Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 714/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-- 30.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 714/
Ședința publică din 24 iunie 2009
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 53/A/27.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - - SRL T și cu pârâții intimați - și n- -, pentru drept de servitute.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17.06.2009, când pronunțarea a fost amânată pentru data de astăzi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 53/A/27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant invocată de pârâta și a fost respins apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 5801/5.05.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta - - SRL și pârâții și n.
Tribunalul a apreciat că prima instanță a făcut corecta aplicare a dispozițiilor legale la starea de fapt reținută, după cum urmează:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta - - SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții, - și n- -, ca instanța, prin hotărârea ce va da să dispună stabilirea si înscrierea în cartea funciara a unui drept de servitute de trecere si a unei servituti de traversare a conductelor de canalizare si gaz si a cablurilor de energie si telefonie pe terenul proprietatea comună a părților înscris în Cf nr.108 T cu nr. 227 în favoarea terenului proprietatea sa înscris in Cf nr.- nr. 226/2.
In motivare arată că este proprietara construcției hală, drept dobândit prin cumpărare, conform CF - T, având terenul aferent la 226/2, iar în urma acțiunii în rectificare a CF- urilor - și nr. -, s- dispus înscrierea halei în CF - asupra terenului din CF - nr.. 226/2; în urma radierii halei din CF -, aceasta a fost sistată. Mai arată că terenul cu nr.. 226/2 este situat în spatele terenului topo 227 privind din punctul de vedere al accesului la clădire și din punct de vedere al accesului la canalizare și alimentare cu electricitate, fiind practic un teren înfundat, iar accesul la clădire dintotdeauna a fost realizat prin traversarea terenului cu nr.. 227, fiind singura modalitate posibilă întrucât unica poartă a clădirii este înspre curtea aferentă nr.. 227.
În drept s-au invocat disp. art. 35 și art. 36 pct. 4 din Legea nr. 7/1996.
Pe cale de întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii întrucât terenul nu are natura unui loc înfundat în sensul legii pentru a se putea institui o servitute de trecere în sensul celor solicitate de reclamantă; pe de altă parte, pârâții - și n- - s-au arătat de acord cu admiterea cererii.
Prin sentința pronunțată, prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată. In consecință, a instituit în favoarea imobilului proprietate a reclamantei înscris în CF - T, nr. 226/2 și în sarcina imobilului înscris în CF 108 T nr. 227 proprietatea comună a părților un drept de servitute de trecere cu piciorul, de traversare a conductelor de canalizare, gaz și a cablurilor de telefonie; a respins cererea de instituire a servituții de trecere a cablurilor de energie electrică.
Pentru a dispune astfel, instanța reținut din probatoriul administrat (înscrisuri, cercetare la fața locului, expertize tehnice, interogatoriu pârâtă ) că imobilul cu nr. 226/2 compus din hala si teren în suprafată de 309 mp este proprietatea reclamantei cu titlu de cumparare, fiind un lot fără vecinătăți cu drumul public, accesul la drumul public putându-se face peste parcela cu nr. 227 cu iesire în str. -.- nr.3 unde reclamanta detine 60,78% din partile comune sau peste nr. 230 cu iesire in-, că în nici una din situatii nu se permite accesul auto, fiind treceri uscate neamenajate pentru accesul auto si fără posibilități de amenajare în acest scop.
Din planul de situatie întocmit de expert s-a observat că drumul de acces spre hală este mult mai greoi de pe str. - si nu doar datorită faptului că este mult mai decât de pe str. -.- ci, în special, datorită faptului că este necesară traversarea unui gang cotit si foarte îngust. Această situație a fost constatată si de instanta de fond cu ocazia cercetării locale.
Potrivit art. 616 cod civil, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o iesire la calea publica, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ca s-ar putea ocaziona.
Din cele prezentate mai sus, instanța a reținut că există un loc înfundat fiind aplicabile dispozițiile menționate mai sus.
Deși expertul a prezentat două variante a servitutii de trecere cu piciorul, instanta de fond a optat pentru varianta 1 si anume peste parcela cu nr. 227 având în vedere că dispozitiile art. 617 cod civil prevăd că "trecerea trebuie regulat făcuta pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă din drum".
In ceea ce priveste servitutea de traversare a conductelor de canalizare expertul a precizat că o variantă de racordare comodă si putin costisitoare este dinspre str. G - prin părtile comune ale imobilului cu nr. 3, neafectând in nici un fel imobilul pârâtei.
Deși s-a constatat în hala existența a doi hidranti de incendiu alimentati de o coloană de teava verticala, expertul nu a putut identifica punctul de racord al acestora, instalatia nefiind sub presiune. Desi au fost identificate tevi ce par a fi de canalizare nu s-a putut identifica traseul acestora si nu s-a putut stabili daca acestea mai pot fi folosite având în vedere vechimea lor.
In curtea comuna a imobilului de pe str. -.- nr.3 a fost identificat traseul conductei de canalizare menajeră care preia consumatorii din curte, racordarea halei putându-se face la acest traseu.
Cât priveste racordarea la conducta de gaz, expertul a identificat pe str. -.- existenta firidei de bransament al imobilului situat la nr. 4. Expertul a propus ca modalitate de racordare a halei executarea unei extinderi de retea de gaz stradala până în dreptul imobilului cu nr. 3 iar de la aceasta retea se va executa un bransament subteran pe lătimea trotuarului urmat de un traseu aerian în lungul intrării uscate pe pereții coridorului.
cablurilor de telefonie vor urma acelasi traseu prin părtile comune ale imobilului de pe str. -.- nr.3.
In ceea ce priveste alimentarea cu energie, expertul a identificat de curent pe accesul dinspre- însă acesta a fost debransat de sub tensiune. Cu ocazia audierii, expertul a arătat ca trebuie refăcută toată instalatia putând fi folosit acelasi traseu sau putându-se efectua un nou racord de la imobilul de pe str. -.-; or, atâta vreme cât exista deja un racord ce poate fi utilizat este de preferat ca acesta sa fie păstrat evitându-se astfel instituirea unei noi servituti.
Examinând apelul declarat de pârâta, tribunalul a respins, în primul rând, excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului reclamantei, excepție invocată de pârâta apelantă.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că prima instanță a interpretat corect probele din care a rezultat caracterul de loc înfundat al imobilului reclamantei și necesitatea înființării servituții în modalitatea stabilită.
Faptul că, așa cum a rezultat din raportul de expertiză întocmit de expert, mai există o altă cale de acces prin-, nu este de natură a forma convingerea instanței că ar fi trebuit să se instituie dreptul de servitute de trecere pe parcela cu nr. 230 cu ieșire în-, având în vedere criteriile reținute de judecătorie, precum și faptul că parcela nr. 227 în sarcina căreia s-a instituit servitutea de trecere este proprietatea comună a pârâților si a reclamantei, reclamanta deținând 60,78% din părțile comune si 181/297 mp teren, pârâta apelantă deținând 27,75% pci și 82/297 mp teren, iar pârâții intimați 11,47% și 34/297 teren. Mai mult, pârâții intimați și-au exprimat poziția procesuală arătând că sunt de acord cu instituirea dreptului de servitute deoarece nu li se limitează folosința proprie, nu li se produc daune sau prejudicii și nu sunt afectați în nici un mod.
Doar pârâta apelantă care deține 27,75% pci teren nu a fost de acord cu instituirea dreptului de servitute de trecere.
În ceea ce privește instituirea in favoarea imobilului proprietatea reclamantei a unui drept de servitute de traversare a conductelor de canalizare, gaz si a cablurilor de telefonie, față de raportul de expertiză întocmit de expert și răspunsurile la obiecțiuni tribunalul a reținut că la data efectuării expertizei nu s-a identificat existența racordului de apă sau canal de pe-.
Tribunalul a mai reținut că traseul de parcurgere al racordurilor prin părțile comune ale imobilului din str. G - propus de expert nu afectează imobilul pârâtei, că instalațiile se vor monta subteran fără a afecta fațada clădirii imobilului din str. -. -, că există deja o conductă de canalizare în intrarea uscată care este parte comună a imobilului din -. - și nu trebuie realizată o altă canalizare, racordarea halei putându-se face la acest traseu fără a fi prejudiciați pârâții; că, deși pârâta a criticat și faptul că există instalație electrică de alimentare a halei, aceste aspecte au fost lămurite de prima instanță care a constatat că în ceea ce priveste alimentarea cu energie electrică există deja un racord ce poate fi utilizat și este de preferat ca acesta să fie păstrat evitându-se astfel instituirea unei noi servituti, respingând cererea cu privire la instituirea servitutii de trecere a cablurilor de energie electrică.
Față de susținerea pârâtei apelante că servitutea de trecere nu este gratuită, tribunalul a constatat că aceasta nu a formulat cerere reconvențională prin care să se solicite stabilirea contravalorii eventualelor despăgubiri ca urmare a instituirii servituții de trecere.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen pârâta care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii.
În motivare a criticat neobservarea de către instanțe și de către experți a dispozițiilor art. 6 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 potrivit cu care certificatul de urbanism se emite, potrivit legii, și în vederea concesionării de terenuri, a adjudecării prin licitație a proiectării lucrărilor publice în faza "Studiu de fezabilitate" și pentru cereri în justiție și operațiuni notariale privind circulația imobiliară atunci când operațiunile respective au ca obiect împărțeli ori comasări de parcele solicitate în scopul realizării de lucrări de construcții, precum și constituirea unei servituți de trecere cu privire la un imobil. Operațiunile juridice menționate se efectuează numai în baza certificatului de urbanism, iar nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu nulitatea actului.
A mai invocat încălcarea dispozițiilor art. 231din Legea nr. 422/2001 potrivit cu care amenajările de căi de acces, pietonale și carosabile, utilități anexe, indicatoare asupra monumentelor istorice (cazul imobilului de față) se realizează sub sancțiunea nulității absolute doar pe baza și cu respectarea ordinului Ministerului Culturii.
În fine, a invocat comercialitatea litigiului și, pe cale de consecință, încălcarea normelor imperative referitoare la competență, aspect ce rezultă din calitatea de comerciant a reclamantei ce are în fondul de comerț hala în litigiu.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Legal citați, pârâții nu au formulat și depus întâmpinări în cauză.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art.306 al. 2 Cod procedură civilă, față de dispozițiile art.299 și urm. Cod procedură civilă și de normele legale ce vor fi mai jos evocate, instanța reține următoarele:
Un prim motiv de recurs este cel potrivit cu care instanțele au ignorat cu ocazia pronunțării hotărârilor dispozițiile art. 6 alin.9 din Legea nr. 50/1991 potrivit cu care "certificatul de urbanism se emite potrivit legii și pentru cereri în justiție și operațiuni notariale privind circulația imobiliară atunci când operațiunile respective au ca obiect și constituirea unei servituți de trecere cu privire la un imobil. Operațiunile juridice menționate se efectuează numai în baza certificatului de urbanism, iar nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu nulitatea actului".
Instanța de recurs reține că recurenta însăși arată că o atare susținere nu fost formulată în celelalte instanțe.
Cum această critică nu se constituie în vreun motiv de ordine publică în sensul art.306 al. 2 Cod procedură civilă, ea are natura unei cereri noi în sensul art.316 Cod procedură civilă raportat la art.294 al. 1 Cod procedură civilă și nu ar putea fi examinată decât cu încălcarea susmenționatei norme legale.
Referirea la dispozițiile art. 6 al. 6 din Legea nr. 50/1991 nu poate fi examinată nici în condițiile art. 137 al.1 Cod procedură civilă, ea neavând natura unei excepții în sensul acestui text legal, ci pe cea a unei apărări de fond ce nu poate fi primită direct în recurs.
Un al doilea motiv de recurs este cel ce vizează afirmata încălcare a dispozițiilor art. 231din Legea nr. 422/2001.
În legătură cu această critică, art. 23 din Legea nr. 422/2001 prevede că amenajările de căi de acces sau utilități anexe ce vizează monumente istorice se autorizează pe baza și în conformitate cu avizul dat de instituțiile arătate în cuprinsul alin. 3 din art. 23 al legii.
Nici această critică nu se poate constitui în temei de casare sau modificare a deciziei recurate, câtă vreme prin hotărârea atacată i-a fost recunoscut reclamantei dreptul de servitute iar avizele sus- arătate ar putea fi solicitate doar ulterior, cu ocazia realizării amenajărilor la care se referă Legea nr. 422/2001.
În fine, vor fi înlăturate ca nefondate criticile vizând natura comercială a litigiului, având în vedere obiectul cererii reclamantei (instituirea unei servituți asupra imobilului pârâtei) raportat la dispozițiile art. 3,4,56 din Codul comercial.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 al. 1 Cod procedură civilă, raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, art.306 al. 2 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 53/A/27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În baza art.274 cod procedură civilă, va obliga recurenta la plata către intimata - "- " SRL a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 53/A/27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă recurenta la plata către intimata - "- " SRL a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.06.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Rujița Rambu
- - G - - -
GREFIER,
- -
Red. Ș:- 26.06.2009;
Tehnored: - 08.07.2009; 2 ex.
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Judecător:
Instanță de apel: Tribunalul Timiș
Judecători:;
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu
