Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 1361/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1361
Ședința publică de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 2: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 3: Sorin Drăguț
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții reclamanți, și recurentului pârât împotriva deciziei civile nr. 214 din 30 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect rezoluțiune contract
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant asistat de avocat și recurenta reclamantă reprezentată de același avocat, recurentul pârât asistat de avocat și intimata pârâtă reprezentată de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se lipsa înscrisurilor solicitate, după care;
Avocat, pentru recurenta reclamantă, arată că partea pe care o reprezintă este unica moștenitoare a autorului și până în prezent nu s-a dezbătut succesiunea acestuia.
Apărătorul intimatei pârâte depune înscrisuri prin care înțelege să facă dovada faptului că recurenta reclamantă a acceptat tacit succesiunea.
De asemenea, susține că a achitat energia electrică și gazele naturale pentru garsoniera în litigiu, depunând facturi în acest sens și o adeverință din partea Asociației de proprietari - calea
Actele depuse se comunică apărătorului recurentei reclamante care solicită acordarea unui termen pentru a se consulta cu clienta sa vis a vis de aceste înscrisuri.
Avocat, pentru recurentul pârât se opune amânării cauzei.
Instanța respinge cererea de acordare a unui nou termen, formulată de apărătorul recurentei reclamante, în condițiile în care apărătorul având mandat de reprezentare, nu mai este necesară acordarea unui nou termen de judecată pentru ca acesta să se consulte cu clienta sa cu privire la importanța înscrisurilor depuse azi la dosar.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Avocat, pentru recurenții reclamanți, arată că atât instanța de fond cât și instanța de apel menționează greșit că în cauză contractul de împrumut ar avea un caracter simulat fără să se arate care sunt dovezile care conduc la o asemenea concluzie și fără a considera necesar administrarea unor probe pentru stabilirea adevăratei voințe a părților contractante cu privire la obiectul raportului juridic, probe care au fost solicitate de reclamanți.
Apreciază că numai după administrarea unui probatoriu amplu instanța ar fi fost în măsură să stabilească voința reală a părților la data încheierii actelor și natura juridică a acestora, putând stabili dacă este vorba de un contract de împrumut sau de un antecontract de vânzare cumpărare a unui bun viitor.
Precizează că în fața instanței de fond intimații pârâți au susținut că a avut loc un împrumut între părți, aspect care rezultă atât din notificarea aflată la pagina 81 din dosarul de fond cât și din cererea reconvențională aflată la pagina 27 din același dosar.
Inițial, s-a susținut de intimații pârâți că a avut loc un împrumut între părți, iar după ce și-au ridicat banii consemnați ca fiind valoarea împrumutului acordat, au invocat teza simulării unui antecontract de vânzare cumpărare, lucru care nu s-a probat, mergându-se numai pe o interpretare superficială a actelor încheiate pentru garantarea împrumutului.
Susține că în cauză nu există un act secret modificator al actului public, existând doar înscrisuri sub semnătură privată, reluate într-un act public paralel contractului de împrumut și care nu vin în contradicție cu clauzele acestuia.
De asemenea, apreciază că în mod greșit a fost obligat reclamantul, alături de la respectarea promisiunii de vânzare, întrucât aceasta a fost încheiată numai de reclamantă, nu și de reclamant cu intimata pârâtă, omițându-se că bunul litigios, respectiv garsoniera, ar avea regim de bun propriu al reclamantei dacă ar intra în patrimoniul acesteia.
Se susține că bunul respectiv nu a intrat în patrimoniul reclamantei, nefiind proprietatea acesteia nici la momentul încheierii promisiunii de vânzare, nici la momentul pronunțării hotărârii și nici în prezent.
Apărătorul recurenților reclamanți concluzionează că este dovedit că între părți a avut loc un împrumut, garantat inițial cu un bun viitor și ulterior prin instituirea unei ipoteci asupra apartamentului proprietatea comună a reclamanților, nefiind vorba de un act simulat, așa cum s-a susținut de instanța de fond și de apel.
Pune concluzii, în principal, de admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probatoriului solicitat, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii în totalitate a cererii introductive așa cum a fost formulată și respingerii cererilor reconvenționale ale intimaților pârâți.
Se solicită cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimata pârâtă, susține că toate probele administrate în cauză indică faptul că sunt aplicabile dispozițiile legale privitoare la simulație în ceea ce privește contractul de împrumut.
Susține că nu s-a putut încheia un contract de vânzare cumpărare în formă autentică, vânzătoarea nefiind proprietara exclusivă a garsonierei, iar intimații pârâți dorind o garanție ipotecară în sensul că recurenții își vor respecta în viitor promisiunea de a transfera dreptul de proprietate asupra garsonierei, singura modalitate fiind aceea de a încheia un contract simulat de împrumut, stipulând drept sumă împrumutată chiar prețul garsonierei ce fusese achitat.
De asemenea, s-a încheiat și înscrisul autentificat denumit "promisiune unilaterală de vânzare" pentru ca intimații să se asigure că recurenții nu vor vinde garsoniera către o altă persoană. Nu s-a pus problema niciodată că suma de 80 milioane lei vechi reprezintă un împrumut, recurenții promițând în mod constant că la momentul la care starea financiară le va permite vor dezbate succesiunea mamei recurentei, vor obține în proprietate garsoniera urmând apoi să se încheie actul de vânzare cumpărare în formă autentică.
Arată că reaua credință a recurenților s-a observat în momentul în care recurenta a renunțat în anul 2006 la succesiunea mamei sale, astfel că tatăl său a devenit proprietar exclusiv al garsonierei precum și când intimații au primit somația de la executorul judecătoresc să ridice sumele consemnate pe numele lor cu titlu de restituire a împrumutului.
Precizează că actele existente la dosar fac dovada deplină a faptului că recurenta, în calitate de moștenitoare a defunctului,devine proprietara garsonierei cu ocazia deschiderii succesiunii.
Obligați să-și respecte obligația contractuală sunt ambii soți și nu numai, întrucât este parte în antecontractul de vânzare cumpărare încheiat cu intimații pârâți.
Apărătorul intimatei pârâte solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a deciziei Tribunalului Dolj, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru recurentul pârât, susține că este vorba de un contract de vânzare cumpărare iar renunțarea la succesiune după mama recurentei dovedește reaua credință a acesteia.
Arată că în mod corect recurentul reclamant a fost obligat la respectarea promisiunii de vânzare.
Pune concluzii de respingere a recursului declarat de recurenții reclamanți.
Cu privire la recursul declarat de recurentul pârât solicită admiterea acestuia conform motivelor scrise.
Se solicită cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru recurenții reclamanți, față de recursul formulat de recurentul pârât pune concluzii de respingere a acestuia.
Avocat, pentru intimata pârâtă, cu privire la recursul recurentului pârât pune concluzii de admitere a acestuia.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
La data de 18.05.2006, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să valideze oferta reală de plată a debitului urmată de consemnațiune, făcută în favoarea pârâților și să dispună radierea ipotecii instituită prin contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 1746/10.10.2000 la BNP.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că la data de 10.10.2000 au împrumutat de la pârâți (soț și soție) suma de 80 milioane lei ROL, pe o perioadă de 5 ani, încheind în acest sens contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 1746/2000. Împrumutul a fost garantat prin instituirea ipotecii asupra apartamentului proprietatea reclamanților, compus din 4 camere și dependințele aferente, situat în C, str. -, -.1,.3,.3, Jud. D, iar ipoteca a fost înscrisă la Biroul de Carte Funciară la nr. 9053-ipoteca C3/1.
La data scadenței, reclamanții, vrând să restituie împrumutul și să radieze ipoteca, au constatat că pârâții refuză în mod nejustificat să primească suma respectivă, sub diverse motive, motivul principal constituindu-l faptul că între timp pârâții au divorțat.
Reclamanții au mai arătat că, după mai multe încercări de a le restitui împrumutul, au procedat la împărțirea debitului în mod egal pentru cei doi, la care au adăugat indicele de inflație de la data scadenței (09.10.2005) și până la data de 15.02.2006, rezultând suma de 4150 RON pentru fiecare în parte. Aceste sume au fost consemnate la dispoziția fiecăruia prin depunere la CEC C-unitatea - B, conform recipiselor nr. 49/25336/02 și nr. 47/25336/02 din 15.02.2006, acest fapt fiind adus la cunoștință pârâților prin notificările nr. 20/N/2006 și 19/N/2006 ale BEJ.
În drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1114-1121 Cod civil, art. 586-590 Cod pr.civ. și dispozițiile Legii nr. 7/1996 modificată.
a data de 07.09.2006, pârâta a depus întâmpinare cu caracter reconvențional, solicitând respingerea acțiunii și obligarea reclamanților fie să-i restituie J din prețul de piață al garsonierei, fie să încheie actul de vânzare-cumpărare pentru J din garsoniera situată în C, str. - B, -.12, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea formulată la data de 12.09.2006, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând că la data de 10.10.2000 a împrumutat reclamanților suma de 80 milioane lei vechi, ce reprezenta la acea dată contravaloarea unei garsoniere, împrumut pe care reclamanții nu l-au restituit., pârâtul a solicitat obligarea reclamanților la plata contravalorii împrumutului acordat în anul 2000, împrumut ce astăzi are valoarea unei garsoniere estimată provizoriu la suma de 700-800 milioane lei vechi, precum și la plata cheltuielilor de judecată. A arătat că a stabilit cu reclamanții atât prin chitanțe sub semnătură privată, cât și prin declarații notariale și contract autentificat, că aceștia din urmă vor restitui împrumutul la valoarea de piață a unei garsoniere la momentul când se va refuza restituirea împrumutul.
La data de 06.10.2006, reclamanții au formulat întâmpinare la cererile reconvenționale ale pârâților, solicitând respingerea acestora întrucât în contractul încheiat nu s-a prevăzut nici o clauză vizând alte obligații asumate de reclamanți, în afară de clauza legală privind data restituirii împrumutului, iar clauzele contractului respectiv nu au fost modificate printr-un act cu aceeași valoare juridică.
Deși legal citați, reclamanții nu s-au prezentat în instanță pentru administrarea probei cu interogatoriul.
La 14.11.2006, pârâții au precizat cererea reconvențională, în sensul că au solicitat obligarea reclamanților să respecte actul autentic intitulat "promisiune unilaterală de vânzare-cumpărare", prin care s-a hotărât înstrăinarea unei garsoniere contra sumei de 80 milioane lei, iar conform declarației date la notariat părțile s-au obligat ca în cazul în care se răzgândesc să le restituie contravaloarea garsonierei respective la cursul zilei în momentul plății, arătând că își mențin celelalte capete de cerere din cererea reconvențională.
La termenul din data de 14.11.2006, reclamanții, prin apărător, au invocat prescripția dreptului material la acțiune în privința capătului de cerere având ca obiect obligația de a face.
La data de 30.01.2007, pârâții au formulat din nou precizare la acțiune, solicitând constatarea valabilității convenției de vânzare-cumpărare având ca obiect garsoniera situată în C, - B, -.12, pentru care au plătit prețul de 80.000.000 lei vechi și consemnată în înscrisul intitulat "promisiune unilaterală de vânzare cumpărare" autentificat sub nr. 1745/10.10.2000 la BNP.
În motivare, au arătat că atât promisiunea unilaterală de vânzare- cumpărare, cât și contractul de împrumut cu garanție imobiliară au fost încheiate concomitent, la aceeași dată, înțelegerea părților fiind aceea de vânzare-cumpărare. Contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 1746/10.10.2000 la BNP este de fapt un act aparent, iar înțelegerea părților este cea consemnată în promisiunea unilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 1745/10.10.2000. În consecință, actul secret își produce efecte între părți, și nu contractul de împrumut cu garanție imobiliară.
La data de 26.02.2008 pârâta a depus precizare la cererea reconvențională prin care a solicitat, în temeiul art. 1175 Cod civil, să se constate simulat contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 1746/10.10.2000 și că, în realitate, între părțile contractante s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu garanție imobiliară, având ca obiect garsoniera situată în C, str. - B, -.1,.12, Jud. D, suma de 80 milioane lei vechi pe care reclamanții-pârâți au recunoscut că au primit-o, reprezentând nu un împrumut, ci prețul convenit de părți, conform valorii de piață al acestei garsoniere la momentul respectiv. Deci voința reală a părților a fost aceea de a vinde, respectiv a cumpăra, adică transmiterea dreptului de proprietate asupra garsonierei pârâților, reclamanții primind integral prețul bunului vândut și obligându-se să perfecteze acest contract de vânzare-cumpărare la notar, în momentul în care reclamanta dezbătea succesiunea după mama sa și dobândea calitatea de proprietar al garsonierei ca efect al moștenirii.
Pârâta a mai arătat că pentru a fi respectată această promisiune de către reclamantă, părțile contractante au convenit să instituie o garanție imobiliară asupra apartamentului proprietatea reclamanților, urmând ca această garanție imobiliară să fie ridicată doar după ce promitenții vânzători își îndeplineau obligația asumată.
De asemenea, a mai arătat că prin înscrisurile sub semnătură privată intitulate "chitanțe" din 05.05.2000 și 12.06.2000, a fost dovedit pe deplin caracterul deghizat al naturii juridice a actului public (contractul de împrumut).
S-a mai solicitat, în temeiul art. 1073-1077 Cod civil, ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare cumpărare pentru garsonieră, dacă reclamanta a devenit între timp proprietara acesteia, așa cum s-a obligat, iar în situația în care nu se va putea pronunța o astfel de hotărâre, să se dispună rezoluțiunea antecontractului cu obligarea reclamanților la plata daunelor interese pentru neexecutare, daune interese care au fost stabilite de comun acord de către reclamanta cu pârâtul printr-o clauză penală, inserată în declarația autentificată sub nr. 2126/2004 și care reprezintă contravaloarea garsonierei la cursul zilei, pe care o evaluează la suma de 150 000 RON, sumă care urmează a fi reactualizată la data executării efective a plății.
Prin sentința civilă nr.4826 din 4 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții și.
fost admisă în parte cererea reconvențională precizată formulată de pârâții și.
S- constatat simulat contractul de împrumut cu garanție reală imobiliară autentificat sub nr. 1746/10.10.2000 de BNP și natura acestuia de antecontract de vânzare-cumpărare cu garanție imobiliară.
S- dispus rezoluțiunea acestui antecontract și obligă reclamanții la plata către pârâți a sumei de 150.000 lei RON despăgubiri, sumă ce se va actualiza la data plății cu indicele de inflație.
A fost respinsă cererea pârâților privind pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Au fost obligați reclamanții la plata către pârâți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5900,3 lei RON (reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar).
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a examinat cu prioritate excepțiile prescripției dreptului material la acțiune, prematurității și lipsei calității procesuale active a pârâtei-reclamante (), invocate de reclamanți în privința cererii reconvenționale, reținând următoarele:
Acțiunea care vizează pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare este prescriptibilă, fiind supusă termenului general de 3 ani, conform art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care începe a curge de la data refuzului debitorului și care poate fi întrerupt prin predarea bunului creditorului (atitudine care are semnificația recunoașterii de către debitor a creanței creditorului).
Excepția prescripției dreptului material al pârâților-reclamanți la acțiune a fost respinsă de instanță prin încheierea de ședință din data de 04.03.2008, întrucât dreptul la acțiune, respectiv dreptul de a cere instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic, s-a născut la momentul la care debitorii (reclamanții-pârâți) au refuzat îndeplinirea obligației sumate.
Or, la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare reclamanții-pârâți nu erau proprietarii garsonierei (cum nu sunt nici în prezent), iar declarația autentificată sub nr. 2126/08.09.2004 relua angajamentul acestora, termenul de prescripție începând să curgă cel mai devreme la data de 27.02.2006 când reclamanta a dat declarația autentificată de neacceptare a succesiunii mamei sale, din care s-ar putea deduce refuzul acesteia de a executa obligația.
Instanța a apreciat însă că, în mod clar, refuzul reclamanților de a executa obligația asumată prin antecontractul de vânzare-cumpărare s-a exprimat prin notificările comunicate pârâților-reclamanți la datele de 23.02.2006 și 24.02.2006 privind ridicarea recipiselor de consemnare a sumei de 8300 RON, de la aceste date născându-se dreptul la acțiunea pârâților-reclamanți în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, iar în subsidiar în rezoluțiunea antecontractului și despăgubiri.
Pentru același motiv a fost respinsă de către instanță și excepția prematurității acțiunii, dreptul pârâților-reclamanți la acțiune fiind născut și actual.
Excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei-reclamante () a fost respinsă ca neîntemeiată deoarece aceasta împreună cu pârâtul-reclamant au calitatea de creditori solidari ai reclamanților-pârâți, ca urmare a încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, neavând relevanță în privința acestei calități faptul că, în prezent, pârâții-reclamanți nu mai sunt căsătoriți.
Pe fond, prima instanță a reținut că, deși reclamanții-pârâți au urmat procedura ofertei reale de plată urmată de consemnațiune, nu se poate valida oferta de plată și radia ipoteca pentru următoarele considerente:
Din analiza înscrisurilor depuse de părți la dosar, coroborate cu prezumția de recunoaștere a pretențiilor pârâților-reclamanți de către reclamanții-pârâți pe care instanța o reține ca urmare a aplicării prevederilor art. 225. instanța a reținut că, în realitate, părțile au încheiat un antecontract de vânzare cumpărare (promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare), reclamanții-pârâți obligându-se să vândă pârâților-reclamanți garsoniera situată în C, - B, -.12, Jud. D, pentru care pârâții-reclamanți au achitat suma de 80 000 000 lei ROL, iar pentru garantarea transferării dreptului de proprietate în patrimoniul acestora din urmă s-a instituit o ipotecă convențională asupra apartamentului proprietatea reclamanților-pârâți situat în C, str. -, -.1,.3,.3, Jud.
Cu privire la acest aspect, prima instanță a reținut că, între părți, proba existenței actului secret care modifică actul aparent, în condițiile art. 1191.civ, nu poate fi făcută decât printr-un înscris care constată convenția secretă și care poartă numele de contraînscris.
S-a apreciat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile de existență a simulației, "actul secret" fiind reprezentat de cele două chitanțe sub semnătură privată, încheiate la datele de 05.05.2000 și 12.06.2000, anterior actului public - contractul de împrumut autentificat sub nr. 1746/10.10.2000.
Cu privire la antecontractul de vânzare-cumpărare, prima instanță a reținut că are posibilitatea, în baza art. 1073-1077 Cod civil, să valideze acest antecontract, pronunțând o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, dar că pentru aceasta este necesară îndeplinirea tuturor condițiilor pentru transmiterea valabilă a dreptului de proprietate în patrimoniul promitentului-cumpărător.
S-a reținut că, în speță, garsoniera care a format obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare nu este proprietatea reclamanților-pârâți, aceștia nefăcând dovada existenței vreunui titlu, deși instanța le-a pus în vedere acest lucru, astfel că ei nu puteau transmite în mod valabil dreptul de proprietate asupra garsonierei în patrimoniul pârâților-reclamanți, iar instanța nu poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, în baza art. 1073-1077 Cod civil.
In privința cererii de rezoluțiune a antecontractului de vânzare-cumpărare și despăgubiri, formulate în mod subsidiar de către pârâții-reclamanți, instanța a reținut că potrivit art.969 civil "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", iar neexecutarea culpabilă de către una dintre părțile contractante a obligațiilor dând posibilitatea celeilalte părți de a cere rezoluțiunea convenției, în baza art. 1020 Cod civil.
Instanța a reținut, din probele administrate, că, deși reclamanții-pârâți s-au obligat să transmită pârâților-reclamanți dreptul de proprietate asupra garsonierei situate în C, str. - B, -.12, până la data de 09.10.2005 și au primit prețul acesteia la 05.05.2000 și 12.06.2000, nu și-au îndeplinit această obligație până în prezent și, prin urmare, pârâții-reclamanți au suferit un prejudiciu prin fapta ilicită a reclamanților-pârâți de a nu-și executa obligația contractuală.
Prima instanță a apreciat că, în cauză, executarea obligației principale, cerută de pârâții-reclamanți prin pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare nefiind posibilă, urmează ca aceștia să obțină îndeplinirea clauzei penale, clauză penală care obligă pe ambii reclamanți-pârâți, chiar dacă este semnată numai de reclamanta-pârâtă, având în vedere caracterul său de convenție accesorie antecontractului de vânzare-cumpărare consemnat în înscrisurile sub semnătură privată din 05.05.2000 și 12.06.2000, încheiate de ambii reclamanți-pârâți.
În acest sens, s-a reținut că prin antecontractul menționat, s-a născut în patrimoniul acestora o obligație de a face - încheierea contractului de vânzare-cumpărare, obligație comună, în sensul prevederilor art. 32 lit.b Cod fam. iar neexecutarea acesteia dă naștere unei alte obligații comune - de a despăgubi creditorii la un cuantum stabilit prin clauza penală (și dovedit de pârâții-reclamanți prin ofertele imobiliare depuse)- asumată de reclamanta-pârâtă în nume propriu, dar și în numele soțului, în baza prezumției de mandat tacit reciproc.
În concluzie, prima instanța a apreciat că, față de natura juridică reală a convenției dintre părți este de antecontract de vânzare-cumpărare și nu de contract de împrumut, iar reclamanții-pârâți nu și-au îndeplinit obligația de a transmite pârâților-reclamanți dreptul de proprietate asupra garsonierei și nici nu le-au achitat acestora daunele interese convenite prin clauza penală, nu se poate valida oferta reală de plată și nici radia ipoteca instituită asupra apartamentului proprietatea reclamanților-pârâți, obligația nefiind îndeplinită de către reclamanții-pârâți, iar menținerea ipotecii este necesară pentru garantarea executării obligației de plată a daunelor interese, până la plata efectivă a acestora.
Împotriva sentinței civile nr.4826/01.04.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova au declarat apel reclamanții și, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanții au arătat că instanța de fond a reținut o stare de fapt eronată și a făcut o greșită apreciere a probelor administrate, nelămurind astfel pe deplin toate aspectele cauzei.
Au susținut apelanții că instanța de fond a apreciat greșit caracterul simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr.1746/10.10.2000, întrucât în cauză nu era îndeplinită condiția esențială a simulației, aceea a existenței a unui act secret, modificator al actului public, autentic și nici condiția concomitenței încheierii celor două acte - secret și public, dat fiind că cele două chitanțe s-au încheiat în iunie 2000, iar contractul de împrumut în octombrie 2000.
Au mai susținut apelanții că din probele administrate în cauză rezultă că părțile au avut intenția clară de împrumut, iar presupusul act secret la care instanța de fond a făcut referire, respectiv cele două chitanțe din iunie 2000 sunt făcute publice și concretizate prin reiterarea lor în promisiunea unilaterală de vânzare, paralel cu contractul de împrumut pe care nu-l modifică, ci doar îl garantează.
De asemenea, apelanții au invocat faptul că instanța de fond nu ar fi exercitat rol activ pentru a lămuri pe deplin voința reală a părților la data încheierii actelor, ci a denaturat caracterul juridic al acestora, pe baza unei prezumții de recunoaștere de către ei a pretențiilor intimaților pârâți, dedusă din lipsa la interogatoriu, în urma aplicării art.225 pr.civ. Legat de acest aspect, apelanții au susținut că lipsa lor la interogatoriu nu putea fi considerată ca o recunoaștere neechivocă a pretențiilor intimaților, atâta vreme cât instanța de fond avea posibilitatea clară de a stabili adevărul prin administrarea unui probatoriu complet.
Au considerat apelanții că foarte utilă în cauză pentru clarificarea adevăratei intenții a părților era administrarea probei testimoniale, în opinia lor instanța de fond făcând greșit aplicarea art.1191 civ. cu privire la această probă, întrucât nu exista un contraînscris care să modifice actul public, aparent.
Au mai susținut că instanța a respins greșit și excepția prescripției dreptului la acțiune al intimaților pârâți în temeiul promisiunii unilaterale de vânzare-cumpărare, întrucât în cuprinsul acestei promisiuni s-a stabilit un termen limită, respectiv 09.10.2005, la expirarea căruia orice obligație a promitentei se stingea.
Ca o ultimă critică de apel, reclamanții au arătat că prin obligarea lor la plata contravalorii garsonierei la prețul pieței se ajunge la îmbogățirea fără justă cauză a intimaților pârâți, deoarece ar încasa o sumă de bani mult mai mare decât cea pe care le-au împrumutat-
Față de motivele invocate, apelanții au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței instanței de fond în sensul admiterii în totalitate a cererii lor și respingerii cererii reconvenționale a intimaților pârâți, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Intimații pârâți și au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, motivând în esență că instanța de fond a reținut corect că adevăratele raporturi juridice dintre părți sunt cele specifice antecontractului de vânzare-cumpărare și nu de împrumut.
Prin decizia civilă nr.214 din 30 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul cu nr-, s-a admis apelul formulat de către reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 4826 din 04.04.2008, în contradictoriu cu intimații pârâți, intimat.
S-a schimbat în parte sentința civilă atacată în sensul că s-a admis în parte acțiunea principală și în parte cererea reconvențională.
S-a constatat simulat contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr.1746 din 10 octombrie 2000 la B P și natura acestuia de antecontract de vânzare-cumpărare.
S-a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de părți, având ca obiect imobilul garsonieră, situat în C, str. - B, - 3,.12, județul D, la prețul de 80.000.000 lei ROL:
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul garsonieră menționat.
S-a dispus radierea ipotecii instituită prin contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr.1746/10 octombrie 2000 la BNP.
S-a respins cererea reclamanților privind validarea ofertei reale de plată.
Au fost obligați intimații pârâți la plata către apelanți sumei de 2300 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că prima instanță a stabilit corect situația de fapt și voința reală a părților la încheierea actelor juridice ce au condus la nașterea raportului juridic litigios și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, inclusiv a celor reglementând regimul probatoriu în materia simulației.
S-a reținut, totodată, că, refuzul reclamanților de a se prezenta la interogatoriu, are o valoare probatorie redusă, sub aspectul dovedirii simulației, în condițiile prezentării contraînscrisului, astfel că prima instanță a apreciat în mod corect, potrivit art. 225 Cod pr.civ. că această atitudine nu are semnificația unei recunoașteri depline și neechivoce a pretențiilor pârâților.
În același context, s-a considerat că Judecătoria a făcut o corectă aplicare și a dispozițiilor art. 1191 alin.2 Cod civil, proba testimonială fiind apreciată ca inadmisibilă pentru dovedirea voinței reale a părților.
Excepția prescripției dreptului la acțiune al promitenților pârâți s-a apreciat a fi nefondată, deoarece dreptul de a cere executarea obligațiilor decurgând din antecontractul de vânzare cumpărare s-a născut la data când reclamanții pârâți și-au exprimat refuzul clar de a vinde garsoniera, respectiv momentul notificărilor datate 23.02.2006 și 24.02.2006. Chiar dacă termenul de prescripție ar fi început să curgă anterior, al s-ar fi întrerupt conform art. 16 din Decretul nr.167/1958, prin recunoașterea dreptului pârâților făcută de reclamanta pârâtă în cuprinsul declarației autentificate nr. 2126/2004.
cumpărător au înțeles să angajeze răspunderea contractuală a reclamanților, promitenți vânzători, pentru neexecutarea obligațiilor asumate prin antecontractul de vânzare cumpărare, pe calea unei cereri reconvenționale prin care au solicitat instanței condamnarea alternativă a reclamanților, fie prin pronunțarea de către instanță, în temeiul art. 1073-1077 Cod civil, a unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, dacă reclamanta a devenit între timp proprietara garsonierei,fie, în caz contrar, rezoluțiunea antecontractului, cu obligarea reclamanților la daune interese, determinate anticipat printr-o clauză penală.
Plecând de la premisa că reclamanta nu va renunța și la moștenirea tatălui său, cu consecința declarării vacanței succesorale asupra întregii averi a acestuia, Tribunalul a constatat că reclamanta are în prezent dreptul de proprietate asupra garsonierei, astfel că își poate îndeplini obligația de a vinde, fiind posibilă pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, potrivit art-1073 -1077 Cod civil.
Adoptarea unei astfel de soluții s-a apreciat ca fiind preferabilă nu numai pe considerentul că se realizează o executare în natură, prioritară față de cea prin echivalent, dar sunt înlăturate și neajunsurile ce decurg din modul de evaluare a prejudiciului, evitându-se determinarea valorii garsonierei prin raportare la ofertele de prețuri ale agențiilor imobiliare. Totodată, în acest mod, obligația promitenților vânzători se consideră îndeplinită, și se impune degrevarea imobilului lor de ipoteca instituită prin contractul de împrumut al cărui caracter simulat a fost constatat.
Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenții reclamanți au invocat următoarele aspecte:
Hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1169, 1175 1191, și 1073-1077 Cod civil, și art. 225 Cod pr.civ, și cuprinde motive contradictorii.
Nu a fost dovedit caracterul simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr. 1746/2000, iar instanța de apel reține incidența acestei instituții fără a preciza care sunt argumentele care au format această convingere, doar în baza susținerilor părților adverse, care de altfel, au avut o poziție procesuală oscilantă. Astfel, inițial intimații pârâți au susținut că între părți s-a perfectat un contract de împrumut și au solicitat restituirea sumei, iar după ce au ridicat banii consemnați la dispoziția lor, au invocat teza simulării unui antecontract de vânzare cumpărare, pe care însă, nu au putut-o proba.
Tribunalul a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 225 Cod pr. civ, menționând, pe de o parte, că sub aspectul simulației, lipsa recurenților reclamanți la interogatoriu are o valoare probatorie redusă, iar pe de altă parte, că instanța de judecată a coroborat prezumția recunoașterii pretențiilor intimaților cu înscrisurile de la dosar.
Cu privire la simulație, recurenții reclamanți au susținut că în cauză nu există un act secret modificator al actului public - contractul de împrumut, ci doar înscrisuri sub semnătură privată, reluate într-un act public paralel contractului de împrumut, care nu vin în contradicție cu clauzele acestuia.
Totodată, instanța de apel a considerat că între părți s-a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare pentru un bun imobil care nu se afla la acel moment în proprietatea părților, respectiv garsoniera pe care doar reclamanta ar fi putut să o dobândească prin acceptarea succesiunii părinților săi. -și propria argumentație, instanța de apel a menținut și obligarea reclamantului la respectarea unei promisiuni de vânzare, deși aceasta s-a încheiat numai între reclamantă și pârâta, și a omis faptul că bunul ce face obiectul acestei promisiuni ar fi avut regimul juridic de bun propriu, dacă ar fi intrat în patrimoniul recurentei reclamante.
Recurenții reclamanți au susținut că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1073-1077 Cod civil, deoarece nu se poate prezuma acceptarea succesiunii autorului i de către reclamantă, instanța de apel dispunând transmiterea dreptului de proprietate de la un neproprietar, cu imposibilitatea constituirii dreptului de proprietate în patrimoniul intimaților. Mai mult decât atât, ipoteza vacanței succesorale dezvoltată de instanța de judecată, nu este fondată, pentru că nu rezultă din nici un înscris de la dosar dacă nu sunt și alți moștenitori ai defunctului, știut fiind că, potrivit dispozițiilor art. 659 Cod civil, la succesiune pot veni și moștenitori din alte clase.
Au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 214/2009 a Tribunalului Dolj, și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul admiterii în totalitatea cererii formulate de reclamanți și respingerea cererii reconvenționale a intimaților pârâți. cu cheltuieli de judecată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct.7 și 9 Cod pr. civ.
Intimatul pârât a criticat hotărârea Tribunalului sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2300 lei, arătând că reclamanții se află în culpă procesuală, astfel că se impune menținerea obligării lor către pârâți la plata sumei de 49.000.000.lei vechi ROL, așa cum a hotărât prima instanță.
La data de 6.07.2009, intimata pârâtă a formulat întâmpinare față de recursul reclamanților, solicitând respingerea acestuia, și admiterea recursului declarat de pârâtul,
Ulterior, la termenul din 6.10.2009, recurenții reclamanți au depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea formulată de intimații pârâți.
La dosarul cauzei s-au depus: dovada achitării taxei de timbru, timbru judiciar, facturi fiscale.
Examinând criticile formulate de recurenții reclamanți, se constată că sunt parțial fondate, pentru considerentele care succed:
În mod just a apreciat Tribunalul că între părți a intervenit o simulație, operațiune juridică care constă în perfectarea a două acte juridice, unul public prin care se creează o anumită aparență juridică ce nu corespunde realității, și unul secret, corespunzător voinței interne, reale a părților.
Astfel, s-a apreciat ca fiind simulat contractul de împrumut autentificat sub nr. 1746/10.10.2000, în realitate între părțile contractante, respectiv și, și ( fostă ) fiind încheiat un antecontract de vânzare cumpărare având ca obiect garsoniera situată în C, str. - B, -. 12, jud. D, materializat în actul intitulat " promisiune unilaterală de vânzare cumpărare"( fila 40), autentificat sub nr.1745/10.10.2000, precum și prin înscrisurile sub semnătură privată încheiate la 5.05.2000, și 12.06.2000 ( filele 22, 23), prin care reclamanții confirmă faptul achitării de către pârâți a sumei totale de 74.000.000. ROL, reprezentând parte din prețul de vânzare a garsonierei, convenit de părți ca fiind de 80.000.000 ROL.
Aceste trei acte juridice, încheiate anterior și respectiv, concomitent cu actul public, îndeplinesc condițiile cerute pentru a fi calificate drept contraînscrisuri, în sensul art. 1175 Cod civil, prin intermediul lor fiind anihilată aparența juridică creată prin contractul public de împrumut.
Din analiza coroborată a acestor acte juridice ce reprezintă contraînscrisuri, cu actul unilateral ulterior intitulat "declarație"( fila 21), ce emană de la reclamanta, reiese că părțile au convenit ca pârâții și ( fostă de ) să cumpere garsoniera mai sus menționată, în schimbul prețului de 80.000.000 ROL, achitat integral la data de 12.06.2000. Întrucât dreptul de proprietate asupra acestui bun se găsea în patrimoniul părinților reclamantei, între părți nu s-a putut încheia un contract să conducă la transmiterea acestui drept real către promitenții cumpărători, astfel că executarea antecontractului a fost garantată prin perfectarea contractului de împrumut, în cuprinsul căruia s-a prevăzut ca dată scadentă 9.10.2005, și s-a instituit ipotecă asupra apartamentului proprietatea împrumutaților și.
Cât privește aplicarea dispozițiilor art. 225 Cod pr. civ. de către prima instanță, Tribunalul a apreciat corect că, în condițiile în care s-a probat incidența instituției simulației prin contraînscrisul încheiat între părți, refuzul reclamanților de a răspunde la interogatoriu are semnificație probatorie redusă, aceeași relevanță juridică fiind acordată și de prima instanță, care nu a sancționat absența nejustificată a reclamanților cu o recunoaștere deplină a pretențiilor pârâților, ci a considerat-o un început de dovadă în folosul părților adverse.
Dispozițiile art. 1191 cod civil au fost aplicate, de asemenea, corect, de instanțele de fond, proba testimonială fiind apreciată ca inadmisibilă pentru dovedirea raporturilor juridice reale dintre părți, atâta vreme cât, în materia simulației, între părți, dovada acestei operațiuni juridice se face prin prezentarea contraînscrisului( contractului secret), reprezentat în speță de cele două înscrisuri sub semnătură privată din 5.05.2000 12.06.2000 și prin promisiunea unilaterală de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 1745/2000. Prin proba testimonială solicitată, reclamanții tindeau să dovedească împotriva conținutului unui înscris, astfel că în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1191 alin.2 Cod civil, care consacră regula inadmisibilității dovedirii cu martori în contra sau peste conținutul unui act.
Prin urmare, s-au interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 1175 și 1191 Cod civil, criticile formulate de recurenții reclamanți sub acest aspect fiind nefondate.
Cât privește antecontractul de vânzare cumpărare, Curtea constată că obligația de a transmite în viitor dreptul de proprietate asupra garsonierei a fost asumată doar de către, în calitate de potențială succesoare a părinților săi, proprietari ai bunului imobil la data realizării acordului de voință, chiar dacă sumele de bani reprezentând plata parțială a prețului, în cuantum de 74.000.000.ROL au fost încasate de ambii soți. Prin urmare, obligațiile născute din antecontractul mai sus menționat sunt doar în sarcina promitentei vânzătoare, nu și a reclamantului. Neexistând identitate între persoana acestuia și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, reclamantul nu are calitate procesuală pasivă în cererea având ca obiect executarea antecontractului.
Este întemeiată și critica referitoare la posibilitatea juridică a reclamantei de a executa în natură antecontractul de vânzare cumpărare.
Tribunalul și-a bazat argumentația pe prezumția acceptării succesiunii autorului de către reclamantă, deși la dosarul cauzei nu există dovezi în sensul acceptării exprese, și nu s-au administrat probe referitoare la o eventuală acceptare tacită, în condițiile art. 689 Cod civil.
Garsoniera obiect al antecontractului de vânzare cumpărare a fost proprietatea autorilor i și i, părinții reclamantei, așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1224/10.01.1992 ( fila 58 apel).
i a decedat la data de 9.01.1994, iar succesiunea sa a fost culeasă de soțul supraviețuitor i, reclamanta renunțând expres la drepturile sale succesorale, potrivit mențiunilor din certificatul de moștenitor nr. 19/27.02.2006.
Pârâtul de a promovat acțiune având ca obiect constatarea nulității absolute a acestui act notarial, iar prin decizia civilă nr. 296/30.05.2008 a Tribunalului Dolj, ca efect a admiterii apelului, cauza a fost trimisă spre rejudecare la prima instanță.
Ulterior, la data de 14.06.2008, a decedat și autorul i, iar până la data soluționării apelului și respectiv, a recursului, reclamanta nu și-a manifestat în mod expres dreptul de opțiune succesorală.
În recurs au fost depuse înscrisuri prin care se tinde a se dovedi că în termenul de opțiune succesorală reclamanta a efectuat acte de acceptare tacită a succesiunii autorului său, prin plata utilităților aferente garsonierei, însă aceste probe nu sunt suficiente prin ele însele să contureze o concluzie certă sub acest aspect, fiind necesară suplimentarea probatoriului și cu alte mijloace de dovadă, incompatibile cu structura recursului, pentru lămurirea formei de manifestare a dreptului de opțiune succesorală în termenul de prescripție prevăzut de art. 700 Cod civil.
Exercitarea dreptului de opțiune succesorală nu poate fi prezumată sub forma acceptării, având în vedere dispozițiile art. 686 Cod civil, potrivit cărora nimeni nu poate fi obligat de a face acceptarea unei moșteniri care i se cuvine, precum și caracterul unilateral al actului de opțiune succesorală.
în ipoteza în care în baza probatoriului administrat se va conchide că reclamanta a acceptat tacit succesiunea autorului i, în activul căreia se include și garsoniera, se poate face aplicarea dispozițiilor art. 1073-1077 Cod civil, în sensul că instanța de judecată, pentru a da eficiență principiului prevalenței executării în natură a obligațiilor, poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În caz contrar, dacă se va stabili că reclamanta a înțeles să rămână străină de succesiunea tatălui ei, nu va putea să transmită dreptul de proprietate asupra garsonierei în patrimoniul promitenților cumpărători, astfel că pârâții, în calitate de creditori ai obligației de a face, sunt îndreptățiți la despăgubiri, potrivit art. 1073 Cod civil.
Evaluarea cuantumului daunelor interese a fost făcută convențional de către părți în cuprinsul înscrisului autentificat sub nr. 2126/8.09.2004 de către BNP ( fila 21 dosar Judecătorie), sub forma unei clauze penale, promitenta vânzătoare obligându-se ca, în cazul în care nu va respecta înțelegerea de a transmite în patrimoniul promitenților cumpărători dreptul de proprietate asupra garsonierei, să le restituie contravaloarea acestui bun la cursul zilei. În acest sens, se impune administrarea probei cu expertiză tehnică pentru a se determina valoarea de piață garsonierei, cuantificarea despăgubirilor prin raportare exclusivă la prețurile practicate de agențiile imobiliare nefiind susceptibilă să conducă la o reparare justă și integrală a prejudiciului.
În plus, înscrisurile depuse la dosarul cauzei ( filele 43-45, dosar prima instanță), avute în vedere de prima instanță, se referă la valoarea de piață a unor astfel de bunuri la nivelul anului 2006, or între timp piața imobiliară a suferit o dinamică fluctuantă, iar prețurile menționate în adresele de la dosar nu mai sunt de actualitate.
Sunt incidente, așadar, dispozițiile art. 304 pct.9 și 312 pct.5 Cod pr.civ. în sensul că instanța de apel a aplicat greșit prevederile legale ce reglementează dreptul de opțiune succesorală, împrejurare care a generat și necercetarea fondului cauzei sub aspectul posibilității executării în natură a antecontractului de vânzare cumpărare.
Prin urmare, recursul declarat de reclamanți se apreciază a fi fondat, astfel că se va admite, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Ca efect a admiterii recursului reclamanților, pentru o soluționare unitară a cauzei, se va admite și recursul declarat de pârâtul, urmând ca instanța de apel să aibă în vedere și criticile formulate de acesta.
În rejudecare, Tribunalul, în baza caracterului devolutiv al căii de atac cu care a fost investit, va dispune administrarea de probatorii pentru determinarea formei de manifestare a dreptului de opțiune succesorală al reclamantei față de succesiunea autorului i, iar în situația în care se va aprecia că reclamanta este străină de moștenirea acestuia prin neacceptare, va pune în discuția părților necesitatea administrării probei cu expertiză specialitatea evaluare bunuri imobile, pentru a putea da eficiență clauzei penale convenită de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurenții reclamanți, și recurentul pârât, împotriva deciziei civile nr. 214 din 30 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă.
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. și tehnored.jud.-/4 ex./2.12.2009
Fl.
Președinte:Costinela SălanJudecători:Costinela Sălan, Oana Ghiță, Sorin Drăguț
