Anulare act. Decizia 517/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 517
Ședința publică din data de 4 iunie 2009
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâții, și, toți cu domiciliul în S,-, cod poștal -, județul P, împotriva deciziei civile nr.664 pronunțată la 3 decembrie 2008 de Tribunalul Prahova,în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în B,-,.43,.E,.4, cod poștal -, județul B și cu pârâții ORAȘUL S - prin primar și CONSILIUL LOCAL, cu sediul în S,-, cod poștal -, județul P, ANCPI P, cu sediul în P,--16, cod poștal -, județul P și BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC, cu sediul în S,-, cod poștal -, județul
Recurs timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 6 lei taxă judiciară de timbru, potrivit chitanței nr.-, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință au răspuns recurenții-pârâți asistat de avocat G din Baroul Prahova, - Edita, și reprezentați de avocat G din Baroul Prahova, intimata- reclamantă reprezentată de avocat din Baroul Prahova, lipsind intimații-pârâți Orașul S, Consiliul Local S, ANCPI P și Biroul Executorului Judecătoresc.
Procedură îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat G, având cuvântul pentru recurenții-pârâți, arată că în anul 2003 s-a încheiat contractul de partaj voluntar, in anul 2005 Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare admiterii recursului în anulare, a casat hotărârile judecătorești și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, iar la reluarea
judecății, reclamanta și-a completat acțiunea cu cererea ce face obiectul prezentului dosar, cerere care a fost disjunsă de capătul de cerere privind partajul.
Instanța de fond a respins cererea completatoare, iar în apel s-a casat sentința și a fost trimisă cauza spre rejudecare, apreciindu-se că, deși nu există cauze de nulitate a actului de partaj voluntar sub aspectul cauzei ilicitate, prima instanță nu s-a pronunțat în ceea ce privește cazul de nulitate prevăzut de art. 311 pr.civilă.
După casare, instanța de fond a respins acțiunea, iar în apel, prin decizia recurată, s-a schimbat în tot sentința și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de partaj voluntar.
Hotărârea este lovită de nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 pr.civilă, întrucât în mod greșit instanța de apel a considerat ca incident în cauză principiul potrivit căruia anularea actului principal atrage, după sine, și anularea actului subsecvent și că, potrivit dispozițiilor art. 311 pr.civilă, nulitatea absolută intervine de drept, instanța de judecată nefiind în măsură să verifice condițiile de valabilitate ale actului subsecvent, ci doar să constate desființarea acestuia.
În cauză nu operează acest principiu, deoarece delimitarea nulității de alte sancțiuni de drept civil, respectiv de alte cauze de ineficacitate a actului juridic, este caducitatea, care, spre deosebire de nulitate, este caracterizată de existența unui act juridic valabil încheiat, care presupune o cauză ulterioară încheierii actului juridic și care este străină de voința autorilor actului.
Urmare casării hotărârilor prin decizia pronunțată la 3 martie 2005 de Înalta Curte de Casație și Justiție, actul de partaj voluntar încheiat la 4 decembrie 2003 nu este lovit de nulitate absolută, ci este caduc, fiind lipsit de orice efecte datorită intervenirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale, independentă de voința părților.
Mai arată că în mod greșit instanța de apel a stabilit că prevederile art. 3791pr.civilă reglementează un caz de nulitate absolută care intervine de drept, deci nu poate verifica condițiile încheierii actului subsecvent, ci este nevoită să îl anuleze.
Instanța, la rejudecarea cauzei, trebuia să analizeze, potrivit art. 4042alin. 2 pr.civilă, în ce măsură actul de partaj voluntar este valabil.
Greșit s-a apreciat că, în cauză, este incident principiul că anularea actului principal atrage, după sine, anularea actului subsecvent.
Actul de partaj voluntar nu este lovit de nulitate, ci este lipsit de orice efecte.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii, iar pe fond, să se respingă apelul și să se mențină sentința Judecătoriei Sinaia, prin care s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Cu cheltuieli de judecată.
Solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Avocat, având cuvântul pentru intimata-reclamantă, arată că între părți s-a purtat un proces de partaj fără citarea intimatei din prezenta cauză.
Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat hotărârile în baza cărora s-a încheiat actul de partaj voluntar.
Potrivit art. 311 pr.civilă, hotărârea casată nu are nicio putere. Atât timp cât sentința nr. 1029/2002 a Judecătoriei Sinaiaa fost casată, în prezent dosarul aflându-se în curs de soluționare, înseamnă că și actul de partaj voluntar este lovit de nulitate absolută, fiind desființat de drept.
S- făcut referire și la dispozițiile art.790 Cod civil, care stipulează că împărțelile pot fi desființate în cazul în care s-au încheiat cu încălcarea normelor imperative, respectiv la împărțeală nu au participat toți moștenitorii.
Actul de partaj voluntar a fost încheiat fără participarea intimatei din prezenta cauză, deși avea calitatea de coindivizar, ceea ce atrage aplicarea dispozițiilor art. 790 și urm. Cod civil.
Recurenții pretind că Judecătoria Sinaia trebuia să aprecieze valabilitatea actului de partaj voluntar, potrivit art. 4042alin. 2 pr.civilă.
După casare cu trimitere spre rejudecare, reclamantul nu poate să-și completeze acțiunea cu noi capete de cerere. Valabilitatea actului de partaj se poate verifica doar printr-o acțiune separată, care să aibă ca obiect constatarea nulității acestuia.
Se pretinde de recurenți că sunt subdobânditori de bună-credință.
Recurenții nu se pot prevala de existența bunei-credințe pentru a justifica menținerea actului de partaj voluntar, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege în acest sens.
Numai în mod excepțional anularea titlului de proprietate al transmițătorului nu atrage desființarea actului în ceea ce-l privește pe subdobânditorul de bună-credință și cu titlu oneros.
Această excepție se aplică doar în cazul actelor de înstrăinare, respectiv translative de proprietate, cu titlu oneros, or, în cauză actul subsecvent este declarativ de drepturi.
În cauză nu sunt incidente dispozițiile art.402 pr.civilă.
Hotărârea de casare s-a pronunțat la doi ani de la încheierea actului între recurenți, însă aceștia, deși au fost prezenți la dezbatere, nu au învederat Înaltei Curți de Casație și Justiție împrejurarea că au partaja voluntar bunul.
Această omisiune nu poate decât să ducă la concluzia că recurenții au fost de rea-credință, fiind conștienți că respectiva convenție de partaj a fost încheiată cu încălcarea dispozițiilor legale.
Dacă Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi avut cunoștință de existența actului de partaj voluntar ar fi menționat în cuprinsul deciziei de casare că și această convenție se desființează, cu consecința repunerii părților în situația anterioară.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1470/2005 din 11.07.2006 pe rolul Judecătoriei Sinaia, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, - Edita, -, Orașul S, Consiliul Local S, ANCPI P și Biroul Executorului Judecătoresc, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de partaj voluntar autentificat nr. 1353/04.12.2003 încheiat între pârâți, a certificatelor de urbanism nr. 579/03.12.2003 și 580/03.12.2003, a încheierii de intabulare nr. 2788/2003 a Judecătoriei Sinaia, a procesului-verbal de punere în posesie din 16.04.2003 încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc .
În motivarea cererii reclamanta arătat că în baza sentinței civile nr.912/2000 a Judecătoriei Sinaia și a deciziei nr. 124/2003 a Tribunalului Prahova, fost încheiat de către pârâți contractul de partaj voluntar nr. 353/2003, privind imobilul situat în S, str. -, nr. 27, constând în teren și construcție, însă, prin decizia nr. 1628/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție fost admis recursul în anulare, casate sentința civila nr. 1029/2002 a Judecătoriei Sinaia și deciziile nr. 124/2003 și 1139/2003 ale Tribunalului Prahova și Curții de Apel P și trimisă cauza privind partajarea averii defunctei, privind imobilul sus-menționat la Judecătoria Sinaia, caz în care contractul este nul de drept.
În baza încheierii din 24.11.2006, Judecătoria Sinaiaa dispus disjungerea cererii completatoare privind nulitatea absolută contractului de partaj voluntar nr. 1353/2003 și actelor subsecvente acestuia, ocazie cu care s-a format dosarul nr. 1770/2006.
La data de 23.01.2007, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând constatarea nulității absolute contractului de partaj voluntar nr. 1353/04.12.2003 încheiat între pârâți, a actelor anterioare și ulterioare întocmirii acestui act.
În ședința publica din 23.01.2007 pârâtul ANCPI formulat o întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în condițiile în care nu exista niciun raport juridic între acesta și celelalte părți.
De asemenea, pârâții au, - Edita, și au formulat o întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii, în condițiile în care actele contestate de către reclamanta au fost încheiate legal, fiind coproprietari ai imobilului la acea dată.
Prin încheierea din 13.02.2007 a fost admisă excepția inadmisibilității capătului doi de cerere și respinsă excepția necompetentei materiale a instanței, iar în ședința publica din 10.04.2007 a fost respinsa excepția insuficientei timbrări a acțiunii, invocată de pârâți.
După administrarea probelor cu acte, prin sentința civila nr. 380/16.04.2007, Judecătoria Sinaia a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut ca prin contractul de partaj voluntar nr. 1353/04.12.2003, pârâții și-au împărțit imobilul situat în S, str. -, nr. 27, dobândit în baza sentinței civile nr. 212/2000 a Judecătoriei Sinaia, rămasa definitivă, având un teren de 728 mp, o construcție - Corp A, cu demisol- 1, demisol 2, etaj 1, etaj 2, cu trei camere, m etaj 3, mansarda, Corp B cu parter, Corp cu parter și etaj, fiind pusa în executare silita sentința sus-menționată, iar prin decizia nr. 1628/03.03.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție fost admis recursul în anulare al Procurorului General, fiind casată decizia nr. 912/2000 a Tribunalului Prahova și trimisă cauza spre rejudecare la Judecătoria Sinaia, ocazie cu care, cauza a fost reînregistrată sub nr. 1470/2005, astfel încât, nu a existat nicio cauză ilicită la data încheierii contractului de partaj voluntar, chiar dacă fusese promovat un recurs în anulare.
Împotriva acestei sentințe declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot sentinței și admiterea acțiunii, motivându-se că, în urma casării hotărârilor, contractul de partaj voluntar și toate actele juridice subsecvente acestuia sunt lovite de nulitate.
-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza fost înregistrata sub nr. 1770/310/01.06.2007.
La data de 26.10.2007, pârâții persoane fizice au formulat o întâmpinare, solicitând respingerea apelului, în condițiile în care instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a respins acțiunea.
Prin decizia civilă nr. 728/29.11.2007, Tribunalului Prahovaa admis apelul declarat de apelanta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 380/16.04.2007 a Judecătoriei Sinaia, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Sinaia, motivându-se că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere formulate de reclamanta.
-se dosarul la Judecătoria Sinaia, cauza fost reînregistrată sub nr. 158/310/05.02.2008.
La data de 04.03.2008, pârâții persoane fizice au formulat o întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii în condițiile în care contractul de partaj voluntar a fost încheiat legal, în baza unor hotărâri judecătorești - definitive și irevocabile la momentul întocmirii acestuia, neexistând nicio cauză prevăzută de lege pentru nulitatea absolută a acestuia.
După administrarea probelor cu acte, prin sentința civila nr. 360/20.03.2008, Judecătoria Sinaiaa respins, ca neîntemeiată, acțiunea, cu aceeași motivare reținută în primul ciclu procesual, concluzionându-se că nu sunt îndeplinite trăsăturile caracteristice ale nulității absolute, care sunt total diferite de caducitatea actului juridic, neputând să opereze în speță nici principiul anularii actului principal ce atrage anularea actului subsecvent.
Împotriva acestei sentințe declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și constatarea nulității absolute contractului de partaj nr. 1353/2003 cu plata cheltuielilor de judecata.
În motivare, apelanta a arătat că sunt încălcate principiile contradictorialității și dreptul la apărare, atât timp cât acțiunea fost respinsă, motivat de faptul că sancțiunea ce intervine o constituie caducitatea, și nu nulitatea, făcându-se trimitere la o instituție juridică nepusă în discuția părților, neinvocată de părți și că instanța avea obligația să asigure părților posibilitatea de a-și susține și argumenta dovezile, de a ridica, cunoaște excepțiile de procedură, de răspunde la toate situațiile de fapt, de drept, deduse judecații, nerespectându-se dreptul la apărare.
În continuare, reclamanta arătat că s-a făcut o confuzie între sancțiunile actului juridic civil, atât timp cât nu sunt îndeplinite condițiile privind caducitatea, care presupune un act valabil încheiat, în timp ce, în speță, nulitatea presupune un act nevalabil, respectiv actul de partaj care în urma admiterii recursului în anulare a fost desființat retroactiv și ca titlul de proprietate al pârâților- decizia nr. 124/2003 a Tribunalului Prahova, irevocabilă a fost desființată, desființare în urma căreia aceștia și-au pierdut calitatea de proprietari asupra imobilului, neputând sa dispună de drepturile respective, împrejurare ce determina nulitatea actului.
De asemenea, reclamanta menționat că nulitatea constă în desființarea retroactivă efectelor actului juridic, actul de partaj producând efecte de la data încheierii, nefiind afectat de termen suspensiv sau de condiție suspensivă, în timp ce caducitatea produce efecte doar pentru viitor, aplicându-se actelor care produc efecte la o data ulterioară, fiind afectate de termen sau condiție, mai ales că, în cazul în care actul de partaj nu este desființat, pârâții se pot prevala de acesta ca titlu de proprietate, putând dispune de bunurile în modalitatea în care le-au fost atribuite.
Totodată, reclamanta a precizat că actul de partaj este lovit de nulitate atât timp cât, în baza art. 311 pr.civilă, hotărârea casată nu are nicio putere, actele de executare, de asigurare, efectuate în temeiul acestei hotărâri fiind desființate de drept, caz în care textul de lege reglementează un caz de nulitate absolută care intervine de drept și ca, deși pârâții au fost prezenți, nu au adus la cunoștință Înalta Curte de Casație și Justiție încheierea actului de partaj voluntar, omisiune ce atestă reaua-credință a acestora, încheierea actului cu încălcarea dispozițiilor legale, mai ales că, dacă Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi cunoscut existența actului, ar fi menționat în cuprinsul deciziei nr. 1628/2005 desființarea acestuia, cu punerea parților în situația anterioară.
Pe de altă parte, reclamanta arătat că, în speță, intervine principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, în baza căruia anularea actului principal atrage anularea actului subsecvent, caz în care, în urma casării hotărârilor, actul de partaj este lovit de nulitate absolută, neavând nicio importanță buna-credință pârâților, care nu constituie un mijloc de dobândire a proprietății, ci numai în situații excepționale prevăzute expres de lege, este suficient pentru a se menține efectele unui act lovit de nulitate și că pârâții nu se pot prevala de existența bunei-credințe care se aplica terților dobânditori de proprietate asupra imobilelor în baza actelor desființate ulterior, ci doar actelor de înstrăinare translative de proprietate cu titlu oneros, și nu declarativă de drepturi, ca în cazul actului de partaj.
O alta critică formulată de reclamantă, a constat în faptul că, dacă se menține actul de partaj voluntar, nu se mai justifică rejudecarea dosarului de partaj după casarea cu trimitere și că, în cazul menținerii actului, ar însemnă că problema partajului a fost soluționată prin plata unei sulte către Primăria S și partajarea voluntară imobilului între pârâți, caz în care decizia de casare nu ar mai produce efecte.
-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată cu nr. 158/310/30.04.2008.
Prin decizia nr. 664 pronunțată la 3 decembrie 2008, Tribunalul Prahovaa admis apelul, schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea precizată disjunsă formulată de reclamantă și a constatat nulitatea absolută a contractului de partaj voluntar nr. 1353/04.12.2003.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin contractul de partaj voluntar nr. 1353/04.12.2003, pârâții și-au împărțit, de comun acord, în calitate de coproprietari în indiviziune, imobilul situat în S, str. -, nr. 27, dobândit în baza sentinței civile nr. 912/2000, având un teren de 798 mp și o construcție constând în corpul A, demisol- 1, demisol 2, etaj 1, etaj 2, cu trei camere, etaj 3, mansardă, corpul B cu- parter, corpul -cu parter și etaj, imobil din care fiecare coindivizar a primit în natura părți din construcțiile sus-menționate și câte o cotă indiviză de din teren.
S-a mai reținut că, în baza sentinței civile nr. 912/26.09.2000 a Judecătoriei Sinaia, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de pârâții persoane fizice împotriva Primăriei S, S în contradictoriu cu reclamanta, fiind respinsă cererea de intervenție formulată de aceasta din urmă și obligată Primăria să le lase pârâților -persoane fizice, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în S, str. -, nr. 27, str. -, nr. 5, având un teren de 798 mp și construcțiile amplasate pe acesta.
Ulterior, prin decizia civilă nr. 1221/26.04.2001 a Curții de Apel P fost respins ca nefondat recursul declarat de Primăria împotriva sentinței civile nr. 912/2000 Judecătoriei Sinaia și a deciziei nr. 213/2000 a Tribunalului Prahova și a fost admis recursul declarat de reclamantă și împotriva acestor două hotărâri, fiind casate în parte decizia și sentința mai sus menționată, iar pe fond, a fost admisă cererea de intervenție și obligata Primăria să lase reclamantei și mamei sale, în deplina proprietate și posesie, cota de 1/3 din imobilul sus-menționat, exclus de la măsurile reparatorii, fiind menținute restul dispozițiilor deciziei și sentinței.
Conform sentinței civile nr. 1029/11.10.2002 a Judecătoriei Sinaia, au fost admise în parte acțiunea completată formulată de reclamanta împotriva pârâților și s-a constatat deschisă succesiunea defunctei Aline, decedata la 25.04.1962, reținându-se numărul și calitatea moștenitorilor, cotele ce li se cuvin acestora, componența masei succesorale, constând în corpurile de clădire A, B, C, situate în S, str. -, nr. 27 și s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra acestor bunuri conform variantei a V-a din expertiza ing., modificată și completată, fiind respinse cererile privind lipsa de folosință pentru spatiile comerciale și cererea de intervenție accesorie a numitei.
Potrivit deciziei civile nr. 1628/03.03.2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1029/2002 a Judecătoriei Sinaia, a deciziilor nr.124/2003 și nr. 1139/2003 ale Tribunalului Prahova și Curții de Apel P, au fost casate aceste hotărâri și trimisă cauza spre rejudecare la Judecătoria Sinaia, motivându-se ca se impune soluționarea corectă a cauzei, ținându-se seama și de actul de partaj nr-, de art. 741 Cod civil.
Cauza a fost reînregistrată la Judecătoria Sinaia cu nr. 1470//2005 și s-a pronunțat încheierea interlocutorie din 08.12.2006 prin care s-au admis în principiu cererile părților, constatându-se deschisă succesiunea defunctei Aline, reținându-se numărul și calitatea moștenitorilor, bunurile ce compun masa succesorală, lucrările de îmbunătățire, cauză aflată în curs de soluționare la Judecătoria Sinaia, pentru administrarea probei cu expertiză.
Din analiza probelor administrate în cauza, instanța a constatat că în baza sentinței civile nr. 1029/2002, rămasă definitivă și irevocabilă, în urma admiterii apelului prin decizia nr. 124/2003 a Tribunalului Prahova și respingerii recursului prin decizia nr. 1139/2003 a Curții de Apel P, s-a dispus, printre altele, ieșirea din indiviziune asupra imobilelor situate în S, str. -, nr. 27, având corpurile A, B, de construcție și un teren de 798 mp, conform variantelor nr. 1 și 2 din rapoartele de expertiza tehnica construcții ing., în baza cărora li s-au atribuit parților din prezenta cauză, în natură, părți din construcțiile în litigiu, fiind obligați pârâții persoane fizice la plata unei sulte către Primăria S, de 446.008.000 ROL.
S-a mai arătat că hotărârile au fost puse în executare silită la 16.07.2003, ocazie cu care a fost consemnată la CEC sulta către Primăria S, însă, ulterior, prin decizia civila nr. 1628/03.03.2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma admiterii recursului în anulare, au fost casate hotărârile judecătorești sus-menționate și trimisă cauza spre rejudecare la Judecătoria Sinaia, cauză aflată încă în curs de soluționare.
Pe de altă parte, s-a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că prin contractul de partaj voluntar nr. 1353/04.12.2003, pârâții persoane fizice și-au împărțit de comun acord partea din imobilul situat în S, str. -, nr. 27, ce le- fost atribuită în baza sentinței civile nr. 1029/2002 și deciziei civile nr. 124/2003, compusă dintr-un teren de 798 mp și diferite corpuri de construcție, împărțire în urma căreia fiecărui pârât persoana fizică i s-au atribuit, în natură, părți din imobilul sus-menționat.
Ca atare, s-a apreciat că atât timp cât sentința civila nr. 1029/2002 a Judecătoriei Sinaia, decizia civila nr. 124/2003 a Tribunalului Prahova, rămasa irevocabilă în urma respingerii recursului prin decizia nr. 1139/2003 a Curții de Apel P, au fost casate și trimisă cauza spre rejudecare în baza deciziei nr. 1628/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza aflându-se în curs de soluționare, înseamnă că acest act de partaj voluntar este lovit de nulitate absolută, fiind desființat de drept, întrucât casarea hotărârilor judecătorești ce au stat la baza acestui act produce efecte retroactiv, considerându-se ca niciodată pârâții persoane fizice nu au dobândit în proprietate exclusivă imobilul ce a făcut obiectul contractului, având doar o cotă indiviză abstractă din imobil.
În condițiile în care, în urma desființării hotărârilor judecătorești care au stat la baza încheierii actului de partaj voluntar nr.1353/2003, imobilul în litigiu a revenit în indiviziune reclamantei și pârâților, considerându-se că niciodată pârâții persoane fizice nu au avut un drept de proprietate exclusivă asupra imobilului pentru a putea sa dispună de acesta prin împărțire, instanța a apreciat că la data încheierii actului de partaj voluntar nr. 1353/2003, aceștia nu dețineau în coproprietate partea din imobil ce a făcut obiectul acestui act, parte aflată în indiviziune cu reclamanta și celelalte părți.
Mai mult chiar, în condițiile în care în urma casării titlurilor executorii, imobilul ce a făcut obiectul actului de partaj voluntar a reintrat în patrimoniul defunctei Aline, deci în masa succesorală acesteia, iar parte din acest contract nu a fost și reclamanta, în calitate de coindivizară, instanța a apreciat că orice împărțeală a bunurilor ce au aparținut defunctei Aline, care nu are loc între toți moștenitorii acesteia, respectiv și reclamanta, este nulă absolut.
Tribunalul a apreciat că în mod greșit instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins acțiunea precizată, în condițiile în care contractul de partaj voluntar este lovit de nulitate absolută, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 790 și urm. și art. 3791pr.civilă.
Apărările invocate de către reclamantă, în sensul că au fost încălcate principiile contradictorialității și dreptul la apărare, nu au fost avute în vedere de instanța de apel, arătându-se că nu a existat nicio încălcare a principiilor sus-menționate, iar instanța nu avea obligația să pună în discuția părților anumite instituții juridice, ci doar să analizeze temeinicia sau netemeinicia pretențiilor reclamantei, în raport de obiectul acțiunii.
Motivele invocate de către reclamantă, conform cărora, în speță, nu se pune în discuție caducitatea, au fost apreciate ca fiind întemeiate, reținându-se că, în prezenta cauză, nu se analizează caducitatea care presupune de fapt imposibilitatea executării actului de partaj voluntar, ci în ce măsura acest act mai produce efecte juridice în condițiile în care a fost încheiat pe baza unor hotărâri judecătorești desființate, pârâții persoane fizice aveau obligația să comunice Înaltei Curți de Casație și Justiție existenta acestui act la momentul pronunțării deciziei de casare.
Criticile reclamantei în sensul că, în speță, intervine principiulresoluto jure dantis resolvitur jus accipientisși că nu se pune în discuție buna sau reaua credință a pârâților, atât timp cât în urma desființării hotărârilor judecătorești actul de partaj voluntar este lovit de nulitate absolută, au fost, de asemenea, apreciate ca fiind fondate, deoarece în condițiile în care la baza actului de partaj voluntar au stat hotărârile sus-menționate (sentința civila nr. 1029/2002, deciziile nr. 124/2003, 1139/2003 - casate ulterior, prin decizia nr. 1628/2005 ), automat, de drept și actele juridice întocmite în baza acestor hotărâri judecătorești sunt lovite de nulitate având un caracter accesoriu mai ales ca pârâții persoane fizice nu au calitatea de terți dobânditori pentru a se pune în discuție și analiza buna credință acestora.
instanța că, dacă actul de partaj voluntar nr. 1353/2003 s-ar menține, ar însemna ca decizia nr. 1628/2005 sa nu producă nici un efect juridic în realitate, ceea ce este inadmisibil în condițiile în care rejudecarea partajului vizează și partea de imobil ce a făcut obiectul actului de partaj voluntar.
Împotriva deciziei pronunțată de Tribunalul Prahova au declarat recurs pârâții - Edita, și considerând-o nelegală și netemeinică, întrucât instanța nu ținut cont de înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că la momentul încheierii actului juridic civil, respectiv a partajului voluntar, erau proprietari ai imobilului, dar nici de dispozițiile legale ce au incidență în cauza de față.
Astfel, recurenții au arătat că greșit instanța de apel a apreciat că actul de partaj voluntar este lovit de nulitate absolută, reclamanta-intimată susținând ca temei juridic al acțiunii sale existența unei cauze ilicite la încheierea contractului, invocând dispozițiile art. 966-968 Cod civil.
De asemenea, au menționat că în Codul civil este definită nulitatea ca o sancțiune de drept civil, care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Prin urmare, recurenții au apreciat că nulitatea sancționează nerespectarea la momentul încheierii actului juridic civil, a unei norme juridice care ocrotește în interes general.
Printre cauzele ce atrag nulitatea absolută a actului juridic, recurenții au invocat: încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a persoanei, nevalabilitatea obiectului actului juridic, lipsa cauzei sau ipoteza în care cauza este ilicită sau imorală, etc.
Prin aplicarea acestor reguli cauzei de față, recurenții au arătat că nu poate fi vorba de o nulitate absolută a contractului în discuție, nulitate care trebuie apreciată la momentul în care acesta a fost încheiat -4.12.2003- dată la care decizia civilă nr. 124/2003 a Tribunalului Prahova se bucura de autoritate de lucru judecat, potrivit art. 378 pr.civilă.
O altă critică formulată de reclamanți este aceea că, prin hotărârile pronunțate în cauză, în special de instanța supremă, nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării acestora, deși la dosar s-au depus de către ei contractul de partaj voluntar în litigiu, situație în care, această măsură revine instanței ce rejudecă fondul procesului de partaj.
În ultimul rând, recurenții au mai arătat că greșit instanța de apel a apreciat că este incident în cauză principiul după care anularea actului principal atrage, după sine, anularea actului subsecvent.
Legat de acest aspect, au menționat că acest principiu nu poate fi aplicat în speță, deoarece, urmare casării hotărârilor de către Înalta Curte de Casație și Justiție, actul de partaj voluntar în litigiu nu este lovit de nulitate absolută, ci doar lipsit de efecte datorită unei împrejurări ulterioare încheierii sale și independentă de voința copartajanților.
Pentru toate considerentele sus-menționate, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei tribunalului și pe fond, respingerea acțiunii formulată de reclamantul-intimat.
În conformitate cu art. 115 pr.civilă, reclamanta-intimată a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a deciziei pronunțată de Tribunalul Prahova, întrucât, pe de o parte, această instanță a avut în vedere toate probatoriile administrate în cauză pe parcursul tuturor ciclurilor procesuale parcurse, iar pe de altă parte, de dispozițiile legale ce au incidență în cauza de față.
La dosar s-a mai depus, în copie, contractul de partaj voluntar, precum și concluzii scrise de către recurenți, prin care s-au reiterat aceleași cereri ce au fost formulate și prin cererea de recurs depusă la dosar de către aceștia.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, apreciază că acestea sunt total nefondate, urmând a se menține, ca legală și temeinică, decizia pronunțată de Tribunalul Prahova, având în vedere următoarele considerente:
Astfel, instanța de apel, printr-o analiza minuțioasă a actelor depuse la dosar pe parcursul a două cicluri procesuale, a stabilit în mod corect situația de fapt dedusă judecății, argumentate după cum urmează: prin sentința civilă nr. 912/2000 pronunțată de Judecătoria Sinaia, definitivă prin decizia nr. 213/2001 pronunțată de Tribunalul Prahova și irevocabilă prin decizia nr. 1221/2001 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, Primăria Saf ost obligată să-i lase reclamantei-intimate și mamei sale, în deplină proprietate și posesie, cota de 1/3 din imobilul situat în S, str. -, nr. 27, care fusese exclus de la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995.
Având în vedere că avea calitatea de coproprietară asupra spațiilor, s-a formulat o cerere de ieșire din indiviziune în contradictoriu cu recurenții, cauza aceasta fiind conexată la o alta, în care pârâții solicitaseră partajarea imobilului în contradictoriu și cu Primăria
După primul ciclu procesual, cauza conexată a fost trimisă spre rejudecare la Judecătoria Sinaia întrucât, prin decizia nr.1628/3.03.2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General, instanța supremă apreciind că prin decizia tribunalului, nr. 124/2003, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1839/10.06.2003 a Curții de APEL PLOIEȘTI, pe de o parte, s-a dispus ieșirea din indiviziune într-o manieră care afecta dreptul de proprietate al reclamantei-intimate, iar pe de altă parte, se încalcă prevederile art. 641 Cod civil, întrucât i-a fost atribuit acesteia un lot format exclusiv din spații comerciale.
În acest sens, au fost desființate toate hotărârile pronunțate în cauză, cu consecința rejudecării pe fond a cererilor de ieșire din indiviziune, însă, înainte de soluționarea recursului în anulare, recurenții-pârâți au încheiat, în decembrie 2003, un act de partaj voluntar prin care și-au împărțit între ei tot imobilul în litigiu, intimata-reclamantă nefiind parte în acea cauză.
Situația de fapt, așa cum a fost arătată mai sus, a fost analizată de instanța de apel în mod corect, care a apreciat că actul de partaj încheiat în baza hotărârilor desființate este lovit de nulitate absolută și pentru considerentele că: potrivit art. 311 pr.civilă "hotărârea casată nu are nicio putere, actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desființate, de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel".
Acest text de lege reglementează un caz de nulitate absolută care intervine de drept, instanța nefiind în măsură să verifice condițiile de valabilitate a actului subsecvent, ci doar să constate desființarea acestuia.
În acest sens, Curtea apreciază că atât timp cât sentința civilă nr. 1029/2002 a Judecătoriei Sinaia, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 124/2003 a Tribunalului Prahova și irevocabilă prin decizia nr. 1139/2003 a Curții de APEL PLOIEȘTI, au fost casate și trimisă cauza spre rejudecare în baza deciziei civile nr. 1628/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar în prezent această cauza se află în curs de soluționare, înseamnă că acel act de partaj voluntar este lovit de nulitate absolută, fiind desființat de drept, întrucât casarea hotărârilor judecătorești ce au stat la baza acestui act, produce efecte retroactive, sens în care este și practica instanței supreme.
În al doilea rând, Curtea apreciază că recurenții nu au făcut niciun fel de dovezi, în sensul că au adus la cunoștință instanței supreme împrejurarea că au partajat voluntar imobilul, în sens contrar, dacă instanța supremă ar fi avut cunoștință de existența acestuia, s-ar fi menționat în cuprinsul deciziei pronunțate că acest partaj se desființează, cu consecința repunerii părților în situația anterioară.
În al treilea rând, Curtea apreciază că în această situație este incident principiulresoluto jure dantis resolvitur jus accipientis(potrivit cu care, anularea actului principal atrage, după sine, anularea actului subsecvent), ca urmare a admiterii recursului în anulare, în această speță toate actele anterioare au fost desființate retroactiv, sens în care, este și practica instanțelor judecătorești, motiv pentru care, titlul de proprietate al recurenților (decizia Tribunalului Prahova nr. 124/2003) s-a desființat, împrejurare ce conduce la concluzia că aceștia și-au pierdut calitatea de proprietari asupra părții de imobil ce a făcut obiectul actului de partaj.
Drept consecință, imobilul a redevenit în indiviziune părților din prezenta cauză, neavând importanță buna-credință invocată de către recurenți pentru a justifica menținerea actului de partaj voluntar, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele în acest sens.
De asemenea, Curtea apreciază că actul de partaj voluntar este lovit de nulitate și în considerarea dispozițiilor art.790 și urm. Cod civil, care stipulează că împărțelile pot fi desființare pentru violență, dol, cât și în cazul în care s-au încheiat cu încălcarea unor norme imperative, respectiv la împărțeală nu au participat toți moștenitorii, cum este cauza de față, reclamanta-intimată nefiind parte la încheierea actului de partaj voluntar.
Recurenții mai apreciază, în cuprinsul cererii de recurs, că instanța care judecă fondul procesului de partaj, este în măsură să stabilească efectele contractului de partaj voluntar dedus judecății, în considerarea art. 4041-4043pr.civilă.
Această susținere este neîntemeiată, întrucât în cauza dedusă judecății, dispozițiile legale sus-menționate nu sunt aplicabile, acestea impunând executarea silită anterior desființării titlului executoriu, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății, iar valabilitatea actului de partaj, așa cum pretind recurenții, se poate verifica doar prin acțiune separată, considerente pentru care și aceste susțineri sunt total nefondate.
Pentru toate motivele sus-precizate, în conformitate cu dispozițiile art. 312 pr.civilă, urmează a se respinge recursul ca nefondat, a se menține ca legală și temeinică decizia pronunțată de Tribunalul Prahova, întrucât niciuna din criticile formulate de recurenți nu vizează motivele de casare sau modificare prevăzute de dispozițiile art. 304 pr.civilă, de natură a afecta legalitatea și temeinicia acesteia.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 pr.civilă, urmează a obliga recurenții să plătească, către intimata, suma de 2.618 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâții, și, toți cu domiciliul în S,-, cod poștal -, județul P, împotriva deciziei civile nr.664 pronunțată la 3 decembrie 2008 de Tribunalul Prahova,în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în B,-,.43,.E,.4, cod poștal -, județul B și cu pârâții ORAȘUL S - prin primar și CONSILIUL LOCAL, cu sediul în S,-, cod poștal -, județul P, ANCPI P, cu sediul în P,--16, cod poștal -, județul P și BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC, cu sediul în S,-, cod poștal -, județul
Obligă recurenții să plătească, către intimata, suma de 2.618 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2009.
Președinte. JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- - - - - -
Grefier,
Red. AP
Tehnored.PJ
2 ex/15.06.2009
f- Judecătoria Sinaia
a- Tribunalul Prahova
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
