Speta drept civil. Decizia 60/2010. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 60/
Ședința publică din data de 1 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-a luat în examinare cererea de repunere pe rol a cauzei și contestația în anulare formulată de recurentul contestator, domiciliat în M,-, -escăruș,. 4, județul C, împotriva deciziei civile nr. 325/27.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata "" C, cu sediul în-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurentul contestator avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 40430 din 24.11.2008, depusă la dosar și pentru intimată avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 35595/21.11.2008, depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că, prin serviciul registratură, la data de 23.11.2009 recurentul contestator a depus o cerere de repunere pe rol a dosarului civil nr- în vederea continuării judecății, întrucât nu mai subzistă motivul suspendării, cerere timbrată cu timbru judiciar de 0,15 lei. De asemenea, arată că la dosar se află extras de pe ecris-ul instanțelor de judecată din care rezultă că, cererea de strămutare formulată de petentul și înregistrată sub nr- pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost soluționată prin încheierea nr. 4493/2.04.2009, în sensul respingerii cererii de strămutare.
Apărătorul recurentului contestator depune la dosar chitanța seria nr. CT - PJ/1.02.2010 în sumă de 5 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă cererii de repunere pe rol.
Curtea acordă cuvântul părților asupra cererii de repunere pe rol a cauzei.
Având, pe rând, cuvântul, apărătorii recurentului contestator și al intimatei solicită repunerea pe rol a cauzei și acordarea cuvântului asupra contestației în anulare.
Deliberând, Curtea, având în vedere că cererea de strămutare formulată de petentul și înregistrată sub nr- pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost soluționată prin încheierea nr. 4493/2.04.2009, în sensul respingerii ei, constată că nu mai subzistă temeiul de suspendare și că sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 245 Cod procedură civilă, motiv pentru care încuviințează cererea de repunere pe rol și acordă cuvântul pe fondul contestației în anulare.
Având cuvântul, apărătorul recurentului contestator solicită admiterea contestației în anulare.
Apărătorul intimatei, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației în anulare, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
Instanța rămâne în pronunțare asupra contestației în anulare.
CURTEA
Asupra prezentei contestații în anulare:
La 4.11.2008, contestatorul a formulat, în contradictoriu cu COM CM C, contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 325/27.10.2008 a Curții de APEL CONSTANȚA, pronunțate în dosarul nr-, iar prin considerentele depuse la termenul din 24.11.2009 s-a invocat ca temei în drept art. 318 cod proc. civilă, arătându-se următoarele:
Contractul de închiriere încheiat pentru locuința-garsonieră deținută la adresa din M, bloc cămin, parter,. 4, fost încheiat de către societatea COM CM în favoarea contestatorului și a familiei sale, pentru ocuparea locuinței de serviciu.
Prevederile art. 7 al. 5 din Legea nr. 85/1992 sunt imperative, în sensul că beneficiază de prevederile al. 1 și chiriașii care nu sunt angajații societății proprietare.
Contestatorul a arătat că la momentul promovării acțiunii, contractul de închiriere exista pentru această garsonieră, motiv pentru care instanța a comis o gravă eroare apreciind că nu are un asemenea contract locativ.
S-a apreciat că eroarea materială comisă constă și în faptul că locuințele de serviciu din blocul cămin, nu își mai mențin statutul de locuințe construite din fondurile statului câtă vreme au intrat în proprietatea privată a societății, fără a se observa că dispozițiile Legii nr. 76/1994 nu au modificat Legea nr. 85/1992, ci doar au prevăzut că societățile pot construi din fonduri proprii locuințe de serviciu.
Contestatorul a considerat că în măsura în care aceste locuințe sunt construite din fondurile statului, nu sunt aplicabile prevederile art. 7 al. 7 din Legea nr. 85/1992.
S-a mai evocat existența unei erori materiale prin aprecierea făcută de instanța de recurs cu privire la decizia 5/21.01.1998 a care face referire la contractele de închiriere, astfel cum sunt ele definite prin Legea nr. 114/1996.
S-a considerat, din acest punct de vedere, că în speță nu sunt incidente disp. Legii nr. 114/1996, ci cele ale Legii nr. 85/1992 și ale Decretului-Lege nr. 61/1990.
S-a solicitat, în consecință, admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului.
Prin întâmpinare, COM CM a solicitat respingerea contestației, apreciind că sintagma,greșeală materială se referă în înțelesul art. 318 cod proc. civilă la erori cu caracter procedural sau la preluarea greșită a unor date legate de aspectele formale ale judecății.
Au fost reiterate apărările formulate asupra chestiunilor de fond privitoare la natura juridică a raporturilor dintre părți și la dispozițiile legale aplicabile spațiului locativ în litigiu.
Analizând contestația în anulare prin prisma temeiurilor invocate - art. 318 cod proc. civilă - se va reține că aceasta este nefondată.
Potrivit tezei Iaa cestui text, hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare,când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, ceea ce în doctrină a fost definită nu ca echivalentă unei erori în judecata fondului, ci ca o eroare cu caracter procedural, care nu implică reevaluarea judecății asupra fondului.
Au fost enunțate cu titlu de exemplu, pentru a se disocia între cele două situații, eroarea cu privire la data primirii căii de atac și formularea, astfel, a acesteia în termen, ori cu privire la timbrarea corespunzătoare a recursului în condițiile în care calea de atac a fost anulată ca netimbrată.
S-a stabilit însă neechivoc că orice referire la greșita soluționare a apărărilor formulate sau interpretare a probelor în cauză nu se înscriu ca ipoteze în sfera reglementată prin art. 318 cod proc. civilă, întrucât nu este de admis ca prin reluarea apărărilor asupra fondului să se poată anula hotărârea irevocabilă și reexaminarea fondului cauzei.
În speță, toate susținerile contestatorului încadrează în categoria,greșelilor materiale considerentele asupra fondului raportului litigios ale instanței de recurs, urmărindu-se în esență îmbrățișarea - într-o nouă judecată asupra recursului - a punctului său de vedere în legătură cu temeiurile în drept aplicabile și cu regimul juridic căruia i se supune bunul litigios.
Această abordare nu este, prin urmare, întemeiată, motiv pentru care, reținând că temeiurile de anulare nu sunt conforme celor statuate prin art. 318 cod proc. civilă, prezenta contestație în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de recurentul contestator, domiciliat în M,-, -escăruș,. 4, județul C, împotriva deciziei civile nr. 325/27.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata "" C, cu sediul în-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
jud.
2 ex./ 25.02.2010.
Președinte:Gabriel LefterJudecători:Gabriel Lefter, Mihaela Ganea, Vanghelița Tase