Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 170/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - servitute -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR. 170
Ședința publică din 27 mai 2009
PREȘEDINTE: Ciută Oana
JUDECĂTOR 2: Andrieș Catrinel
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de intervenientul domiciliat în comuna, județul S, împotriva deciziei nr. 57 din 9 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 20 mai 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a data posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi 27 mai 2009, ora 13,00.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
La data de 17 iulie 2002 reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând instanței constituirea unei servituți de trecere cu piciorul și auto de la terenul proprietatea reclamanților, pe terenul proprietatea pârâților până la calea publică, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 14 octombrie 2002 a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând instanței să se constate că este proprietarul terenului pe care există un drum de acces precum și a podului peste pârâul "", a invocat lipsa calității procesuale pasive a pârâților chemați în judecată și a solicitat respingerea acțiunii reclamanților.
Prin sentința civilă nr. 490 din 10 mai 2004, Judecătoria Vatra Dorneia admis acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții, - și intervenientul, a constituit o servitute de trecere cu piciorul și auto de la calea publică peste pârâul în favoarea reclamanților pe terenul pârâților și al intervenientului, pe aliniamentul 1-32 din raportul de expertiză; a admis în parte cererea de intervenție, constatând că intervenientul a dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 13.422 teren pășune și 1.094 teren fânaț în comuna; s-au respins celelalte capete de cerere, iar intervenientul a fost obligat să plătească reclamanților suma de 41.049.616 lei cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 2440 din 20 septembrie 2004, Curtea de Apel Suceavaa admis apelul intervenientului, a schimbat în parte sentința atacată în sensul admiterii cererii de intervenție, a constatat că intervenientul este proprietarul imobilelor pod și drum, a obligat reclamanții să plătească intervenientului suma de 212.244.958 lei cu titlu de despăgubiri și a modificat cuantumul cheltuielilor de judecată, pe care intervenientul trebuia să le achite reclamanților, la suma de 5.049.616 lei.
Prin decizia civilă nr. 4081 din 17 mai 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamanților, a casat decizia civilă atacată și a trimis cauza spre rejudecare, cu recomandarea de a se proceda la completarea probatoriului pentru a se constata dacă intervenientul este titularul unui drept real asupra imobilului în litigiu, respectiv oportunitatea instituirii unor despăgubiri în sensul dispozițiilor act. 619 din Codul Civil.
Prin decizia civilă nr. 554 din 12 mai 2006, Tribunalul Suceavaa admis apelul intervenientului pârât, a schimbat sentința judecătoriei și a constatat că intervenientul a dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra suprafeței de 14.314 teren fânaț și prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafeței de 3.529 teren fânaț identic cu corpul de proprietate 714 parcelele 1 Ps, 2 Ps, 3 Ps, 4 Ps, 5 Ps, 6 Ps a comunei cadastrale și a podului de beton peste pârâul "", care face legătura între parcelele 6 Ps și 5 Ps ale corpului de proprietate 714, conform planului de situație (fila 22 apel), menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
Prin decizia civilă nr. 1867 din 2 noiembrie 2006, Curtea de Apel Suceavaa respins ca nefondat recursul reclamanților, a admis recursul intervenientului -pârât și a casat parțial decizia atacată cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru soluționarea capătului de cerere cu privire la despăgubiri.
În rejudecare, prin decizia civilă nr. 522 din 04 decembrie 2007, Tribunalul Suceavaa respins ca nefondat apelul intervenientului, cu obligarea lui la plata sumei de 8.259,13 lei cheltuieli de judecată, reținând în motivare faptul că reamenajarea și modernizarea de către apelant a podului de acces și a drumului nu s-au efectuat pentru exercitarea dreptului de servitute solicitat de către reclamanții intimați, ci în interesul personal al intervenientului, iar din raportul de expertiză întocmit în cauză a reieșit că degradarea căii de acces este insignifiantă, neputându-se stabili o contravaloare a acestei degradări fizice.
Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 130/2 aprilie 2008, a admis recursul declarat de intervenientul, a casat decizia civilă nr. 522/4 decembrie 2007 a Tribunalului Suceava și a trimis cauza spre rejudecare.
A reținut că soluția de respingerea a cererii intervenientului de obligare a reclamanților la plata despăgubirilor nu este conformă cu recomandările Curții de Apel Suceava, inserate în decizia de casare nr. 1867/2 noiembrie 2006, care a făcut trimitere implicit la considerentele deciziei nr. 4081/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a statuat faptul că acțiunea confesorie de servitute se exercită, în ipoteza în care a fost reclamată asupra mai multor fonduri învecinate, împotriva proprietarilor acestor fonduri cu precizarea că acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 619 Cod civilă are ca obiect paguba ce pricinuieșțe fondurilor aservite și nu folosul pe care drumul de trecere îl aduce proprietarilor fondului dominant.
Prin decizia civilă nr. 57 din 9 februarie 2009 a Tribunalului Suceavaa fost respins ca nefondat apelul declarat de intervenient împotriva sentinței civile nr. 490 din 10 mai 2004 a Judecătoriei Vatra Dornei.
S-a reținut, în motivare, că lucrările de amenajare și modernizare efectuate de intervenient nu erau utile și necesare asigurării servituții de trecere, ci s-au făcut doar pentru a servi intereselor intervenientului, deoarece accesul pe proprietatea reclamanților se putea face pe vechiul traseu al drumului atât pentru traficul hipo, cât și pentru mașini mici și că în realitate reamenajarea traseului era necesară pentru autovehiculele de tonaj mare, așa cum rezultă din completarea la raportul de expertiză întocmit de inginer.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenientul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie.
În esență, a arătat în motivare că instanța nu a fost constituită potrivit dispozițiilor legale, deoarece un judecător membru al completului de judecată nu și-a însușit recomandarea intervenientului de a se abține de la soluționarea cauzei.
A mai criticat faptul că expertul a efectuat expertiza fără a se deplasa în teren și a răspuns unor obiective care nu au rezultat din îndrumările deciziei de casare nr. 130/2008 a Curții de Apel Suceava. A contrazis susținerile conform cărora vechiul drum era practicabil și că amenajările făcute nu erau necesare pentru exercitarea servituții.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 2, 7, 8, 8, 10 Cod procedură civilă.
Analizând probatoriul administrat în cauză prin prisma motivelor de recurs formulate, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 616 cod civil "proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona". În articolele următoare, legiuitorul stabilește că trecerea trebuie făcută pe drumul cel mai scurt către calea publică, însă trebuie avută în vedere varianta care ar produce pagube minime fondului aservit.
În ce ne privește, litigiul se găsește în faza stabilirii corecte, în conformitate cu dispozițiile art. 616 Cod civil, a despăgubirilor pe care reclamanții le datorează pentru exercitarea servituții. În acest sens, acțiunea în indemnitate prevăzută de articolul menționat are ca obiect paguba ce o pricinuiește fondurilor aservite și nu folosul pe care drumul de trecere îl aduce proprietarului fondului dominant.
Din examinarea pretențiilor intervenientului se constată că acesta dorește, practic, obligarea reclamanților la suportarea contravalorii lucrărilor efectuate la calea de acces, pretenții respinse corect de instanța de fond și în apel.
Prin obligarea reclamanților la plata către intervenient a unei despăgubiri pentru investițiile făcute de acesta, în interesul său, s-ar depăși cadrul juridic al acțiunii, care vizează recunoașterea unei servituți preexistente, modificată de intervenient fără dovedirea consimțământului reclamanților la executarea unor lucrări de asemenea anvergură. Mai exact, intervenientul, ca proprietar al unui teren învecinat având caracterul de loc înfundat, a modificat în interesul său traseul drumului în litigiu și a construit alt pod; cu toate acestea, cheltuielile ocazionate de efectuarea acestor lucrări nu constituie o "pagubă" în sensul dat de art. 616 Cod civil și nu pot fi imputate beneficiarului dreptului de servitute. Acțiunea de indemnitate prevăzută de art. 619 Cod civil are ca obiect paguba ce servitutea o pricinuiește fondurilor aservite și nu folosul pe care drumul de trecere îl aduce proprietarului fondului dominat. Cheltuielile necesare amenajării servituții se impută, într-adevăr, beneficiarului acesteia, însă în speță avem în vedere o modificare și consolidare a vechiului drum de acces de o asemenea manieră, încât permite trecerea autovehiculelor de mare tonaj (așa cum rezultă din expertizele efectuate în cauză) lucrare de care nu sunt interesați reclamanții, aceștia petrecând aici doar câteva săptămâni în perioada verii. S-a dovedit, în speță, că drumul și podul au existat înainte ca intervenientul să devină proprietar pe teren, iar lucrarea a constat în înălțarea și lărgirea drumului, scopul pentru care s- făcut acest lucru nefiind acela de se stabili și crea în favoarea fondului dominant a unui drum de acces, ci exclusiv interesul intervenientului de a beneficia de un astfel de drum.
Cu privire la podul peste râul "" reconstrucția acestuia de către intervenient ca urmare a amenajărilor întreprinse, a fost obligatorie pentru refacerea accesului la toate proprietățile din zonă, vechiul pod fiind demontat de către acesta după înălțarea drumului.
Reținând cele arătate mai sus, Curtea constată că instanța de apel a interpretat corect actul juridic dedus judecății și a pronunțat o hotărâre în conformitate cu legea, pe care a motivat-o corespunzător, astfel că nu sunt date motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod pr. civilă.
Referitor la criticile privind modul de administrare a probei cu expertiza, instanța constată că sunt, de asemenea, nefondate, în apel fiind respectată indicația instanței de casare privind completarea raportului de expertiză, obiectivele pentru expert rezultând din indicațiile obligatorii ale acestei instanțe.
Nu se adeveresc nici criticile vizând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 2 Cod pr. civilă, deoarece din verificarea actelor dosarului a rezultat că hotărârea a fost pronunțată de completul care a luat parte la dezbaterea în fond a pricinii (filele 121, 122 dosar -).
Refuzul unui judecător, membru al completului de judecată, de a se abține de la soluționarea cauzei la recomandarea unei părți, nu constituie motiv de recurs deoarece conform articolului 26 Cod pr. civilă, abținerea se propune de judecător și se soluționează conform normelor prevăzute de art. 30, 31 și 32 Cod pr. civilă.
În cazul în care una din părțile cauzei are suspiciuni în legătură cu imparțialitatea unui judecător, are la îndemână procedura recuzării, prevăzută de art. 27 și următoarele Cod pr. civilă.
Având în vedere cele reținute mai sus și constatând că nu este dat niciunul din motivele invocate de intervenient, instanța, în temeiul art. 312 Cod pr. civilă va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
În temeiul art. 274 Cod pr. civilă, recurentul va fi obligat să plătească intimatei reclamante suma de 1.789,61 lei cheltuieli de judecată din recurs, detaliat dovedite cu chitanțele de la filele 39 - 44 dosar.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul ca nefondat declarat de intervenientul domiciliat în comuna, județul S, împotriva deciziei nr. 57 din 9 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Obligă recurentul să plătească intimatei reclamante suma de 1.789,61 lei cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2ex/15.06.2009
Președinte:Ciută OanaJudecători:Ciută Oana, Andrieș Catrinel, Timofte Cristina
