Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 1011/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1011
Ședința publică de la 25 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 3: Dan Spânu
Grefier: - - -
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE gaze " " - MEDIAȘ - SUCURSALA DE . P împotriva deciziei civile nr. 315 din data de 9 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect servitute.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE GAZE " " - MEDIAȘ - SUCURSALA DE . P reprezentată de consilier juridic și intimata pârâtă reprezentată de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței nedepunerea la dosar de către recurenta reclamantă a diferenței taxei judiciare de timbru în cuantum de 215 lei și timbru judiciar în cuantum de 2,85 lei dispusă de instanță la termenul anterior, după care;
Consilier juridic pentru recurenta reclamantă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE GAZE " " - MEDIAȘ - SUCURSALA DE . P, depune la dosar ordinul de plată nr. 1204 din 17.10.2008, reprezentând dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic pentru recurenta reclamantă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE GAZE " " - MEDIAȘ - SUCURSALA DE . P, solicită în principal admiterea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă, modificarea deciziei atacate și pe fond respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.
În subsidiar solicită admiterea recursului, casarea decizie atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dolj în vederea administrării de probe.
Avocat pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, sub nr. 4849/C/2006 (nr. în format vechi), la data de 22.03.2006, reclamanta Societatea Națională de Gaze () "" M- Sucursala Pac hemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună stabilirea unui drept de servitute legală în favoarea reclamantei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că, în calitate de concesionar în sectorul gazelor naturale, își desfășoară activitatea de producție, având amplasată în preajma terenului proprietatea pârâtei de gaze 606, în intravilanul com..
S-a mai precizat că promovarea prezentei cereri a fost determinată de neînțelegerile dintre părți în legătură cu accesul la această sondă.
În drept, s-au invocat prevederile art. 86 și art. 90 alin. 2 din Legea nr. 351/2004, art. 586 Cod civil, art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
La data de 24.05.2006, pârâta a formulat o cerere reconvențională, solicitând ca reclamanta să-i plătească despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a întregului teren, precum și cheltuieli de judecată.
Motivând în fapt această cerere, pârâta a precizat că este proprietarul terenului intravilan pe care se află, iar anexele acesteia se găsesc pe terenul extravilan care este tot proprietatea sa, aflat în continuarea terenului intravilan.
Pârâta a mai arătat că, în realitate, reclamanta intenționează să și folosească acest teren, pentru realizarea unor lucrări de reparație și retehnologizare a sondei, fapt ce presupune amplasarea pe teren a unor utilaje care împiedică folosirea normală a acestuia.
Pârâta a solicitat ca despăgubirile sa-i fie plătite anual cu titlul de chirie ca urmare a lipsei de folosință a întregului teren proprietatea sa.
Ulterior, la data de 20.09.2006, pârâta a precizat cererea reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 2000 lei lunar reprezentând chirie pentru lipsa de folosință a întregului teren.
La data de 28.06.2006, reclamanta a depus la dosar o întâmpinare la cererea reconvențională, arătând că, potrivit art. 86-91 din Legea nr. 351/2004, servitutea se exercită cu titlu gratuit pe toată durata de existență a obiectivelor, iar, în cazul în care este necesar să se intervină la aceste obiective și se produc pagube, despăgubirile se acordă conform criteriilor stabilite în același act normativ.
La data de 19.10.2006, reclamanta a formulat o modificare a acțiunii, solicitând, în temeiul art. 47-48 Cod procedură civilă, chemarea în judecată și a Primăriei com., jud. D, pentru considerentul că de producție 606 este amplasată pe suprafața de teren de 290 mp, care nu a fost atribuită în proprietatea pârâtei și care se află în administrarea primăriei, conform adresei nr. 129/31.01.2006.
Pârâta s-a opus acestei cereri, iar instanța a dispus, în baza art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 132 Cod procedură civilă, decăderea reclamantei din dreptul de a modifica acțiunea după prima zi de înfățișare.
Instanța a dispus conceptarea în cauză, ca reclamantă, a NS. - M, apreciind că această persoană este titularul dreptului dedus judecății prin cererea introductivă.
La termenul din 26.09.2007, pârâta a mărit câtimea obiectului cererii reconvenționale la suma de 2629 EURO/an, completând corespunzător taxa de timbru cu 429 lei.
Prin sentința civilă nr. 12879 din 24 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova,în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimata pârâtă, a fost admisă acțiunea formulată de - - SUC. MEDIAȘ, împotriva pârâtei.
A fost admisă cererea reconvențională precizată la 26.09.2007.
Pârâta a fost obligată să permită reclamantei trecerea la calea publică pe terenul în suprafață de 366 mp, identificat în anexa nr. 1 raportului de expertiză( fila 76 dosar), între punctele 2-3-9-7(hașurat cu galben).
obligat reclamanta să plătească anual pârâtei suma de 2629 Euro reprezentând despăgubiri civile sau echivalentul în lei la data plății efective, stabilit la cursul oficial de schimb practicat de BNR.
Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată și obligată reclamanta către pârâtă la plata sumei de 200 lei cu acest titlu.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantei i se conferă de lege (art. 86 lit. c) din Legea nr. 351/2004), printre altele, dreptul de servitute legală de trecere subterană, de suprafață sau aeriană asupra terenurilor și altor bunuri proprietate publică sau privată a persoanelor fizice sau juridice, în vederea instalării de rețele, conducte, linii sau de alte echipamente aferente capacității și pentru accesul la locul de amplasare a acestora.
În raport de aceste dispoziții legale și de expertiza efectuată în cauză cu ocazia căreia expertul a identificat o suprafață din terenul pârâtei având o lățime de 6 și o lungime de 61 (366 mp) necesară accesului reclamantei la locul unde se află amplasată de extracție și anexele ei, instanța de fond a apreciat întemeiată cererea reclamantei și conform art.86 lit. c și art.89 din Legea nr.351/2004 a obligat-o pe pârâtă să permită acesteia trecerea la calea publică ( drumul DC 308) pe terenul în suprafață de 366.
În privința cererii reconvenționale, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată, așa cum a fost precizată la 26.09.2007.
Pentru a considera astfel, instanța a reținut că reclamanta este unica proprietară a suprafețelor de teren situate în intravilanul com., jud. D, în tarlaua 25, parcela 46 și tarlaua 43, parcela 138, aceste suprafețe fiind înscrise în titlul de proprietate nr. 890-4437/04.09.1997 prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate lui pentru suprafața totală de 5 ha. al cărui unic moștenitor legal acceptant este reclamanta, astfel cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 136/25.06.1998.
În raport de concluziile raportului de expertiză, instanța de fond a reținut că, în total, suprafața afectată de amplasamentul sondei 606 este de 1314,5 mp (249,5 mp+366mp+699mp), pentru care s-a calculat o contravaloare a lipsei de folosință în cuantum de 2629 EURO/an.
Instanța de fond a înlăturat apărarea reclamantei-pârâte în sensul că este îndreptățită la exercitarea dreptului său de servitute cu titlu gratuit, în conformitate cu dispozițiile art.90 alin.2 din Legea nr.351/2004, argumentând în acest sens că pârâta reclamantă nu a înțeles să solicite despăgubirile prevăzute de acest text din legea specială, ci alt gen de daune interese justificate de prejudiciul material încercat ca urmare a lipsirii sale de folosința suprafeței totale de 1314,5.
De asemenea, prima instanță a analizat dreptul pârâtei la despăgubiri și prin raportare la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, care face parte din dreptul intern și ale cărei prevederi sunt prioritare (art. 20 din Constituție).
Împotriva sentinței civile nr.13879/24.10.2007 a declarat apel reclamanta-pârâtă -, criticând- sub aspectul modului de soluționare a cererii reconvenționale.
În motivarea apelului, reclamanta-pârâtă a arătat că instanța, admițând cererea reconvențională și dispunând obligarea sa la plata anual în favoarea pârâtei sumei de 2690 euro cu titlul de despăgubiri, nu a avut în vedere prevederile art.90 alin.2 din Legea nr.351/2004 (Legea gazelor) care stipulează că " exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale, se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora".
S-a mai arătat că, în raport de disp. art.90 alin.2 și art.91 din Legea nr.351/2004, despăgubirile pot fi acordate doar dacă se intră la respectiva sondă și se dovedește producerea astfel a unor pagube, aspecte ce pot fi demonstrate printr-o expertiză agricolă de specialitate.
Legat de expertiza efectuată, apelanta a susținut că prima instanță a respins în mod eronat obiecțiunile ridicate la raportul de expertiză, neluându-se în considerare faptul că în concluziile raportului, expertul s-a referit la criterii care nu au legătură cu servitutea stabilită de Legea gazelor, criterii cum ar fi prețul de vânzare a terenului în zonă, prețul închirierii în zonă.
În susținerea apelului, s-a depus copia deciziei civile nr.538/07.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, într-o cauză similară celei de față.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, motivând că, prin actele depuse la dosar, a făcut dovada că este lipsită de folosința unei suprafețe de 1314,5 mp. a cărei proprietară este, iar în raport de acest fapt, prima instanță, a avut, în mod corect, în soluționarea cererii sale dispozițiile art.44 alin.1 din Constituția României și ale art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Prin decizia civilă nr. 315 din 09.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins apelul formulat de către reclamanta - - SUCURSALA MEDIAȘ împotriva sentinței civile nr. 12879 din 24.10.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă .
S-a luat act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că prima instanță, în mod corect, a soluționat cererea reconvențională, în raport de temeiul juridic invocat de pârâta-reclamantă, respectiv de prevederile dreptului comun privind condițiile acordării de despăgubiri.
Cu privire la îndreptățirea pârâtei-reclamante la acordarea despăgubirilor și a posibilității aplicării cu prioritate a dispozițiilor legii speciale (Legea gazelor) față de legea generală (Cod civil), prima instanță s-a raportat, în mod corect, la prevederile art.44 alin.1 din Constituția României și ale art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Dreptului Omului.
În cauza de față este de necontestat că pârâta-reclamantă este proprietara unui bun, în înțelesul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, aceasta făcând dovada dreptului său prin nr.1295/18.05.2004, actul de partaj voluntar autentificat sub nr.5441/28.09.2004, nr.890-4437/04.09.1997 și certificatul de moștenitor nr.136/25.06.1998.
De asemenea, s-a reținut că aplicarea prevederilor legii speciale, respectiv a disp. art.90 alin.2 din Legea nr.351/2004, privind exercitarea cu titlu gratuit a unei servituți asupra fondului ce constituie proprietatea pârâtei-reclamante, ar însemna lipsirea acesteia de principalul atribut al dreptului de proprietate și anume de folosința bunului său, reprezentând o ingerință în exercitarea dreptului său de proprietate.
Pentru ca această ingerință să nu reprezinte o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție este necesar ca ea să fie prevăzută de lege pentru apărarea interesului general al societății și să fie necesară într-o societate democratică.
În ipoteza de față, ingerința este prevăzută de lege, fiind stipulată în Legea gazelor nr.351/2004, măsura a fost stabilită în interesul general al societății (reglementând o activitate economică de exploatare, prelucrare a unui combustibil destinat consumului general al societății), dar nu este îndeplinită și condiția proporționalității. Aceasta întrucât pârâta reclamantă ar fi obligată să suporte o sarcină disproporționată, aceea a lipsirii pe perioadă îndelungată de folosința bunului său, fără a exista însă și o modalitate corespunzătore de compensare a prejudiciului său, dacă s-ar face aplicare prevederilor Legii gazelor.
Drept urmare, așa cum just a argumentat și prima instanță, necesitatea menținerii unui echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului impun acordarea despăgubirilor în favoarea reclamantei pentru lipsa de folosință a terenului său, în conformitate cu normele generale cuprinse în Codul civil.
Sub aspectul întinderii terenului, pentru care aceste despăgubiri pot fi acordate, tribunalul a constatat că apelanta-reclamantă a solicitat doar constituirea unei servituți afectate trecerii spre nr.606, iar instanța în limitele învestirii sale, a admis acțiunea principală, instituind servitutea pe suprafața de 366 mp.
Din probele administrate în cauză a rezultat însă că și suprafața pe care sunt amplasate nr.606 și anexele acesteia, măsurând 249,5 mp. este tot proprietatea reclamantei, ceea ce presupune ca nici această suprafață să nu poată fi folosită de reclamantă.
De asemenea, din examinarea raportului de expertiză și a schiței anexe la acesta, se desprinde concluzia că amplasarea sondei pe suprafața de 249,5 mp, precum și constituirea servituții de trecere necesare exploatării sondei pe suprafața de 366 mp, izolează porțiunea dinspre partea de est, ce măsoară 699 mp, de restul terenului reclamantei, făcând ca această suprafață prin dimensiuni și învecinări, să fie improprie oricărei exploatări.
Drept urmare, reclamanta este lipsită de prerogativa folosinței pentru toate cele trei suprafețe de teren, însumând 1314 mp, astfel încât, indiferent de porțiunea pentru care reclamanta a solicitat instituirea unui drept real de servitute, determinarea prejudiciului trebuie să se realizeze în raport de întreaga suprafață pentru care s-a demonstrat lipsa de folosință, așa cum în mod corect s-a avut în vedere de către prima instanță în soluționarea cererii reconvenționale.
Referitor la cuantumul despăgubirilor, tribunalul a apreciat că evaluarea lipsei de folosință trebuie realizată în considerarea destinației pe care proprietarul intenționa a o da terenului său.
În acest sens, pârâta-reclamantă a arătat că terenul pe care se află în imposibilitatea de a-l folosi este poziționat la strada principală (amplasarea lângă DC 308 rezultă din expertiză) și că intenționa să-și edifice pe acesta o construcție, solicitând prin propunerile de obiective ca expertul să țină cont și de valoarea de închiriere a terenului (fila 34). Societatea reclamantă nu a contestat faptul că respectivul teren ar fi impropriu utilizării, conform destinației vizate de proprietarul acesteia.
De asemenea, pârâta proprietară nu a menționat că intenționează să afecteze respectivele suprafețe destinării unor activități agricole sau cultivării lor cu produse agricole, astfel încât să prezinte relevanță criterii cum ar fi: contravaloarea producției, gradul de fertilitate al solului sau alte asemenea criterii necesitând cunoștințele de specialitate ale unui expert agricol.
În aceste condiții, contravaloarea lipsei de folosință a fost determinată corect prin raportare la prețul chiriei practicat în zonă pentru terenul intravilan, din acest punct de vedere nefiind necesară efectuarea unei expertize agricole.
De asemenea, indiferent de specialitatea expertului, se constată că, în evaluarea lipsei de folosință, acesta a avut în vedere datele comunicate de agențiile imobiliare referitoare la prețul închirierii în zonă (2 euro/mp.), astfel încât, chiar neluând în considerare concluziile expertului cu privire la acest aspect, înscrisurile emise de agențiile imobiliare au forță probatorie și nu au fost contestate sub aspectul cuantumului chiriei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE GAZE " " - MEDIAȘ - SUCURSALA DE . P, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Critica vizează împrejurarea că stabilirea dreptului de servitute de trecere în favoarea recurentei se întemeiază pe prevederile Legii speciale nr. 351/2004 și este cu titlu gratuit.
Recurenta mai arată că expertiza efectuată în cauză nu a respectat criteriile stabilite de legea specială privind cuantumul despăgubirilor acordate proprietarilor.
Recursul este nefondat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că, potrivit Lg. 351/2004, prin art. 90 alin.2 se arată că exercitarea drepturilor de uz și servitute legală asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale, se realizează cu titlu gratuit pe durata existenței acestora.
De asemenea, potrivit art. 90 alin.2 teza a II-a din Lg. 351/2004, se arată că, dacă cu ocazia intervențiilor se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților, din domeniul gazelor naturale, concesionarii au obligația să plătească despăgubiri în condițiile legii, iar potrivit art. 91, suprafața de teren afectată cu ocazia lucrărilor, valorile pentru producțiile estimate ale culturilor și plantațiilor afectate, comunicate de organismele abilitate, sau valoarea de circulație a bunurilor imobile afectate, vor fi avute în vedere drept criterii de acordare a despăgubirilor.
Examinând aceste dispoziții legale, prin prisma obiectului acțiunii, se constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentă, deoarece intimata, prin cererea formulată în dosar, a solicitat despăgubiri care reprezintă c/valoarea lipsei de folosință a terenului intravilan, proprietatea sa și nu despăgubiri pentru servitutea de trecere, așa cum este reglementată prin art. 616 Cod civil.
Întrucât intimata a făcut dovada că este proprietara terenului și că din terenul proprietatea sa nu poate folosi suprafața de 1314,15mp, instanțele în mod legal au obligat-o pe reclamantă la despăgubiri, care se bazează pe dispozițiile Legii speciale nr. 351/2004.
În ceea ce privește criteriile de acordare a despăgubirilor, instanțele au avut în vedere expertiza efectuată în cauză, care a concluzionat că prin constituirea servituții de trecere necesară exploatării sondelor de gaze, aceasta face ca o parte din suprafața reclamantei să fie improprie exploatării, astfel că expertiza a stabilit în mod corect prețul lipsei de folosință a terenului de către proprietar.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin.1 Cod pr. civ. instanța urmează să respingă ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE GAZE " " - MEDIAȘ - SUCURSALA DE . P împotriva deciziei civile nr. 315 din data de 9 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. jud. -
Tehn.
2 ex./02.12.2008
Președinte:Emilian LupeanJudecători:Emilian Lupean, Alexandrina Marica, Dan Spânu