Speta drepturi salariale, banesti.
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
ECIZIA NR.1276
Ședința publică din data de 10 iunie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamanții, G, -, G, G, G, G, G, G, G, G, G, -,, prin reprezentant legal cu domiciliu ales în comuna, județul și pârâta -" SA - GRUP, cu sediul în B, nr. 239, Sector 1, împotriva sentinței civile nr. 242 din 2 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant în nume propriu și în calitate de reprezentant pentru ceilalți recurenți- reclamanți, asistat de avocat în substituire avocat, ambele din cadrul Baroului și recurenta-pârâtă reprezentată de avocat din cadrul Baroului
Procedura îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenții-reclamanți, având cuvântul, învederează instanței că recurenților-reclamanți nu le-au fost comunicate motivele de recurs, formulate de pârâta - SA, arătând că este lipsă de procedură cu o parte din recurenții-reclamanți, întrucât inițial acțiunea a fost introdusă de,iar o parte din reclamanți nu și-au indicat domiciliile.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă - SA, comunică părților adverse, prin apărător, copia motivelor de recurs, formulat de pârâta - SA, învederând că lipsa de procedură cu o parte din recurenții-reclamanți care nu și-au indicat domiciliile este acoperită, întrucât recurenții-reclamanți sunt reprezentați și asistați de doamna avocat, care are delegație de substituire pentru reprezentarea tuturor recurenților-reclamanți. Depune la dosarul cauzei înscrisuri, ce se comunică părților adverse, prin apărător.
Avocat, pentru recurenții-reclamanți, având cuvântul, arată instanței că pe actul depus de apărătorul recurentei-pârâte nu există semnăturile și ștampilele directorului societății și ale Sindicatului.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă - SA,având cuvântul, învederează instanței că originalul înscrisului poartă semnăturile și ștampilele directorului societății și ale Sindicatului, însă, actul depus la dosarul cauzei este exemplarul doi, pe care l-a tehnoredactat, din nou, pentru a fi lizibil, astfel că lipsesc semnăturile și ștampilele respective.
Părțile, pe rând, având cuvântul, arată instanței că nu au alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act că nu se formulează alte cereri și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, pentru recurenții-reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat de reclamanți, conform motivelor de recurs, învederând instanței că un contract colectiv de muncă nu poate fi modificat printr-un document unilateral, care poartă doar ștampila angajatorului. Solicită respingerea recursului declarat de pârâta - SA, ca nefondat.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de reclamanți ca fiind nefondat. Referitor la cota de gaze, arată că s-a recurs ca această cotă să fie introdusă în salariul de bază, prin compensare, învederând că în perioada respectivă s-au făcut mai multe indexări salariale, iar cu privire la sumele reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă,arată că prin telexul 2412 aceste sume au fost introduse în salariul de bază. Solicită admiterea recursului declarat de pârâta - SA, conform concluziilor scrise pe care le depune la dosarul cauzei. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru recurenții-reclamanți, având cuvântul în replică, arată că acele telexuri despre care face vorbire apărătorul recurentei-pârâte nu constituie acte legale de modificare a contractului colectiv de muncă, întrucât potrivit legilor în vigoare, un contract de muncă nu poate fi modificat decât prin act adițional, scris și semnat de ambele părți.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 5471/120/23.10.2008, reclamanții, G, -, G, G, G, G, G, G, G, G, G, -, prin reprezentant legal au chemat în judecată - SA, pentru ca în contradictoriu cu aceasta ia să se dispună obligarea pârâtei la plata contravalorii unei cote de gaze, începând cu anul 1998 până în anul 2008, aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anii 2005 - 2007.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt salariați ai pârâtei și față de dispozițiile CCM la nivel de unitate și de ramură sunt îndreptățiți să primească pe lângă salariu și suplimentările la care s-a făcut referire.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, susținând că în ceea ce privește aprovizionarea toamnă-iarnă începând cu 01.06.1997 suplimentarea salarială a fost inclusă în salariul de bază.
Totodată, s-a invocat prescrierea dreptului la acțiune întrucât natura juridică a veniturilor solicitate de reclamanți se încadrează în dispozițiile art. 176 alin. 1 coroborate cu disp. art. 283 lit. e Codul Muncii, și poate fi solicitat în termen de 6 luni de la data la care se naște dreptul la acțiune.
De asemenea, pârâta a mai invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, întrucât aceste drepturi se acordă pe baza unor negocieri între patronat și sindicat și, întrucât aceste negocieri nu au avut loc, nu s-a născut dreptul la acțiune.
Pe fond, cum s-a mai arătat, s-a precizat că veniturile solicitate au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat SA.
S-a mai invocat și prematuritatea formulării acțiunii tot în raport de negocierile care trebuie să preceadă acordarea acestor drepturi și care nu au avut loc.
S-au depus la dosar: extras din CCM la nivel de unitate pe 1997, 1998, adresa nr. 2412/29.05.1998 emisă de SNP SA B, adresa nr. 2520 din 03.06.1998 emisă de SNP SA B, copie de pe cărțile de muncă și cărțile de identitate ale reclamanților, decizii de speță ale altor instanțe în legătură cu aceleași drepturi salariale.
Prin sentința nr.242 din 02 februarie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâta la plata către reclamanți a drepturilor salariale, reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anul 2007 și a respins, ca nefondată, cererea privind acordarea cotei de gaze, obligând pârâta la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în valoare de 10.000 lei, reprezentând onorariu apărător.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dâmbovițaa reținut că prin art. 176 din CCM la nivel de ramură, energie electrică, termică, petrol și gaze, s-au prevăzut acordarea de drepturi salariale reprezentând contravaloarea unei cote de gaze naturale de 4000 mc anual și suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură, iar, cu privire la aprovizionarea toamnă-iarnă, în CCM s-a prevăzut că aceste drepturi vor fi incluse în salariul mediu de bază al fiecărui salariat începând cu anul 1997.
A mai reținut instanța de fond că în anul 2007, în CCM la nivel de ramură, s-a făcut referire din nou la aceste drepturi și cum pârâta nu a făcut dovada că le-a acordat, instanța a admis acțiunea pentru acest capăt de cerere.
În ceea ce privește contravaloarea unei cote de gaze naturale, instanța de fond a reținut că acestea au fost incluse în salariul minim de bază începând cu anul 1997 și nu mai sunt prevăzute în contractele de muncă la nivel de unitate sau de ramură din anii următori, motiv pentru care acest capăt de cerere urmează a fi respins.
Instanța de fond a respins excepțiile formulate, întrucât drepturile solicitate de reclamanți sunt drepturi salariale și în cauză sunt incidente dispozițiile art. 283 lit. c Codul Muncii, și nu art. 283 lit. e Codul Muncii, cum susține pârâta.
A mai reținut instanța de fond că, potrivit art. 283 lit. c Codul Muncii, cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate. Deci, nu poate fi tăgăduit faptul că obiectul cauzei îl constituie drepturi salariale, și nu excepția de neexecutare a contractului sau al unor clauze ale acestuia. Chiar dacă, drepturile salariale țin de executarea contractului, fiind prevăzute expres de lege, acestora li se recunoaște un regim juridic diferit, special, care derogă de la regimul juridic general instituit prin lit. eaa rt. 283 din Codul Muncii.
Cât privește calitatea procesuală activă, instanța de fond a reținut că reclamanții și-o legitimează prin faptul că sunt salariați ai reclamantei, iar drepturile lor sunt stipulate prin contractele colective de muncă la nivel de ramură sau de unitate.
Instanța de fond a concluzionat că dreptul la acțiune se naște la momentul la care se împlinește termenul sau evenimentul care ocazionează plata acestor drepturi salariale, iar nu în raport de negocieri care au numai un caracter facultativ și care urmăresc să stabilească un anumit cuantum al acestor drepturi în raport de veniturile fiecărui salariat, dar prin ele însele, negocierile nu drepturile salariale prevăzute în contractele de muncă. Astfel, odată prevăzute în contract și ajunse la termen, acțiunile nu pot fi respinse nici ca prematur formulate, sens în care, instanța de fond a respins excepțiile formulate ca nefondate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanții, G, -, G, G, G, G, G, G, G, G, G, -, și pârâta - SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs, recurenta - SA susține că hotărârea este lipsită de temei legal, reținându-se eronat de către prima instanță că acțiunea reclamanților este întemeiată în condițiile în care venitul anual pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă nu se datorează conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM ramură, întrucât fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat SA, excepție de la aplicarea alin 1 și 2 al art. 176.
Astfel, se arată că prin SA din anul 1997, s-a prevăzut la art. 168 alin. 3 că începând cu 1.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract, iar adresele comune RA SA- nr. 2328/8.10.1997 și nr. 2412/29.05.1998 atestă că din 1998 majorarea salariului de bază prin introducerea acestui venit a fost operată în mod efectiv.
De asemenea în CCM din perioada 1998 -2001 s-a stipulat că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telexului nr. 2412/1998, în același sens făcându-se mențiunea și în cuprinsul CCM SA din anul 2002, iar din 1998 sindicatul nu a mai intrat în negocieri pe tema acordării distincte a venitului anual din luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă și inexistența negocierii, materializării și prevederii acestui venit în CCM SA din 2003 până în prezent semnifică inexistența dreptului pretins prin cererea de chemare în judecată, drepturile respective fiind introduse în salariile de bază, astfel explicându-se renunțarea implicită la acest drept pretins în prezent, la acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
O altă critică se referă la prescripția cererii reclamanților susținându-se că venitul pretins prin acțiune nu poate fi considerat un drept salarial, ci un alt venit reglementat ca măsură de protecție socială, în cauză fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 litera e din Codul Muncii.
Într-un alt motiv de recurs se arată că intimații - reclamanți nu au calitate procesuală activă, care presupune calitatea acestora de creditori în raportul juridic de drept substanțial - obligațional - invocat, creanța acestora trebuind să fie certă, lichidă și exigibilă și să nu fi fost acoperită încă, iar în cauză sindicatul nu mai intrat în negocieri cu patronatul, încă din 1998, pe tema acordării distincte a venitului pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM ramură.
Se concluzionează că întrucât nu există un drept al salariaților la un venit anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, care să fie acordat în mod distinct pentru anii 2005, 2006, 2007 rezultă că reclamanții nu sunt creditori în raportul juridic de drept substanțial invocat, neavând calitate procesuală activă.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii privind obligarea pârâtei la plata drepturilor pretinse pentru aprovizionarea toamnă-iarnă ca prescrisă, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă, iar pe fond ca neîntemeiată, depunându-se la dosar și o serie de înscrisuri noi în copie.
Recurenții-reclamanți și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304, pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, precum și pe cele ale art. 3041Cod procedură civilă.
Prin motivele de recurs, recurenții-reclamanți învederează că instanța de fond a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății și aplicat greșit legea, întrucât includerea drepturilor solicitate în salariul de bază ar fi contrară legii și ar determina un mod arbitrar din partea angajatorului de a stabili un salariu de bază în care sunt incluse toate drepturile bănești ce li se cuvin salariaților, fără ca acesta să poată fi controlat în primul rând de salariat;
Mai arată recurenții-reclamanți că s-ar încălca clauzele negociate prin contractele colective de muncă la nivel de ramură, cât și la nivel de unitate, contracte care reprezintă legea părților și prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizare, alte drepturi și obligații decurgând din raporturile de muncă, potrivit dispozițiilor art. 236 din Codul Muncii.
De asemenea, mai arată recurenții-reclamanți că s-ar încălca dispozițiile art.154 din Codul Muncii, care stipulează că "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri,"context în care, nu numai pârâta și instanța de fond a făcut confuzie între noțiunea de salariu, în care se cuprind toate drepturile ce se acordă unui salariat în echivalent bănesc, și salariul de bază, care reprezintă salariul de încadrare al fiecărui angajat în parte, stabilit în raport de munca prestată, de calificarea acestuia și funcția ocupată.
Recurenții-reclamanți susțin că art.159 din Codul Muncii reglementează asupra salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, acesta fiind punctul de plecare pentru fiecare angajator în parte la stabilirea prin contractul individual de muncă al salariului de bază al unui angajat.
În acest context, mai arată recurenții-reclamanți că, dacă din salariul de bază s-ar deduce contravaloarea drepturilor prevăzute de art.176 și art.187 din CCM la nivel de ramură (Paște, C, aprovizionare toamnă-iarnă, c/valoarea ajutorului material reprezentând cota de gaze naturale de 4000mc/anual), despre care susține pârâta, că ar fi fost introduse în salariul de bază din 1997, respectiv 1998, ar rezulta un salariu de bază egal sau mai mic decât salariul minim pe economie, astfel reclamanți nu ar fi avut un salariu care să corespundă muncii prestate, pregătirii profesionale și funcției ocupate și nu ar fi beneficiat de indexările și majorările salariale acordate prin hotărâri de guvern sau la nivel de unitate cu ocazia negocierilor.
În privința drepturilor salariale reprezentând c/valoare cota gaze naturale anuale (4.000mc/an) aferente perioadei 1998 până în 2008 inclusiv, recurenții-reclamanți susțin că acestea nu au fost introduse în salariul de bază, iar cu privire la prescripția dreptului la acțiune, arată că a fost întreruptă prin plata parțială, având în vedere susținerea pârâtei că a fost introdusă în salariul de bază contravaloarea unei cote anuale de gaze naturale, situație în care plata lunară salariului a inclus și plata unei părți (1/12) din acest drept.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea constată că doar recursul formulat de pârata SA este fondat, pentru considerentele pe care urmează a le expune în continuare:
Reclamanții-recurenți au calitatea de salariați ai societății pârâte SA, exercitându-și funcțiile în cadrul unor sucursale ale acesteia.
Având a soluționa cu prioritate, conform art.137 alin.1 cod pr.civ.excepțiile invocate de pârâtă cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamanților, a prescripției dreptului la acțiune, tribunalul a constatat că acestea nu sunt întemeiate și drept urmare le-a respins justificat, Curtea reținând în privința criticii recurentei-pârâte sub acest aspect următoarele:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamanții au indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță și în cererile completatoare atât obiectul pretențiilor lor-pentru fiecare petit din acțiune-cât și motivele de fapt și de drept pentru care au chemat în judecată societatea pârâtă, astfel că aceștia au calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-au cerut în nume propriu, afirmând că acestea decurg din relațiile de muncă cu unitatea angajatoare.
Nici excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de recurentă în apărare la instanța de fond și apoi drept critică în recurs, nu este întemeiată.
Această excepție a fost cercetată de instanța fondului.
Curtea constată că tribunalul a respins în mod corect excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât potrivit art. 283 alin.1 lit.c Codul Muncii în situația în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat termenul de prescripție este de 3 ani indiferent de izvorul acestor drepturi salariale, fiind de neconceput ca pentru aceleași drepturi să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora și în plus dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c Codul Muncii au caracter de normă specială în raport cu dispozițiile. art. 283 alin.1 lit.e Codul Muncii care se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă între care și drepturile salariale.
În privința fondului dreptului, Curtea reține că dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură este stabilit prin dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze.
Potrivit art.137 din același contract, unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază iar prin art.176 alin.6 s-a stabilit că adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Așadar, voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
În acești termeni, cum reclamanții au susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă nu a fost inclusă în salariile lor, iar pârâta s-a apărat susținând contrariul, iar în recurs a reiterat această susținere, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamanților la plata sumelor revendicate cu acest titlu pentru anul 2007 și dacă a respins legal și temeinic toate celelalte capete de cerere privind acordarea ajutorului material reprezentând contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale, dar și cererea reclamanților pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă pe perioada anilor 2005-2006.
Recurenta-pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar atât la instanța de fond cât și în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale reclamanților, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ), încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997 (art.168 alin.3 din contract).
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris depus la instanța de fond (fila 33 dosar de fond) și în recurs emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește că prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002, dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus (filele 113-115), iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
Acest raționament logic implică faptul că recurenta-pârâta nu datorează suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă-iarnă nici pentru anul 2007, art. 176 din contractul colectiv de munca la nivel de ramură pentru anul 2007, precizând în alin. 6 că drepturile salariale suplimentare sunt datorate în măsura în care nu s-a convenit includerea acestor drepturi în salariul de bază, ceea ce este cazul de față, astfel că în mod greșit instanța de fond a admis acest capăt de cerere.
Referitor la drepturile salariale reprezentând ajutorul material constând în contravaloarea unei cantități de gaze naturale, se constată că potrivit art.176 (1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2008 "acesta a fost compensat prin CCM/1997. Prin urmare, începând cu anul 1997, prezentul articol a rămas fără obiect, având în vedere că acest ajutor nu se mai acordă salariaților fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel."
În raport de această clauză stipulată clar și explicit în contractul părților, în mod corect prima instanță a respins cererea referitoare la acordarea acestui drept.
Pentru considerentele care preced, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți, dar va admite recursul pârâtei, în conformitate cu art.312 cod pr.civ. și va modifica în parte sentința, în sensul că va respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere prin care societatea pârâtă - SA Baf ost obligată să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă pentru anul 2007, actualizate, înlăturând obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către aceiași reclamanți.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței ca fiind legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, G, -, G, G, G, G, G, G, G, G, G, -,, prin reprezentant legal cu domiciliu ales în comuna, județul D, împotriva sentinței civile nr. 242 din 2 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Admite recursul declarat de pârâta-" SA - GRUP, cu sediul în B, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 242 din 2 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge ca neîntemeiate capetele de cerere privind aprovizionarea toamnă-iarnă 2007și respectiv cheltuielile de judecată.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 10.06.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - - - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored./
3 ex/07.07.2009
fond - Tribunal
fond.,
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
