasta și propun o aplicare retroactivă a Legii nr. 45/2007 și pentru perioada anterioară datei la care a intrat în vigoare.
Pentru motivele expuse, Curtea apreciază ca fiind fondate motivele de nelegalitate invocate de recurenți și, în temeiul dispozițiilor art. 312 raportate La art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul și să modifice sentința în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 786/27.03.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și, precum și cu intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - --- | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.
3 ex./09.02.2010.
Jud. fond..
.
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Manuela Preda Popescu, Maria
