Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 2043/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 2043
Ședința publică din data de 03 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTOR 2: Vera Andrea Popescu
Judecător - - -
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta domiciliată în M,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1143 din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B, sector 5,-,Tribunalul Dâmbovița,cu sediul în Târgoviște, Calea B, nr. 3, județul D șiConsiliul Național pentru Combaterea Discriminării,cu sediul în B, sector 1, nr. 1-3.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează
instanței că la dosarul cauzei a fost depusă o cerere prin care recurenta-reclamantă solicită judecata cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art.242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că recurenta-reclamantă a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, și rămâne în deliberare, urmând a se pronunța, cu prioritate pe excepția tardivității recursului, invocată, din oficiu, la termenul de judecată din 19 august 2009.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față,în baza lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr.909/120/27.02.2009, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Dâmbovița, ca prin sentința ce se va pronunța să se constate discriminarea sa cauzată de prevederile OUG nr.146/19.12.2007 pentru aprobarea primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, în raport de art.2, lit.e, pct.i și ale art.27 din OG nr.137/2000 republicată. A mai solicitat anularea situației creată prin discriminare prin acordarea unei despăgubiri echivalentă cu sumele reprezentând primele de concediu pe anii 2003-2006 inclusiv, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, iar pârâtul Tribunalul Dâmbovița să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul său de muncă.
Motivând în fapt cererea, reclamanta a arătat că a îndeplinit funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Moreni până în aprilie 2005, când a fost pensionată pentru limită de vârstă, că a fost discriminată prin OUG nr.146/19.12.2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, în raport cu toate categoriile sociale din sectorul public, inclusiv personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor, că și dacă dreptul privind prima de concediu a fost abrogat prin OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, cererea nu este întemeiată pe disp. art. 411alin.1 din Legea nr. 50/1996, ci pe prevederile OUG 146/2007, raportat la prevederile art.1 alin. 2 lit. e) pct. (i) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, întrucât prin dispozițiile respective se aplică un tratament diferențiat și discriminator între judecătorii din cadrul puterii judecătorești, nejustificat în mod obiectiv de un scop legitim, iar metoda de atingere a acestuia este inadecvată.
Reclamanta a mai arătat că măsura discriminării nu este justificată pentru că îmbunătățirea salarizării personalului bugetar și a persoanelor ce ocupă funcții de demnitate publică este subiectivă și arbitrară, că metoda de atingere a scopului prin acordarea majorărilor salariale în mod selectiv este inadecvată întrucât se ajunge la o diferențiere nejustificată între magistrați și celelalte categorii de personal bugetar.
De asemenea, a fost invocată și practica Curții Constituționale care prin considerentele deciziei nr. 20/02.02.2000 a reținut jurisprudența îndelungată a Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat că reprezintă o încălcare a prevederilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertății fundamentale orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage fără o justificare obiectivă și rezonabilă, că un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.
Au fost menționate și prevederile Cartei europene privind statutul judecătorilor care conține o recunoaștere importantă pragmatică și realistă a rolului unei remunerări corespunzătoare, fiind esențial să se elaboreze prevederi legale specifice, care să garanteze salariile judecătorilor împotriva diminuărilor și să se asigure cel puțin o prevedere privind mărirea salariilor în raport cu creșterea prețurilor.
Referitor la abrogarea prevederilor art. 411din Legea nr. 50/1996, reclamanta a susținut că a fost grăbită în condițiile în care prevederile referitoare la plata primei de concediu au fost menținute pentru alte categorii de personal, printre care funcționarii publici, personalul Ministerului Afacerilor Externe, misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și institutelor culturale românești din străinătate, funcționarii publici din administrația penitenciarelor.
Cu privire la termenul de prescripție de 3 ani reclamanta a arătat că a început să curgă la data intrării în vigoare a OUG nr. 146/2007.
În drept au fost invocate prevederile art. 1 alin. 2 lit. punct i din OG nr. 130/2000.
În baza art. 21 alin. 3 din OG 137/2000 reclamanta a solicitat și citarea, pentru opozabilitatea hotărârii, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților cetățenești a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii, motivând că prin Decizia nr. XXIII/12.12.2005, pronunțată în J, secțiile unite, s-a reținut că de la data intrării în vigoare a nr.OUG 177/2002- 01.01.2003, erau abrogate implicit și disp. art. 41 al.1 din Legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul magistraților la o primă pentru concediul de odihnă, astfel că dezlegarea dată acestei probleme de drept este obligatorie pentru instanțe, conform disp. art. 329 alin.3 Cod pr. civ.
Referitor la aplicarea prevederile OUG146/2007, pârâtul a menționat că se referă la modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor unor acte normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative de salarizare din perioada 2001 - 2006, însă prima pentru magistrați nu a mai fost prevăzută prin legea specială, așa cum este în prezent, prin reglementarea cuprinsă în nr.OG27/2006.
Pârâtul a mai susținut că nu există nici discriminare directă între magistrați și alte categorii profesionale, în sensul OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, un argument fiind Decizia nr. 1325 din 04.12.2008 a Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile ordonanței menționate sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. De asemenea, pârâtul a arătat că sintagma "exercitarea unor drepturi" cuprinsă în nr.OG137/2000 se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor care are posibilitate să reglementeze în mod diferit drepturile cuvenite unor categorii profesionale distincte, că pentru existența discriminării este necesară existența unui drept recunoscut de lege, ori, atâta timp cât dreptul pretins de reclamantă nu mai este ocrotit de lege în prezent, nu există nici discriminare în înțelesul reglementării în materie.
Prin sentința nr. 1143 din 18 mai 2009, Tribunalul Dâmbovițaa respins acțiunea formulată de reclamanta.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că cererea este neîntemeiată, întrucât reclamanta a solicitat să se constate discriminarea cauzată de prevederile nr.OUG 146/19.12.2007, raportat la prevederile art. 2 lit. e) pct. (i) și ale art. 27 din nr.OUG 137/2000, să se anuleze situația discriminată și să li se acorde o despăgubire echivalentă cu sumele reprezentând primele de concediu pe anii 2003-2006.
Instanța de fond a reținut calificarea cererii ca fiind determinată și de precizarea reclamantei, cuprinse în cererea de chemare în judecată,în sensul că " prezenta acțiune se întemeiază pe o altă cauză ( respectiv discriminarea în raport de dispozițiile nr.OUG146 din 19 decembrie 2007), nu pe textul art. 411alin.1 din Legea nr. 50/1996".
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că dispozițiile art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevăd că persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordare de despăgubiri și restabilirea situației anterioară discriminării sau anularea situației creată prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Curtea Constituțională, constatând că dispozițiile legale menționate anterior sunt neconstituționale, prin considerentele Deciziilor nr. 818-821/2008 a reținut că "înțelesul prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituie prin lege și de a crea în locul acestor alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor consacrat de art. 1 alin.(4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin.(1), în conformitate cu care parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării". În consecință, instanța nu poate să anuleze situația creată prin discriminarea pretinsă de reclamantă întrucât aceasta ar echivala cu anularea sau refuzul de a aplica un act normativ, anume OUG nr. 146/2007.
Instanța de fond a apreciat că se impune respingerea cererii, întrucât prin admiterea cererii reclamantei și acordarea primei de vacanță pentru perioada în care dispozițiile legale care o prevedeau au fost abrogate implicit, s-au creat norme juridice noi, ceea ce ar constitui o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.
De asemenea, prima instanță a considerat că respingerea cererii se impune și pentru că dispozițiile art. 1 alin.(1) din nr.OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă, suspendate în perioada 2001-2006, conform cărora "prezenta ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare în perioada 2001- 2006" nu a creat o situație discriminatorie între categoria magistraților, respectiv a asistenților judiciari și cea a personalului auxiliar de specialitate sau a altor categorii de personal, ci doar a sistematizat categoriile beneficiare la prima de concediu prin raportare la perioada stabilită prin legile de salarizare ale fiecărei categorii profesionale.
Instanța de fond apreciat că, pentru categoria profesională a magistraților și a asistenților judiciar, dreptul la prima de concediu nu a mai fost prevăzut începând cu 01.01.2003 prin reglementările cuprinse în OUG nr.177/2002, în timp ce pentru alte categorii de personal, printre care funcționarii publici, personalul Ministerului Afacerilor Externe, misiunilor diplomatice, penitenciarelor, personalul auxiliar al instanțelor judecătorești a fost menținut prin reglementările specifice referitoare la salarizare.
A mai reținut prima instanță faptul că referitor la prima de vacanță cuvenită magistraților și personalului auxiliar s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin Decizia nr. 23/12.12.2005 și încheierea având ca obiect îndreptarea erorii materiale referitoare la personalul auxiliar, statuând că magistrații beneficiază de prima de concediu aferentă perioadei 2001-2002, iar personalul auxiliar pentru perioada 2001-2006.
Împotriva acestei sentințe, la data de 29 iunie 2009 a declarat recurs reclamanta (filele 4-5) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În ședința dezbaterilor de astăzi, Curtea, verificând din oficiu potrivit art.3041Cod procedură civilă termenul de exercitare a căii de atac, a invocat excepția tardivității acestuia, excepție care va fi examinată cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod procedură civilă constatându-se următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art.301 rap. la art.312 alin.1 Cod procedură civilă și art.80 din codul muncii, termenul legal de recurs este de 10 zile și se calculează de la data comunicării sentinței, iar nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a exercita calea de atac, conform art.103 alin.1 Cod procedură civilă.
Sentința civilă nr.1143 pronunțată la data de 18 mai 2009 de Tribunalul Dâmbovițaa fost comunicată pârâtei la data de 12 iunie 2009 conform dovezii de comunicare aflate la fila 34 dosar fond, iar cererea de recurs este înregistrată la prima instanță la 29 iunie 2009.
Termenul legal de recurs, calculat conform art.101 Cod procedură civilă a expirat la 23 iunie 2009.
Cum recurenta a exercitat recursul la data de 29 iunie 2009, rezultă că aceasta a depășit termenul legal în care putea declanșa controlul legalității și temeiniciei sentinței, astfel cum s-a arătat, ceea ce atrage admiterea excepției invocate din oficiu cu consecința respingerii recursului ca fiind tardiv exercitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității recursului, invocată,din oficiu, și respinge recursul declarat de reclamanta domiciliată în M,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1143 din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâțiMinisterul Justiției și Libertăților,cu sediul în B, sector 5,-,Tribunalul Dâmbovița,cu sediul în Târgoviște, Calea B, nr. 3, județul D șiConsiliul Național pentru Combaterea Discriminării,cu sediul în B, sector 1, nr. 1-3, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
6 ex./2.12.2009
f- Trib.
G -,
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
