Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 7438/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.2421/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.7438/
Ședința Publică din data de 15 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Bodea Adela
GREFIER:
****************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă "" - - membru Grup, împotriva sentinței civile nr. 66 din data de 29.01.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți: G, (), C, G, -, G, (), (), A, () a, (R), G, (), G, G, G,., Haina, Haina, A, G Constanta, ia, G, ta, G, as, VaT. G, a, G, -, VaT., (), a, G, Mivila, (), G, -, G, (), (), și - având ca obiect"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-pârâtă "" - - membru Grup, prin apărătorul ales, d-na avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 578 dosar fond, emisă în baza contractului de asistență juridică nr. -/2009, lipsind intimații-reclamanți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, acordă cuvântul părții recurente asupra cererii de repunere pe rol a cauzei deduse judecății.
Recurenta-pârâtă "" - - membru Grup, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea cererii de repunere pe rol.
Curtea, dispune repunerea cauzei pe rol, în temeiul dispozițiilor art. 151 Cod proc. civilă.
Recurenta-pârâtă "" - - membru Grup, prin avocat, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente, în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-pârâtă "" - - membru Grup, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii judecătorești atacate, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civilă și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Tribunalul Teleorman - Secția de Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în opinie majoritară, prin sentința civilă nr. 1136 din data de 10.06.2009 (sentința ce se atacă în speță), pronunțată în dosarul -, a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta - și, în consecință, a obligat pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite și neachitate, reprezentând prima de Paști pe anii 2005 - 2007 și prima de C pe anii 2004 - 2006, în cuantum total de 10.137 lei, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data efectuării expertizei contabile - 24.05.2009.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 501,70 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul expertului contabil.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că potrivit art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul - pe anul 2004: "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SNP - vor beneficia de către o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP - Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii complete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.".
La alin. 2 s-a menționat că:"Pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu.".
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 menține textul alin. 1 al art. 168, aducând o modificare de conținut alin. 2, în sensul consemnării că:"în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.".
Același text se regăsește în ultima formă menționată în contractul colectiv de muncă pe anul 2006.
În fine, pentru anul 2007, textul păstrează același conținut ca în contractele precedente.
Prin adresa Comisiei Paritare în 18.06.2007 se arată că "părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art. 168 alin.1 și 2, la momentul negocierilor colective, voința comună a părților a fost acea că începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
În fine, prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzute de art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă al SC SA datată 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai patronatului și federației sindicale, se dă o interpretare textului în discuție, "potrivit voinței părților la semnarea contractului".
Conform art. 1 alin.1 din Legea nr. 130 /1999, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizarea patronală, pe de o parte și salariații, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte și salariați, reprezentanți prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Art. 31 din Legea nr.130/1999 dispune că poate interveni modificarea clauzei contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui. În condițiile legi, ori de câte părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Conform art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Normele enunțate subscriu, așadar, contractele colective de muncă (în egal măsură ca și contractele individuale de muncă) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului - ca act juridic bilateral.
Legea statuează în sensul că dispozițiile contractului colectiv de muncă reflect voința partenerilor sociali, care însă trebuie să se manifeste întotdeauna în conformitate cu prevederile legale.
Art. 31 din Legea nr. 130/1999 dispune că poate interveni modificarea cauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui,în condițiile legi, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Textul reia un principiu de bază aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, în sensul că ele pot fi modificate potrivit acordului de voință al părților, dar numai până la momentul încetării efectelor acestuia.
În același sens și contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
În speță, astfel cum rezultă din situația de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 și alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în totală contradicție cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel,art. 168 alin. 2 prevăzut, în fiecare din aceste contracte, că suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pentru anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin.1.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.
De altfel, salariul de bază mediu pe - la care se referă art. 168 alin. 1 din Contract nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestui salariu în salariile cuvenite angajaților în anul 2003, reprezintă o executare corespunzătoare a obligației angajatorului reglementată de art. 168 alin.1 din Contractele Colective de Muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2006.
S-a reținut, astfel, că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 (prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Cu privire la cuantumul drepturilor reprezentând suplimentări salariale potrivit art. 168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă acestea se raportează la salariul de bază mediu pe SC SA și nu la salariul brut pe unitate ce a fost avut în vedere de reclamantă la calculul sumelor solicitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenta-pârâtă - Membru Grup, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a reluat descrierea situației de fapt și a arătat, în esență, următoarele:
-promovarea acțiunii este prematură, întrucât dreptul de a formula acțiunea nu se poate considera născut, cât timp nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit; potrivit dispozițiilor la art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale, ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice înaintea celor două evenimente anuale - Paște și C;
-dreptul la acțiune este prescris, față de dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, având în vedere că drepturile pretinse nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate, ci sunt exclusiv drepturi acordate prin contractul colectiv de muncă salariaților, în scopul de a le oferi protecție socială;
-sumele solicitate au fost incluse în salariul lunar acordat, societatea achitând toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă, împrejurare confirmată atât de reprezentanții salariaților, cât și de instanțele învestite cu soluționarea unor litigii similare;
-modalitatea de calculinvocată în susținerea acțiunii este greșită, atâta vreme cât se raportează la nivelul salariului mediu brut pe societate, deși, potrivit dispozițiilor la art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, baza de calcul o reprezintă salariul de bază mediu la nivel de, ale cărui valori, în perioada 2004-2007, au fost diferite de valorile prezentate de către reclamanții.
În motivarea, în drept a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art. 3041Cod proc. civilă.
Deși au fost legal citați, intimați-reclamanți nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat la instanța de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate prin cererea de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041Cod proc. civilă, Curtea reține următoarele:
Întrucât recurenta - - membru Grup nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, indicând, doar în mod generic, dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. 3 Cod proc. civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 Cod proc. civilă, urmând a analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.
Cât privește recursul, Curtea are în vedere dispozițiile art. 112 Cod proc. civilă, potrivit cărora:
"Cererea de chemare în judecată va cuprinde:
1. numele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal și contul bancar. Dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;
2. numele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele acestuia și sediul profesional;
3. obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință.
Pentru identificarea imobilelor se va arăta comuna și județul, strada și numărul, iar, în lipsă, vecinătățile, etajul și apartamentul, sau, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul topografic;
4. arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea;
5. arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. -
6.semnătura.
Curtea constată că, în speță, cererea de chemare în judecată cu care reclamanții au investit instanța de fond nu este semnată de către aceștia.
Astfel, Curtea constată că pe pagina 4 cererii, aflată la fila 10 din dosarul de fond se află o semnătură indescifrabilă, fără a se preciza, însă, în clar, numele persoanei care a semnat, precum și calitatea acesteia, neputându-se, deci, stabili nici măcar dacă respectiva persoană este sau nu este unul dintre reclamanți.
Totodată, Curtea constată că reclamanții nu și-au desemnat un reprezentant care să poată semna cererea de chemare în judecată în numele lor, astfel că nu se poate reține că semnătura de pe cererea de chemare în judecată aparține unui atare reprezentant.
Față de această împrejurare și având în vedere dispozițiile legale sus-citate, precum și dispozițiile art. 133 Cod proc. civilă, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312. alin. 1, alin. 2 și alin. 3 teza a 2-1 Cod proc. civilă, va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă "" - - membru Grup și, în consecință, casa sentința atacată și rejudecând, va anula cererea de chemare în judecată, pentru lipsa semnăturilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă "" - - membru Grup, împotriva sentinței civile nr. 66 din data de 29.01.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți: G, G, () A A, C, G, G, )., )., A, )., ). A, G, )., G, G, G, A, G C, G, TA, G, A, G, A, A, G, A, ). A, G, )., G, G, )., )., și G, toți cu domiciliul ales în S, str. - C,.2,.A,.9, jud.
Casează sentința recurată și rejudecând, anulează cererea de chemare în judecată pentru lipsa semnăturilor.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
red: / tehnored:
2 EX./ 13.01.2010
Jud. recurs:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Farmathy Amelia, Bodea Adela