Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 1358/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1358
Ședința publică de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 2: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 3: Sorin Drăguț
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta petentă împotriva încheierii din 19 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul personal și în calitate de procurator pentru recurenta petentă recurenta petentă, lipsind intimații, .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Intimatul în nume propriu și pentru recurenta petentă pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursului de față:
La data de 26 februarie 2009 petenta, prin mandatar a formulat cerere de completare încheierii din ședința din Camera de Consiliu din 3 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-( număr vechi 6291/CIV/2002), în contradictoriu cu intimații, și, încheiere referitoare la lămurirea dispozitivului deciziei civilă nr. 769/12 2004, pronunțată de Tribunalul Dolj, în același dosar, în sensul de a se menționa expres faptul că lotul său se compune din 129. respectiv, cota ce-i revine ca soție supraviețuitoare, plus 64,5. în calitate de moștenitor, deci un total de 193,5.
A solicitat această completare cu motivarea că dosarul de cadastru și intabulare i-a fost respins de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C, pentru că suprafață de 129. nu se regăsește nici în decizia civilă nr. 769/12 2004 și nici în încheierea din ședința din Camera de Consiliu de la 3 octombrie 2008.
La solicitarea instanței Judecătoria Craiovaa restituit dosarul nr.3462/1999, la care se aflat atașat dosarul nr-.
Prin încheierea de la 19 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins cererea de completare a dispozitivului încheierii din ședința din Camera de Consiliu din 03.10.2008, pronunțată în dosar nr-, ca tardiv formulată.
Pentru a decide astfel, prima instanță a reținut că cererea de completare a dispozitivului este tardiv formulată, după împlinirea termenului imperativ prevăzut de art. 2812alin.1 Cod pr.civ.
Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate.
A susținut în esență că prima instanță a examinat cu superficialitate cererea dedusă judecății, și nu a observat că la pronunțarea încheierii din 3 octombrie 2008, în dosarul nr-, instanța a omis să se pronunțe asupra suprafeței totale de 193,5 mp, identificată de exp. scu, prin raportul de expertiză tehnică omologat de instanță.
Recursul este nefondat.
Prima instanță a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 2812alin1 Cod pr.civ. potrivit cărora, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
În speță, prin cererea formulată, petenta a solicitat completarea încheierii de ședință din Camera de consiliu din 3 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Încheierea mai susmenționată a fost comunicată petentei la data de 5.11.2008 ( fila 66, dosarul nr-), și de la această dată a început să curgă termenul imperativ de 15 zile pentru formularea unei cereri de completare a dispozitivului.
Cererea de completare a dispozitivului încheierii a fost formulată la data de 26.02.2009, după expirarea termenului imperativ prevăzut de textul legal.
Potrivit art. 103 alin.1 Cod pr. civ. neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, caz în care actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în același termen urmând a fi arătate și motivele împiedicării.
Cum o astfel de cauză nu a fost invocată și dovedită, în mod legal prima instanță a aplicat sancțiunea decăderii și a respins cererea de completare a dispozitivului ca tardiv formulată.
Criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate,și nu pot fi încadrate în niciunuldin motivele de modificare sau casare prevăzute de art.304 pct. 1 - 9 Cod pr. civ. astfel că, potrivit art. 312 Cod pr.civ. recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta petentă împotriva încheierii din 19 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. și tehnored.jud.-/2 ex./19.11.2009
:
Președinte:Costinela SălanJudecători:Costinela Sălan, Oana Ghiță, Sorin Drăguț