Pretentii civile. Speta. Decizia 926/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 926
Ședința publică din data de 3 iunie 2009
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de reclamantul și - Reșița SRL împotriva sentinței civile nr. 216/3.03.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent și consilier juridic în reprezentarea societății, precum și administratorul societății Dl..
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, pune în discuția părților natura juridică a litigiului, respectiv dacă există între părți un contract de muncă sau de management.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că există un contract de muncă încheiat între societate și reclamant, sens în care depune al dosar copia contractul individual de muncă nr. 1/15.05.2006 și copia hotărârii nr. 273/24.10.2006 privind aprobarea organigramei și a statului de funcții ale - Reșița SRL, emisă de consiliul Local Reșița. Totodată, învederează instanței faptul că un contract de management nu există încheiat între părți, dar există un raport de drept comercial, administrarea societății funcționând după un mandat comercial.
Reclamantul nu contestă contractul individual de muncă nr. 1/15.05.2006 încheiat între el și societate.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reclamantul, în principal lasă la aprecierea instanței și solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris și respingerea recursului declarat de pârâtă.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită în principal casarea cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea recursului pentru motivele arătate în cererea de recurs și respingerea recursului reclamantului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 216/3.03.2009, pronunțată în dosar nr. 238/115/209, Tribunalul C-S a admis în parte cererea formulată de contestatorul împotriva intimatei - Reșița SRL, a obligat pârâta să plătească reclamantului, cu titlu de despăgubiri, salariul pe care l-ar fi realizat în perioada 30.10.2007-21.02.2008, indexat, majorat și reactualizat. A respins restul pretențiilor solicitate.
Tribunalul a reținut că, în temeiul Hotărârii nr. 278/30.10.2007 a Consiliul Local Reșița, începând cu data de 01.11.2007 a fost numit în funcția de administrator unic al - Reșița SRL, dl., revocându-se art. 5 din HCL nr. 44/2006 prin care, în această calitate, fusese desemnat reclamantul.
Prin încheierea nr. 5161/15.11.2007 a judecătorului delegat la ORC C- s-a dispus înscrierea mențiunii referitoare la retragerea administratorului.
Prin decizia civilă nr. 432/R/com/15.05.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr- s-a admis recursul împotriva acestei,încheierii declarat de reclamant, dispunându-se modificarea în totalitate a încheierii cu consecința efectuării cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.
Drept urmare, această hotărâre judecătorească, rămasă irevocabilă la data de 15.05.2008, echivalează cu o anulare a revocării din funcția de administrator deținută de reclamant chiar dacă Hotărârea nr. 278/30.10.2007 a Consiliul Local Reșița nu a fost anulată.
În cuprinsul acestei hotărâri judecătorești s-a arătat că, pentru a se ajunge la modificarea Actului Constitutiv și înregistrarea acestor modificări în Registrul Comerțului, era necesar a se convoca o Adunare Generală care să aibă ca ordine de zi această chestiune, ce urma a se finaliza printr-o hotărâre ca bază a încheierii judecătorului sindic. Cum o astfel de hotărâre a fost adoptată abia la data de 21.02.2008, urmează ca pârâta, pe întreaga perioadă cuprinsă între 30.10.2007 și 21.02.2008, să achite reclamantului drepturile salariale pe care le-ar fi putu realiza ca administrator unic al societății comerciale, calculate potrivit art.78 alin1 din Legea nr.53/2003, indexate, majorate și reactualizate. Întrucât un asemenea cuantum nu se putea stabili funcție de,fluturașii administrați ca probă cu înscrisuri de către reclamant prin avocat, iar suma de 100.000 RON este, prin raportare la probatoriul administrat, nejustificată.
Față de aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 284 din Legea nr. 53/2003, tribunalul a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamant și a obligat pârâta la plata, cu titlu de despăgubiri, a sumei cuvenite pe perioada 30.10.2007-21.02.2008, reprezentând salariul indexat, majorat și reactualizat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul, solicitând modificarea ei în sensul admiterii în întregime acțiunii.
În motivarea recursului a susținut că s-au interpretat greșit probele administrate și nici nu s-a exercitat rolul activ al judecătorului pentru a administra probe în scopul stabilirii adevărului.
S-a invocat nelegalitatea hotărârii adunării generale din 21.02.2008 care a fost nelegal constituită și nu putea să-i stabilească drepturile salariale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și pârâta solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
S-a susținut că instanța nu a luat în considerare Hotărârea AGA nr. 1/28.02.2008 și a Hotărârii Consiliului Local nr. 278/2007, care nu au fost anulate și prin care i s-a retras funcția de administrator unic al societății pârâte și, prin urmare, nu putea să beneficieze de drepturile acordate de instanța de fond, neprestând muncă.
Examinând cauza sub toate aspectele conform dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că ambele recursuri sunt fondate, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă.
Din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a fost numit administrator de către adunarea generală a asociaților pe un mandat de 4 ani și drepturile pretinse de acesta derivă din raporturile de mandat comercial, fiind incidente dispozițiile Legii nr. 31/1990.
Înscrisul depus la dosar pentru a se dovedi existența unui contract individual de muncă este irelevant cu privire la caracterizarea raporturilor juridice dintre părți, în condiții în care acesta a fost semnat atât de angajator, cât și de salariat, de reclamantul și neputând fi înlăturate efectele actelor juridice de drept comercial din care derivă pretențiile care constituie obiectul cauzei.
Întrucât litigiul nu are ca obiect un conflict de muncă, deoarece nu privește executarea unui contractul individual de muncă, ci unul de mandat comercial, nu sunt incidente dispozițiile art. 281 Codul muncii, ci ale Legii nr. 31/1990, competența revine Judecătoriei Reșița, conform art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Prin urmare, Tribunalul C-S a încălcat normele imperative privitoare la competența materială și în baza art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă raportat la art. 312 alin. 1, 6 Cod procedură civilă, vor fi admise recursurile și va fi casată sentința cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria Reșița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamantul și - Reșița SRL împotriva sentinței civile nr. 216/3.03.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Casează sentința și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Reșița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - Dr. - -
aflată în concediu de odihnă aflată în concediu de odihnă
pt. care semnează președinte secție pt. care semnează președinte secție Judecător Judecător
Grefier,
- -
Red. /13.07.2009
Tehnored.: /2 ex./16.07.2009
Prim inst.: Trib. C-S -,
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu