Speta drept civil. Decizia 61/2010. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 61/
Ședința publică din data de 1 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-a luat în examinare cererea de repunere pe rol a cauzei și contestația în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în M,-, -ămin,. 3,. 308, județul C, împotriva deciziei civile nr. 348/C/17.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații "" C, cu sediul în-, județul C și J, domiciliat în M,-, -ămin,. A,. 3,. 308, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru contestator avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 40464/15.12.2008, depusă la dosar, pentru intimata "" C avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 46414/4.12.2008, depusă la dosar, lipsind intimatul J.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că, prin serviciul registratură, la data de 10.12.2009 contestatorul a depus o cerere de repunere pe rol a dosarului civil nr- în vederea continuării judecății, întrucât nu mai subzistă motivul suspendării, cerere timbrată cu timbru judiciar de 0,15 lei. De asemenea, arată că la dosar se află extras de pe portalul instanțelor de judecată din care rezultă că, cererile de strămutare formulate de petentul și înregistrate sub nr- și - pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost soluționate prin încheierile nr. 5559/14.05.2009 și respectiv 5557/14.05.2009, în sensul respingerii cererilor de strămutare.
Apărătorul contestatorului depune la dosar chitanța seria nr. CT - PJ/1.02.2010 în sumă de 5 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă cererii de repunere pe rol.
Curtea acordă cuvântul părților asupra cererii de repunere pe rol a cauzei.
Având, pe rând, cuvântul, apărătorii contestatorului și al intimatei solicită repunerea pe rol a cauzei și acordarea cuvântului asupra contestației în anulare.
Deliberând, curtea, având în vedere că cererile de strămutare formulate de petentul și înregistrate sub nr- și - pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost soluționate prin încheierile nr. 5559/14.05.2009 și respectiv 5557/14.05.2009, în sensul respingerii cererilor de strămutare, constată ca fiind îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 245 Cod procedură civilă, încuviințează cererea de repunere pe rol și acordă cuvântul pe fondul contestației în anulare.
Având cuvântul, apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației în anulare.
Apărătorul intimatei, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației în anulare, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
Instanța rămâne în pronunțare asupra contestației în anulare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA sub nr- contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata "" C anularea deciziei civile nr. 348/C din 17.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA și rejudecarea recursului, cu consecința admiterii acestuia.
În motivarea contestației în anulare se susține că instanța de recurs a comis o gravă eroare materială considerând că locuințele de serviciu din Blocul "Cămin " nu își mai mențin statutul de locuințe construite din fondurile statului, dobândind caracterul de proprietate privată a intimatei. De asemenea instanța de recurs a comis o gravă eroare materială considerând că decizia civilă nr. 5/21.01.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție face referiri la contractele de închiriere astfel cum sunt ele definite de Legea nr. 114/1996. În cauză nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 114/1996 deoarece contractul de închiriere nu a fost încheiat prin Administrația Financiară M, ci dispozițiile Legii nr. 85/1992 și ale Decretului-Lege nr. 61/1990. Constituie o eroare materială și aprecierea instanței de recurs conform căreia reclamantul nu deține un contract de închiriere pentru garsoniera în litigiu.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 318 teza I Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata "" Cas olicitat respingerea contestației în anulare motivat de faptul că nu sunt întrunite condițiile art. 318 teza I Cod procedură civilă, criticile contestatoarei neîncadrându-se în noțiunea de "eroare materială gravă".
Analizând legalitatea hotărârii contestate în raport de criticile contestatoarei se reține ca nefondată contestația în anulare.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
Primul motiv prevăzut de art. 318 Cod procedură civilă invocat de contestator - dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale - are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unor soluții greșite. Este deci vorba de acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.
Sunt greșeli materiale în sensul art. 318 Cod procedură civilă respingerea unui recurs ca tardiv, în raport cu data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal înăuntrul termenului de recurs; anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei de timbru; pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri decât cea recurată, etc.
Textul legal vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural. Prin urmare, nu pot fi invocate pe calea contestației în anulare erorile de interpretare a probelor care fac decizia netemeinică; neconcordanța dintre motivare și dispozitiv, aplicarea greșită a unor dispoziții legale la situația de fapt.
În cauză se reține că motivele invocate de contestator nu vizează greșeli materiale în sensul art. 318 teza I Cod procedură civilă, ci greșeli de judecată, respectiv critici referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/1992 și ale Legii nr. 114/1992, sau aplicabilitatea în speță a unor dezlegări date de Înalta Curte de Casație și Justiție unor probleme de drept legate de domeniul de aplicare al dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992, critici ce nu pot fi valorificate în calea de atac extraordinară.
A da părților posibilitatea de a se plânge aceleași instanțe care a dat hotărârea, de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac, respectiv un recurs la recurs, ceea ce nu este admisibil.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 318 Cod procedură civilă, se va respinge contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în M,-, -ămin,. 3,. 308, județul C, împotriva deciziei civile nr. 348/C/17.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații "" C, cu sediul în-, județul C și J, domiciliat în M,-, -ămin,. A,. 3,. 308, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.dec.jud.
gref.
2 ex./ 23.02.2010.
Președinte:Gabriel LefterJudecători:Gabriel Lefter, Mihaela Ganea, Vanghelița Tase