Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 191/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-- 16.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.191/
Ședința publică din 24 iunie 2009
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare pronunțarea în apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 70/12.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Consiliul Județean A, Consiliul Local al Municipiului A și Compania Națională Română, pentru pretenții.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17.06.2009, când pronunțarea a fost amânată pentru data de astăzi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Arad, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 818,440 lei sau a echivalentului în lei la data plății a 221.200 Euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în A, str. -.-, nr.1, jud.
În motivare a invocat că a notificat unitatea deținătoare în sensul restituirii imobilului, cerere respinsă în cursul procedurii administrative.
Ulterior, prin decizia civilă nr. 7681/2005, ICCJ a dispus restituirea imobilului.
În consecință, reclamantul a fost lipsit din culpa pârâților de posibilitatea de a pune în valoare imobilul prin închiriere.
În prezent, imobilul este închiriat, chiria lunară percepută, fiind în cuantum de 3950 Euro, iar perioada pentru care este reclamat prejudiciul este martie 2001- octombrie 2005.
În drept a invocat dispozițiile art. 998, 999 Cod procedură civilă.
Pe calea întâmpinărilor formulate în cauză, pârâții Consiliul Local al Municipiului A și Compania Națională " Română" SA au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, pârâtul Consiliul Local al Municipiului invocând și excepțiile prescripției dreptului la acțiune, a netimbrării acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr. 70/12.02.2009 instanța a respins excepțiile invocate; prin aceeași hotărâre a respins cererea de chemare în judecată.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a avut în vedere că pârâtul Consiliul Local al Municipiului Aaf ost obligat la restituire de ÎCCJ, de aici rezultând calitatea sa procesual pasivă; că, față de admiterea cererii de reexaminare formulată, reclamantul nu datorează taxe de timbru, astfel că este neîntemeiată excepția netimbrării cererii de chemare în judecată; în fine, cum calitatea de proprietar a fost dobândită în luna octombrie 2005, iar predarea efectivă a imobilului s-a realizat în luna mai 2006, instanța respins excepția prescrierii dreptului la acțiune.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere că, pentru ca reclamantul să beneficieze de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, era dator să probeze că pârâții au obținut venituri din folosința bunului său; în situația în care asemenea venituri nu au fost realizate și, mai mult, cealaltă parte a făcut și cheltuieli de conservare și administrare, reclamantul ar putea realiza o îmbogățire fără justă cauză.
Încheierea unor contracte de închiriere de către reclamant anterior primirii imobilului, nu poate fi opusă pârâților care nu au avut beneficii și nu au primit chirii.
Cum chiriile sunt fructe civile, potrivit art.523 Cod civil, iar art. 994 cod civil dispune că atunci când cel ce a primit plata a fost de rea credință este dator a restitui atât capitalul cât și interesele sau fructele din ziua plății, cererea reclamantului nu este întemeiată: cum pârâților nu li s-a făcut vreo plată, nu se pune problema relei lor credințe.
Pentru aceste considerente, instanța a dispus conform celor mai sus arătate.
Împotriva sentinței a declarat apel în termen legal reclamantul, care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivare a invocat greșita calificare a atitudinii pârâților ca fiind una de bună credință.
A arătat că buna sau reaua credință nu rezultă din obținerea sau nu de foloase de pe urma bunului ci din refuzul de restituire a bunului ulterior notificării în acest sens a celui care îl deține fără drept.
Pe cale de întâmpinare, pârâtul Consiliul Județean Aas olicitat respingerea apelului.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 295 al.1 Cod procedură civilă, față de probele administrate și de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 7681/6.10.2005 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. 4130/2004, consecință a casării hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, au fost obligați pârâții (și din prezenta cauză) Consiliul Județean A și Consiliul Local al Municipiului A să restituie reclamantului imobilul din A, str. -. - nr. 1 (în legătură cu care au fost formulate pretențiile din prezenta cauză).
Prin aceeași decizie a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de Compania Națională " Română" SA, cererea prin care intervenienta invoca un drept de proprietate vizând imobilul în litigiu ( 13-14 dosar fond).
Dată fiind cererea adresată instanței de judecată în acest sens, este evident că de la data promovării acestei cereri pârâții au luat la cunoștință de intenția reclamantului de a dobândi pe cale judecătorească atributele dreptului de proprietate recunoscute de dispozițiile art.480 Cod civil.
În motivarea prezentei cereri de chemare în judecată reclamantul a invocat dispozițiile art.998-999 Cod civil, norme ce stabilesc cadrul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Pentru ca această răspundere să fie angajată, este necesară îndeplinirea condițiilor referitoare la existența faptei ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu și la existența vinei celui care a cauzat prejudiciul.
Raportând aceste condiții la cauza de față, instanța le reține ca fiind întrunite.
Astfel, fapta ilicită constă în refuzul pârâților de a permite reclamantului să beneficieze de posesia, folosința și dispoziția vizând imobilul în litigiu.
Prejudiciul se constituie în beneficiul pe care reclamantul l-ar fi putut realiza dacă, având posesia și folosința imobilului ar fi dispus de acesta ca un veritabil proprietar.
Este evidentă legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, câtă vreme prejudiciul se datorează refuzului pârâților de a-i preda reclamantului bunul.
În fine, referirea la condiția existenței vinei (vinovăției) celui care a săvârșit fapta cauzatoare de prejudicii are caracter general, câtă vreme legea civilă sancționează culpa cea mai ușoară, iar în cauza de față pârâții nu au invocat vreo împrejurare de natură a le înlătura vinovăția.
Contrar celor reținute de prima instanță, este indiferent dacă pârâții au obținut sau nu beneficii de pe urma exploatării imobilului în litigiu, câtă vreme, pe de o parte, obținerea beneficiului nu este o condiție pentru angajarea răspunderii civile delictuale și, pe de altă parte, pârâții nu pot opune propria lipsă de diligență (ce a avut ca efect nevalorificarea imobilului deținut cu consecința inexistenței beneficiului) pretențiilor reclamantului.
La fel, date fiind pretențiile cu care instanța a fost sesizată, este lipsită de relevanță împrejurarea că pârâții au suportat cheltuieli legate de administrarea imobilului având în vedere că restituirea în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001 se face în starea in care acesta se află la data cererii de restituire și că, pe de altă parte, pârâții nu au sesizat instanța cu vreo cerere în restituirea cheltuielilor suportate cu administrarea bunului.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului, instanța va da putere probantă contractelor de închiriere depuse la dosar ( 15-19) din care rezultă că din închirierea imobilului reclamantul realizează venituri lunare de 4450 Euro, câtă vreme contractele au dată certă, nu au fost contestate sub aspectul valabilității sau al derulării lor, iar pârâții nu au cerut administrarea vreunei probe contrarii.
Deși din însumarea cuantumului chiriilor lunare rezultate din contracte rezultă suma mai sus menționată, dată fiind cererea reclamantului și dând eficiență principiului disponibilității, instanța va reține că suma lunară datorată de pârâți către reclamant cu titlu de echivalent al lipsei de folosință este de 3950 Euro.
În ceea ce privește perioada pentru care pârâții datorează despăgubiri, instanța
reține următoarele:
Reclamantul solicitat sa fie despăgubit pentru prejudiciul suferit în perioada martie 2001 (data promovării acțiunii în revendicare)- octombrie 2005 (data restituirii imobilului prin decizia ICCJ), rezultat din beneficiul nerealizat reprezentând venitul nerealizat din închirierea imobilului.
Chiriile sunt fructe civile care se dobândesc, de regulă zi de zi, pe măsura trecerii timpului (art. 523, 525 Cod civil).
Cum chiriile au, astfel, natura unor prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită în termen de 3 ani, conform dispozițiilor art. 3,12 din 167/1958 cu referire la art. 8 al. 1 din același decret.
Cum cererea de chemare în judecată a fost înregistrată în luna iunie 2008, reclamantul nu poate cere obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru perioada anterioară lunii iunie 2005.
Este adevărat că reclamantul a sesizat instanța cu cererea în restituire in anul 2001, însă acea cerere nu a avut ca obiect și obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință.
În consecință, pârâții vor fi obligați la plata către reclamant a sumei de 58460 lei cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință aferentă perioadei iunie 2005- octombrie 2005.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 296 al. 1 Cod procedură civilă și văzând limitele în care a fost investită, instanța va admite apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 70/12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN A, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI A și COMPANIA NAȚIONALĂ " ROMÂNĂ" SA și va schimba sentința apelată, astfel:
Va admite în parte cererea reclamantului.
Va obliga pârâții la plata către reclamant a sumei de 58460 lei cu titlu de despăgubiri pentru lipsă de folosință.
Va respinge în rest cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 70/12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN A, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI A și COMPANIA NAȚIONALĂ " ROMÂNĂ" SA.
Schimbă sentința apelată, astfel:
Admite în parte cererea reclamantului.
Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 58460 lei cu titlu de despăgubiri pentru lipsă de folosință.
Respinge în rest cererea de chemare în judecată.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu
- - G -
GREFIER,
- -
Se comunică:
- reclamantului apelant - A, str. -. -, nr. 42,. 17, jud.
- pârâtului intimat CONSILIUL JUDEȚEAN A- A,-, jud.
- pârâtului intimat CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI A- A,-, jud.
- pârâtei intimate COMPANIA NAȚIONALĂ " ROMÂNĂ" SA- B, sector 4,-
emis 4 com.
Red: Ș- 26.06.2009;
Tehnored: - 08.07.2009; 6 ex.
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu
