Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1583/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1583

Ședința publică de la 21 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doru Octavian Pîrjol Năstase

JUDECĂTOR 2: Camelia Viziteu

Judecător: - -

Grefier:

*********************************************

La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de reclamanții -, G, ȘI ÎMPOTRIVA SENTINȚEI CIVILE NR.597 din 8.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.-

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Constată, instanța că nu mai sunt cereri sau excepții, că în cauză s- solicitat judecarea cauzei și în lipsă și trece la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 597 din 8.04.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții -, G și, în contradictoriu cu pârâtele Unitatea Administrativ teritorială B - prin Primar, si Consiliul Local B, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut în esență următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanții -, G și, au chemat în judecată Unitatea Administrativ teritorială B - prin Primar si Consiliul Local B, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la alocarea, calcularea și plata către aceștia drepturilor bănești reprezentând indemnizație de dispozitiv lunar in cuantum de 25% din salariul de bază pe o perioadă de trei ani anterioară introducerii acțiunii precum să și înregistreze în carnetele de muncă ale reclamanților respectivul spor.

Au arătat reclamanții că sunt personal contractual desfășurându-și activitatea în cadrul aparatului administrativ al com. B și au precizat că-și întemeiază pretențiile pe dispozițiile Ordinului MAI 275/2002 și nr. 496/28.07.2003 ale Ministerului Administrației și Internelor.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, reclamanții depunând copii de pe actele de identitate și de pe carnetele de muncă.

Pârâții deși citați legal, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus întâmpinare.

Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Reclamanții sunt angajați ai Consiliului Local -B, îndeplinind funcțiile de bibliotecar, asistent social, șofer, iar doi dintre ai sunt muncitori, deci fac parte din categoria personalului contractual.

Potrivit art. 13 din legea 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții " cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bată de contract și salariați civili beneficiază de indemnizație de dispozitiv lunară de 25 % din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază ".

Potrivit art.1 din legea sus citată, dispozițiile ei se aplică personalului militar și civil din cadrul, I, Serviciul de Informații externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerul Justiției ".

În conformitate cu prevederile art.47 și 49 din aceiași lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art.1 care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.

În aplicarea Legii nr.138/1999 a fost emis Ordinul I nr.275/2002 modificat și completa prin Ordinul I nr.496/2003.

În conformitate cu dispozițiile art.75 și 76 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte al conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale

administrației publice centrale de specialitate trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele de bază și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.

Astfel, dispozițiile Ordinului nr.496/2003 al, invocat de reclamanți, nu pot reglementa acordarea indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază decât personalului din Ministerul Administrației și Internelor, care deși civil desfășoară aceiași activitate sau unele similare cu cele ale personalului militar, situația în care nu se află și reclamanții, deci personalul contractual din cadrul aparatului propriu al Consiliului Local; în contrar ar însemna să se adauge la lege, împotriva dispozițiilor mai sus citate.

Este adevărat că prin Ordinul nr.30/2007 s-a reorganizat, iar Ministerul Internelor și Reformei Administrative - nou înființat căpătat noi atribuții și în domeniul administrației publice, însă dispozițiile legale, care să extindă acordarea indemnizației de dispozitiv și la lucrătorii din structurile administrației publice locale, nu există.

Pentru considerentele expuse mai sus, acțiunea reclamanților atât sub aspectul primului capăt de cerere privitor la plata sporurilor cât și ca o consecință privitor la cel de al doilea capăt de cerere privitor la înregistrarea în carnetul de muncă a sporului respectiv, a fost considerată a fi neîntemeiată.

Având în vedere și considerentele deciziei nr.818/2008 a Curții Constituționale, potrivit căreia instanțele de judecată nu pot înlocui norme de drept cu unele create pe cale judecătorească și nici nu le poate înlocui cu prevederi cuprinse în alte acte normative, instanța a respins, în temeiul art.281, 284 Codul Muncii, acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, motivat și legal scutit de plata taxei judiciare de timbru, au formulat recurs reclamanții.-

Criticile invocate în susținerea recursului au vizat în esență următoarele aspecte:

- s-a susținut că hotărârea nu este motivată în drept, deși acțiunea s-a întemeiat pe dispozițiile Ordinului MAI 496/2003, act ce urmărea aplicarea unui tratament egal tuturor salariaților din cadrul aceleiași autorități ( respectiv administrația publică în care se regăsește și administrația publică locală în cadrul căreia activează ca angajați contractuali );

Nu s-au administrat probe noi în recurs. Legal citați intimații nu au trimis reprezentant în instanță, însă au formulat precizări prin care au solicitat respingerea recursului.

Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și față de disp. art. 3041, 312.pr. civ. se constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele ce se vor dezvolta.

Se reține că hotărârea este legală și temeinică, întemeindu-se pe lipsa unei baze legale de acordare a sporului solicitat și personalului din care fac parte și reclamanții.

Ordinul nr. 496/28.07.2003 - invocat de reclamanți în susținerea pretențiilor deduse judecății și necontestat ca și existență și conținut de către pârâți - face distincție în art. 31.1 între personalul civil - funcționari publici și personal contractual din MAI menționat de Legea 138/1999 - care beneficiază de indemnizația de dispozitiv prev. la art. 9.2 și cel exceptat de la plata acestui drept - personal civil din domeniul administrației publice, tocmai pentru a înlătura orice confuzii privind categoriile de personal vizate;

Este adevărat că MAI ( actual MIRA ) s-a format prin comasarea Ministerului Administrației publice cu Ministerul d e Interne conform OUG63/2003; însă, potrivit dispozițiilor art. 11 din OUG63/2003 - act normativ în vigoare la data emiterii Ordinului 496/2003 - doar anumite instituții di n domeniul administrației publice - menționate expres - erau trecute în subordinea acestui minister ( respectiv: Institutul Național de Administrație, Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Autoritatea pentru urmărirea aplicării unitare aLegii nr. 10/2001, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, Direcția Generală de Pașapoarte și Arhivele Naționale );

De menționat că și prin G nr.30/2007 s-au păstrat aceste instituții în subordinea MIRA.

Ori personalul Primăriilor nu se regăsește printre acestea; prin urmare actele interne emise în cadrul acestui minister nu erau aplicabile pârâților.

Nici susținerea potrivit căreia interpretarea dispozițiilor Ordinului 496/2003 nu se poate face decât în sensul acordării indemnizației de dispozitiv tuturor persoanelor ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice indiferent de calitate, în caz contrar survenind o situație discriminatorie, nu poate fi reținută ca întemeiată întrucât:

Prin raportare la dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană, un tratament diferențiat devine discriminare când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Ori în cauză nu s-a invocat și nici dovedit că reclamanții sunt în situații comparabile cu angajații civili din subordinea MAI ( actual MIRA ) - sub aspectul pregătirii profesionale identice, a competenței materiale ( muncă ) egale prestate, a elementului generator comun al dreptului pretins ( regim de dispozitiv), astfel încât să se justifice o remunerare egală.

Mai trebuie menționat și că, prin pronunțarea deciziilor de neconstituționalitate nr. 818 - 821/2008, drepturi salariale nu se mai pot acorda în temeiul unor situații discriminatorii.

Față de toate aceste considerente, reținând că hotărârea instanței de fond este legală se va respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul promovat de reclamanții -, G, ȘI ÎMPOTRIVA SENTINȚEI CIVILE NR.597 din 8.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.-

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința nepublică de la 21 2009

Președinte,

- - - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.sent. C,

Red.dec. /4 ian.2010

Tehn.red.EG/11.ian.2010.

Președinte:Doru Octavian Pîrjol Năstase
Judecători:Doru Octavian Pîrjol Năstase, Camelia Viziteu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1583/2009. Curtea de Apel Bacau