Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1790/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1790
Ședința publică din 18 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta ȘCOALA cu CLASELE I-VIII - împotriva sentinței civile nr.1142/10.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR T în numele membrilor de sindicat, și pârâții intimați CONSILIUL LOCAL și PRIMĂRIA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au fost lipsă recurenta pârâtă Școala cu clasele I-VIII -, reclamantul intimat Sindicatul Învățământului Preuniversitar T în numele membrilor de sindicat, și pârâții intimați Consiliul Local și Primăria.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul în numele și pentru membri de sindicat, a solicitat în contradictoriu cu pârâții pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care aceștia din urmă să fie obligați să achite membrilor sindicatului angajați ai pârâtului 1 drepturile bănești cuvenite și neachitate acestora, reprezentând - primă concediu de odihnă pentru anii 2005 - 2008, sume actualizate în funcție de rata inflației, până la data efectuării plății efective.
În motivare, reclamantul a arătat că membrii săi de sindicat sunt îndreptățiți la a primi primele de concediu de odihnă însă pârâții refuză acordarea acestora, invocând dispozițiile art. 48 - 50 din Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic, precum și dispozițiile contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ, dispoziții reluate și în contractul colectiv de muncă la nivelul județului T, art. 37, respectiv art. 36.
Pârâții, legal citați prin întâmpinare, s-au opus admiterii acțiunii, ca neîntemeiată, susținând că personalul contractual din instituțiile de învățământ din sectorul bugetar, este salarizat potrivit Legii 128/1997, în care nu este prevăzută acordarea primei de vacanță.
Prin sentința civilă nr.1142 din 10 aprilie 2009 Tribunalului Timiș, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar T, în numele și pentru membri de sindicat (indicați în tabelul nominal), in contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I-VIII, Primăria - Instituția Primarului si Consiliul Local și a obligat pârâta de I unitate de învățământ la plata primelor de vacanta, cuvenite si neacordate membrilor sindicatului reclamant, pe anii 2005 - 2008, prime ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație pana la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că susținerile reclamanților potrivit cărora sunt îndreptățiți la plata unor sume cu acest titlu sunt întemeiate. Astfel, conform art. 59 alin. 3 și 4 din Contractele Colective de Muncă Unice la Nivel Național aferente anilor 2003-2007, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță. Indemnizația de concediu și, după caz, prima de vacanță se plătesc înainte de plecarea în concediu", dreptul invocat de către reclamanți fiind recunoscut prin art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2007. acestui contract au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Interpretând gramatical clauzele acestui contract colectiv care, potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din Contract, produce efecte pentru toți salariații din învățământ, se poate deduce că reclamanților li se cuvine acordarea primei de vacanță, deoarece aceasta a fost stabilită ca un drept subiectiv, mai exact ca o posibilitate recunoscută de lege (căci clauzele actului menționat au putere de lege, conferită de către părțile semnatare).
Cum existența dreptului nu a fost supusă vreunei modalități (condiție ori termen), apare, în principiu, întemeiată susținerea reclamanților potrivit căreia li se cuvine acordarea unor sume cu titlu de primă de vacanță, acțiunea fiind, deci, întemeiată.
Raportat la considerentele expuse, referitoare la forța obligatorie a contractelor colective de muncă încheiate la nivel de ramură, atât pentru angajatori, cât și pentru salariați, instanța a apreciat că acțiunea promovată este întemeiată, în ciuda faptului că Legea nr. 128/1997 nu prevede dreptul la prima de vacanță, acesta putând fi recunoscut direct în baza convenției adoptate în temeiul Legii nr. 130/1996 și prin contractul colectiv de munca încheiat intre partenerii sociali, nu se definește noțiunea de "din venituri proprii".
Împotriva sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Școala cu Clasele I-VIII -, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței și rejudecând cauza în fond, respingerea acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului s-a criticat sentința pentru nelegalitate, în sensul că prima de vacanță poate fi achitată din veniturile proprii ale unității de învățământ, așa cum prevăd dispozițiile art.37 alin.1 lit.g din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ, însă unitatea de învățământ nu realizează venituri proprii pentru a se putea onora solicitările reclamantei.
De asemenea, instanța de fond nu a avut în vedere că personalul contractual din instituțiile de învățământ fin sectorul bugetar este salarizat potrivit prevederilor Legii 128/1997, în care nu este prevăzută acordarea primei de vacanță, iar art.2 din Legea nr.130/1996 privind Contractul colectiv de muncă menționează supremația legii în raport cu contractul.
Prin urmare, cererea reclamantului este neîntemeiată, iar unitatea de învățământ nu poate aplica Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură, deoarece acest drept nu a fost prevăzut în dispozițiile legale, respectiv Legea 128/1997, cu modificările și completările ulterioare.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă raportat la art.3041Cod procedură civilă.
Intimatul nu a depus întâmpinare deși a fost citat cu această mențiune.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanța de fond a dat o justă interpretare textelor legale incidente în cauză, stabilind că reclamantul Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar T, în numele și pentru membri de sindicat, sunt îndreptățiți la plata primelor de vacanță, drept care este reglementat în dispozițiile art.59 alin.3 și 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, aferente anilor 2003-2007, dreptul invocat fiind de altfel recunoscut prin art.37 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pentru anii 2003-2004 prelungit succesiv până în anul 2007, în care părțile contractante au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv art. 5 alin. 1 din contractul in discuție, norma contractuală sus-citată produce efecte pentru toți salariații din învățământ.
Într-adevăr, Legea nr. 128/1997 nu prevede expres acordarea acestui drept, însă, potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, atât cel de la nivel național, cât și de cel la nivel de ramură învățământ.
Conform art. 241 alin. 1 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte obligatorii asupra tuturor salariaților angajați. Art. 8 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe 2007-2010 prevede că, în raporturile de muncă dintre angajați și angajator, se aplică cu prioritate reglementările mai favorabile pentru salariat, indiferent dacă acestea se găsesc în contractul colectiv de muncă sau în lege.
Din coroborarea prevederilor art. 30 alin. 1 și art. 11 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 130/1996 cu cele ale art. 241 și art. 243 alin.1 din Codul muncii rezultă că aplicarea clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, în toate unitățile și instituțiile de învățământ și pentru toți salariații din învățământ este obligatorie.
În strânsă legătură cu cele mai sus-menționate, instanța reține că, în lipsa unei dispoziții legale exprese care să condiționeze în vreun fel acordarea drepturilor salariale sub forma primelor de concediu ori să statueze asupra cuantumului acestora, clauzele contractului individual de muncă încheiate la nivelul ramurii de învățământ nu ar putea fi în vreun fel înlăturate, nici prin apărarea referitoare la lipsa veniturilor proprii ale unității de învățământ, cu atât mai mult cu cât aceasta nu se autofinanțează, iar bugetul ei de venituri și cheltuieli este supus aprobării unității administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială se află.
În concluzie, existența sau inexistența resurselor financiare, nu poate avea vreo influentă asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă, ci (eventual) doar asupra modului de executare a hotărârii.
Față de cele ce preced, cum sentința atacată este legală și temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta ȘCOALA cu CLASELE I-VIII - împotriva sentinței civile nr.1142/10.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR T în numele membrilor de sindicat, și pârâții intimați CONSILIUL LOCAL și PRIMARUL COMUNEI.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - DR.- - - -
GREFIER,
- -
Red./ 30.11.2009
Thred./30.11.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
