Speta drept civil. Decizia 1072/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1072

Ședința publică de la 12 Februarie 2010

Complet constituit din:

PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 3: Mihaela

Grefier:

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 3606/29.10.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Primăria comunei - Instituția Primarului și Consiliul Local al Comunei, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant, lipsă fiind unitățile pârâte.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.

Recurentul-reclamant pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat și motivat.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 381 din 22 ianuarie 2009 respins acțiunea formulată de petentul în contradictoriu cu intimații Consiliul local și Primăria comunei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că cererea petentului este nefondată deoarece prin dispoziția nr.1072 din 27.08.2007 s-a dispus încetarea contractului de muncă în conformitate cu dispozițiile art.55 lit.a din Codul Muncii și cu toate că i-a fost comunicată la 28.10.2008, petentul nu a înțeles să conteste această dispoziție.

În această situație apărările petentului prin precizările depuse la dosar, în sensul că în mod nelegal s-a dispus încetarea contractului de muncă, în ziua următoare înregistrării cererii de suspendare au fost înlăturate, deoarece prin emiterea acestei decizii în baza dispozițiilor art.55 lit.a Codul Muncii au încetat definitiv toate efectele contractului individual de muncă și petentul nu are dreptul să ceară reîncadrarea pe postul avut anterior, câtă vreme nu a înțeles să conteste decizia nr.1072 din 27.08.2007.

Pe de altă parte, raporturile de muncă între părți au încetat de drept la expirarea perioadei pentru care s-a încheiat al treilea contract individual de muncă, iar în ce privește ocuparea aceluiași post, cu contract individual de muncă, nu există un drept de preferință, aceasta se face cu respectarea dispozițiilor Legii nr.53/2003, iar în speță intimata a precizat în întâmpinare că postul de șofer a fost scos la concurs și este ocupat de o altă persoană care a promovat concursul.

Împotriva sentinței declarat recurs reclamantul criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Primul motiv de recurs este cel prevăzut de art.304 pct.7 cod procedură civilă întrucât în mod greșit instanța de fond a reținut că raporturile de muncă între părți au încetat de drept la expirarea perioadei pentru care s-a încheiat al treilea contract individual de muncă.

Al doilea motiv de recurs vizează faptul că,instanța nu a observat că la data de 29 10 2009 formulat precizare prin care a arătat că înțelege să conteste dispoziția prin care i-a încetat contractul individual de muncă.

Recurentul a mai susținut că instanța de fond nu a respectat îndrumările din decizia de casare pentru că nu a pus în discuția părților completarea probatoriului,mijloacele pe care le consideră necesare în vederea soluționării cauzei și a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății.

În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.7,8 și 9 Cod procedură civilă.

Intimații,deși legal citați,nu au depus întâmpinare în cauză.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate,a actelor și lucrărilor dosarului,precum și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză,Curtea constată și reține următoarele:

Susținerea recurentului că nu s-au respectat indicațiile din decizia de casare de către instanța de fond este nefondată deoarece art.315 alin.1 Cod procedură civilă prevede că,în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În cauza de față,dispozițiile din decizia de casare privind obligația instanței de fond de a stabili data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă,data la care a luat la cunoștință despre încetarea contractului de muncă,temeiul juridic al încetării contractului individual de muncă,ar fi fost obligatorii numai dacă recurentul contestator,în rejudecare,ar fi arătat că prin cererea formulată în concluziile scrise și nesoluționată inițial de instanța de fond,a înțeles să conteste și dispoziția de încetare a contractului individual de muncă nr.1072/27 08 2007 pentru că elementele reținute în decizia de casare nu pot fi analizate decât în cadrul unei astfel de contestații.

Dar în rejudecare,contestatorul,la interpelarea instanței,sub semnătură,a arătat că dispoziția privind încetarea contractului individual de muncă i-a fost comunicată la data de 28 10 2008 și nu a contestat-o(fila 8,dosar nr-).

Numai în cazul în care se contestă actul prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă și instanța constată că fost emis cu nerespectarea condițiilor impuse de lege,se poate dispune plata despăgubirilor și reîncadrarea pe postul deținut anterior deoarece acestea sunt condițiile impuse de art.78 alin.1 și 2 Codul Muncii.

Susținerea recurentului că instanța nu a observat că a contestat decizia de încetare a raporturilor de muncă este nefondată în condițiile în care,în acțiunea inițială a solicitat reîncadrarea pe postul deținut anterior,de conducător auto. Ulterior,prin concluziile scrise(fila 42,dosar -) a precizat că extinde cadrul procesual în sensul că solicită,pe lângă reîncadrarea pe postul deținut anterior și plata drepturilor salariale ce i se cuveneau de la data de 01 09 2008 și până la reîncadrarea pe post,sumă reactualizată la data plății efective iar apoi, în rejudecare,să arate că decizia i-a fost comunicată la data de 28 10 2008 și nu a contestat-

Cu privire la faptul că prin decizia de casare s-a dispus ca,în rejudecare,să se completeze probatoriul,instanța constată că nici recurentul,deși prezent în instanță cu ocazia rejudecării cauzei, nu a solicitat completarea probatoriului.

Obligația a fost instituită,deopotrivă,în sarcina instanței dar și a părților deoarece instanța de recurs a reținut că,soluționarea corectă a cauzei impune instanței să respecte ambelor părți dreptul de a furniza toate mijloacele de probă pe care le consideră necesare,în dovedirea respectiv combaterea acțiunii dedusă judecății".

Cu privire la motivul de recurs invocat care se circumscrie dispozițiilorart.304pct.7 Cod procedură civilă,Curtea constată că instanța de fond a reținut greșit că raporturile de muncă au încetat de drept la expirarea perioadei pentru care s-a încheiat cel de al treilea contract de muncă deoarece contractul recurentului a fost încheiat la data de 01 10 2006,pe durată nedeterminată,dar acest aspect nu este de natură să conducă la altă soluție în cauză,atâta timp cât raporturile de muncă ale recurentului au încetat prin decizia nr.1072 emisă la data de 27 08 2007 și care nu a fost contestată.

În raport de considerentele reținute mai sus,Curtea urmează ca,în baza art.312 alin.3 Cod procedură civilă,să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 3606/29.10.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Primăria comunei - Instituția Primarului și Consiliul Local al Comunei, având ca obiect obligația de a face.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 Februarie 2010.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier,

Red. Jud.

2 ex/15 03 2010

fond.

Președinte:Manuela Preda Popescu
Judecători:Manuela Preda Popescu, Corneliu Maria, Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Decizia 1072/2010. Curtea de Apel Craiova