Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 202/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 202/2009

Ședința publică de la 16 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție

JUDECĂTOR 2: Ioan Truță

JUDECĂTOR 3: Carla Maria

Grefier

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea împotriva Încheierii civile nr. 31/R/CC/17.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, o cerere de judecare în lipsă și precizare la întâmpinare din partea intimaților și, iar din partea contestatoarei s-au depus concluzii scrise cu anexă înscrisuri (fl. 141-165).

Față de actele și lucrările dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra contestației în anulare de față;

Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- contestatoarea a solicitat anularea încheierii civile nr. 31/R/CC/2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr-.

În motivare s-a arătat că este inadmisibilă îndreptarea unei erori considerate materiale atâta timp cât aceasta nu este strecurată în dispozitiv, mai ales că s-a respins și un apel, deoarece s-a schimbat însăși hotărârea, instanța afectând însăși substanța hotărârii. Conform deciziei ICCJ 3837/2008 suplinirea motivării printr-o încheiere de îndreptare de eroare este nulă, această cale reglementată de disp. art. 281 vizând îndreptarea unor greșeli de natură să nu afecteze în vreun fel soluția dată.

Intimații și au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată.

Analizând cererea formulată Curtea constată următoarele:

-//-

Prin încheierea civilă nr. 31/R/CC/2008 Curtea de Apel Alba Iuliaa admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanții și, eroare strecurată în considerentele deciziei civile nr. 341/2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr- și a îndreptat-o în sensul că la aliniatul 2 de la fila 7 deciziei " se va trece sentința civilă 6066/2003 în loc de sentința civilă nr. 4392/1999". Instanța a soluționat cererea în baza disp. art. 281 Cod pr. civ. constatând că sunt îndeplinite condițiile acestui articol, în sensul că numărul corect al sentinței menționate în aliniatul 2 al filei 7 a deciziei civile nr. 341/2008 este 6066/2003 și nu 4392/1999, cum din eroare s-a consemnat.

Analizând contestația în anulare formulată, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată pentru motivele care se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 317-318 Cod pr. civ. contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. Astfel, potrivit art. 317 "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, . numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului; când procedura de chemare în judecată a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Cu toate acestea, contestația poate fi primită, . în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".

Potrivit art. 318 Cod pr. civ. "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Motivele încadrate de contestatoare nu pot fi încadrate în niciunul din motivele expres prevăzute de lege. Motivele invocate se referă la o greșită interpretare a disp. art. 281 Cod pr. civ. arătându-se că instanța a afectat însăși substanța hotărârii prin îndreptarea efectuată, or contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.

Pe de altă parte, se constată că cererea formulată nu este nici întemeiată. Aceasta întrucât instanța nu a suplinit motivarea deciziei 341/2008 așa cum eronat susține contestatoarea ci doar a îndreptat o eroare materială care se încadrează în disp. art. 281 Cod pr. civ. fiind fără relevanță că eroarea se află în dispozitiv sau în considerente, art. 281 alin 1 Cod pr. civ. referindu-se la erori cuprinse în hotărâri sau în încheieri.

Deși contestatoarea nu motivează în drept cererea sa, în cuprinsul

acesteia a făcut referire la faptul că nu a fost citată la termenul din 17.11.2008 când s-a soluționat cererea de îndreptare a erorii materiale, ceea ce ar putea

-//-

(continuarea deciziei civile nr. 202/2009 dată în dosar nr-)

duce la concluzia că s-ar fi dorit invocarea art. 317 alin 1 pct. 1 Cod pr. civ. referitoare la nelegala citare a părții.

Potrivit art. 281 alin 2 Cod pr. civ. cererile de îndreptare a erorilor materiale se soluționează în camera de consiliu fără citarea și prezența părților, acestea fiind citate numai dacă instanța consideră necesar să dea anumite lămuriri. Prin urmare, nefiind necesare lămuriri suplimentare, instanța nu a dispus citarea părților, ceea ce este legal și procedural.

Toate celelalte critici ale contestatoarei vizează fondul litigiului și nu nici o legătură cu încheierea de îndreptare a erorii materiale, neputând fi încadrate în disp. art. 317-318 Cod pr. civ.

Având în vedere caracterul contestației în anulare, acela de a fi o cale extraordinară de atac, de retractare a hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale, iar nu și pentru netemeinicie, Curtea apreciază că niciunul din motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în disp. art. 317-318, motiv pentru care se va respinge calea de atac ca nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de lege.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva încheierii civile nr. 31/R/CC/17.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr- prin care a fost îndreptată eroarea materială strecurată în decizia civilă nr. 341/9.10.2008 pronunțată în același dosar.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.04.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

Tehn. 2 ex/11.05.2009

- -, -

Președinte:Anca Neamțiu
Judecători:Anca Neamțiu, Ioan Truță, Carla Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 202/2009. Curtea de Apel Alba Iulia