Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 519/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 519
Ședința publică de la 12 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 2: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 3: Mona Maria
Grefier
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 378 din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, intimata și avocat pentru intimata -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat depune la dosar adeverința nr. 8829/4.12.2008 prin care se menționează că valoarea impozabilă a casei de locuit este de 10 500 Ron și a terenului de 1670 Ron. Arată că menține excepția inadmisibilității recursului formulat de având în vedere caracterul patrimonial al acțiunii, prevederile art. 282 ind.1 Cod procedură civilă cu trimitere la Decizia nr. 32/2008 a Inaltei Curți de Casație și Justiție
Solicită a se constata inadmisibilitatea recursului, cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.
Interpelat, recurentul precizează că valoarea terenului este de 220 euro/mp, fiind estimat în anul 2006 la suma de 180 milioane lei vechi, astfel cum rezultă și din răspunsul la interogatoriu. Solicită a se constata că s-au adus imobilului o serie de îmbunătățiri.
Declarându-se dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității căii de atac a recursului.
La dosar s-au depus prin serviciul de registratură înscrisuri de către recurent (14 file-planuri de amplasament, releveu construcție,proiect de construcții), într-un exemplar.
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 2281/19.10.2007 pronunțată de Judecătoria Pașcani, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții și, s-a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr.3986/07.04.1994 la notariatul de Stat P, pârâtul fiind obligat la plata către reclamantă a sumei de 712,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
În fapt,prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3986/07.04.1994 la Notariatul de Stat P reclamanta împreună cu soțul au înstrăinat pârâților 1645. teren construcție și grădină, una casă de locuit situate în Târgu, str. -, județul Prețul vânzării convenit de părți a constat în întreținerea vânzătorilor de către cumpărători cu toate cele necesare traiului, pe tot timpul vieții acestora. S-a stipulat de asemenea în contract că dobânditorii vor intra în stăpânirea de fapt a imobilului de la data autentificării contractului.
Având în vedere faptul că prețul, ca obiect al contractului de vânzare-cumpărare, trebuie stabilit în bani, acest lucru fiind de esența vânzării, instanța consideră că între părți nu a intervenit un contract de vânzare-cumpărare, întrucât în cauză pârâții și-au asumat prin contract o obligație de a face, respectiv de a presta întreținere celorlalte părți cocontractante. Așadar, deși contractul se intitulează de "vânzare-cumpărare", instanța îl interpretează, în conformitate cu art. 977 cod civil raportat la 982 Cod civil, ca având natura juridică a unui contract de întreținere, aceasta fiind voința reală a părților, astfel cum reiese din ansamblul clauzelor contractuale. Pentru aceste motive instanța s-a referit la contractul de întreținere intervenit între părțile prezentei cauze la data de 07.04.1994, reclamanta având calitatea contractuală de creditor al obligației de întreținere, iar pârâții aceea de debitori a acestei obligații.
La data de 28.04.1994, astfel cum reiese din certificatul de deces nr. 42/29.04.1994 depus la dosar la fila 55, intervenit decesul lui, care avea calitatea de creditor al obligației de întreținere alături de -.
Instanța reține că în cauză obligația de întreținere este indivizibilă activ, având în vedere pluralitatea creditorilor, aceasta neputând fi considerată îndeplinită dacă nu s-a executat integral față de toți creditorii, întinderea și durata prestațiilor fiind în funcție de durata vieții tuturor.
Coroborând răspunsurile la interogatoriu date de părți cu declarațiile martorilor audiați instanța a reținut că pârâții s-au mutat în casa cumpărată după decesul lui, la începutul anului 1995, după cum recunoaște atât reclamanta cât și paratul. O perioada lucrurile au decurs normal, reclamanta precizând la răspunsul cu nr. 3 din interogatoriul administrat din oficiu că la 2-3 ani după ce pârâții s-au mutat în locuința înstrăinată de reclamantă, pârâtul nu îi mai permitea pârâtei să îi aducă de mâncare reclamantei și îi făcea scandal din acest motiv. Ulterior, reclamanta a mai beneficiat sporadic de ajutorul pârâtei, după cum reiese din răspunsul la întrebarea cu nr. 1 și 2 din interogatoriul luat reclamantei din oficiu. Aceste mărturisiri se coroborează cu depozițiile martorilor reclamantei audiați în cauză. Astfel, martora arată că în luna iulie 2006 s-a întâlnit cu reclamanta care i-a spus că pârâtul o dăduse afară din casă, nu era îngrijită de pârâți, iar paratul îi interzicea pârâtei să o îngrijească pe reclamantă. În acea perioadă, arată martora, reclamanta a locuit o perioadă la o soră. Martora - confirma faptul ca în perioada verii a anului 2006, pârâtul a dat-o pe reclamantă afară din casă, astfel încât o perioadă reclamanta a locuit la o soră de-a ei. Martora confirmă faptul ca paratul îi adresa cuvinte necuviincioase reclamantei, fiind martoră a unui astfel de eveniment, declarația sa coroborându-se cu răspunsul la întrebarea cu nr. 10 din interogatoriul luat reclamantei. De asemenea, martora care după cum declară, trecea pe la locuința părților cam o dată pe lună, confirmă susținerile reclamantei conform cărora aceasta locuia într-o camera și îi era interzis accesul la alte camere. Martorele audiate pentru reclamanta, ambele consătene cu părțile, au arătat că au cunoștință de faptul ca reclamantei nu i se pregătea mâncare și nu era îngrijită doar din cele relatate de această reclamantă.
Din declarația martorului, audiat pentru pârât - declarația de la fila 40 - nu rezultă elemente de natură să facă dovada contrară celor probate de reclamantă.
Pe cale de consecință, instanța reține faptul că reclamanta nu a beneficiat de întreținerea promisă de părți, se întreține singură și este în stare de nevoie, are vârsta de 60 de ani și serioase probleme de sănătate. Mai mult, după cum reiese din biletul de ieșire din spital atașat la dosar la fila 106, reclamanta a suferit la începutul anului 2006 un traumatism prin cădere soldat cu fractură de gambă, pentru care 4 luni a avut piciorul în ghips, după care a fost afectată mobilitatea membrului. Doar ocazional a beneficiat de ajutor din partea pârâtei. Or obligația de întreținere are caracter continuu și trebuie prestat ori de cate ori este în nevoie creditorul iar debitorii nu se pot sustrage de la executarea obligației asumate, oricât de oneroasă ar fi pentru ei.
In drept, întrucât în cauză este rezoluțiunea unui contract de întreținere - contract nenumit, instanța reține că sunt incidente regulile dreptului comun în materie de răspundere contractuală și nu dispozițiile art. 1639 Cod civil care se referă exclusiv la contractul de rentă viageră.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1082, în materia răspunderii civile contractuale, creditorul trebuie sa facă dovada existenței contractului și faptul că obligația nu a fost executată de către debitor. Pe baza acestor dovezi, culpa debitorului este prezumată, pentru a se exonera de răspundere, debitorul fiind ținut să facă dovada cazului fortuit sau a forței majore care l-au împiedicat să își execute obligația asumată contractual.
În speță, obiectul cererii fiind o obligație de a face, instanța a constatat că în cauză reclamanta creditoare a făcut dovada existenței creanței constând în obligația de întreținere care incumbă pârâților și a neexecutării acesteia, neexecutarea culpabilă fiind prezumată atâta timp cât pârâții debitori nu o dovedesc sau nu demonstrează imposibilitatea executării ei din cauze străine de voința lor. Având în vedere faptul că, pe de o parte pârâtul nu a făcut nicio dovadă în acest sens, iar pe de altă parte pârâta a recunoscut că nu a prestat reclamantei întreținerea la care s-a obligat, instanța reține că niciunul dintre pârâți nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract față de reclamantă. Mai mult, deși recunoaște prin întâmpinarea formulată în dosar că vânzătorii au încheiat contractul fiind motivați de starea lor de sănătate precară și a imposibilității de a suporta cheltuielile familiei, pârâtul nu a reușit să facă dovada că a prestat atât reclamantei cât și soțului acesteia întreținerea necesară.
Pentru aceste considerente, instanța a constatat îndeplinite condițiile pentru operarea rezoluțiunii judiciare, conform art. 1021 Cod civil. În cauză, acțiunea în rezoluțiune a fost introdusă de către partea care a executat contractul, reclamanta transmițând dreptul de proprietate asupra imobilului la momentul încheierii contractului iar pârâții nu și-au executat obligația contractuală asumată, respectiv nu au asigurat întreținerea reclamantei, conform contractului încheiat. Întrucât neexecutarea se prezumă a fi imputabilă din considerentele expuse mai sus și având în vedere faptul că pârâții au fost puși în întârziere prin cererea de chemare în judecată, conform art. 1079 alin. 1 Cod civil, instanța a considerat întemeiate pretențiile reclamantei.
Față de aceste considerente, instanța a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere intervenit între părți.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelul a fost respins prin decizia civilă nr.378/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, apelantul fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimată.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:
Trebuie să se facă distincție între prescripția dreptului la acțiune în rezoluțiune și prescripția dreptului la acțiune privind executarea prestației, fiecare semnificând situații diferite și care se supun unor condiții de aplicabilitate diferite. Dacă prestația de întreținere asumată de debitorul întreținerii este succesivă, pentru fiecare dintre ele curge un termen de prescripție distinct de 3ani. Creditorului întreținerii nu îi poate fi opusă prescripția dreptului la acțiune în rezoluțiune, indiferent de durata de neexecutare a prestației de întreținere de către debitor ori a intermitenței în executare, pentru că rezoluțiunea, ca efect specific al contractului, poate fi solicitată tot timpul existenței contractului. De vreme ce reclamanta și soțul ei au transmis proprietatea lor în schimbul întreținerii din partea pârâților pe toată durata vieții transmițătorilor, rezultă că obligația de întreținere este indivizibilă, cu pluralitate de creditori și debitori. Aspectele invocate de apelant referitoare la prestarea întreținerii față de reclamantă nu au fost dovedite prin alte mijloace de probă, iar prima instanță a analizat în mod corect materialul probator administrat în cauză. În apel a depus un referat de anchetă socială întocmit la data de 19.03.2007 de către Primăria comunei cu ocazia soluționării dosarului de divorț din care rezultă că "dl. este cunoscut ca un consumator frecvent de alcool, cât și comportamentul său față de membrii familiei (violență verbală) ".
În cazul de față este aplicabil art.275 Cod procedură civilă, deoarece este vorba de o acțiune în rezoluțiune și nu o acțiune având ca obiect executarea întreținerii, caz în care într-adevăr pârâta era de drept pusă în întârziere.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate.
Recurentul a susținut, în esență, că reclamanta nu este îndreptățită să solicite rezoluțiunea contractului de întreținere în integralitatea sa, ci doar pentru cota-parte care îi revine în urma decesului soțului său, obligația de întreținere fiind divizibilă.
Prin urmare, reclamanta nu are calitate procesuală activă în promovarea acțiunii în rezilierea contractului și pentru partea ce îi revenea soțului său.
Instanța trebuia să constate, raportat la data introducerii acțiunii în rezoluțiune, prescripția dreptului la acțiune pentru cota parte a soțului decedat și chiar pentru partea sa din imobil.
Mai mult, instanța nu a analizat relațiile dintre părți, de natură a pune sub semnul întrebării susținerile pârâtei, dat fiind că la momentul introducerii acțiunii pârâții se aflau în divorț.
Instanța nu a observat contradicțiile dintre declarațiile părților și nu a audiat martori în apel, încălcând în acest fel dispozițiile art.6 din CEDO.
Obligarea doar a pârâtului-recurent la plata cheltuielilor de judecată este de asemenea nelegală, fiind încălcate prevederile art.275 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare intimata - a invocat excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, având în vedere caracterul patrimonial al acțiunii și valoarea obiectului cererii.
Instanța a acordat părților termen pentru a face dovezi privind valoarea de impunere a imobilului ce face obiectul contractului de întreținere.
La dosar a fost depusă de către intimată adeverința nr.8829/4.12.2008 emisă de Primăria Comunei din care rezultă că valoarea totală impozabilă a imobilului compus din casă și teren este de 12.170 RON.
Deși a precizat valoarea terenului ca fiind de 220 euro/, recurentul nu a prezentat dovezi în acest sens și nici nu a produs probe privind valoarea casei de locuit.
Raportat la valoarea înscrisă în adeverința nr.8829/2008 și la dispozițiile art.2821Cod procedură civilă instanța a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului invocată de recurentă.
Curtea apreciază că acțiunea în rezoluțiunea contractului de întreținere are ca scop readucerea în patrimoniul reclamantului a bunului respectiv, prin desființarea actului care provocase ieșirea lui din patrimoniu.
O astfel de acțiune tinde, deci, la revendicarea unui bun, având un caracter patrimonial.
Potrivit dispoziției înscrise în art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigii al căror obiect au o valoare de până la 100.000 RON.
Tot astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, prin decizia nr. 32 din 09.06.2008, pronunțată în recursul în interesul legii că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 literele "a, b" și art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea unor acte juridice privind drepturi patrimonial, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
Raportat la acest text, rezultă că hotărârea dată în primă instanță, în prezenta cauză, este supusă numai căii de atac a recursului, cale de atac ce se soluționează de tribunal, conform art.2 pct. 3 Cod procedură civilă.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității și a celui constituțional al egalității în fața legii și autorităților.
Astfel, dacă, potrivit art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă, hotărârea primei instanțe este supusă numai căii de atac a recursului, iar recurentul a uzat de această cale, ce a fost soluționată de tribunal, el nu mai poate exercita un nou recurs la Curtea de apel.
Împrejurarea că tribunalul a soluționat cauza în complet compus din doi judecători și nu în complet de trei judecători, nu este de natură să confere recurentului dreptul de a exercita o cale de atac neprevăzută de lege.
Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de și se va menține decizia recurată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite excepția invocată de intimata - privitor la inadmisibilitatea căii de atac a recursului.
Constată inadmisibil recursul formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.378 din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
18.XII.2008.-
2 ex.-
Președinte:Georgeta ProteaJudecători:Georgeta Protea, Liliana Palihovici, Mona Maria
