Pretentii civile. Speta. Decizia 2047/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.2047
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - - -
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâțiiMinisterul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5,Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, jud. P,Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, jud. P, împotriva sentinței civile nr. 1307 din 19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,- A, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că recurenții-pârâți au solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămânând în deliberare, pronunță următoarea hotărâre:
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor civile de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată inițial pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, solicitând ca prin sentința se ce va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 12.05.2008, drepturi actualizate în raport cu indicele de inflație, precum și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că îndeplinește funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, iar conform art.47 din Legea nr.50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
S-a mai arătat că deși acest text de lege a fost abrogat prin OG nr.83/2000, această operațiune nu poate produce efecte juridice întrucât pe calea unei ordonanțe de Guvern nu se poate abroga o prevedere reglementată prin lege adoptată de Parlament deoarece se intră în contradicție cu Constituția și cu Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
A mai susținut reclamantul că prin Decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a statuat că judecătorii și procurorii au dreptul de un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă arătând că prin OG nr.8/2007 s-a abrogat Legea nr.50/1996.
De asemenea, s-a susținut că nu se poate dispune plata și în continuare a sporului solicitat adăugându-se la legea specială de salarizare a magistraților și nu se pot acorda drepturile cerute actualizate cu rata inflației.
Același pârât a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice solicitând ca, în cazul în care se va admite acțiunea, prin aceeași hotărâre, MFP să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantului.
În cauză a formulat întâmpinare și pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI solicitând respingerea acțiunii reclamantului.
Prin sentința civilă nr. 112/13.03.2009, Curtea de Apel Ploiești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova reținând că prin decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale au fost declarate neconstituționale disp.art.I și II din OUG nr.75/2008, situație în care, potrivit art.2 pct.1 lit.c din Codul d e Procedură civilă, competența de soluționare a pricinii aparține, în primă instanță, Tribunalului Prahova.
După declinare, cauza a fost înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, iar prin concluziile scrise depuse la dosar, pârâții au cerut respingerea acțiunii deoarece Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte, și Guvernul și Parlamentul României pe de altă parte, în sensul că în exercitarea atribuțiilor prev. de art.126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii și nu de a modifica sau abroga norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1307 din 19 iunie 2009, Tribunalul Prahovaa respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin aceeași sentință, s-a admis acțiunea, iar pârâții au fost obligați să plătească reclamantului sportul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut începând cu data de 12.05.2008 - în continuare, până la încetarea raporturilor de muncă cu angajatorul, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
De asemenea, s- dispus efectuarea cuvenitelor mențiunii în carnetul de muncă al reclamantului.
Pentru pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul îndeplinește funcția de procuror, iar prin decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, s- statuat ca judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la salariul brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
A mai reținut tribunalul că sporul de risc și suprasolicitare, reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996, a fost efectiv plătit magistraților, prin dispozițiile art.1 pct.42 din Ordonanța nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat, ordonanța fiind aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Totodată, s-a arătat că prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să abroge Legea nr.50/1996, așa cum s- reținut în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, la momentul emiterii ordonanței fiind în vigoare Legea nr.50/1996, care prevedea sporul de risc și suprasolicitare.
Tot prin decizia pronunțată în interesul legii s-a reținut că nici în prezent dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 23 din Legea nr. 56/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea deoarece prin prevederile OG nr.83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea în sensul celor sus-arătate.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, tribunalul a reținut că este neîntemeiată și a respins-o întrucât Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator principal de credite pentru alte instituții, Ministerul Public fiind un astfel de ordonator, iar MFP nu repartizează sume de la buget altor instituții, sumele fiind alocate conform destinațiilor bugetare și legii bugetului de stat.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând disp.art. 304 pct. 9 și art.3041Cod pr.civilă .
Se susține că tribunalul a dispus în mod nelegal plata și pe viitor a drepturilor solicitate adăugând la legea specială de salarizare a magistraților întrucât numai legiuitorul poate stabili acordarea unor drepturi și procedând astfel, instanța a cenzurat soluția aleasă de legiuitor și a acordat drepturi prevăzute în beneficiul altor categorii de salariați decât reclamantul.
O altă critică se referă la greșita actualizare a sumelor solicitate cu indicele de inflație, arătându-se că fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 18/2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata sumelor reprezentând actualizarea drepturilor salariale cu indicele de inflație, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Se mai susține că neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială" invocându-se și art. 29 alin.3 din același act normativ, conform căruia "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 din aceeași lege, "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Se arată că Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
În consecință, față de solicitarea intimatului privind plata drepturilor pretinse actualizate cu indicele de inflație, se conchide că această obligație nu este întemeiată si nu se justifică.
O altă critică se referă la greșita obligare la înscrierea în carnetul de muncă a drepturilor bănești solicitate de reclamant susținându-se că, în raport de art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976, la care s-a făcut referire, singura categorie de drepturi bănești ce se poate înscrie în carnetul de muncă este retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, situație ce nu se regăsește în speță.
Tot în mod nelegal, arată recurentul, s-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care s-a admis acțiunea, reținându-se în mod greșit că dispozițiile art.60-63 din Codul d e procedură civilă nu au aplicabilitate în raporturile de muncă.
Or, dispozițiile legale care reglementează drepturile izvorâte din raporturile de muncă, atât din Codul muncii, cât și din legile speciale, se completează cu cele ale Codului d e procedură civilă, iar potrivit art. 60 din Codul d e procedură civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
În speță, obligația de garanție între instituția pârâtă si cea chemată în garanție de către aceasta există, potrivit susținerilor recurentului, în temeiul art.131 pct.(l) din Legea nr.304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, conform căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat și mai mult, art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete și din aceste motive, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - în calitatea sa de ordonator principal de credite - va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2009, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
Se concluzionează că cererea de chemare în garanție are interes, fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală, interesul fiind născut și actual, personal și direct, legitim, juridic.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea ca neîntemeiate a capetelor de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor solicitate, acordarea pe viitor a acestor drepturi, efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă și admiterea cererii de chemare în garanție.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa formulat și motive separate de recurs, prin care a invocat disp.art.3041Cod pr.civilă, criticând soluția primei instanțe pe motiv că în mod nelegal s-a dispus acordarea sporului de suprasolicitare neuropsihică și pe viitor, adăugându-se la legea specială de salarizare, atribut ce aparține exclusiv legiuitorului și nu puterii judecătorești.
O altă critică s-a referit la nelegala obligare la plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației în condițiile în care recurentul, ca instituție bugetară, nu poate înscrie în bugetul propriu nicio plată fără o bază legală pentru respectiva cheltuială, pentru aceleași considerente ca cele invocate în recursul formulat în comun de către pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Deși legal citat cu această mențiune, intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare cu privire la recursurile declarate în cauză.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recursurile declarate, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursurile sunt nefondate potrivit considerentelor ce urmează:
Prin decizia nr.21/10 martie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.444 din 13.06.2008, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, statuându-se, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
S-a reținut în considerentele sus-menționatei decizii, pentru argumentele pe larg expuse în cuprinsul acesteia, că normele care reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, consacrate de art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, la care s-a făcut trimitere, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice, iar acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea.
Decizia nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale ÎCCJ, pronunțată în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, conform at.329 alin.3 Cod pr.civilă și nu se poate reține că prin soluția pronunțată instanța ar fi adăugat la lege, așa cum susțin recurenții pe motiv că a acordat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și în continuare.
Nici critica privitoare la greșita actualizare a sumei solicitate cu indicele de inflație nu poate fi primită.
Aceasta, deoarece, așa cum s-a statuat în mod constant în practica și literatura juridică, actualizarea sumelor datorate cu rata inflației se impune întrucât creanța este pecuniară și câtă vreme aceasta nu a fost achitată la scadență, reclamantul a fost în mod evident prejudiciat, actualizarea exprimând acoperirea prejudiciului prin erodarea creanței ca efect al inflației.
Dispozițiile legii privind finanțele publice nr. 500/2002 invocate de recurenți în cuprinsul motivelor de recurs nu pot constitui, în aceste condiții, un argument suficient pentru respingerea cererii de reactualizare a sumelor datorate, în sensul celor dispuse de prima instanță.
Tot neîntemeiată este și critica referitoare la greșita obligare la înscrierea în carnetul de muncă a drepturilor bănești solicitate de reclamant.
Astfel, disp.art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976 invocate în recurs sunt cuprinse în Capitulul II al legii, ce vizează actele pe baza cărora se întocmește carnetul de muncă și condițiile de valabilitate a acestora.
În speță, sunt aplicabile însă prevederile art.1 din Decretul nr.92/1976 conform cărora carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedește vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, precum și alte mențiuni, în condițiile legii, ca și dispozițiile cuprinse în art.6 din același act normativ, care statuează că modificările intervenite în executarea contractului de muncă, după întocmirea carnetului de muncă, se înscriu în acesta într-un anumit termen expres prevăzut de lege.
Nici ultimul motiv de recurs prin care se susține că în mod nelegal a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice nu poate fi primit, soluția primei instanțe fiind corectă.
Astfel, se reține că raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi specifice dreptului muncii, reclamantul învestind instanța cu soluționarea unui conflict de muncă, așa cum este definit de art.248 Codul muncii, Ministerul Finanțelor Publice neavând calitatea de angajator, astfel încât nu poate fi obligat la plata unor sume de bani pentru salariații altor instituții publice.
Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții directe legate de plata drepturilor respective către reclamant, care nu îi este salariat, iar cele privind elaborarea proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat.
De asemenea, potrivit art.60 Cod pr.civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Or, în speță este vorba de un conflict de muncă, situație în care, ținând cont de natura raporturilor existente între cele două instituții publice - Ministerul Public, Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Ministerul Finanțelor Publice - este exclusă posibilitatea formulării unei cereri de chemare în garanție, întemeiată pe disp.art. 60 Cod pr.civilă, astfel încât cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor nu poate fi primită într-un proces ca cel de față.
Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește recursurile ca nefondate, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă le va respinge, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurenți în motivarea recursurilor, sentința atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâțiiMinisterul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5,Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, jud. P,Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, jud. P, împotriva sentinței civile nr. 1307 din 19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,- A, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
--- - --- - -- -
Grefier,
-
Operator de date cu caracter personal
Nr.notificare nr.3120/2006
Red.
Tehnored. /
6ex/02.12.2009
f- Trib.
, R
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
