Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 2035/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTISECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 2035
Ședința publică din data de 03 noiembrie 2009PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu JUDECĂTOR 2: Vera Andrea Popescu Judecător - - -
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâtaSC SA, cu sediul în B, sector 1, B-dul - - House, nr. 4-8, și reclamanțiia, -, -ide, -ide, -, -, G, -, -, -, -,, C, și, toți cu domiciliul ales în P, str. - -, nr. 33, - 3,.3, jud. P, la cabinetul de avocatură - și, împotriva sentinței civile nr.79 pronunțată la data de 13 ianuarie 2009 de Tribunalul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta -pârâtă SC SA, prin avocat din cadrul Baroului B, lipsind ecurenții- reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenta -pârâtă SC SA, având cuvântul, arată instanței că nu are alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în susținerea recursului. Depune la dosarul cauzei copia telexului nr. 2412/29.05.1998, emis de SN SA către toate sucursalele.
Curtea ia act că nu se formulează alte cereri în cauză și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat, pentru recurenta -pârâtă SC SA, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea recurentei la plata drepturilor bănești pretins cuvenite pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, pentru anul 2007, conform motivelor de recurs.Cu privire la recursul declarat de reclamanți, solicită respingerea recursului ca nefondat, urmând să se aibă în vedere faptul că recursul a fost declarat de și și nu s-a făcut dovada calității de reprezentant.Învederează că, potrivit dispozițiilor legale, apărătorul are numai dreptul de a exercita calea de atac și nu și dreptul de a reprezenta partea, fără un mandat special. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamanții, -, -ide, -, -, G, -, -, -, -, -, C și, în contradictoriu cu pârâta SC SA au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată la plata drepturilor salariale restante pentru anii 2005, 2006, 2007 prevăzute de art. 176 alin.1 și 2 din CCM la nivel de ramură de energie electrică, termică, petrol și gaze constând în aprovizionarea de toamnă-iarnă, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 70 lei pentru fiecare reclamant.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariații pârâtei, astfel cum rezultă din carnetele de muncă, că pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, urmau să beneficieze și de toate drepturile acordate în baza Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de ramură de energie electrică, termică, petrol și gaze prevăzute de art.176 alin.1 și 2, valabil pentru anii 2005-2007 respectiv o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă în cuantum de un salariu minim pe ramură, în luna octombrie (pentru aprovizionarea toamnă-iarnă ).
Au mai arătat că pârâta nu a respectat prevederile CCM la nivel de ramură aceste sume fiind în cuantum de 528 lei pentru anul 2005, 480 lei pentru anul 2006 și 620 lei pentru anul 2007.
Deși legal citată, pârâta nu s-a prezentat instanță și nu a formulat întâmpinare, nedepunând niciun fel de înscrisuri în apărarea sa.
Prin sentința civilă nr.79 din 13.01.2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamanții care mai aveau calitatea de salariați în luna octombrie 2007 inclusiv a drepturilor reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă pe anul 2007 în valoare de un salariu minim pe SA, suma urmând a fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective.
Totodată, a fost respinsă cererea privind acordarea suplimentărilor salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă pe anii 2005 și 2006, precum și cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, referitor la cererea reclamanților privind acordarea drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă, că în 168 alin.1 din CCM la nivel de unitate pe anul 1997 este prevăzută acordarea suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, iar în alin.3 se prevede că această suplimentare salarială va fi introdusă în salariul de bază după un mod calcul ce va face obiectul unui act adițional.
În CCM pentru anul 2005 la nivel de unitate în art. 176 alin.1 în ce privește aprovizionarea de toamnă iarnă nu se mai face nici un fel de mențiune cu privire la acordarea acesteia, nici în ce privește includerea în salariul de bază.
Se poate, prin urmare, concluziona că suplimentările salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă - iarnă nu au mai fost prevăzute în CCM la nivel de unitate pe anul 2005,intenția părților fiind aceea a suprimării în totalitate a acestor drepturi, neexistând temeiul legal al acordării lor.
În ce privește menționarea acestor drepturi în CCM la nivel de ramură, pe anul 2006 trebuie observat că potrivit art. 176 alin.1 din acest contract acordarea drepturilor suplimentare reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă este condiționată de neincluderea acestora în salariul de bază.
Or, așa cum s-a arătat, în contractele anterioare de muncă la nivel de unitate este menționată includerea acestui drept în salariul de bază, urmată de lipsa oricăror mențiuni cu privire la acesta, ceea ce conduce la concluzia neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 176 al. 6 din CCM la nivel de ramură pe anul 2006 referitoare la acordarea acestor drepturi în condițiile în care nu s-a convenit introducerea lor în salariul de bază.
Este adevărat că potrivit art. 238 alin.1 din Codul muncii, contractele colective de muncă la nivel de unitate nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior, însă în speță, suprimarea acestor drepturi din CCM încheiate la nivel de unitate a fost consecința includerii acestor drepturi în salarii și al compensării lor.
Eliminarea acestor prevederi poate fi justificată doar prin recunoașterea tacită de către sindicate cu ocazia negocierii CCM la nivel de unitate, a faptului că societatea nu mai datorează aceste drepturi, fiind incluse în salariu și compensate.
În opinia tribunalului, situația suplimentărilor salariale pentru luna octombrie pe anul 2007 este diferită de cea a suplimentărilor pentru anii 2005 și 2006 deoarece în contractele colective la nivel de ramură și grup de unități valabile pe anul 2007, în art. 176 alin.1 este prevăzut dreptul salariaților de a beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, iar în alin.6 al aceluiași articol se stabilește că acesta se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Or, în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2007 nu este menționată introducerea în salariu a acestor suplimentări ( nu se face nici un fel de mențiune), stipulându-se doar că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze a fost compensat prin CCM pe 1997.
Tribunalul concluzionează în sensul că dreptul la suplimentările reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost din nou acordat, părțile neprevăzând includerea acestui drept în salariu așa cum au stabilit în ce privește contravaloarea unei cantități de gaze.
Pentru cele ce preced, instanța de fond a respins capătul de cerere referitor la acordarea suplimentărilor salariale reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă pe anii 2005-2006 și a admis cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la acordarea suplimentării salariale constând în aprovizionarea de toamnă-iarnă pe anul 2007 respingând, totodată, cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, față de lipsa de la dosar a dovezii privind efectuarea acestora de către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât pârâta, cât și reclamanții.
În recursul său, pârâta a susținut că suplimentările salariale anuale în luna octombrie, reprezentând c/val aprovizionare toamnă-iarnă, au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. Prin CCM la nivel de unitate din 1997, la art.168 alin.3 s-au prevăzut următoarele: începând cu 01.06.1997 suplimentarea salariară pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adiționat la prezentul contract; fiecare din suplimentările de la alin. (1) se acordă în condițiile în care, prin act adițional încheiat conform Legii nr.130/1996, nu s-a convenit introducerea ei în salariul de bază. Suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază conform adresei nr.2412/1998.
Se mai solicită respingerea cererii reclamanților ca prescrisă având în vedere data formulării prezentei cereri de chemare în judecată, cu motivarea că pretențiile se încadrează sub aspectul prescripției extinctive, în ipoteza art.283 lit.e Codul muncii, fiind deci aplicabil termenul de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Recurenta apreciază că reclamanții nu au justificat nici calitatea procesuală activă în cauză.
Astfel, calitatea procesuală activă - condiție de exercițiu a acțiunii civile - presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cea a titularului dreptului pretins în cadrul raportului juridic dedus judecății.
Art.176 CCM ramură stabilește doar premisele acordării unui drept patrimonial al salariatului constând în venitul anual din luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, nu dă naștere la un drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani cu acest titlu.
Cum asemenea negocieri nu au mai existat începând cu anul 1999 - iar sindicatul nu a mai solicitat patronatului negocieri pe tema acordării distincte (conform alin.1 și 2 din art.176 CCM ramură) a venitului anual în luna octombrie pentru aprovizionare de toamnă-iarnă, aceasta corespunde situației că acest venit a fost introdus, în martie 1998, în salariul de bază al fiecărui salariat - majorat în acest fel.
Pe fondul cauzei se suține că venitul anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă nu se datorează întrucât a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat, la nivelul anilor 1998, iar de atunci și până în prezent, acest ajutor a fost plătit lunar ca parte integrantă din salariu. Mai mult decât atât, suma aferentă ajutorului privind aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost majorată ori de câte ori au fost majorate salariile.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și exonerării pârâtei de la plata către reclamanți suplimentării salariale reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă pentru anul 2007.
În recursul lor, reclamanții au invocat disp.art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, arătând că prin respingerea cererii de acordare a drepturilor salariale suplimentare solicitate pentru anii 2005 și 2006, hotărârea primei instanțe apare ca fiind lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a prev.art.176 alin.1 și 2 din CCM la nivel de ramură pentru anii 2005 și 2006.
Mai arată că în anul 2000 la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze s-a încheiat contractul colectiv de muncă înregistrat la Ministerul Muncii sub nr.53346/25.04.2000.
Prin acest contract s-a prevăzut la art.176 alin.1, faptul că salariații au dreptul la acordarea suplimentările salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură.
Mai susțin că acordarea acestor suplimentări salariale și pentru anii 2005 și 2006, iar nu numai pentru anul 2007, se impune prin prisma faptului că pârâta nu a depus la dosar niciun înscris și nicio altă dovadă din care să rezulte că în privința fiecăruia dintre reclamanți le-a fost inclusă în salariul de bază această primă și că le-ar fi fost achitată fiecăruia efectiv, pentru perioada 2005-2007.
De altfel, chiar dacă s-ar admite să în perioada 1997-1998 pârâta ar fi inclus în salarii prima de aprovizionare toamnă-iarnă, în urma efectuării unul calcul matematic simplu ar rezultă că această primă nu mai era inclusă în salariul reclamanților în anii 2005-2007.
Rezultă, așadar, că un salariu minim lunar - cu primele incluse - de 1077 pentru muncitorii necalificați și 1346 lei pentru muncitorii calificați (coeficient 1,25 pentru muncitorii calificați.). În fapt, așa cum rezultă din cărțile de muncă, salariile lunare de bază ale reclamanților la nivelul anului 2006 erau de 757 lei - operator extracție țiței, 740 lei - controlor poartă, 846 lei - electrician de întreținere reparații, etc.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și pe fond admiterea acțiunii în totalitate, în sensul obligării pârâtei la plata drepturilor salariale suplimentare reprezentate de aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anii 2005-2007, constituite în fiecare an la nivelul a câte unui salariu minim pe ramură.
La data de 10.06.2009 pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefundat, pentru motivele arătate pe larg în cuprinsul acesteia.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3041pr.civ. Curtea constată în fapt următoarele:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea reține că într-adevăr, potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține de către recurenta-pârâtă SA, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora- ca în situația de față, astfel că în mod corect instanța de fond a respins excepția prescripției invocată de recurentă.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, Curtea apreciază că aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, pe când, calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală, cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamanții au indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor acestora, cât și motivele de fapt și de drept pentru care au chemat în judecată societatea-pârâtă, astfel că aceaștia au calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-au cerut în nume propriu, afirmând că acestea decurg din relațiile lor de muncă cu unitatea angajatoare, iar împrejurarea că cererea acestora este neîntemeiată, după cum se va arăta în continuare, nu justifică admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Pentru aceste motive Curtea apreciază că în mod judicios instanța de fond a repins cele doua excepții.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că, potrivit înscrierilor din carnetele de muncă aflate la dosarul cauzei, reclamanții au calitatea de salariați ai pârâtei
Potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paște, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998, depus în recurs.
Recurenta a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale reclamanților -intimați.
nr. 2412/1998 emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește că prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 176 alin. 1 din CCM la nivel de ramură pe anul 2006, obligând recurenta- pârâtă la plata primei de aprovizionare toamnă-iarnă pentru anul 2007, în cauză găsindu-și aplicarea disp. alin. 6 ale acestui articol, potrivit căruia "fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază", situație ce se regăsește în speța dedusă judecății.
În concluzie, Curtea constată că recursul formulat de recurenta-pârâtă SC SA este fondat, pe când cel formulat de recuremnții -reclamanții este nefondat, deoarece în cauză recurenta-pârâtă a făcut dovada introducerii acestui drept în salariul de bază brut al recurenților -reclamanți prin efectul includerii și menținerii lui în salariul brut de bază începând cu anul 1998 și până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005- 2007 a fost în mod greșit admisă în parte.
Pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 cod.pr.civ. Curtea va respinge recursul formulat de recurenții- reclamanți ca nefondat și va admite recursul formulat de recurenta-pârâtă, modificând în parte sentința primei instanțe în sensul că va respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere privind aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anul 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanția, -, -ide, -ide, -, -, G, -, -, -, -,, C, și, toți cu domiciliul ales în P, str. - -, nr. 33, - 3,.3, jud. P, la cabinetul de avocatură - și, împotriva sentinței civile nr.79 pronunțată la data de 13 ianuarie 2009 de Tribunalul Dâmbovița.
Admite recursul formulat de pârâta de pârâta SC SA, cu sediul în B, sector 1, B-dul - - House, nr. 4-8, împotriva sentinței civile nr.79 pronunțată la data de 13 ianuarie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, și modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere privind aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anul 2007.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 noiembrie 2009.
Președinte,Judecători,
- - - - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal nr. notificare 3120/2006
Red./Tehnored.AF
4 ex. / 2.12.2009
f- Trib.
,
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
