Speta drept civil. Decizia 978/2010. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 978

Ședința publică de la 10 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure

JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu

JUDECĂTOR 3: Elena Stan

Grefier - -

*******

Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamanta -, împotriva sentinței civile nr.2815/11.06.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât Tribunalul Gorj, având ca obiect, alte cereri.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care, instanța,constatând cauza în stare de judecată, a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința civilă nr.2815/11.06.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de petiționara -, în contradictoriu cu intimatul Tribunalul Gorj.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că etiționara p. - a fost salariata SC in perioada 01.12.1969-30.03.1997ca inspector principal personal-secretar dacilograf.

Incepind cu data de 10.11.1997 a fost angajata in functia de grefier la Judecatoria Tg.J din cadrul Tribunalului Gorj.

Față de această stare de fapt, instanța a constatat că nu poate fi considerata vechime asimilata functiei de grefier perioada cât petenta a lucrat ca inspector principal personal, dactilograf întrucât aceasta functie nu se incadreaza in dispozițiilor art. 68, alin 3 din Legea nr.567, modificata cu OUG nr.100/2007, fiind raporturi specifice de muncă în baza cărora, salariatul ar beneficia de recunoasterea vechimii in specialitate.

Cum, în speță, petenta nu a prestat activitate care sa fie asimilata in specialitatea de grefier in perioada solicitata, iar vechimea nu a curs in acest sens, nu poate fi retinuta ca functie similara celei de grefier, functia de inspector personal.

Având în vedere aceste considerente și cu respectarea dispozițiilor Legii 567/2004, art.68, alin 3 si OUG 100/2007, instanța a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta -, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

In motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea pe motiv că nu poate fi considerată vechimea asimilată funcției de grefier, perioada cât a lucrat ca dactilograf, secretar dactilograf, inspector de personal, întrucât aceste funcții nu se încadrează în dispozițiile art. 68 alin. 3 din Legea nr. 567/2004, modificată prin OUG nr. 100/2007.

Recurenta a arătat că soluția este eronată deoarece atât funcția de inspector de personal, cât și funcția de dactilograf este asimilată funcției de grefier, întrucât prin sarcinile de serviciu ale unui inspector de personal se aplică legi și decrete privind încadrarea în muncă și salarizarea de personal și se dactilografiază.

S-a solicitat recunoașterea vechimii asimilate cu cea de grefier pentru perioada 01.05.1980 - 01.04.1984, 01.04.1990 - 31.03.1997 ca inspector și perioada 01.04.1984 - 01.02.1990 - ca dactilograf.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

In mod corect instanța de fond a reținut că activitățile desfășurate de reclamantă, de dactilograf, secretar dactilograf și inspector de personal nu pot fi considerate activități asimilate funcției de grefier, nefiind încadrate în dispozițiile art. 68 alin. 3 din legea nr. 567/2004, modificată prin OUG nr. 100/2007.

Dispozițiile aplicabile în speță sunt reprezentate de art. 68 din legea nr. 567/2004, modificată și republicată, care prevăd următoarele:

Art. 68 - (3) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea se poate pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani și beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă are o vechime în funcție de cel puțin 25 de ani.

Constituie vechime în funcție perioada în care personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit în cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea funcția de: grefier, grefier statistician, grefier documentarist, grefier informatician, grefier arhivar, grefier registrator, grefier dactilograf, grefier analist programator, informatician, secretar, secretar ajutor, secretar dactilograf, dactilograf, arhivar, registrator, arhivar -registrator, executor judecătoresc.

Dispozițiile legale menționate anterior prevăd expres condițiile care trebuie îndeplinite pentru considerarea activităților desfășurate ca vechime în funcția de grefier, printre condițiile solicitate fiind cea privind calitatea de personal auxiliar de specialitate pe toată perioada solicitată și cea de desfășurare a activității în cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, condiții neîndeplinite de către reclamantă.

Ori, reclamanta și-a desfășurat activitate de grefier doar începând cu 10.11.1997, când a fost încadrată ca grefier în cadrul Judecătoriei TG. J, perioada desfășurată anterior ca secretar dactilograf, dactilograf, inspector de personal neputând fi asimilată vechimii în muncă în funcția de grefier.

Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză su subzistă nici unul din motivele de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 cod procedură civilă, nefiind incidente nici dispozițiile art. 3041cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta -, împotriva sentinței civile nr.2815/11.06.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât Tribunalul Gorj.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10.02.2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.jud. -04.03.2010

Tehn.red. / 2 ex

Jud.fond / și

Președinte:Ligia Epure
Judecători:Ligia Epure, Carmen Tomescu, Elena Stan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Decizia 978/2010. Curtea de Apel Craiova