Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 720/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.720
Ședința publică din 24 iunie 2009
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Oberșterescu
JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent împotriva Deciziei civile nr.150 din 02.04.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați MUNICIPIUL A REPREZENTAT PRIN PRIMAR și CONSILIUL JUDEȚEAN A, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru reclamantul recurent și consilier juridic pentru pârâtul intimat Consiliul județean A, lipsă fiind pârâtul intimat Consiliul Județean
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 17.06.2009 întâmpinarea formulată de pârâtul intimat Consiliul Județean
Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar împuternicire avocațială și împuternicire avocațială de substituire.
Reprezentanții părților învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Avocat, în reprezentarea reclamantului recurent, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a ambelor hotărâri în sensul admiterii acțiunii introductive, fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic, în reprezentarea pârâtului intimat Consiliul județean A, solicită respingerea recursului pentru motivele invocate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar.
CURTEA
Prin Decizia civilă nr.150 din 2 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins apelul declarat de reclamantul împotriva Sentinței civile nr.8252 din 6 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-.
În consecință, tribunalul a confirmat hotărârea primei instanțe, care a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamanta (autoarea reclamantului ) împotriva pârâților Municipiul A prin primar și Consiliul Județean A, prin Președinte, având ca obiect: rectificare CF nr.2020 Aradul, în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și restabilirea dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciară, constatând că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu; obligarea pârâtului la restituirea în natură a imobilului mai sus menționat și predarea în posesie deplină; intabularea în CF a sentinței după rămânerea definitivă și irevocabilă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de către stat în baza Decretului nr.92/1950 iar situația juridică a acestuia este reglementată de Legea nr.10/2001, care este un act normativ special, cu dispoziții derogatorii de la dreptul comun, și care are prioritate față de reglementările generale, conform principiului specialia generalibus derogant.
Prin urmare, prima instanță a reținut că, după 14 februarie 2001 (momentul intrării în vigoare a legii), persoanele ce solicită retrocedarea în natură sau prin echivalent a unor imobile trecute în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 trebuie să se conformeze condițiilor, procedurilor și termenelor prevăzute de Legea nr.10/2001, persoana interesată neavând posibilitatea să opteze între legea specială și dreptul comun, reprezentat de acțiunea în revendicare, întemeiată pe art.480 civ.
Prima instanță a mai reținut că această soluție a fost impusă și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia din 9 iunie 2008 dată în interesul legii, prin care a stabilit că, în concursul dintre legea specială și legea generală, rezolvarea este în favoarea legii speciale.
Totodată, prima instanță a constatat că reclamanta nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr.10/2001 și că, potrivit expertizei, imobilele înscrise în CF nr.202 și nr.1756 Aradul formează un tot unitar, întregul complex făcând parte din domeniul public care, conform art.136 al.4 din Constituție, este inalienabil, nefiind susceptibil de a fi dobândit pe calea unei acțiuni în revendicare.
În calea de atac a apelului, reclamantul apelant (în calitate de unic moștenitor al mamei sale ) a criticat sentința pentru nelegalitate, susținând că acțiunea în revendicare, formulată în baza dreptului comun, este admisibilă, și că nici imobilul și nici proprietarii tabulari din momentul naționalizării nu au făcut parte dintre categoriile enumerate la art.1 din decretul nr.92/1950, imobilele fiind preluate fără titlu.
Tribunalul a apreciat ca fiind nefundat apelul reclamantului, reținând că legea specială se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât și la cele preluate fără titlu valabil, astfel că reclamantul nu poate opta între legea specială și dreptul comun, respectiv acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art.480 din Codul civil.
Totodată, tribunalul a avut în vedere că imobilele înscrise în CF nr.2020 și nr.1756 Aradul fac parte conform anexei la HG nr.976/2002 din domeniul public al județului A, iar conform art.136 al.4 din Constituție și art.11 al.1 din Legea nr.213/1998 bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.
În fine, instanța de apel a reținut că existența unei proceduri speciale, derogatorii de la dreptul comun, nu încalcă art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în situația în care calea oferită de legea specială este efectivă și asigură plenitudine de jurisdicție, iar măsurile sancționatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 sunt în acord cu cerințele art.1 din primul Protocol la Convenție.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a deciziei atacate cu consecința admiterii acțiunii.
Reclamantul recurent și-a motivat în drept recursul cui dispozițiile art.304 pct.9 și 312.pr.civ. arătând că, din interpretarea dispozițiilor art.6 al.1 din Legea nr.213/1998, nu fac parte din domeniul public sau privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale acele bunuri care au fost preluate fără titlu valabil, adică fără respectarea legilor în vigoare la data preluării lor de către stat, prevedere care a existat în cuprinsul Legii 10/2001, unde, la art.2 al.2, în prezent abrogat prin Legea nr.1/2009, s-a prevăzut că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării.
Că, devreme ce însăși Legea nr.10/2001 recunoștea calitatea de proprietar a celor cărora imobilele le-au fost preluate fără titlu valabil, nu era posibil ca, prin aceeași lege, să se prevadă un termen, după a cărui expirare, sancțiunea era pierderea dreptului de proprietate, respectiv golirea acestuia de orice conținut prin pierderea dreptului de a mai beneficia de măsuri reparatorii, inclusiv restituirea în natură.
Astfel, a susținut că, cel puțin în problema arătată mai sus, această lege este contrară normelor internaționale care apără dreptul de proprietate, respectiv contrară Convenției Europene a Drepturilor Omului care prevede la art.1 al.1 din primul Protocol Adițional la Convenție că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, adică în schimbul unei juste despăgubiri.
În consecință, a învederat că există conflict între normele Legii nr.10/2001 și normele Convenției, astfel încât, conform art.20 al.2 din Constituție, are prioritate norma din convenție care face parte din dreptul intern și, în consecință, este admisibilă acțiunea în revendicare pe baza dreptului comun.
Recurentul a mai arătat că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, deoarece nici imobilul și nici proprietarii tabulari din momentul naționalizării nu făceau parte din categoriile enumerate la art.1 din Decretul nr.92/1950, tatăl reclamantei fiind de profesie medic și a înființat în acest imobil un sanatoriu iar după aceea a fost folosit cu destinația de spital, în imobil locuind și familia reclamantei.
Totodată, recurentul a învederat că este discutabilă și opinia instanței de apel, în sensul că reglementările speciale nu încalcă art.6 din Convenție, în condițiile în care și în prezent, la mai bine de 8 ani de la adoptarea Legii nr.10/2001, marea majoritate a notificărilor nu au fost soluționate, respectiv nu au fost acordate măsuri reparatorii ca urmare a inactivității Fondului Proprietatea, fapt constatat și de
De asemenea, recurentul a învederat că, potrivit art.6 al.2 din Legea nr.213/1998, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil pot fi revendicate, fără a se face distincția între bunurile din domeniul public sau privat al statului sau unităților administrativ teritoriale, iar conform art.16 al.1 din Legea nr.10/2001 restituirea în natură a unor bunuri având, printre altele, destinația imobilelor din litigiu a fost posibilă, cu obligația persoanelor îndreptățite de a le menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani.
În sfârșit, a susținut că în sprijinul admisibilității acțiunii în revendicare pe cale dreptului comun este și decizia nr.33/9 iunie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă prin asemenea acțiuni nu s-ar aduce atingere niciunui alt drept de proprietate (legitim) și nici securității raporturilor juridice.
Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Județean Aas olicitat respingerea recursului, cu motivarea că, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, persoanele care revendică un imobil preluat de Statul Român în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sunt obligate să respecte procedurile și termenele prevăzute de această lege, care se aplică atât imobilelor preluate de stat cu titlu valabil cât și celor preluate fără titlu valabil, astfel încât acțiunea în revendicare pe calea dreptului comun este inadmisibilă.
Intimata a mai învederat că potrivit nr.HG976/2002 (act normativ pe care reclamanta nu l-a atacat în contencios administrativ) imobilul în litigiu face parte din domeniul public al statului, precum și că, în conformitate cu prevederile art.11 din Legea nr.213/1998, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.
În urma examinării deciziei atacate în raport de motivele invocate și de dispozițiile art.304 pct.9, 312 al.3 și 329 al.3 pr.civ. Curtea apreciază că este întemeiat recursul reclamantului pentru argumentele ce succed.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat să se constate că imobilul a fost preluat de stat fără titlu, să se rectifice cărțile funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei, să fie obligat pârâtul să restituie în natură imobilul și să dispună intabularea în CF a sentinței.
Prima instanță a respins ca inadmisibilă acțiunea, iar instanța de apel a menținut ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe.
cu soluționarea recursului împotriva acestor hotărâri care nu au soluționat fondul litigiului, Curtea reține că nicio prevedere a Legii nr.10/2001 nu interzice contestarea de către persoana interesată și verificarea de către instanță a valabilității constituirii dreptului de proprietate al statului.
Dimpotrivă, art.6 al.3 din Legea nr.213/1998 prevede expres că instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului.
Or, în speța de față, nici prima instanță și nici instanța de apel nu au examinat fondul petitului privind constatarea valabilității constituirii titlului statului, în legătură cu care reclamantul recurent susține că este nevalabil întrucât nici imobilul și nici foștii proprietari tabulari nu se încadrează în prevederile art.1 din Decretul nr.92/1950, pentru a fi supus naționalizării.
Pe de altă parte, prin Decizia nr.33 din 9 iunie 2008, dată în interesul legii, cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 și soluționate neunitar, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit: "Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr.10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice".
Astfel, în raport de cele de mai sus și având în vedere dispozițiile art.2 din Constituția României și art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, care are prioritate în cauză, rezultă că acțiunea reclamantului este admisibilă iar instanțele erau datoare să verifice, în condițiile în care se confirmă nevalabilitatea constituirii titlului statului, în ce măsură s-ar aduce atingere vreunui alt drept de proprietate sau securității juridice, atâta timp cât imobilul în litigiu nu a fost înstrăinat în baza Legii nr.112/1995.
Totodată, este de observat că, în litera și spiritul art.6 al.2 din Legea nr.213/1998, doar imobilele preluate cu titlu valabil fac parte din domeniul public al statului sau unităților administrativ teritoriale.
Pe cale de consecință, văzând că cele două instanțe au soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în baza art.312 al.3 pr.civ. Curtea urmează să admită recursul reclamantului, să caseze decizia recurată, să admită apelul reclamantului și să desființeze sentința apelată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de împotriva Deciziei civile nr.150 din 02.04.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Casează decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de reclamant împotriva Sentinței civile nr.8252 din 6 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, G - - - - -
Grefier,
- -
Red.GO/26.06.2009
Tehnored.MM/2 ex/30.06.2009
Instanță fond: Judecătoria Arad - jud.
Inst.apel: Tribunalul Arad - jud.,
Președinte:Gheorghe OberșterescuJudecători:Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu, Florin Șuiu
